Un remediu pentru religia în decădere

Dragi prieteni, de dragul vostru am îndrăznit să vin iar pe scena publică pentru a fi un glas credincios de avertizare, ca să vă îndemn să vă împliniți responsabilitatea și ca să vă încurajez la înaintarea lucrării lui Dumnezeu în sufletele voastre și a închinării înaintea lui Dumnezeu în familiile voastre. Și nu știu cum poate un slujitor să își folosească mai bine timpul, studiile și penița (dincolo de a lucra spre convingerea și convertirea anumitor suflete), decât să insiste înaintea capilor de familie cu privire la grija pentru sufletele ce le-au fost încredințate. Acest lucru are o tendință directă înspre reformare publică. Religia se înfiripează la nivel individual și trece apoi la rudele noastre, iar sferele mai mici ale relațiilor noastre se lărgesc astfel pas cu pas, cuprinzând bisericile și comunitățile formate din familii. Există o deplângere generală legată de decăderea puterii evlaviei și de potopul de profanitate^[1] din societate, și nu fără motiv. Eu nu știu de existența vreun remediu mai bun decât evlavia în familie.^[2] Cine poate spune ce schimbare binecuvântată ar veni peste noi dacă superiorii i-ar învăța pe cei de sub autoritatea lor prin sfaturi și exemple, dacă ar trata cu dezaprobare și dacă ar înfrâna relele lor monstruoase și dacă ar încuraja sfințenia cu zel, apoi L-ar chema pe Dumnezeu împreună și s-ar ruga Lui ca El să lucreze eficace ceea ce ei nu pot face?

În zadar vă plângeți de liderii civili și de predicatori, dacă voi, care sunteți capi de familie, sunteți necredincioși în ceea ce vi s-a încredințat. Ați putea să vă plângeți de faptul că lumea este într-o stare rea, dar ce faceți voi ca să o schimbați în bine? Nu vă mai plângeți de alții, ci plângeți-vă de voi înșivă, și faceți asta mai degrabă înaintea lui Dumnezeu decât a oamenilor. Pledați înaintea Lui cerându-I vremuri de reformare, apoi alăturați străduințe mari la rugăciunile voastre, faceți curățenie în propriile case și acționați pentru Dumnezeu în sfera voastră de influență. Întrucât aveți mai multe oportunități și îi cunoașteți mai mult pe cei din casele voastre, aveți mai multă autoritate asupra lor ca urmare a dependenței lor de voi, astfel că îi puteți influența. Și dacă nu folosiți acest talant, va trebui să dați socoteală cu groază în final, gândindu-vă mai ales că sângele lor va fi cerut din mâinile voastre pentru că păcatul lor va fi pus pe seama neglijării responsabilității voastre.

