Responsabilitățile soților și ale soțiilor

„Încolo fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat” (Efes. 5:33).

Căsnicia este temelia oricărei societăți, așa că acest subiect este unul foarte important. Desigur, explicarea responsabilităților maritale este un lucru mult mai ușor decât a te convinge să te achiți de ele. Supune-ți voia în fața Scripturii, nu invers. Pune la inimă îndemnul din Efeseni 5:33.

1. Legătura

„Încolo” constituie elementul de tranziție de la realitatea spirituală a relației dintre Hristos și Biserică. El are sensul că, în ciuda idealului de neatins, ar trebui să te străduiești să îl atingi, sau, datorită acelui exemplu nobil, ar trebui să îl imiți în relația ta cu soțul/soția.

2. Direcția

A. Obligația universală. „Fiecare dintre voi”, ne arată că este obligația tuturor, indiferent cât de bun ești tu sau cât de rău este partenerul tău de viață. Toți soții au dreptul la respect din partea soțiilor lor, indiferent dacă sunt înțelepți sau nebuni, inteligenți sau mai înceți la minte, pricepuți sau neîndemânatici. Toate soțiile au dreptul la dragoste din partea soților lor, indiferent dacă sunt frumoase sau urâte, bogate sau sărace, supuse sau rebele.

B. Aplicația specifică. „În particular”, fiecare soț și fiecare soție trebuie să aplice această poruncă în cazul lor specific.

3. Sumarul îndatoririlor

A. Îndatorirea fiecărui soț: să își iubească soția. Aceasta nu este o banală îndatorire, ci le include pe toate celelalte. El ar trebui să o iubească așa cum se iubește pe sine. Aceasta se referă deopotrivă la felul în care trebuie să o iubească (regula de aur) și la motivația pentru care este chemat să o iubească (întrucât ei sunt în realitate un singur trup, așa încât dragostea față de ea va conduce la binecuvântări pentru el).

B. Îndatorirea fiecărei soții: să se teamă (gr.) sau să îl respecte pe soțul ei, atât în ce privește persoana cât și statutul lui. Aceasta trebuie să includă dragostea, pentru că, dacă îl iubește, va încerca să îi fie plăcută și să evite să îl jignească.

Doctrina: fiecare soț trebuie să își iubească soția ca pe sine însuși, și fiecare soție trebuie să își respecte soțul.

Ține minte că acesta este sfatul Creatorului tău, prezentat clar în Vechiul și Noul Testament, deopotrivă de Pavel, apostolul Neamurilor (Efes. 5:22; Col. 3:18) și de Petru, apostolul Evreilor (1 Petru 3:1). Cele două responsabilități, anume dragostea din partea soțului și respectul din partea soției, nu sunt cuprinzătoare, ci ele sunt menționate în mod specific fie pentru că aici stau cele mai dese eșecuri ale fiecăruia, fie pentru că ele cuprind toate celelalte responsabilități ale lor. O altă explicație este că ceea ce soții au nevoie cel mai mult este respectul și ceea ce soțiile au nevoie cel mai mult este dragostea, fiecare din partea celuilalt. Sfaturile lui Dumnezeu nu țintesc doar ca noi să avem viața veșnică, ci și să avem parte de mângâiere aici și acum. O căsnicie evlavioasă este ca un colț de cer pe pământ. Analiza acestor responsabilități ar trebui să ne smerească în ce privește eșecurile noastre din trecut și să ne provoace în ce privește îmbunătățirea lor pe viitor.

Responsabilitățile amândurora

1. Să locuiască împreună. El trebuie să îi „lase pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa” (Gen. 2:24), iar ea trebuie să „uite pe poporul ei și casa tatălui ei” (Ps. 45:10). El trebuie să „locuiască împreună cu soția lui” (1 Petru 3:7, cf. KJV), iar ea trebuie să nu se „despartă de bărbatul ei” chiar dacă el este un necredincios (1 Cor. 7:10). Celelalte responsabilități ale căsniciei le cer soților să trăiască împreună, să aibă relații intime regulate, lucruri pe care și le datorează reciproc (1 Cor. 7:3-5). Vechiul Testament le interzicea soților să meargă la război în decursul primului lor an de căsnicie (Deut. 24:5). Acest lucru demonstrează importanța ca cei doi să locuiască împreună.

2. Să se iubească reciproc. Aceasta este deopotrivă responsabilitatea soțului (Col 3:19) și a soției (Tit 2:4). Dragostea este motivul măreț și bucuria căsniciei. Această dragoste nu este pur și simplu un sentiment romantic, ci o iubire autentică și constantă, manifestată prin grija reciprocă „cu căldură, din toată inima” (1 Petru 1:22). Dragostea maritală nu se poate baza pe frumusețe sau bogăție, căci aceste lucruri sunt trecătoare, și nici măcar pe evlavie, căci și ea poate să decadă. Ea trebuie să se bazeze pe porunca lui Dumnezeu, care nu se schimbă niciodată. Jurământul căsniciei obligă persoanele care îl fac să continue să se iubească „la bine și la rău”, iar ei trebuie să privească unul la celălalt țintind fiecare tot ce este mai bun în această lume pentru celălalt. Dragostea maritală trebuie să fie durabilă, neîncetând chiar după ce moartea a frânt acea legătură (Prov. 31:12). Această dragoste autentică, din inimă, aduce mulțumire și mângâiere adevărată. Ea ne păzește împotriva curviei și a geloziei. Ea previne sau diminuează necazurile din familie. Fără ea, căsnicia este ca un os fără ligamente. Durerea continuă până ce legătura este restaurată.

