Ce este trezirea?

Ce este o trezire? Strict vorbind, este restaurarea vieții care a fost pierdută și, în acest sens, se aplică doar Bisericii lui Dumnezeu.(1) Dar atunci când termenul este folosit în vorbirea mai comună, el face referire la întoarcerea multor oameni la Dumnezeu. La fel cum convertirea este întoarcerea unui suflet la Dumnezeu, o trezire este o repetare a aceluiași proces spiritual în cazul a mii de oameni. Trezirea este convertire la scară largă. Este ceea ce s-a petrecut în timpul apostolilor, la Cincizecime, când trei mii de oameni au fost convertiți la o singură predică. Este ceea ce a avut loc la Corint, Tesalonic și Efes, când, la predicarea apostolilor, mulțimi de oameni au crezut și s-au întors la Domnul. Iată la ce ne referim prin trezire! Atât timp cât ea corespunde acestor circumstanțe biblice, cât este corectă – noi o apărăm. Dar dacă se îndepărtează de precedentul scriptural sau este inconsecventă regulii biblice, noi nu o apărăm. Să vină oponenții trezirilor și să ne întâlnească aici. Noi suntem gata să aplicăm acest test; oare ei sunt? Testul este unul echitabil și satisfăcător. Ei nu trebuie să se teamă de el, dacă își doresc adevărul.

Putem presupune existența unor obiecții oneste față de treziri. Dacă ele produc imoralitate, dacă seamănă răzvrătire, dacă hrănesc purtarea desfrânată sau dacă sunt cuiburi ale ipocriziei, atunci astfel de treziri sunt vrednice să fie condamnate. Dar oare sunt ele așa? Au produs ele astfel de roade rele? I-au făcut pe oameni să fie niște cetățeni răi, niște stăpâni răi, părinți sau copii răi? I-au transformat pe oamenii serioși în bețivani, pe cei curați în desfrânați, pe cei împăciuitori în niște rebeli, pe cei respectuoși în blasfemiatori, și pe cei loiali în niște ticăloși? Cresc ei numărul celor din pușcării, sau îl scad? Umplu sau golesc ei cârciumile din țară? Sunt acești oameni niște agitatori sociali sau unii care liniștesc spiritul partizan? Cresc ei sau scad numărul infractorilor și al infracțiunilor?

Haideți să răspundem la aceste întrebări citând câteva afirmații. Oriunde vine trezirea, spiritul partizan încetează, iar vrăjmașii se îmbrățișează reciproc, astfel că un judecător papistaș ajunge să mărturisească despre îmbunătățirea minunată a situației din regiunea lui, în această privință. Bețiile de la nunți și înmormântări nu doar că încetează, ci acele întâlniri se transformă în strângeri pentru laudă și rugăciune, astfel că nu se mai aude vorbindu-se despre scenele brutale de bătăi și vărsare de sânge în astfel de situații, cum era până atunci. Mii de bețivi au devenit abstinenți acum; mii de blasfemiatori s-au întors de la profanitatea lor; întreg aspectul moral al familiilor, satelor și orașelor s-a schimbat în bine. Sute de catolici se întorc de la superstițiile lor; sute de unitarieni(2) Îl primesc pe Domnul Isus ca Dumnezeu; bietele femei imorale se întorc de la viețile lor stricate; cârciumile se închid printre cei pe care obișnuiam să îi vedem ca „,masele de stricați”, lucru care n-a avut loc prin vreunul din eforturile anterioare.

Astfel, vom vedea că rezultatele trezirilor din Irlanda au fost bune, nu rele – bune din punct de vedere religios, moral și social. Tendințele lor sunt toate în direcția corectă. Așa că, chiar dacă am admite tot ce s-a spus împotriva lor și dacă am accepta complet lucrurile pe care noi le etichetăm ca extravagante(3), ba chiar dacă am presupune că, în anumite cazuri, ar fi existat un amestec de ipocrizie și amăgire, o mare parte a balanței înclină totuși în favoarea lor. Ele au scăzut infracționalitatea, au transformat beția în abstinență, înșelăciunea în cinste, scandalurile în bună conviețuire și ura în dragoste. Ele au făcut din cetățenii răi niște oameni buni, din neveste și bărbați răi au făcut unii buni, din patroni răi au făcut patroni buni, din părinți răi au făcut părinți buni, din copii răi au făcut copii buni și din simpli formaliști religioși au făcut închinători devotați și fervenți.

