Familia credincioasă

Responsabilitatea tatălui față de familie în general

Cel care este capul unei familii are, având în vedere acea poziție a lui, o lucrare de făcut pentru Dumnezeu: conducerea dreaptă a familiei sale. Lucrarea aceasta comportă două aspecte de bază: primul, referitor la starea spirituală a familiei, și al doilea, referitor la lucrurile exterioare și pământești ale ei.

În primul rând, în ceea ce privește starea spirituală a familiei sale, el trebuie să fie consecvent și sârguincios, dându-și toate străduințele atât pentru a crește credința, acolo unde aceasta a început să se manifeste, cât și pentru stimularea începuturilor credinței, acolo unde ea nu s-a găsit până în prezent. Din acest motiv, el trebuie să pună în mod sârguincios și frecvent înaintea familiei sale lucrurile lui Dumnezeu, din Cuvântul Său, care sunt potrivite pentru fiecare persoană. Nimeni nu ar trebui să pună sub semnul întrebării acest rol al lui, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, nici practicarea acestei slujbe. Dacă un lucru în sine este lăudabil, dacă este legitim și spre binele cuiva, ține de însăși natura acelui lucru să fie împlinit. Cu cât mai mult este valabilă această constatare pentru lucrurile spirituale, care sunt superioare. Dincolo de aceasta, apostolul ne îndeamnă să ne îndreptăm privirile către acele lucruri care sunt oneste, drepte, curate, lăudabile (Filipeni 4:8). Cu atât mai mult, a fi împlinitor al acestei practici evlavioase în familiile noastre este ceva foarte vrednic de laudă și un lucru potrivit tuturor creștinilor. Acesta este unul dintre lucrurile pentru care Dumnezeu l-a lăudat pe slujitorul Său, Avraam, și care i-a mișcat inima în dragoste față de El. Dumnezeu spune: „Eu îl cunosc” că este un om credincios, căci „are să le poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului” (Gen, 18:19). Același lucru l-a avut în vedere credinciosul Iosua ca practică a lui atâta vreme cât avea să respire în această lume. El spune: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Ios, 24:15).

Mai mult, descoperim de asemenea în Noul Testament că aceia care nu iau aminte la această responsabilitate sunt mustrați, fiind văzuți ca niște persoane cu credință slabă, nepotriviți pentru a fi aleși să slujească oficial Biserica lui Dumnezeu. Un prezbiter sau păstor trebuie să fie unul care își cârmuiește bine familia, ai cărui copii sunt supuși cu toată seriozitatea. Altfel, dacă un om nu știe cum să-și cârmuiască propria familie, cum va putea avea grijă de Biserica lui Dumnezeu? Apostolul spune de asemenea despre diacon că trebuie să „bărbatul unei singure neveste… să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința” (1 Tim, 3). Observați că apostolul pare să indice că un bărbat care își conduce bine familia are una dintre trăsăturile care aparțin păstorilor sau diaconilor din casa lui Dumnezeu, căci acela care nu știe cum să-și conducă propria casă, cum va putea să se îngrijească de Biserica lui Dumnezeu? Când ne uităm la acest aspect, căpătăm lumină cu privire la lucrarea capului unei familii, care privește conducerea familiei sale.

1. Un păstor trebuie să fie sănătos în învățătura lui și, fără îndoială, așa trebuie să fie și capul familiei (Tit 1:9; Efes. 6:4).

2. Un păstor trebuie să fie capabil să dea învățătură, să mustre și să îndemne, și așa trebuie să fie și capul familiei (1 Tim. 3:2; Deut. 6:7).

3. Un păstor trebuie să fie exemplu în credință și sfințenie, și așa trebuie să fie și capul familiei (1 Tim. 3:2-4; 4:12). David spunea: „Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită. Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele” (Ps. 101:2).

4. Păstorul trebuie să strângă biserica împreună, să se roage împreună cu membrii ei și să le predice. Aceeași este așteptarea în ceea ce îi privește pe capii creștini ai familiilor.

Obiecție: Dar familia mea este necredincioasă și imposibil de stăpânit în ce privește orice lucru bun. Ce ar trebui să fac?

Răspuns: 1. Chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, totuși trebuie să fii cel care conduce familia, nu ei să te conducă pe tine! Trebuie să Îl pui pe Dumnezeu deasupra lor, fiind chemat să folosești autoritatea pe care Dumnezeu ți-a dat-o, atât în ce privește mustrarea viciilor lor, cât și pentru a le arăta cât de rea este răzvrătirea lor împotriva Domnului. Eli a făcut acest lucru, chiar dacă nu suficient, și așa a făcut și David (1 Sam. 2:24-25; 1 Cron. 28:9). De asemenea, trebuie să le spui cât de tristă a fost starea ta atunci când te aflai în situația lor, și să te străduiești să-i smulgi din ghearele diavolului (Marcu 5:19).

2. De asemenea, trebuie să te străduiești să îi atragi către închinarea publică înaintea lui Dumnezeu, cu așteptarea că poate Dumnezeu le va converti sufletele. Iacov a vorbit întregii lui familii și tuturor celor care se aflau în jurul lui, spunându-le: „să ne sculăm, și să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu” (Gen. 35:3). Ana avea să îl ducă pe Samuel la Șilo așa încât copilul să stea în prezența lui Dumnezeu pentru totdeauna (1 Sam. 1:22). Și este adevărat că un suflet atins cu adevărat de Dumnezeu se va strădui să-i atragă către Isus Hristos nu doar pe cei din familia proprie, ci o întreagă cetate (Ioan 4:28-30).

3. Dacă restul familiei este încăpățânată și nu dorește să te asculte, atunci adu bărbați sănătoși în credință și evlavioși în casa ta, așa încât Cuvântul lui Dumnezeu să fie predicat de ei, atunci când este posibil, adunând familia și prietenii înaintea predicării Cuvântului, asemenea lui Corneliu (F.A. 10).