3. Să rămână credincioși unul altuia. Fiecare bărbat trebuie să-și aibă propria soție și fiecare soție propriul bărbat, și doar atât (1 Cor. 7:2). Imitați-l pe primul Adam, care a avut o singură soție, și pe cel de-al doilea Adam, care are o singură Biserică. Legământul căsniciei vă atașează pe voi doi ca fiind cel mai drag, cel mai suav și cel mai bun dintre legămintele din lume. Cea mai neînsemnată infidelitate, chiar dacă se manifestă doar în inimă, poate să conducă la curvie în adevăratul sens al cuvântului. Fără pocăință, adulterul distruge fericirea pământească și așteptarea rezonabilă a cerului. Ea aproape că distruge căsnicia, iar în Vechiul Testament era considerată o ofensă care cerea pedeapsa capitală (Deut. 22:22). Fiți atenți ca să vă îngrijiți să evitați disputele care să ducă la un astfel de păcat. Bărbatul care nu este mulțumit cu o singură femeie nu va fi niciodată mulțumit cu oricâte femei ar avea, pentru că acest păcat nu are limite. De asemenea, credincioșia implică păstrarea secretelor reciproce. Ele nu trebuie dezvăluite decât în circumstanța când există o obligație mai mare. A dezvălui secretele soțului sau soției tale este un lucru rău când se petrece accidental, este și mai rău când este rezultatul obiceiului, și este cel mai rău atunci când gestul este motivat de ură.

4. Să se ajute reciproc. Soția trebuie să fie un „ajutor potrivit pentru soț” (Gen. 2:18), iar acest lucru implică faptul că ei trebuie să se ajute unul pe altul. Iată în ce lucruri ar trebui să se manifeste acest ajutor reciproc:

A. În munca lor. Dacă ea lucrează acasă iar el muncește în afara casei, munca amândurora ar trebui să fie mai ușoară. În ce privește motivația, soțul ar trebui să acorde atenție tuturor lucrurilor spuse în cartea Proverbelor, iar soția ar trebui să acorde atenție în special ultimului capitol.

B. În suferințele lor. Chiar dacă cei proaspăt căsătoriți se așteaptă doar la fericire în căsnicia lor, suferințele și necazurile vor veni neîndoielnic (1 Cor. 7:28). V-ați putea confrunta cu pierderea bunurilor voastre pământești, cu boli în copiii voștri, cu suferințe din partea prietenilor și a vrăjmașilor voștri. Cei doi trebuie să fie cei mai buni prieteni unul pentru altul, în orice circumstanță.

C. În dedicarea lor pentru Hristos. Trăiți „ca unii care veți moșteni împreună harul vieții” (1 Petru 3:7). Scopul cel mai înalt al căsniciei este acela de a urmări fericirea veșnică a celuilalt. În acest sens, conlucrarea este foarte importantă. Cunoștințele lui ar trebui să ajute la alungarea ignoranței ei, iar zelul ei să alunge descurajarea lui. Când soțul este acasă, el trebuie să se roage și să dea învățătură familiei sale, să sfințească ziua Domnului, dar, în absența lui, ea trebuie să preia aceste responsabilități.

5. Să fie răbdători unul cu celălalt. Noi avem această responsabilitate față de toți, dar ea trebuie manifestată în special față de partenerul de viață (Efes. 4:31-32). În căsnicie există multe ispite de a deveni nerăbdători! Temperamentul fierbinte dă naștere unor adevărate războaie civile în interiorul familiei, și niciun lucru bun nu poate să rezulte vreodată din aceasta. Amândoi aveți nevoie de un duh blând și smerit. Învățați cum să păziți pacea dintre voi. Abțineți-vă până când furtuna a trecut. Nu sunteți doi îngeri care s-au căsătorit, ci doi copii păcătoși ai lui Adam. Treceți cu vederea greșelile mărunte și fiți grijulii atunci când le confruntați pe cele mai însemnate. Recunoașteți-vă reciproc greșelile și mărturisiți-le pe toate lui Dumnezeu. Supuneți-vă mai degrabă unul altuia, decât diavolului (Efes. 4:27).

6. Să încurajeze mântuirea reciprocă. 1 Corinteni 7:16 insinuează că marea noastră îndatorire este cea de a promova mântuirea partenerului nostru de viață. La ce bun ne-ar fi să ne bucurăm de căsnicie acum, pentru ca în final să mergem în Iad împreună? Dacă lași ca soția ta să fie condamnată, unde este dragostea ta? Amândoi ar trebui să își cerceteze reciproc starea spirituală și să se folosească de mijloacele rânduite pentru îmbunătățirea ei. Sfântul Ioan Gură de Aur (c. 347-407) spunea: „Amândoi să meargă la biserică, apoi să discute predica împreună”. Dacă amândoi sunt deja creștini, atunci ar trebui să facă tot ceea ce pot pentru a se ajuta reciproc să devină și mai sfinți. Vorbiți adesea despre Dumnezeu și despre lucrurile spirituale. Fiți împreună pelerini către Cetatea cerească.

7. Să întrețină relații sexuale în mod regulat, dar cu moderație. „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu îi va judeca pe curvari și pe preacurvari” (Evrei 13:4). Relațiile intime în căsnicie sunt rânduite pentru a remedia dorințele necurate, pentru a le preveni, nu pentru a le stimula. Nu poți să îți împlinești orice nebunie sexuală pe care ți-o imaginezi cu soția ta, doar pentru că sunteți căsătoriți. Faptul că ai o sticlă de vin în casa ta nu îți dă permisiunea să te îmbeți. Fiți moderați și sensibili. De exemplu, ați putea să vă abțineți pentru o vreme, pentru a vă dedica rugăciunii (1 Cor. 7:5). Noi trebuie să demonstrăm reverență față de Dumnezeu și respect reciproc chiar și în relațiile noastre intime din căsnicie. Adevărata dragoste nu se poartă niciodată bădărănește.