Iată rezultatele. „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:20). Oare acestea sunt lucrările Satanei? Sunt ele lucruri de jos sau de sus? Sunt ele pământești sau cerești? Dacă ar fi lucrările Satanei, atunci împărăția lui este dezbinată, iar el luptă împotriva propriilor interese (Matei 12:25).

Trebuie observat de asemenea că oamenii cu adevărat religioși, care au vizitat locurile trezirilor, sunt toți convinși că lucrarea este de la Dumnezeu. Vrăjmașii lor sunt printre cei necredincioși și profani. Preoții papistași sunt împotriva lor. Cârciumarii sunt împotriva lor. Unitarienii sunt împotriva lor. Iubitorii de plăceri sunt împotriva lor. Și totuși, acestea sunt lucrurile care vorbesc atât de categoric în favoarea acestor treziri.

Este clar că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului sau a Satanei. Dumnezeu S-a ridicat să facă o lucrare în vremurile noastre, care să fie vrednică de Numele Lui – o lucrare glorioasă în care instrumentele umane sunt lăsate deoparte și în care Duhul Sfânt este indiscutabil marele Lucrător. O lucrare ca aceasta nu va fi ușor de distrus. Ea nu va fi pusă la pământ prin batjocuri, nici nu va avea de suferit prin caracterizarea greșită, nici furată prin ostilitatea protestanților formaliști sau a catolicilor mânioși. Aruncați-vă mâinile pline de nisip în acest torent, voi, vrăjmași ai lui Hristos – vor putea oare acestea să împiedice tumultul lui biruitor? Ridicați diguri pe Nil de la Thebes la Alexandria – îi vor opri acestea revărsarea peste maluri? Aduceți-vă carele puternice în această conflagrație divină care strălucește arzând acum în Ulster – veți putea stinge o singură scânteie? Trimiteți-vă Balaamii, voi, profeți mincinoși ai presei, voi, Balacii Moabului! Așezați-i pe orice munte verde, de la Donegal până în Downpatrick, și spuneți-le, „Vino și blestemă-mi pe Iacov! Vino și defăimă-mi pe Israel!” (Num. 23:7) – căci ce alt răspuns poate veni decât acesta: „Cum să-l blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să-l defăimez eu pe cel ce nu-l defăimează Domnul?” (Num. 23:8)?

Fragment din Authentic Records of Revival, Now in Progress in the United Kingdom, ed. William Reid, London: James Nisbet and Co., 1860.

Note bibliografice și explicative

(1) Ce este trezirea? O putem defini ca o perioadă de o binecuvântare și acțiune neobișnuită în viața Bisericii creștine. Desigur, în principal și prin definiție, o trezire este ceva ce se petrece mai întâi în Biserică și printre creștini, printre credincioși. O repet, acest lucru este valabil prin definiție. Ea este trezire, anume ceva este revigorat și, când spui asta, vrei să spui că există ceva prezent care are viață. Dar viața a început să se risipească, să slăbească, astfel că ea ajunge aproape pe moarte; iar unii oameni au spus: „Acela este mort, s-a zis cu el”, pentru că nu mai pot vedea cine știe ce semne ale vieții și acțiunii. Trezirea înseamnă revigorare, stimularea vieții, aducerea ei din nou la suprafață. Acest lucru are loc în primul rând în Biserica lui Dumnezeu, printre credincioși, și doar în al doilea rând este ceva care îi afectează și pe cei din afara ei. Acesta este un aspect foarte important pentru că această definiție ne ajută să facem, odată pentru totdeauna, diferența între o trezire și o campanie evanghelistică. (David Martyn Lloyd-Jones, Revival, p. 99).

(2) unitarieni – membrii diferitelor grupuri de anti-trinitarieni; aceștia și-au avut originea în Arius din Alexandria (250/56-336 d.Hr.), care a respins dumnezeirea lui Hristos, ca și alții din secolele ulterioare; Faustus Socinus (1539-1604) a devenit liderul anti-trinitarienilor din Ungaria și Polonia în perioada Reformei din Europa; toți unitarienii resping doctrina Trinității și au respins tot mai mult autoritatea Bibliei și elementele supranaturale.

(3) extravagante – ceva ce trece dincolo de limitele normale de comportament.