Cunoști bine că temnicerul, Lidia, Crisp, Gaius, Stefana și mulți alții au beneficiat de predicarea Cuvântului nu doar ei înșiși, ci și familiile lor (F.A. 16:14-34; 18:7-8; 1 Cor. 1:16).

Atâta cât cunosc, acest lucru ar putea să fi fost unul dintre motivele pentru care apostolii au predicat în vremurile lor nu doar public, ci și din casă în casă. Ei au făcut acest lucru pentru ca, dacă ar fi fost posibil, să ajungă cu Evanghelia la cei din unele familii, care rămăseseră neconvertiți și în păcatele lor (F.A. 10:24; 20:20-21). Mai mult, se știe că era un obicei încă din vremurile lui Hristos să invite în casele lor dacă aveau pe cineva care trecea prin suferință, chiar dacă aceștia ar fi vrut sau nu să se întoarcă la El (Luca 7:2-3; 8:41). Dacă acest lucru a constituit calea prin care capii familiilor au procedat în ce privește membrii familiilor care aveau boli fizice, cu atât mai mult este cazul să procedăm atunci când există suflete care au nevoie de Hristos ca să fie mântuite de la moarte și condamnare veșnică!

4. Luați aminte să nu vă neglijați responsabilitățile față de familie, precum citirea Cuvântului și rugăciunea. Dacă în familie există măcar încă unul părtaș harului, încurajați-vă reciproc. Dacă ești singurul credincios din ea, ar trebui totuși să știi că ai deopotrivă libertatea să mergi la Dumnezeu prin Hristos, dar ai oridecâteori dorești posibilitatea să apelezi la Biserica lui Hristos ca să ți se alăture.

5. Nu permite existența și folosirea unor cărți eretice, profane sau păgâne în casa ta, și nici a discuțiilor pe aceste teme. „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (1 Cor. 15:33). Mă refer aici la acele cărți păgâne sau eretice care fie îndeamnă la o ușurătate a vieții, fie se împotrivesc lucrurilor fundamentale ale Evangheliei. Știu că cei ce sunt creștini trebuie să aibă libertatea să gândească unele lucruri diferit, dar în ceea ce privește chestiunile legate de credință sau sfințenie, părerile diferite trebuie abandonate de toți creștinii, în special de păstorii bisericilor sau de capii de familie. Această practică a fost demonstrată de Iacov, atunci când a poruncit casei sale și tuturor celor care erau alături de el să îndepărteze idolii străini dintre ei și să-și schimbe hainele (Gen. 35:2). Avem apoi exemplul tuturor acelora din Faptele Apostolilor care și-au luat cărțile eretice și le-au ars înaintea tuturor oamenilor, chiar dacă acestea valorau foarte mult (F.A. 19:18-19). Neglijența față de acest aspect a adus ruină în multe familii, atât printre copii cât și printre slujitori. Este ușor să-și facă loc în familie cei care vorbesc lucruri deșarte și care fac lucrări amăgitoare, subminând întregul cămin (Tit 1:10-11).

În al doilea rând, în ceea ce privește starea și îndatoririle pământești față de familia ta, trebuie să ai în vedere următoarele trei lucruri:

1. Este de datoria ta să te îngrijești ca aceștia să poată avea un trai acceptabil. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință, și este mai rău decât un necredincios” (1 Tim. 5:8). Observă, însă, că, deși Cuvântul lui Dumnezeu spune că ești chemat să te îngrijești de nevoile familiei tale, el nu îți dă permisiunea de a fi nepăsător și nici nu îți permite să te alipești de lucrurile acestei lumi în inima ta, nici să îți faci griji sau să acumulezi bogății pentru toți anii viitori, ci să acoperi nevoile familiei așa încât ei să aibă acum hrană și haine, iar dacă ei sau tu nu sunteți mulțumiți cu acest lucru, ați trecut dincolo de regula dată de Dumnezeu (1 Tim. 6:8; Matei 6:34). Porunca este să muncești așa încât să puteți avea mijloacele pentru „nevoile grabnice” (Tit 3:14). Nu trebuie să obiectezi niciodată că, dacă nu vei trece dincolo de această limită, niciodată nu veți descurca, căci aceasta nu este decât necredință. Cuvântul spune că Dumnezeu hrănește păsările cerului și îmbracă iarba, așa că nu trebuie să te îngrijești mai mult decât de hrană, îmbrăcăminte și lucrurile strict necesare vieții (Luca 12:22-28).

2. De aceea, chiar dacă ești chemat să acoperi nevoile pământești ale familiei tale, totuși trebuie ca întreaga ta străduință și muncă să fie moderată: „Moderația voastră să fie cunoscută de toți oamenii” (Fil. 4:5, cf. KJV). Păzește-te ca nu cumva lucrul în această lume să te împiedice pe tine și familia ta de a vă achita de acele responsabilități față de Dumnezeu, la care sunteți chemați prin har – rugăciunea privată, citirea Scripturilor și dialogul creștin. Este un lucru ticălos ca bărbatul să se epuizeze pe sine și familia lui în umblarea după această lume, așa încât să își îndepărteze inima de închinarea față de Dumnezeu.

Dragi creștini, „vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au neveste, să fie ca și cum n-ar avea; cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se bucură ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece” (1 Cor. 7:29-31). Mulți creștini trăiesc și muncesc în această lume ca și cum religia nu ar fi decât o chestiune colaterală a vieților lor, și ca și cum această lume ar fi singurul lucru necesar, când, în realitate, toate lucrurile acestei lumi sunt trecătoare, pe când credința este singurul lucru necesar (Luca 10:40-42).

3. Dacă vrei să fii un cap de familie credincios, trebuie să te îngrijești să vezi armonia creștină printre cei ce se află sub autoritatea ta, așa cum este potrivit unei case unde cel care o conduce se teme de Domnul.