8. Să caute binele celuilalt în toate lucrurile. Ajutați-vă unul pe altul în chestiuni de sănătate și fiți bolnavi împreună, cel puțin în duhul vostru. N-ar trebui ca unul să fie bogat și altul să ducă lipsă. Promovați reciproc o bună reputație a celuilalt. Un soț se îngrijește în mod natural de lucrurile care țin de această lume, de felul în care să fie plăcut soției lui, iar soția procedează la fel (1 Cor. 7:33-34). Acest lucru aduce cinste credinței lor, mângâiere în viețile lor și o binecuvântare asupra a tot ceea ce ei au. Ar trebui să fie prieteni apropiați, să plângă și să râdă împreună, așa încât nimic altceva să nu le separe interesele, decât moartea.

9. Să se roage unul pentru altul. Petru avertizează în acest sens, spunându-ne că este posibil ca „rugăciunile lor să nu fie împiedicate” (1 Petru 3:7), ceea ce ne sugerează că cei doi soți ar trebui să se roage unul pentru celălalt și împreună. „Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă” (Gen. 25:21). Desigur, trebuie să ne rugăm pentru toți, dar în special pentru partenerul de viață. Cea mai curată formă a dragostei este exprimată prin rugăciunea fierbinte, iar rugăciunea va înflăcăra dragostea. Căutați să aveți timp de rugăciune împreună. Bolton se ruga zilnic de două ori personal, de două ori cu soția lui și de două ori cu familia lui. Rugăciunea înalță căsnicia creștină deasupra căsniciei celor necredincioși.

Responsabilitatea specială a soțului: dragostea

Dragostea este fundamentul tuturor celorlalte responsabilități pe care soțul le are față de soția lui. Orice lucru decurge din iubire. Fără dragoste, orice achitare de responsabilitățile față de soție este un lucru greu. Blândețea, cinstea, grija și bunătatea sunt pur și simplu niște raze care pleacă din soarele dragostei.

1. Dimensiunile dragostei unui soț evlavios

Dragostea soțului pentru soția lui este aplicabilă în mod special acestei relații. Ea este deosebită chiar și de dragostea părintească sau de instinctul matern al animalelor.

A. Temeiul ei. Tu ești căsătorit cu ea, iar Dumnezeu le poruncește soților să-și iubească soțiile. Aceasta este o poruncă veșnică, și rămâne în picioare, chiar dacă soția ta poate să devină mai puțin atractivă în multe feluri, odată cu trecerea anilor.

B. Aria de cuprindere a ei. Trebuie să iubești atât trupul cât și sufletul ei. De aceea, ar trebui să îți alegi o soție care este atractivă deopotrivă fizic și spiritual, altfel îi vei face un deserviciu.

C. Gradul ei. Dragostea pentru soție trebuie să fie superioară iubirii pe care soțul o are pentru oricine altcineva, chiar și față de părinții lui sau față de copii, cu siguranță față de orice altă persoană din afara familiei. „Fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei” (Prov, 5:19).

D. Durata ei. „Tot timpul” (Prov, 5:19), nu doar în public, ci și în viața privată, nu pentru o săptămână, o lună sau un an, ci până la moarte. Dragostea ta pentru soție trebuie să crească zilnic, odată cu trecerea anilor. Ai avut parte și te-ai bucurat de frumusețea și puterea ei? De ce să nu te bucuri de ea și când au apărut ridurile și neputințele? Drăgălășenia interioară de regulă crește pe măsură ce cea exterioară decade. Există multe motive biblice în favoarea iubirii perpetue din partea soțului pentru soția lui.

2. Modelul dragostei unui soț evlavios

A. Dragostea lui Isus Hristos pentru Biserica Lui. „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica” (Efes, 5:25)… „îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica” (5:29). Chiar dacă noi nu putem atinge nivelul dragostei lui Hristos, totuși calitatea dragostei noastre trebuie să fie aceeași. Așadar, cum Își iubește Hristos Biserica?

1) Autentic, fără ipocrizie. Dragostea Lui a fost atât de reală și intensă, încât El a murit pentru Biserică.

2) Necondiționat, fără așteptări sau condiții. El s-a dat la moarte pentru a-Și curăța Biserica, prin asta implicându-se faptul că ea nu avea anterior o frumusețe. Soțul trebuie să stimuleze dragostea soției prin dragostea lui. Adevărata dragoste are mai mult de-a face cu binele obiectului iubit decât cu binele personal.

3) Sfânt, fără pată. Hristos a iubit Biserica „ca s-o sfințească și s-o curețe prin spălarea apei, prin Cuvânt” (5:26, cf. KJV). Acest lucru îl învață pe soț să se străduiască să crească sfințenia soției sale.

4) Mult, fără comparație. „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Iată ce a făcut Hristos pentru Biserica Lui (5:25).

5) Constant, fără schimbare. El a iubit-o și o va iubi până în clipa când o va prezenta înaintea Lui „slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană” (Efes. 5:27). Chiar dacă ar avea de multe ori motive să renunțe, Hristos continuă să o iubească, iar soții ar trebui să imite exemplul Lui. Niciun comportament greșit din partea ei nu poate fi un motiv suficient ca el să înceteze să o iubească.

