Evanghelia și judecata

Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și le poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta” (F.A. 17:30-31).

Conform revelației Evangheliei, această judecată va fi realizată de Omul Isus Hristos. Dumnezeu va judeca lumea, dar o va judeca prin Fiul Său, care a fost rânduit să împlinească lucrarea din acea ultimă zi înfricoșătoare. Acela care va sta pe tronul de judecată este „Fiul omului”. El va fi astfel întronat, zic eu, parțial pentru că este implicat în slujirea Sa de mijlocire, în care Domnul a pus toate lucrurile la picioarele Sale (Evrei 2:8). El se află la dreapta Tatălui, „după ce S-a înălțat la Cer, și Și-a supus îngerii, stăpânirile și puterile” (1 Petru 3:22). Dumnezeu a găsit plăcere să nu pună lumea sub directa Sa guvernare, ci sub conducerea Mijlocitorului, astfel încât El să ne trateze cu îndurare. Mijlocitorul acela este Profet, Preot și Rege, iar calitatea Lui de Rege ar fi lipsită de slava ei dacă Regele nu ar avea puterea vieții și a morții, și puterea de a-i judeca pe supușii Lui. De aceea, Isus Hristos, fiind Regele și Suveranul mijlocitor, cu toată puterea atribuită Lui în cer și pe pământ, Se va îmbrăca cu marea Sa putere în final, și va judeca popoarele. Această înaltă poziție este acordată în același timp Domnului nostru ca o cinste din partea Tatălui, prin care se va șterge orice urmă de rușine și dezonoare pe care El a avut-o de îndurat câtă vreme a trăit printre fiii oamenilor. Regii pământului s-au ridicat atunci să Îl judece, dar ei vor sta înaintea Lui, în ziua de apoi, pentru a fi judecați. Stăpânitorii s-au sfătuit pentru a-L condamna, dar și ei vor sta înaintea tronului Său de judecată spre a fi condamnați. Ponțiu Pilat și marii preoți vor fi acolo, la fel și Cezar, ca toți cezarii, țarii, împărații, regii și prinții, care Îi vor aduce cinste lui Hristos, în cea mai smerită manieră, stând înaintea scaunului Său de judecată ca prizonieri, fiind examinați de El. Nimeni nu-și va mai aminti atunci de sceptrul de trestie, căci El Își va zdrobi vrăjmașii cu toiagul de fier (Matei 12:20, Apoc. 19:15). Nu vor mai exista niciun fel de semne ale coroanei de spini, căci pe capul Său vor fi așezate multe diademe. Oamenii nu se vor mai putea gândi la El atunci ca la „omul suferinței”, cu chipul împovărat de întristare, căci ochii Săi vor fi ca para focului și fața Sa strălucitoare ca soarele în puterea lui. O, Cruce, orice ar fi fost rușinos în legătură cu tine va fi șters pe veci înaintea fiilor oamenilor, căci acest Om va sta așezat pe tronul de judecată! Tatăl a hotărât să dea această cinste Fiului, și El o merită pe deplin. Ca Dumnezeu, Isus Hristos a avut o slavă alături de Tatăl dinainte de crearea lumii, dar, ca Dumnezeu-om, El are o glorie pe care Tatăl I-a dat-o drept răsplată a trudei Sale de viață și de moarte, prin care a răscumpărat poporul Său. „Familiile popoarelor; dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste!” (Ps. 96:7) este un îndemn pentru toți sfinții Lui, dar Dumnezeu, Tatăl cel veșnic, I-a făcut acest lucru Fiului Său, despre care a jurat că „orice genunchi Se va pleca înaintea Lui și că orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul, spre slava lui Dumnezeu Tatăl” (Fil. 2:10-11). „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, și să îi încredințeze pe toți cei nelegiuiți, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți” (Jud. 1:14-15).

În ziua de apoi, Domnul nostru va judeca lumea atât ca Fiu al omului, cât și ca Fiu al lui Dumnezeu. Fiți siguri, așadar, de imparțialitatea Lui. El este Dumnezeu, și totuși Om, având o simpatie intensă atât cu regele cât și cu supușii lui, manifestându-Și harul chiar și față de cei rebeli, dar fiind totuși plin de dragoste bogată față de Tatăl și față de Legea Sa. Dacă ar fi să alegem un judecător, ce ființă am putea presupune că este mai imparțială sau atât de imparțială precum Domnul, care „măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Fil. 2:6-7)? O, binecuvântate Judecător, fii întronat dintr-o dată înaintea întregii creații!

Verdictul Fiului Omului va fi final și ireversibil. Odată ce Isus l-a pronunțat, nu va mai exista niciun apel, nicio posibilitate de a corecta ceva, nicio șansă de a întoarce hotărârea. El însuși a spus: „aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică” (Matei 25:46). Nu va exista nicio amânare în execuția pedepsei și nicio scăpare de la condamnare. Nu va exista nicio mângâiere a inimii ca să o îndure și nicio posibilitate ca oamenii să treacă peste pedeapsă. Pedeapsa va fi aplicată cu toată grozăvia ei, fiind verdictul final al Judecătorului întregului pământ, pronunțat de Hristosul dragostei. Nu știu cum să vorbesc mai bine pe o astfel de temă, dar o las așa înaintea ta. Fie ca Duhul Sfânt să vorbească inimii tale.

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața Zilei Domnului, pe 25 mai 1879, la Metropolitan Tabernacle, Newington.