A. Trebuie să faci așa încât copiii și slujitorii tăi să fie supuși Cuvântului lui Dumnezeu, căci, chiar dacă doar Dumnezeu trebuie să stăpânească peste inimă, El totuși se așteaptă ca tu să fii acela care conduce omul lor exterior. Dacă nu faci acest lucru, El ar putea în scurt timp să te deposedeze de tot ceea ce ai (1 Sam. 3:11-14). De aceea, îngrijește-te ca ei să fie temperați în toate lucrurile, în ce privește hainele, limbajul, să nu fie nici bețivi și nici lacomi, netolerând copiilor tăi să fie dominatori peste slujitorii voștri sau să se poarte nebunește unul față de altul.

B. Învață să faci deosebire între acele răni din familia ta care sunt făcute asupra ta, și păcatele îndreptate către Dumnezeu. Chiar dacă ar trebui să fii foarte zelos pentru Domnul și să nu tolerezi nicio nelegiuire deschisă față de El, iată cum ar trebui să se manifeste înțelepciunea ta: să treci cu vederea rănile personale, să le îngropi în uitare, căci dragostea „acoperă o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8). De aceea, nu fi asemenea celor care răcnesc și se uită asemenea nebunilor când sunt răniți, ci mai degrabă iubește sau cel puțin nu mustra și avertiza cu asprime exagerată chiar și atunci când Dumnezeu este dezonorat.

Cârmuiește-ți bine casa, așa încât copiii tăi, alături de ceilalți din familie, să fie supuși față de tine, cu toată seriozitatea (1 Tim. 3:4). Solomon s-a achitat uneori atât de bine de această slujbă încât a făcut ca privirile celor care l-au văzut să fie uimite (2 Cron. 9:3-4). Dar haideți să nu mai vorbim la modul general, ci să ne îndreptăm către aspecte specifice.

Ai soție? Trebuie să te gândești cum ar trebui să te comporți cu ea. Pentru a face acest lucru bine, trebuie să te gândești la starea soției tale, dacă ea este cu adevărat credincioasă sau nu. Mai întâi, dacă ea este credincioasă, atunci ai următoarele responsabilități:

1. Trebuie să îl binecuvântezi pe Dumnezeu pentru ea: „Ea este mai de preț decât mărgăritarele” și darul lui Dumnezeu pentru tine, podoaba și slava ta (Prov. 12:4; 31:10; 1 Cor. 11:7). „Dezmierdările sunt înșelătoare și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” (Prov. 31:30).

2. Trebuie să o iubești având în vedere două aspecte:

A. Ea este carne din carnea ta și os din oasele tale, iar „nimeni nu și-a urât vreodată trupul” (Efes. 5:29).

B. Ea este moștenitoare împreună cu tine a harului vieții (1 Petru 3:7). Acest lucru ar trebui să te îndemne să o iubești cu dragoste creștină, să o iubești gândindu-te că amândoi sunteți prețuiți de Dumnezeu și de Domnul Isus Hristos, fiind considerați între aceia care trebuie să moștenească împreună cu El fericirea veșnică.

3. Trebuie să te porți cu ea așa cum Hristos se poartă cu Biserica Lui, după cum zice apostolul, căci așa trebuie să-și iubească bărbații nevestele lor, „cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5:25). Atunci când bărbații se poartă în felul acesta cu soțiile lor, ei nu vor fi față de ele doar soți, ci și o oglindă a lui Dumnezeu, la fel cum Hristos are autoritate pentru Mireasa Lui. În relațiile dintre soț și soție, atunci când ei sunt credincioși, există o mireasmă dulce care îi caracterizează (Efes. 4:32). În felul acesta, soția este simbolul Bisericii, iar soțul este simbolul Capului și al Mântuitorului, „căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efes. 5:23).

Acesta este unul dintre scopurile de bază ale lui Dumnezeu pentru căsătorie, așa încât, printr-o metaforă, Hristos și Biserica Lui să poată văzuți oriunde este un cuplu care crede prin har. Astfel, acel soț care se poartă rău cu soția lui, el nu doar că acționează contrar acestei reguli, ci face ca și soția lui să piardă beneficiul unei astfel de rânduieli și să încalce taina acestei relații.

De aceea, „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica” (Efes. 5:28-29). Hristos și-a dat viața pentru Biserica Lui, îi acoperă neputințele, îi dă înțelepciunea Lui, o protejează, o ajută în treburile ei din această lume, și așa trebuie să procedeze și bărbații cu soțiile lor. Solomon și fiica faraonului se pricepeau în a face acest lucru, așa cum puteți vedea în cartea Cântarea Cântărilor. De aceea, dacă ești soț, suportă-i slăbiciunile, ajut-o în neputințele ei și onoreaz-o ca pe vasul mai slab, întrucât are o constituție mai fragilă (1 Petru 3:7).

Altfel spus, soția ta credincioasă ar trebui să aibă un astfel de soț încât ea să poată spune că Dumnezeu i-a dat nu doar un soț, ci un soț care îi exemplifică zilnic purtarea lui Hristos față de Biserica Lui.

În al doilea rând, dacă soția ta este necredincioasă sau firească, atunci ai de asemenea o responsabilitate înaintea ta, pe care trebuie să o împlinești având în vedere două aspecte: 1. Ea se află în fiecare moment în pericolul condamnării veșnice. 2. Ea este soția ta, chiar dacă se află într-o stare nefericită.

O, ce simțământ neînsemnat cu privire la prețul sufletului se găsește în inima unora dintre bărbați, lucru dovedit prin comportamentul lor necreștin față și înaintea soțiilor lor! Dacă vrei să ai o purtare potrivită față de soția ta necredincioasă,

1. Străduiește-te cu seriozitate să capeți un simțământ corect cu privire la starea ei ticăloasă, așa încât inima ta să tânjească după mântuirea sufletului ei.

2. Ia aminte ca nu cumva să îi dai ocazia, prin comportamentul tău nesfânt, să înainteze înspre rău. În acest aspect trebuie să îți dublezi sârguința, căci ea este alipită de tine și, de aceea, poate să profite de cele mai neînsemnate greșeli ale tale.