6) Activ, fără neglijență. El „o hrănește și o iubește” (5:29). El trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a acoperi toate nevoile ei, în ce privește susținerea, prietenia constantă sau grija pentru slăbiciunile și bolile ei.

B. Dragostea soțului pentru sine. „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor” (5:28). „Încolo fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine” (5:33). Deși acest model este inferior dragostei lui Hristos pentru Biserica Lui, totuși este mai ușor de înțeles.

1) Blândă. Nu este nimeni care să trateze rănile și durerile noastre mai blând decât noi înșine. „Nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag” (5:29). Soțiile sunt asemenea paharelor de cristal – se sparg ușor dacă nu ne purtăm cu atenție cu ele. Femeile sunt mult mai predispuse la temeri, patimi și dureri.

2) Bucuros. Nimeni nu este mai predispus să-l ajute pe altul decât pe sine. Adesea se întâmplă ca până și cei mai buni prieteni să te trădeze, dar tu vei continua să te ajuți singur. Așadar, fii gata să-ți ajuți întotdeauna soția. Dacă își face loc vreun nor între voi, alungați-l cu dragostea voastră. Nu vei putea rămâne îndelung mânios pe tine însuți. N-ar trebui să aveți nevoie de vreun mediator.

3. Demonstrarea dragostei unui soț evlavios

A. În vorbire

1) El o învață. „Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre” (1 Petru 3:7). Dacă dorește să învețe ceva, ea ar trebui să își „întrebe bărbatul acasă”, nu să vorbească în biserică (1 Cor. 14:35). Vai de acel soț căruia îi lipsește fie dorința, fie îndemânarea de a-și învăța soția! Ar trebui să le capete prin orice efort. Altfel, ea ar putea ajunge să îl blesteme pe veci în Iad!

2) El o mustră. „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8), așa că el ar trebui să îi treacă cu vederea multe greșeli. Mustrarea este asemenea sabiei, care este mai blândă cu folosirea. Totuși, dragostea adevărată cere uneori mustrarea, dar aceasta trebuie dată cu cea mai mare înțelepciune și blândețe imaginabile, nu înaintea străinilor, rareori înaintea familiei, în principal pentru păcate și rareori pentru orice alt lucru. Aduceți mai înainte un lucru pozitiv, și abia după aceea explicația. Mustrarea ar trebui să fie scurtă, asemenea unei palme scurte și blânde (evident, aceasta este doar o exprimare metaforică, un soț nu trebuie să-și lovească soția în nicio situație). Dacă mustrarea este prea fierbinte, face mai mult rău decât bine. Urmați exemplul lui Iov, când el a spus doar atât: „Vorbești ca o femeie nebună” (Iov 2:10). Mustrarea blândă are cea mai mare probabilitate de a conduce la pocăința ei sinceră (Prov. 25:15).

3) El o încurajează. El o laudă când ea face ceva bine. Acest lucru este important, pentru ca ea să conștientizeze sinceritatea dragostei soțului, atunci când el trebuie să aducă mustrare, și face ca mustrările să fie mai convingătoare.

4) El o mângâie, în special când ea se simte rănită emoțional sau fizic. Discuția blândă dintre Elcana și Ana a adus-o pe aceasta la masă (1 Sam. 1:8-9). Cuvintele blânde ale unui soț sunt asemenea unui medicament pentru soția lui. Nu subestima această slujire.

B. În faptă

1) El se îngrijește de nevoile ei. Este în principal datoria soțului ei să se îngrijească de nevoile soției lui (Exod 21:10). Ea ar trebui să ajute la aceasta atunci când poate. Cinstea pe care un soț trebuie să o acorde soției lui, ca vas mai slab, poate foarte bine să se refere la aceasta (1 Petru 3:7; cf. Matei 15:6; 1 Tim. 5:3). El ar trebui să se îngrijească de nevoile ei nu doar atâta vreme cât el trăiește, ci și pentru nevoile ei de după plecarea lui, așa cum Hristos a făcut cu Biserica Lui. Dacă poate, el ar trebui să-i dea anumiți bani de care ea să se folosească liber, așa încât să poată face acte de caritate, să-și încurajeze slujitorii și copiii în responsabilitățile lor.

2) El o tratează cu mare blândețe. Acest lucru se dovedește în special prin faptul că o protejează de pericole, de ispite, de răni, ocară, de vrăjmășia altora, și prin faptul că este alături de ea în necazurile ei.

3) El este un exemplu bun pentru ea. Soțiile își urmează în mod uzual soții fie în Rai, fie în Iad. Exemplul lui are o influență mai mare decât poate el să conștientizeze. Solomon îl denumește pe soț „călăuza tinereții ei” (Prov, 2:17, cf. KJV). De aceea, tu ești chemat să dai tonul în evlavie, seriozitate, în dragoste, înțelepciune și bunătate. Ea va învăța să se roage din rugăciunile tale. Viața ta va fi un fel de lege pentru viața ei.

4) El îi împlinește dorințele rezonabile. Amintiți-vă de David, care a luat aminte la cererea soției lui în ce privește scaunul de domnie pentru fiul ei (1 Împ. 1:15-31), de Isaac care a împlinit cererea soției lui, Rebeca, de a avea o soție evlavioasă pentru Iacov (Gen. 27:46; cf. 28:1), și de Isus, care împlinește cererile rezonabile ale Bisericii Lui. Un soț ar trebui să anticipeze dorințele soției, împlinindu-le înainte ca ea să le ceară. El ar trebui să caute sfatul ei, așa cum au făcut Elcana și Avraam (1 Sam. 1:23; Gen. 21:12), și să se supună ei atunci când are dreptate.

