Împlinirea dreptății și substituția

Esența a ceea ce Scriptura revelează cu privire la acest adevăr măreț, denumit în mod obișnuit „împlinirea dreptății de către Hristos”, poate fi redusă la următoarele lucruri:

ÎN PRIMUL RÂND, că Adam, fiind făcut drept, a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și, în el, toată omenirea, toată posteritatea a păcătuit alături de el: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” (Gen. 1:27). „Și Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?” (Gen. 3:11). „Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretenii” (Ecl. 7:29). „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit… după cum printr-o singură greșeală, a venit o osândă, care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși” (Rom. 5:12, 18-19a).

ÎN AL DOILEA RÂND, că, prin păcatul primilor noștri părinți, toți oamenii sunt aduși într-o stare a păcatului și apostaziei față de Dumnezeu, într-o stare de vrăjmășie față de El: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6:5). „Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps. 51:5). „Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23). „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Rom. 8:7). „Având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor” (Efes. 4:18; cf. Efes. 2;1; Col. 2:13).

ÎN AL TREILEA RÂND, că în această stare, oamenii continuă să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu și că, prin puterea lor, nu pot face altceva: „după cum este scris: Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Rom. 3:10-12).

ÎN AL PATRULEA RÂND, că dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu, în calitate de Stăpân și Judecător suprem al întregii lumi, cer ca păcatul să fie pedepsit: „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exod 34:7). „Voi nu veți putea să slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile și păcatele” (Ios. 24:19). „Căci Tu nu ești un Dumnezeu căruia să-i placă răul; cel rău nu poate locui lângă Tine. Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăști pe cei ce fac fărădelegea, și pierzi pe cei mincinoși; Domnul urăște pe oamenii cari varsă sânge și înșală” (Ps. 5:4-6). „Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul, și nu poți să privești nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mișei, și să taci, când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?” (Hab. 1:13). „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?” (Isaia 33:14). „Măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte” (Rom. 1:32). „Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Își dezlănțuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.) Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?” (Rom. 3:5-6). „Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează” (2 Tes. 1:6). „Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”” (Evrei 12:29; cf. Deut. 4:24).

ÎN AL CINCILEA RÂND, că Dumnezeu Și-a implicat credincioșia și veracitatea în apărarea Legii, așa încât să nu lase păcatul nepedepsit: „în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Gen. 2:17). „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, și cine nu le va face!” (Deut. 27:26). Dacă omenirea ar fi fost abandonată în această stare fără ajutor divin, ea ar fi trebuit să piară pe veci.

ÎN AL ȘASELEA RÂND, că Dumnezeu, din bunătatea, harul și dragostea Lui infinite față de omenire, Și-a trimis singurul Fiu pentru a-i salva și a-i elibera din această stare: „Îi vei pune Numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:16-17). „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Rom. 5:8). „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4:9). „Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10). „…pe Isus, care ne izbăvește de mânia viitoare” (1 Tes. 1:10).

ÎN AL ȘAPTELEA RÂND, că această dragoste a fost aceeași în Fiul și în Tatăl, manifestată distinct după cum vom discuta ceva mai târziu. Astfel, sunt deșarte pretențiile oamenilor care, folosindu-se de dragostea Tatălui în această privință, ar susține lucruri care sunt contrare sau împotriva dragostei Fiului.

ÎN AL OPTULEA RÂND, că modalitatea generală, prin care Fiul lui Dumnezeu, odată întrupat, avea să îi mântuiască pe cei pierduți, a constat din substituția lui Hristos, conform cu planul și rânduiala lui Dumnezeu, în locul celor pe care fusese trimis să îi mântuiască: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Gal. 3:13). „Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Rom. 5:7-8). „Căci-lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere-Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Rom. 8:3-4). „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați” (1 Petru 2:24). „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup , dar a fost înviat în duh” (1 Petru 3:18). Toate aceste expresii dovedesc fără putință de tăgadă că substituția lui Hristos a însemnat suferința Lui în locul acelora pe care i-a mântuit. Aceasta este tot ceea ce noi vrem să spunem cu privire la satisfacerea dreptății de către El – anume că El a fost făcut „păcat pentru noi”, „blestem pentru noi”, că „a murit pentru noi”, adică în locul nostru, așa încât noi să fim mântuiți de mânia viitoare…

ÎN AL NOUĂLEA RÂND, această modalitate de a-i mântui pe păcătoși este exprimată în mod specific în mai multe feluri în Scriptură.