3. Dacă ea se comportă nepotrivit sau este nestăpânită, întrucât nu Îl are pe Hristos și nu are harul, atunci străduiește-te să depășești starea ei rea prin bunătatea ta și împotrivirea ei prin răbdarea și blândețea ta. Ar fi un lucru rușinos ca tu, având o altă inimă, să te comporți asemenea ei.

4. Folosește-te de oportunitățile potrivite pentru a o convinge. Observă dispoziția ei și, atunci când este cel mai probabil ca ea să fie deschisă să te asculte, vorbește inimii ei.

5. Atunci când vorbești, vorbește cu înțelepciune. Nu este necesar să spui multe cuvinte, ci folosește-le pe cele potrivite. Iov i-a răspuns soției lui și a respins vorbirea ei nebunească folosind doar câteva cuvinte: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, și să nu primim și răul?” (Iov 2:10).

6. Tot ceea ce faci să fie făcut fără amărăciune și fără mânie: „să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia” (2 Tim. 2:25-26). „Ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui nevasta?” (1 Cor. 7:16).

Responsabilitățile soțiilor

După ce m-am adresat capilor de familie, aș vrea să le adresez câteva cuvinte acelora care se află sub autoritatea lor. Mai întâi, aș dori să îi vorbesc soției: ea este legată de soțul ei prin lege și prin porunca lui Dumnezeu, atâta vreme cât soțul trăiește (Rom. 7:2). De aceea, ea își are locul potrivit pentru muncă în familie, la fel ca toți ceilalți.

Există însă anumite lucruri pe care soția trebuie să le facă față de soțul ei, și la care doresc să o îndemn să ia aminte cu seriozitate.

În primul rând, soția trebuie să îl considere pe soț ca fiind capul ei. „Bărbatul este capul femeii” (1 Cor. 11:3). Așa l-a considerat Sara pe Avraam (1 Petru 3:6).

În al doilea rând, ea trebuie să i se supună, întrucât așa este potrivit în Domnul. Apostolul spune: „nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri”, ca Domnului (1 Petru 3:1; Col. 3:18; Efes. 5:22). V-am spus mai devreme că, dacă soțul se poartă față de soția lui asta cum se cuvine, el va fi în felul acesta ca o poruncă a lui Dumnezeu pentru ea, dincolo de relația dintre ei ca soț și soție, purtare care va ilustra comportamentul lui Hristos față de Biserica Lui. Voi spune acum și că soția, dacă umblă față de soțul ei așa cum este potrivit, îi va exemplifica acestuia ascultarea Bisericii față de Hristos: „după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile” (Efes. 5:24). De aceea, pentru a împlini bine această lucrare, trebuie mai întâi ca soția să alunge din viața ei următoarele lucruri rele:

1. Duhul de bârfă și de gânduri rătăcitoare. Acesta este rău când se manifestă în biserică, și este rău când se manifestă într-o soție, care este imaginea sau simbolul Bisericii. Hristos găsește potrivit ca Mireasa Lui să se îngrijească de casă, adică să fie alături de El în credința și practicarea lucrurilor poruncite de El, nu să se amestece sau să umble după lucrurile Satanei. Soțiile n-ar trebui să se ocupe cu umblarea din casă în casă sau cu bârfa. Știți că Proverbe 7:11 spune, „Era bună de gură și fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă”. Soțiile ar trebui să se îngrijească de casă, așa cum spune apostolul, să fie „cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor”. De ce? Ca nu cumva, altfel, „să se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu” (Tit 2:5).

2. Vorbirea nepăsătoare, limbută, urâtă sau certăreață. Este un lucru urât ca femeile sau soțiile să fie asemenea papagalilor, care nu-și pot înfrâna limba. Soția ar trebui să știe, așa cum am spus mai devreme, că soțul este capul ei așa cum Hristos este Capul Bisericii. Crezi că ar fi potrivit ca Biserica să vorbească împotriva Mirelui ei? N-ar trebui să fie tăcută sau atentă la vorbire înaintea Lui, să privească la poruncile Lui, să aleagă căile Lui mai degrabă decât rodul imaginației ei? De ce trebuie să se poarte soția în felul acesta față de soțul ei? Apostolul Pavel spune: „Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să-i învețe pe alții, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere” (1 Tim. 2:11-12). Este un lucru nepotrivit să vezi o femeie străduindu-se tot timpul să fie deasupra soțului ei, căci ea ar trebui să facă totul în supunere față de el și respectând autoritatea lui. Într-adevăr, în aceasta stă gloria ei, de a rămâne sub autoritatea lui, așa cum Biserica stă sub autoritatea lui Hristos: „Ea deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute îi sunt pe limbă” (Prov. 31:26).

3. Îmbrăcămintea lipsită de modestie și un comportament seducător. Acest lucru este un rău atât acasă cât și în afara casei, căci va da un exemplu rău altora și îi va ispiti pe alții la poftă și lascivitate. Acasă va fi o ofensă la adresa soțului evlavios, infectându-i pe copii. De aceea, așa cum spune apostolul, femeile evlavioase ar trebui să fie modeste, așa cum este potrivit celor care se consideră credincioase, fiind împodobite cu fapte bune, „nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe” (1 Tim. 2:9-10). Și, așa cum se spune iarăși: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, și erau supuse bărbaților lor” (1 Petru 3:3-5).

Totuși, să nu vă gândiți că, prin supunerea la care m-am referit, am vrut să spun că femeile ar trebui să fie sclavele soților lor. Soțiile ar trebui să fie cele care trag la același jug cu soții lor, să fie carne din carnea lor și oase din oasele lor, căci niciun bărbat n-ar trebui să-și urască propriul trup sau să poarte amărăciune sau ciudă pe el (Efes. 5:29). De aceea, fiecare bărbat „fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat” (Efes. 5:33). Soția este alături de soțul ei în conducerea familiei, și trebuie să preia conducerea acesteia în absența lui. Dar, în prezența lui, ea trebuie să coordoneze treburile casei, să crească copiii, și să facă toate aceste lucruri așa încât vrăjmașul să nu aibă ocazie să aducă ocară la adresa ei (1 Tim. 5:10, 13). „Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preț decât mărgăritarele. O ​femeie plăcută capătă cinste” și își face treburile cu discreție (Prov. 31:10; 11:16; 12:4).