5) El îi încredințează treburile casei. „Inima bărbatului se încrede în ea” (Prov. 31:11), în special dacă ea dovedește o pricepere în coordonarea acestora, așa cum ar trebui. Un soț are lucruri mai importante de făcut decât să-și dirijeze și să-și coordoneze slujitorii casei. Ea ar putea ocazional să îl consulte, așa încât, dacă lucrurile nu merg bine, să nu atragă vinovăția asupra ei. În general, soțul ar trebui să se miște în sfera lui, în afara casei, iar soția în sfera ei, în interiorul căminului. El ar trebui să adune mierea, iar ea ar trebui să o prelucreze în stup.

6) El exercită autoritate față de ea. Dumnezeul atotînțelept l-a învestit pe primul soț cu autoritate (Gen. 2:23), iar aceasta nu s-a pierdut odată cu căderea în păcat (Geneza 3:16). Lumina naturii și a Evangheliei cer acest lucru (Est. 1:22; 1 Cor. 11:3). Doar femeile ignorante și mândre pun sub semnul întrebării acest adevăr biblic. Totuși, soțul trebuie să se folosească de autoritatea lui astfel:

a. cu înțelepciune. El își poate menține autoritatea doar printr-un comportament autentic, spiritual, serios și bărbătesc. Va fi dificil ca ea să îl respecte dacă, în ceea ce-l privește, el nu arată reverență față de Dumnezeu. Dacă este ușuratic sau efeminat, el își va pierde autoritatea.

b. cu blândețe. Amintiți-vă că, deși poziția lui este superioară în autoritate, sufletele lor sunt egale ca valoare. Ea este tovarășul tău de viață, de aceea, nu poți stăpâni asupra ei așa cum un rege face cu supușii lui, ci trebuie să o conduci așa cum capul își conduce trupul. Eva nu a fost luată din capul sau din piciorul lui Adam, ci din coasta lui, adică aproape de inima lui. Atitudinea lui trebuie să fie prietenoasă, limbajul să fie dulce, cererile lui să fie pline de respect față de ea, iar mustrările lui blânde (Col. 3:16). Să nu îți imaginezi că poți păstra o soție sub autoritate prin intimidare. Dacă blândețea înțelepciunii nu o va convinge, atunci ești nefericit în această lume și ea va fi nefericită în lumea viitoare.

Responsabilitatea specială a soției: respectul

Aceasta este responsabilitatea ei specială. Dacă ar avea toată frumusețea și educația, dar nu ar manifesta niciun fel de respect față de soțul ei, nu poate fi o soție bună. Creația ne sugerează acest lucru. Ea a fost creată după bărbat (1 Tim. 2:13), din bărbat (1 Cor. 11:8) și pentru bărbat (1 Cor. 11:9). Această ordine nu este opera omului, ci a lui Dumnezeu. Această ordine divină a rămas în picioare și după căderea în păcat: „El va stăpâni peste tine” (Gen. 3:16). Noul Testament confirmă toate acestea (Col. 3:18; 1 Petru 3:1-6). Chiar dacă soția ar fi cea mai blândă ființă iar soțul ei cel mai aspru om, ea rămâne cu această responsabilitate de a-l respecta. În primul rând, ea trebuie să știe în inima ei că poziția ei este inferioară poziției lui, și abia apoi va fi în măsură să îi arate tot respectul cu bucurie și ușurință. Nu este potrivit ca o coastă să se ridice la înălțimea capului, sau chiar mai sus de acesta.

1. Descrierea respectului unei soții evlavioase

A. Ea îl prețuiește. „Toate femeile vor da cinste bărbaților lor, de la mare până la mic” (Estera 1:20). Gândește-te la persoana lui și prețuiește-l adecvat. Dacă el nu este un bărbat cu totul deosebit, totuși ea trebuie să ia în considerare poziția lui ca fiind „chipul și slava lui Dumnezeu” (1 Cor. 11:7). L-ai prețuit atunci când l-ai ales ca soț, și ar trebui să continui să faci asta. Amintește-ți de disprețul lui Mical față de David și de pedeapsa pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu (2 Sam. 6:16, 23). Familia și vecinii o vor respecta pe soție în măsura în care ea își respectă soțul și îl onorează, onorân-du-se pe sine.

B. Ea îl iubește mult. Respectul pe care soția îl acordă soțului izvorăște din dragoste, care este la rândul ei responsabilitatea soției (Tit 2:4). Sara, Rebeca și Rahela și-au lăsat în urmă părinții, prietenii și țările din dragoste pentru soții lor. O tânără femeie, pe nume Clara Cerventa, s-a căsătorit cu Valdaura, al cărui trup era așa de cotropit de boală, încât nimeni altcineva nu putea să îl atingă. Totuși, ea i-a tratat durerile cu toată grija și și-a vândut chiar hainele și bijuteriile pentru a-l îngriji. În final, el a murit, dar când au venit mângâietorii, ea le-a spus acestora că și-ar dori să poată să îl obțină înapoi chiar și cu prețul celor cinci copii ai lor, dacă ar fi fost posibil. Această femeie nu i-a cucerit dragostea soțului printr-o altă cale decât prin respectul pe care l-a avut față de el.