1. Ea este exprimată prin faptul că El S-a dat pe Sine ca jertfă înaintea lui Dumnezeu, pentru a face ispășirea păcatelor noastre prin moartea și suferințele Sale: „Își va da viața ca jertfă pentru păcat” (Isaia 53:10). „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi ‚ca un prinos și ca o jertfă de bun miros’, lui Dumnezeu” (Efes. 5:2). „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului” (Evrei 2:17). „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta; și a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu!” (Evrei 9:11-14).

2. Este exprimată prin faptul că El ne-a răscumpărat plătind un preț pentru răscumpărarea noastră: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!” (Marcu 10:45). „Ați fost cumpărați cu un preț” (1 Cor. 6:20; 7:23). „…care S-a dat pe Sine însuși, ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită” (1 Tim. 2:6). „El S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege” (Tit 2:14). „Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:18-19).

3. Ea este exprimată prin faptul că El a purtat păcatele noastre sau pedeapsa datorată lor: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor… și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (Isaia 53:5-6, 11). „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24).

4. Ea este exprimată prin faptul că El a dat socoteală înaintea Legii și a plătit pedeapsa ei: „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere-Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi” (Rom. 8:3-4). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Gal. 3:13). „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege” (Gal. 4:4-5).

5. Este exprimată prin faptul că El a murit pentru păcat și păcătos, pentru a-l ispăși pe unul și a sta în locul celuilalt. „Care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre” (Rom. 4:25). „Atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Rom. 5:10). „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (1 Cor. 15:3). „Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci au murit” (2 Cor. 5:14).

6. De aceea, cu privire la Dumnezeu se afirmă că „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți” (Rom. 8:32). El a făcut ca toate nelegiuirile noastre să cadă asupra Lui (Isaia 53:6).

7. Efectul acestui lucru a fost că (1) neprihănirea lui Dumnezeu a fost glorificată. „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui” (Rom. 3:25-26). (2) Legea a fost împlinită și dreptatea ei satisfăcută, așa cum am arătat mai devreme (Rom. 8:3-4; Gal. 3:13; 4:4-5). (3) Dumnezeu a fost împăcat. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor” (2 Cor. 5:18-19). „…să facă ispășire pentru păcatele norodului” (Evrei 2:17). (4) S-a săvârșit ispășirea păcatului: „prin care am căpătat împăcarea” (Rom. 5:11); și s-a făcut pace cu Dumnezeu: „El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia” (Efes. 2:14, 16). (5) El a pus capăt păcatului: „până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice” (Dan. 9:24)…

Prin pedeapsa care a căzut peste El a venit pacea noastră și prin rănile Lui am fost vindecați, El fiind pedepsit pentru ca noi să putem fi eliberați, Hristos devenind astfel Urzitorul mântuirii pentru toți cei care ascultă de El (cf. Evrei 5:9). Acestea sunt lucrurile indispensabile pentru credința noastră, așa încât să putem fi capabili să îndreptăm ascultarea noastră după gândul și voia lui Dumnezeu. Dacă Domnul Hristos, conform voii Tatălui și prin sfatul și alegerea Sa, a fost substituit și a devenit astfel Mijlocitorul legământului în locul păcătoșilor, pentru ca aceștia să poată fi mântuiți; și dacă astfel, purtând păcatele lor sau pedeapsa datorată acestora, prin suportarea blestemului și a pedepsei Legii și, conform cu voia lui Dumnezeu, prin a Se oferi ca jertfă ispășitoare care să facă plata pentru păcat și împăcarea păcătoșilor așa încât dreptatea lui Dumnezeu să fie liniștită și Legea să fie împlinită, atunci beneficiarii acestei ispășiri pot să fie liberi, eliberați de mânia viitoare. Dacă astfel El a plătit un preț care a satisfăcut dreptatea în mod real, pentru răscumpărarea lor, atunci El a împlinit dreptatea lui Dumnezeu în ce privește pedepsirea păcatului. Acestea sunt lucrurile pe care noi le gândim când vorbim despre „împlinirea dreptății de către Hristos”.

Fragment din „A Brief Declaration of Vindication of the Doctrine of the Trinity”, în The Works of John Owen, Vol. 2, republicat de The Banner of Truth Trust.