Obiecție: Dar e soțul meu este necredincios, ce ar trebui să fac?

Răspuns: Dacă așa stau lucrurile, atunci ceea ce am spus până aici este cu atât mai mult o încurajare pentru tine. În primul rând, întrucât soțul tău este într-o astfel de stare, el va vedea foarte repede neputințele și greșelile tale, pe care le va arunca asemenea prafului în fața lui Dumnezeu și a Mântuitorului tău. În al doilea rând, el va fi gata să profite înspre rău de fiecare dintre cuvintele, acțiunile și gesturile tale. În al treilea rând, toate aceste lucruri nu vor face altceva decât să aducă mai multă împotrivire, mai multe prejudecăți și mai multă împietrire în inima lui față de propria mântuire. De aceea, așa cum spune apostolul Petru, „nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere” (1 Petru 3:1-2). Mântuirea sau condamnarea soțului tău țin foarte mult de purtarea ta înaintea lui. De aceea, dacă există în tine vreo frică de Dumnezeu sau dragoste pentru soțul tău, caută, prin purtarea ta plină de blândețe, modestie și sfințenie, printr-o smerenie manifestată înaintea lui, să îl câștigi să-și iubească propria mântuire, căci, făcând astfel, „ce știi tu, nevastă, dacă îți vei mântui bărbatul?” (1 Cor. 7:16).

Obiecție: Dar soțul meu nu este doar necredincios, ci unul foarte împotrivitor, aspru chiar, așa încât nu știu cum să îi vorbesc sau mă cum să mă port înaintea lui.

Răspuns: Nu încape îndoială că unele soții se află într-o stare dificilă ca urmare a soților lor necredincioși și, ca atare, sunt vrednice de compasiune și merită să ne rugăm pentru ele. De aceea, ele trebuie să fie cu atât mai veghetoare și mai circumspecte în toate căile lor.

1. Având în vedere aceste lucruri, fii foarte credincioasă soțului tău în toate lucrurile acestei vieți.

2. Suportă cu răbdare purtarea lui neconvertită și aspră. Gândește-te că, în timp ce tu ești vie, el este mort. Tu ești plină de har, el este plin de păcat. De aceea, știind că harul este mai puternic decât păcatul și virtutea mai puternică decât viciile, nu te lăsa copleșită de răutatea lui, ci biruiește acea răutate prin virtuțile tale (Rom. 12:21). Este o rușine ca acele soții care sunt beneficiare ale harului să abuzeze de cuvintele lor, asemenea celor lipsite de har. „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii” (Prov. 14:29).

3. De aceea, dacă vreodată ai dorința de a-i vorbi soțului tău în ce privește convingerile lui legate de anumite lucruri, fie bune, fie rele, înțelepciunea ta va fi să alegi momentele potrivite. „Tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei” (Ecles. 3:7). Pentru a observa și alege cele mai bune momente ca să-ți exprimi gândirea sau intențiile,

A. Ia aminte la dispoziția lui și vorbește-i atunci când se află cel mai departe de acele patimi murdare care duc la suferințele tale. Abigail nu a vrut să-i spună nici măcar un cuvânt soțului ei nebun până când vinul nu s-a scurs din trupul lui și până când el nu s-a liniștit (1 Sam. 25:36-37). A nu lua aminte la această observație constituie cauza pentru care multe lucruri se spun, dar cu puțin efect.

B. Abordează-l atunci când inima lui este aproape de tine, când își arată dragostea și bucuria față de tine. Așa a făcut Estera în relație cu soțul ei, regele, și a avut succes (Est. 5:3, 6; 7:1-2).

C. Observă momentele când convingerea de păcat îi cuprinde conștiința și însoțește acele momente cu versete potrivite ale Scripturii. Într-un fel, soția lui Manoah a procedat cu el în acest mod (Jud. 13:22-23). Totuși, chiar și atunci,

(1) Folosește puține cuvinte.

(2) Ai grijă ca niciunul dintre aceste cuvinte să nu trădeze un duh de stăpânire asupra lui, și vorbește liniștit ca și cum ai vorbi capului și domnului tău, încercând să îl încurajezi și să îl implori.

(3) Fă aceste lucruri cu un duh de compasiune, cu inima plină de dragoste, spre binele lui, așa încât felul tău de vorbire și purtarea ta să poată constitui pentru el un argument care îl convinge că îi vorbești din dragoste, fiind sensibilă față de starea lui și dornică în sufletul tău pentru convertirea lui.

(4) Însoțește cuvintele și comportamentul tău cu rugăciuni înaintea lui Dumnezeu pentru sufletul lui.

(5) În toate acestea, menține-ți o purtare sfântă și modestă înaintea lui.

Obiecție: Dar soțul meu este un nepriceput, un nebun, care n-are îndemânare nici măcar să se achite de slujba lui în această lume.

Răspuns:

1. Chiar dacă toate acestea ar fi adevărate, totuși trebuie să știi că el este capul tău și soțul tău.

2. De aceea, trebuie să te păzești de dorința de a uzurpa autoritatea lui. Nu el a fost creat pentru tine, adică pentru ca tu să ai stăpânire asupra lui, ci pentru a fi soțul tău și pentru a cârmui asupra ta (1 Tim. 2:12; 1 Cor. 11:3, 8).

3. Chiar dacă ar fi adevărat că ai mai multă pricepere decât el, totuși trebuie să știi că tot ceea ce ești și tot ceea ce îți aparține trebuie să fie folosit respectând autoritatea lui în orice lucru (Efes. 5:24).

Astfel, ia aminte ca nimic din ceea ce faci să nu producă înălțarea ta, ci a lui, și ca în toate lucrurile, prin îndemânarea și prudența ta, să nu descoperi slăbiciunile soțului tău înaintea altora: „O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face rușine este ca putregaiul în oasele lui”. De aceea, așa cum spune înțeleptul, „ea îi face bine, și nu rău, în toate zilele vieții sale” (Prov. 12:4; 31:12).