C. Ea îi este plăcută soțului. Termenul din Efeseni 5:33 are sensul literal de „temere”. Ea ar trebui să aibă un fel de purtare „curat și în temere” (1 Petru 3:2), întrucât una fără cealaltă nu se poate. Această temere nu este una caracteristică sclavilor, ci o dorință sinceră de a fi pe plac soțului ei și un refuz de a-l jigni. „Voi face tot ce îmi stă în putere să îi fiu pe plac, chiar dacă nu mă tem de mâna lui, ci de încruntarea lui. Mai degrabă aș prefera să se supere întreaga lume pe mine, decât să îl jignesc pe soțul meu”.

2. Modelul respectului unei soții evlavioase

A. Respectul bisericii față de Hristos. „Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului” (Efes. 5:22). „După cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile” (5:24). Supunerea soției față de soțul ei trebuie să fie asemenea supunerii ideale a Bisericii față de Hristos.

1) În toate lucrurile, atât în cele mari cât și în cele mici, atât atunci când îi convine cât și în situațiile când lucrurile nu sunt ideale. Ea poate refuza supunerea doar atunci când soțul îi cere un lucru pe care Dumnezeu îl interzice sau când îi interzice ceea ce Dumnezeu îi cere. Ea poate să discute cu el lucrurile care nu îi sunt pe plac, dar dacă soțul nu este convins și nu este implicat niciun păcat în acea circumstanță, soția trebuie să se supună soțului.

2) Necondiționat, cu dorință și bucurie. Slujirea pe care creștinii o fac înaintea Domnului trebuie să fie una bucuroasă, de bunăvoie (Efes. 6:7). Așa trebuie să se supună și soția soțului ei, ca și cum ar exista o voință unică în cele două inimi. Lea și Rahela l-au urmat pe Iacov ca și cum ar fi fost umbra lui (Gen. 31:16). Respectul arătat de Sara a fost sincer, ea denumindu-l pe soțul ei „domn” (Gen. 18:12), iar acesta este un exemplu pentru soțiile creștine (1 Petru 3:6). De aceea, o supunere plină de murmur este inacceptabilă, și de regulă izvorăște dintr-o mândrie și dintr-un egoism nedate morții. Chiar dacă el este sever sau aspru, este mai bine să te achiți de responsabilitatea ta și să lași judecata lui în mâna lui Dumnezeu.

B. Asemenea respectului trupului pentru cap. „Căci bărbatul este capul nevestei” (Efes. 5:23). Toate membrele trupului conștientizează utilitatea capului spre binele lor. Mâna va accepta mai degrabă o rană pentru a proteja capul. Orice hotărăște capul pentru trup, acesta urmează atâta cât îi stă în putere. Aceasta este modalitatea în care soția ar trebui să își onoreze soțul, punându-l pe planul doi, după Dumnezeu. Ar fi un lucru bizar să vedem capul mergând într-o direcție și coasta într-o alta, la fel cum este bizar ca un soldat să-i poruncească generalului lui sau ca luna să pretindă superioritate peste soare. Această rânduială poate fi încălcată doar dacă soțul este bolnav psihic. „Bărbatul are autoritate în casa lui, cu excepția situației când el este verbum anomalum, adică nebun” (Martin Luther, 1483-1546).

3. Demonstrarea respectului unei soției evlavioase

A. În vorbire. „Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12:34). Dacă soția îl respectă cu adevărat, acest lucru se va demonstra în felul în care îi va vorbi. „Ea deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute îi sunt pe limbă” (Prov. 31:26; cf. 15:4).

1) Ea vorbește respectuos despre el în absența lui. Nicio soție nu este prea deosebită sau prea bună ca să nu fie îndemnată să imite exemplul evlavios al Sarei atunci când a vorbit despre soțul ei, denumindu-l „domn” (1 Petru 3:6). O femeie stricată se va referi la soțul ei folosind expresia „omul meu” (lit. ebr. în Prov. 7:19).

2) Ea vorbește respectuos în prezența lui. Este bine să te înfrânezi de la următoarele lucruri:

a. să îl întrerupi în timp ce vorbește sau să spui zece cuvinte în schimbul unui singur cuvânt al lui. Tăcerea va vorbi despre înțelepciunea unei femei mai mult decât vorbele ei. Femeia înțeleaptă folosește puține cuvinte.

b. să folosești cuvinte sau o tonalitate fără respect. Străduiește-te să arăți „un duh blând și liniștit” (1 Petru 3:4). Să nu te temi de faptul că acest fel de purtare îl va înrăi pe soț, ci încrede-te în înțelepciunea lui Dumnezeu (1 Petru 3:1; Prov. 25:15). Amintește-ți că Dumnezeu aude și te va judeca pentru fiecare cuvânt nefolositor (Matei 12:36). Ideal este ca deopotrivă soțul și soția să fie înceți la aprindere, dar, acolo unde unul vede că este necesar să se supună, este cel mai rezonabil și de așteptat ca soția să facă acest gest. Nicio femeie nu capătă onoare din faptul că are ultimul cuvânt. Unele femei protestează, spunând că limba este singura lor armă, dar femeia înțeleaptă știe că limba poate fi un foc, o lume de nelegiuiri (Iacov 3:6). Priviți la felul în care Rahela i-a vorbit aspru lui Iacov, „Dă-mi copii, ori mor” (Gen. 30:1), dar nu a trecut mult timp, a avut parte de copii, dar a murit imediat (Gen. 35:18)! Pe de altă parte, Abigail s-a purtat cu prudență în condițiile în care avea un soț foarte rău, iar prudența ei a ridicat-o la rang de cinste. Dacă respectul nu îl va cuceri, mânia niciodată nu va putea face acest lucru. Iată de ce soțul și soția ar trebui să cadă de acord ca niciodată să nu țipe unul la celălalt.