O, dragilor! N-ați păcătuit voi înșivă suficient, ca să mai vreți să vă alegeți și cu vinovăția întregii voastre familii? Voi sunteți cei care faceți ca aceste vremuri să fie rele și aduceți judecăți din Cer asupra țării. Ați putea mai degrabă să vedeți agoniile copiilor voștri și să îi auziți urlând în mijlocul chinurilor infernale, decât să le spuneți un cuvânt spre instruirea lor, să îi auziți plângând când îi corectați sau să vă rugați înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor? O, ce tigri cruzi și monștri barbari sunteți! Voi vă imaginați că sunteți creștini, dar eu nu cred că un bărbat este vrednic să ia parte la Masa Domnului dacă nu se închină în mod obișnuit înaintea lui Dumnezeu în familia lui. Iar el merită mustrarea și critica pentru păcatul lui de omitere la fel de mult ca pentru păcatele scandaloase de comitere, pentru că el scoate la lumină propria fățărnicie când pretinde că este un sfânt în lume, dacă este o brută acasă. De ce? Pentru că un creștin sănătos [ia aminte] la toate poruncile lui Dumnezeu. Astfel, înaintea lui Dumnezeu, cei neprihăniți „păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:6). Dar acești capi de familie sunt printre păgâni și fac ce fac, dar nu se gândesc nicidecum la evlavia celor din familie sau la rudeniile lor. Astfel de oameni, care acum nu se roagă, în final vor striga, dar prea târziu, „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, când ușa va fi închisă (Matei 25:11). Da, cei care nu strigă acum după o firimitură de îndurare, în Iad vor ajunge să strige după o picătură de apă ca să le stingă limbile arzând în chinurile veșnice (Luca 16:22-24). Acestor fățarnici care se distrug pe ei înșiși le recomand să ia aminte cu seriozitate la pasaje precum Proverbe 1:24-31, Iov 8:13-15 și Iov 27:8-10. O, ce onoare este ca Împăratul Cerului să vă primească în prezența Sa împreună cu familiile voastre de două ori pe zi ca să vă mărturisiți păcatele, ca să implorați iertarea și să Îi cereți provizii noi de îndurare, ca să Îi dați slavă pentru bunătatea Lui și ca să aruncați asupra Lui poverile voastre, și să plecați de acolo despovărați. Sper că nu vă veți împotrivi niciodată la aceasta și că nu veți obosi niciodată din acest motiv. Să vă ferească Dumnezeu de asta, pentru că, dacă vreți să fiți sănătoși, nu vă plictisiți să puneți timp deoparte ca să mâncați. Păziți aceste momente în care veniți cu regularitate înaintea lui Dumnezeu. Dacă îi promiteți cuiva important că vă veți întâlni la o oră stabilită, când se apropie ceasul, vă ridicați, vă luați rămas bun de la cei cu care sunteți și le spuneți că este cineva important care vă așteaptă, așa că trebuie să plecați. O, nu vă luați mai multă libertate față de Dumnezeu decât vă luați față de oameni, și păziți-vă continuu inimile într-o dispoziție neîncetată către împlinirea responsabilității voastre.

Fragment din „The Family Altar”, The Works of Oliver Heywood, Vol 4.

Am întâlnit mulți oameni care pretind că sunt creștini, dar viețile lor de zi cu zi nu diferă cu nimic de miile de necredincioși din jurul lor. Rareori, dacă și atunci, îi găsești la întâlnirea de rugăciune, ei nu țin nicio închinare în familie, rareori citesc Scriptura, nu sunt dispuși să discute cu tine despre lucrurile lui Dumnezeu, umblarea lor este cu totul lumească, și totuși ei par destul de siguri că vor merge în Rai! Dacă îi vei întreba care este temeiul încrederii lor, îți vor spune că, în urmă cu mulți ani, L-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor și că mângâierea lor de acum este că, „dacă au fost mântuiți odată, sunt mântuiți pe veci”. Există mii de astfel de oameni în zilele noastre, oameni care merg, totuși, pe calea lată care duce la pierzare, mergând pe ea cu o falsă pace în inimile lor și cu o pretenție seacă de credință pe buzele lor”. – A.W. Pink Știm sigur că lauda nu este deloc atât de răspândită în rugăciunile din familii, pe când sunt alte forme de închinare. Nu putem toți să Îl lăudăm pe Dumnezeu în familie prin cântare, pentru că nu toți suntem în stare să ne ținem de linia melodică, dar ne-ar face bine dacă am putea. Aici sunt de acord cu Matthew Henry, care a spus: „Cei ce se roagă în familie fac bine; cei ce se roagă și citesc Scriptura fac mai bine; dar cei ce se roagă, citesc și cântă fac cel mai bine”. În acest fel de închinare în familie există ceva complet, care este de dorit să îl urmăm. – Charles Spurgeon

[1] profanitate – dispreț sau lipsă de reverență faţă de lucrurile sacre, în particular folosirea limbajului care implică absența respectului faţă de Dumnezeu.

  [2] evlavie în familie – reverența faţă de Dumnezeu, dragostea pentru caracterul Lui și ascultarea de voia Lui în familie.