4. Având în vedere aceste lucruri, acționează respectând puterea și autoritatea soțului tău.

Ne vom îndrepta acum privirile către responsabilitățile și comportamentul tău față de copii și față de slujitorii din casă. Întrucât ești părinte, trebuie să îți iei acest rol în serios. Dincolo de asta, știind că femeia credincioasă este un simbol al Bisericii, ea ar trebui, asemenea acesteia, să hrănească și să învețe copiii și slujitorii, întrucât și Biserica își hrănește copiii și slujitorii, pentru că va da socoteală de acest lucru. Mai mult, întrucât soția este întotdeauna acasă, ea are marele avantaj că poate să fie în prezența acestora tot timpul și, procedând în felul acesta, Domnul poate să binecuvânteze străduința ei.

Responsabilitățile părinților față de copii

Dacă ești părinte, tată sau mamă, atunci trebuie să iei în considerare chemarea ta în legătură cu copiii.

Copiii voștri au suflete, și ei trebuie să fie născuți din Dumnezeu după cum au fost născut și din voi, altfel vor pieri. Trebuie să știți de asemenea că, dacă nu sunteți foarte atenți în comportamentul vostru față de ei și înaintea lor, ar putea să piară prin intermediul vostru: numai gândul la acest dezastru ar fi suficient ca să vă îndemne atât să îi învățați cât și să îi corectați.

În primul rând, sunteți chemați să îi învățați așa cum spune Scriptura, să îi „creșteți în mustrarea și învățătura Domnului” și trebuie să faceți acest lucru cu sârguință, „când veți fi acasă, când veți pleca în călătorie, când vă veți culca și când vă veți scula” (Efes. 6:4; Deut. 6:7).

Pentru a face acest lucru, trebuie să fiți intenționali în următoarele acțiuni:

1. Faceți această lucrare în termeni și folosind cuvinte ușor de înțeles de către copii. Nu folosiți o vorbire complicată, căci cuvintele pe care ei nu le vor înțelege îi vor distruge. Dumnezeu le-a vorbit clar copiilor Lui (Osea 12:10), iar apostolul Pavel le-a vorbit pe înțeles copiilor lui spirituali (1 Cor. 3:2).

2. Păziți-vă ca nu cumva să le umpleți mințile cu tot felul de închipuiri și lucruri nefolositoare, căci în curând acestea îi vor învăța să fie mândri și obraznici, nu serioși și smeriți. De aceea, vorbiți-le deschis despre starea spirituală a omului potrivit naturii lui, discutați cu ei despre păcat, moarte și Iad, despre un Mântuitor răstignit și despre promisiunea vieții prin credință: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Prov. 22:6).

3. Trebuie să existe multă blândețe și răbdare în toate învățăturile voastre, „ca ei să nu se descurajeze” (Col. 3:21, cf. KJV).

4. Străduiți-vă să îi convingeți, prin conversațiile cu ei, că lucrurile pe care îi învățați și nu sunt basme, ci realități. Da, ele sunt realități cu mult mai importante decât lucrurile de care ei se pot bucura aici, decât toate lucrurile, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai bune decât sunt, căci ele nu sunt vrednice să fie comparate cu slava și valoarea celor spirituale.

Isaac s-a purtat cu atâta sfințenie înaintea copiilor lui, încât, atunci când Iacov și-a amintit de Dumnezeu, și-a amintit că El era „Acela de care se temea Isaac” (Gen. 31:53).

Ah! Când copiii se gândesc la părinții lor și când Îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru acea învățătură și pentru tot binele pe care l-au primit din partea lor, acest lucru este folositor nu doar copiilor, ci este onorabil și mângâietor și pentru părinți: „Tatăl celui neprihănit se veselește, și cel ce dă naștere unui înțelept se bucură. Să se bucure tatăl tău și mama ta, să se veselească cea care te-a născut” (Prov. 23:24-25).

În al doilea rând, părinții au responsabilitatea corectării copiilor lor.

1. Vegheați pentru a vedea dacă nu cumva cuvintele blânde îi pot câștiga așa încât să îi ferească de rele. Acesta este felul lui Dumnezeu de a lucra cu copiii Lui (Ier. 25:4-5).

2. Faceți așa încât cuvintele voastre, când vreți să le aduceți mustrări, să fie serioase, puține și pertinente, adăugând întotdeauna un avertisment potrivit, așa cum ne învață Scriptura. Dacă mint, atunci vorbiți-le despre Apocalipsa 21:8, 27. Dacă ei refuză să asculte Cuvântul, folosiți pasaje precum 2 Cronici 25:14-16.

3. Aveți grijă așa încât ei să nu se întovărășească cu copiii necredincioși și necivilizați. Confruntați cu seriozitate constantă neascultarea lor, vorbindu-le așa cum le vorbea Dumnezeu celor din vechime: „Nu faceți aceste urâciuni, pe care le urăsc” (Ier. 44:4).

4. Faceți așa încât toate mustrările să fie îmbibate în dragostea, mila și smerenia Duhului, așa încât, dacă este posibil, ei să poată fi convinși de faptul că nu sunteți înverșunați împotriva lor ca persoane, ci împotriva păcatelor lor. Acesta este felul lui Dumnezeu de a acționa (Ps. 99:8).

5. Străduiți-vă adesea să aduceți înaintea conștiințelor lor ziua morții lor și a judecății viitoare. Așa le vorbește și Dumnezeu celor care sunt ai Lui (Deut. 32:29).

6. Dacă sunteți nevoiți să îi pedepsiți, nu faceți acest lucru cu sânge rece, ci, cu seriozitate, arătați-le unde au greșit, cât de mult v-ați dori să nu îi tratați în felul acesta, și că ceea ce faceți, faceți în ascultare de Dumnezeu și din dragoste pentru sufletele lor. Spuneți-le că, dacă ascultă, nu vor avea niciodată parte de severitatea pedepsei. Așa cum am arătat, acest lucru va fi un mijloc prin care veți influența sufletele și trupurile lor spre bine. Întrucât este modalitatea în care Dumnezeu îi corectează pe copiii Lui, ea are o probabilitate mare de a-și atinge obiectivul.