B. În fapte.

1) Ea ascultă de călăuzirea și restricțiile impuse de el. Sara a ascultat de Avraam, și ea este un model de urmat (1 Petru 3:6). El a spus, „Ia repede, trei măsuri de făină albă, frământă, și fă turte” (Gen. 18:6), și ea a ascultat cu promptitudine. Soția este îndemnată în conștiința ei să asculte de soț în toate lucrurile care nu sunt contrare voii revelate a lui Dumnezeu, iar, în cazul în care o astfel de situație se produce, ea trebuie să refuze ascultarea, dar să facă acest lucru cu respect. De exemplu, ea nu poate să fie de acord să omită citirea Bibliei, rugăciunea sau sfințirea zilei Domnului, chiar dacă el îi poruncește astfel de lucruri cu asprime. Casa este locul potrivit pentru ea. Ea este frumusețea căminului. Acolo se găsesc treburile ei, dar acolo este și locul ei sigur. Doar necesitățile urgente ar trebui să o cheme în afara casei. Prin contrast, pașii prostituatei nu rămân multă vreme în locuința ei (Prov. 7:11). Soția trebuie să își trăiască viața acolo unde soțul ei consideră că este cel mai bine. Soțiile sunt chemate să își „iubească bărbați și copiii; să fie cumpătate [discrete, cf. KJV], cu viața curată, să-și vadă de treburile casei [gr. oikouros, având sensul de îngrijirea casei, lucru acasă, sau de coordonarea treburilor casei, cf. dict. Strong], să fie bune, supuse bărbaților lor” (Tit 2:4-5).

2) Ea îi cere sfatul și ia aminte la mustrările venite din partea lui. Rebeca n-a dorit să-l trimită pe Iacov la fratele ei, Laban, fără să-l consulte pe Isaac (Gen. 27:46). Sara nu a putut să-și asume responsabilitatea să o alunge pe Agar, slujnica ei, fără să-l consulte pe Avraam (Gen. 21:10). Femeia sunamită nu putut să îl primească pe profet în casă fără acceptul soțului ei (2 Împ. 4:10). Cel mai greu lucru pentru o soție este să ia aminte cu mulțumire și dragoste la mustrare, mai ales dacă are un spirit mândru și beligerant. Totuși, ea trebuie să își amintească de faptul că are propriile greșeli și că nimeni nu poate să le observe mai bine decât soțul ei. Așadar, atunci când îi răspunde cu asprime la o mustrare, ea demonstrează o lipsă de recunoștință. Dacă ea îl respectă cu adevărat, acest respect pe care îl poartă va fi ingredientul care va îndulci orice mustrare venită din partea lui.

3) Ea își menține o atitudine bucuroasă și respectuoasă în orice moment. Soția n-ar trebui să alimenteze un spirit iritabil și posac când el este bucuros, nici să se arate bucuroasă când el este trist. Ea ar trebui să-și dea toată silința să-l determine să-și găsească bucuria în ea. Soția este bine să-și exprime mulțumirea cu privire la poziția și bunurile de care se bucură, manifestând o dispoziție bucuroasă așa încât el să se bucure că este acasă, alături de ea. Soția ar trebui să se preocupe să vadă care sunt mâncărurile care-i plac, hainele și aranjamentul casei, pentru că până și aceste lucruri mărunte pot să dea naștere unor certuri aprige. Ea n-ar trebui să permită niciodată obișnuinței vieții cu el să dea naștere răutăților. Dragostea lui n-ar trebui s-o facă să-și uite responsabilitățile, ci mai degrabă să îi înflăcăreze eforturile. Blândețea lui n-ar trebui să conducă la o scădere a respectului ei față de el. Este mai bine să asculți de un bărbat înțelept decât de un nebun. Majoritatea bărbaților sunt gata să se schimbe dacă soțiile lor îi respectă cum se cuvine. În mod asemănător, majoritatea soțiilor pot fi câștigate și sunt gata să-și arate respectul atunci când soții arată înțelepciune și dragoste față de ele.

Unii vor ignora toate aceste sfaturi folosindu-se de scuza că nimeni nu poate atinge un astfel de nivel, însă această atitudine Îl batjocorește pe Dumnezeu. El va pedepsi astfel de oameni. Dacă răzbunarea Lui nu se va revărsa asupra ta în această viață, cum se întâmplă deseori cu cei răzvrătiți, atunci cu siguranță că te vei întâlni cu ea în viața veșnică. Un creștin adevărat este caracterizat de o supunere fundamentală față de sfatul biblic. În lipsa acestei atitudini, nu ești decât un ipocrit.

Cum să ne achităm de aceste responsabilități

1. Păstrează-te curat înainte de căsătorie. Acest lucru te va ajuta în responsabilitățile căsniciei. Toți ar trebui să „își stăpânească vasul în sfințenie și cinste” (1 Tes. 4:4). Curvarul de dinainte de căsătorie își va continua păcatul și atunci când va fi căsătorit. Atenție la începuturile poftei, căci este bine să o tratezi ca pe o otravă, fugind de ea. Păzește-ți inima păstrând-o plină de lucrurile lui Dumnezeu, și menține-ți trupul ocupat cu responsabilitățile tale legitime. Cele mai mari incendii încep de la o scânteie. Plăcerea de moment care precedă chinul cel veșnic este nebunie curată. Dacă ai păcătuit deja în felul acesta, curăță-ți inima și mâinile în sângele lui Hristos, mărturisind înaintea lui Dumnezeu păcatul tău, cu post și rugăciune, cerând iertarea din partea Lui și putere împotriva ispitei viitoare. Gustă tot mai mult din frumusețile răvășitoare ale harului și ale promisiunilor lui Dumnezeu, din iertarea păcatului și din siguranța vieții și a nemuririi. Odată ce ai băut din acest izvor curat, nu vei mai prefera râurile pline de noroi ale păcatului.

2. Alege-ți cu grijă partenerul de viață. Acum, că știi cât de dificil este să ajungi la o căsnicie evlavioasă, ar trebui să te rogi ca Dumnezeu să te călăuzească spre acest obiectiv. Nu iubi mai dinainte, după care să stai să analizezi. Mai întâi cercetează, și abia apoi iubește. Fă așa încât sufletul acelei persoane să fie preocuparea ta principală, nu felul cum arată, din punct vedere fizic, sau banii. De ce să obții o cruce continuă doar pentru că ai țintit un profit trecător sau o plăcere de moment? Căsătorește-te doar cu un creștin și, cu cât este mai evlavios, cu atât va fi mai bine. Gândește-te de asemenea la personalitatea lui (ei). Vorbiți-vă cu onestitate despre greșeli și despre acele slăbiciuni înainte de a vă căsători. Dacă cineva ți-ar vinde un animal bolnav pretinzând că este sănătos, te-ai simți înșelat. Cu cât mai rău este când cineva pretinde că este mai bun decât în realitate, doar pentru a se asigura de o căsnicie cu acela pe care pretinde că îl iubește!

3. Studiază responsabilitățile biblice ale căsniciei înainte să ți le asumi. A fi un soț sau o soție evlavioasă este o provocare atât de mare, încât trebuie să te pregătești bine mai dinainte. Nu este de mirare că atât de multe căsnicii sunt ratate! Mult prea adesea soțul nu știe cum să își conducă familia, iar soția nu știe cum să se supună. Amândoi sunt ignoranți și sfârșesc într-o stare ticăloasă. De aceea, părinții trebuie să-și învețe copiii cu privire la responsabilitățile căsniciei. Altfel, familiile, care ar trebui să fie creșele bisericii, se dovedesc a fi niște clocitoare ale dezordinii și imoralității. Nu citiți doar Scriptura, ci îndreptați-vă privirile și către cărți bune pe această temă[1].

4. Fii hotărât să asculți de Dumnezeu fără rezerve. Atâta vreme cât nu ești născut din nou și sfințit în inima și purtarea ta, nu poți fi plăcut lui Dumnezeu și nu poți fi o binecuvântare pentru soțul sau soția ta. Puteți trăi alături doar ca niște păgâni civili. Soțul care se teme cu adevărat de Dumnezeu nu poate să rămână într-o atitudine de amărăciune față de soția lui. O Biblie aflată în inimile voastre va elimina multe diferențe, va mângâia multe suferințe și vă va călăuzi în multe circumstanțe grele ale vieții. Țineți minte că poruncile lui Dumnezeu au atașate cele mai înalte motivații și, astfel, ascultarea voastră față de ele aduce cea mai suavă binecuvântare. Mențineți regula de aur în căsnicia voastră – iubirea. Neprihănirea practicată în toate lucrurile nu va putea scuza nelegiuirea din căminul vostru. Când fiecare se concentrează pe responsabilitățile proprii, veți fi amândoi binecuvântați.

5. Obțineți și mențineți o dragoste autentică unul pentru celălalt. Nu lăsați loc geloziei. Nu aplicați urechea la bârfitori și la cei care îi vorbesc de rău pe alții. Gelozia se dezvoltă adesea acolo unde dragostea adevărată lipsea de la început.

6. Rugați-vă pentru a primi de la Dumnezeu harurile spirituale.

A. Înțelepciune. Lipsa înțelepciunii cauzează multe necazuri în căsnicie. Avem nevoie de multă înțelepciune ca să ne conducem familiile ca soți, și să ne supunem ca soții.

B. Smerenie. Ea îl păzește pe soț să nu devină un tiran și o determină pe soție să se supună lui. „Prin mândrie se ațâță numai certuri” (Prov. 13:10). Un om mândru nu poate cădea de acord nici cu un înger, în schimb cel smerit va putea să se înțeleagă cu oricine. De asemenea, smerenia va încuraja mulțumirea. Soțul și soția care sunt smeriți vor spune: „Soțul/soția este mult mai bun(ă) decât ar merita un păcătos ca mine. Nu merit un partener de viață atât de minunat. Da, aceea a fost o mustrare aspră, dar este nimic prin comparație cu Iadul”. Oamenii cu adevărat smeriți se pot întovărăși ușor.

C. Neprihănire. Este nevoie de o inimă neprihănită pentru a păzi aceste porunci ale lui Dumnezeu. O inimă neprihănită va alege cel mai sigur curs în viață, chiar dacă ar fi cel mai dificil. Ea se va păzi de cele mai mărunte începuturi ale păcatelor care produc cele mai mari necazuri în căsnicie. Soții evlavioși se vor strădui să se achite de responsabilitățile proprii și vor manifesta cea mai mare severitate împotriva eșecurilor proprii.

---

Note bibliografice și explicative

(1) Cititorii de limbă engleză pot să studieze ediția tipărită a cărții Domestic Duties de William Gouge (Reformation Heritage Press) sau cartea lui Douglas Wilson, Reforming Marriage, publicată de Canon Press.