7. Faceți toate aceste lucruri rugându-vă în același timp înaintea lui Dumnezeu pentru ei, și lăsând rezultatul în mâna Lui: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el” (Prov. 22:15).

În final, luați aminte la următoarele avertismente:

1. Păziți-vă ca nu cumva faptele rele pe care le corectați la copiii voștri să le învețe de la voi. Mulți copii învață să practice acele lucruri rele tocmai de la părinții lor, părinți care sunt nevoiți să îi corecteze apoi pe copii.

2. Feriți-vă să zâmbiți la ei încurajându-i în răutăți mici, căci purtarea voastră față de ei va deveni o încurajare care îi va duce la rele mai mari.

3. Să nu folosiți cuvinte nepotrivite sau prea aspre în mustrările față de copii, insultându-i, vorbindu-le urât sau jignindu-i, căci acest lucru este diavolesc.

4. Luați aminte să nu îi învățați cu prea multe avertismente amestecate cu ușurătate sau zâmbete, căci acest lucru îi va împietri. Nu le vorbiți mult, nici des, ci vorbiți cu ei la obiect, cu toată seriozitatea.

Responsabilitățile copiilor față de părinți

Există în același timp responsabilități ale copiilor față de părinții lor, responsabilități cerute acestora de Legea lui Dumnezeu și de natura lucrurilor: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept”. „Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului” (Efes. 6:1; Col. 3:20).

Responsabilități generale

Există unele responsabilități generale prin care copiii trebuie să își arate cinstea și respectul pe care le datorează părinților lor.

În primul rând, ei trebuie să îi socotească întotdeauna mai buni decât sunt ei înșiși. Am observat un duh rău în mulți copii, care au tendința de a privi de sus asupra părinților lor, de a avea gânduri sau idei batjocoritoare la adresa acestora. O astfel de atitudine este mai rea decât păgânismul. Un astfel de copil are o inimă mai rea decât a unui câine sau a unei fiare sălbatice, fiind în stare să îi muște pe cei care i-a creat, și pe cea care i-a născut.

Obiecție: Dar tatăl meu este acum sărac și eu sunt bogat, așa încât el poate să fie o piedică pentru mine, motiv pentru care nu pot să îi arăt respect cum aș fi făcut în altă situație.

Răspuns: Argumentul tău este asemenea ateului sau al unei fiare, complet contrar felului în care Fiul lui Dumnezeu a acționat (Marcu 7:9-13). Este nevoie oare de bani sau de o fărâmă din gloria fluturelui care să te facă să îți cinstești tatăl și mama? „Un fiu înțelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit disprețuiește pe mamă-sa” (Prov. 15:20). Oricât de jos ar fi părinții tăi și oricât de sus ai fi tu, ei rămân tatăl și mama ta, și trebuie să îi prețuiești întotdeauna: „Pe ochiul care își bate joc de tatăl său, și nesocotește ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu, și îl vor mânca puii de vultur” (Prov. 30:17).

În al doilea rând, ar trebuie să îți onorezi părinții printr-o disponibilitate de a-i ajuta în lucrurile care le sunt necesare. Apostolul Pavel spunea: „Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor, și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu” (1 Tim. 5:4). Iosif a respectat această regulă înaintea tatălui său, chiar dacă el însuși era următorul după împăratul Egiptului (Gen. 47:12; 41:39-44).

Există trei lucruri pentru care, atâta vreme cât trăiești, vei rămâne îndatorat părinților tăi:

1. Pentru existența ta în această lume. Ei sunt aceia din care, prin puterea lui Dumnezeu, ți-ai primit viața.

2. Pentru grija pe care ei ți-au purtat-o când erai mic și neajutorat, când nu puteai să te descurci singur în lume și să te aperi de pericole.

3. Pentru suferințele prin care au trecut ca să te crească. Nu vei putea să cunoști în ce au constat suferințele, vegherile, temerile, întristările și durerile prin care ei au trecut pentru a te crește decât atunci când vei avea copiii tăi. Atunci când vei cunoaște acest lucru, vei ști că nu i-ai răsplătit pe părinții tăi pentru favoarea pe care ți-au arătat-o. Cât de des te-au susținut atunci când ți-a fost foame și te-au îmbrăcat când erai gol! Cu ce grijă te-au înconjurat și te-au îngrijit, asigurându-ți toate mijloacele prin care să trăiești! Este posibil chiar ca ei să fi luat de la gura lor și să te hrănească pe tine, să se fi sărăcit pe ei înșiși, pentru ca tu să poți avea o situație în viață. Dacă ești un om cu o conștiință sensibilă, va trebui să iei în considerare toate aceste lucruri. Va trebui să te îngrijești să îți răsplătești părinții. Scriptura vorbește în felul acesta, rațiunea te învață, și toți știm că doar fiarele sălbatice se comportă în alt fel. Este responsabilitatea părinților să-și crească copiii, și este datoria copiilor să-și răsplătească părinții.

În al treilea rând, arătați, printr-un comportament smerit, că vă amintiți și prețuiți în inimile voastre dragostea pe care ați primit-o din partea părinților.

Responsabilități ale copiilor care nu sunt mântuiți

Dacă părinții voștri sunt credincioși, iar voi sunteți răi, nemântuiți, așa cum trebuie să fiți dacă n-aveți parte de nașterea a doua, din Dumnezeu, atunci sunteți chemați să luați aminte la faptul că aveți o datorie și mai mare de a vă respecta și onora părinții, nu doar pentru faptul că v-au fost părinți trupești, ci și pentru faptul că au fost părinți evlavioși. Tatăl și mama au fost pentru voi învățători din partea lui Dumnezeu pe calea neprihănirii. De aceea, întorcându-mă către învățăturile lui Solomon, îndemnul meu pentru voi este acesta: „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât” (Prov. 6:20-21).

Pentru a vă îndemna să luați în considerare aceste aspecte, gândiți-vă la următoarele lucruri:

1. Gândiți-vă că aceasta a fost întotdeauna practica celor care au fost și sunt copii ascultători. Da, Hristos însuși a fost ascultător și respectuos față de Iosif și Maria, chiar dacă El a fost Dumnezeul binecuvântat în veci (Luca 2:51).

2. Ar trebui să fiți uimiți la gândul judecăților severe ale lui Dumnezeu manifestate asupra celor care au fost neascultători. Pentru simplul gest de a batjocori un singur act bun al părinților lui, Ismael a fost șters de la moștenirea tatălui său și de la Împărăția cerurilor, și acest lucru cu aprobarea lui Dumnezeu (Gen. 21:9-14; Gal. 4:30). Hofni și Fineas au provocat mânia marelui Dumnezeu când au refuzat sfatul bun al tatălui lor: „ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare” (1 Sam. 2:23-25). Absalom a fost spânzurat, ca să spunem așa, de Dumnezeu însuși, pentru răzvrătirea împotriva tatălui său (2 Sam. 18:9).

Dincolo de aceste argumente, cât de puțin cunoașteți voi despre durerea inimii părinților voștri atunci când ei se gândesc că puteți ajunge condamnați pe veci! Câte rugăciuni, suspine și lacrimi curg din inimile lor pentru voi în acest sens! Fiecare faptă rea a voastră le străpunge inimile, pentru că ei se tem ca nu cumva Domnul să se folosească de acea ocazie ca să vă împietrească pe veci. Cum a suspinat Avraam pentru Ismael! “O,” I-a spus el lui Dumnezeu, „să trăiască Ismael înaintea Ta!” (Gen. 17:18). Cum au fost îndurerați Isaac și Rebeca de purtarea rea a lui Esau! (Gen. 26:34-35). Și cât de amar a plâns David după fiul său, care a murit în starea aceea ticăloasă! (2 Sam. 18:32-33).

În ultimul rând, ați putea să vă imaginați că toate acele rugăciuni, suspine și suferințe ale părinților voștri evlavioși vor contribui la creșterea chinurilor voastre în ea, dacă muriți rămânând în păcatele voastre?

Responsabilitățile copiilor care sunt mântuiți

Dacă și voi și părinții voștri sunteți evlavioși, ce lucru fericit! Cum ar trebui să vă bucurați de aceeași credință care locuiește atât în părinții voștri cât și în voi! Este posibil ca până și convertirea voastră să fie rodul suspinelor și ale rugăciunilor părinților voștri pentru sufletele voastre. Ei nu pot decât să se bucure. Bucurați-vă și voi cu ei. Așa s-a petrecut cu mântuirea unui fiu firesc, care este menționat în pildă: „acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit. Și au început să se veselească” (Luca 15:24). Fie ca gândul acesta, anume că părinții au parte de har ca și voi, să vă îndrepte inima la o cinste, reverență și ascultare tot mai mare față de ei.

Acum sunteți cu atât mai capabili să vă gândiți la suferințele și grija pe care părinții voștri le-au îndurat îngrijind de sufletul și trupul vostru. De aceea, străduiți-vă să le arătați recunoștință și să îi răsplătiți. Acum aveți puterea de a răspunde într-o anumită măsură poruncilor lor. De aceea, nu neglijați acest lucru. Este un păcat dublu ca un copil credincios să nu-și amintească de poruncă, da, de prima poruncă însoțită de promisiune (Efeseni 6:1-2). Păziți-vă ca nu cumva să le răspundeți părinților voștri buni nici măcar cu un singur cuvânt nepotrivit sau să vă purtați într-un fel lipsit de recunoștință față de ei. Iubiți-i pentru că sunt părinții voștri, pentru că sunt credincioși și pentru că veți petrece veșnicia glorioasă alături de ei.

Responsabilitățile copiilor în cazul în care părinții nu sunt credincioși

Dacă ești credincios iar părinții tăi sunt răi, cum adesea, din nefericire, este cazul, atunci,

1. Inima ta să plângă pentru ei. Părinții tăi se îndreaptă către Iad!

2. Așa cum i-am spus soției, în legătură cu soțul ei necredincios, așa îți spun și ție: ia aminte și ferește-te de vorbirea nepotrivită. Vorbește-le părinților tăi cu înțelepciune, cu blândețe și smerenie. Ascultă-i cu credincioșie, fără a te răzbuna. Suportă-le totul cu smerenie de copil și îndură ocara lor și vorbele lor rele și spurcate. Caută oportunitățile potrivite pentru a le vorbi despre starea sufletelor lor. O, ce lucru fericit ar fi ca, dacă Dumnezeu dorește, să folosească un copil pentru a-și aduce părintele la credință! Atunci tatăl ar putea să spună: „Dumnezeu mi-a schimbat sufletul prin rodul trupului meu”. Dacă este voia Lui, roagă-te ca Dumnezeu să convertească părinții tăi sărmani, așa încât și ei, alături de noi, să fie copii ai lui Dumnezeu.

---

Fragment din lucrarea Christian Behavior.

---

„Unii dintre noi le datorăm o mulțime de lucruri familiilor noastre, și toți avem motive să-I mulțumim lui Dumnezeu că suntem fiul ce provine dintr-o familie credincioasă, tatăl unui copil credincios, ori sora sau fratele ce provine dintr-o astfel de familie. Există, probabil, o îndurare specială asociată cu familiile de acest fel, motiv pentru care nu trebuie să încetezi să Îl lauzi pe Dumnezeu pentru că te-a pus în viață alături de cei care sunt în familia Lui! Fie ca Dumnezeu să facă așa încât copiii noștri să fie copiii Lui! Fie ca prietenii noștri să fie prietenii Lui! Fie ca frații noștri să fie frați ai noștri în Hristos!” – Charles H. Spurgeon.