Descriere

Pink începe cartea lui prin a afirma că maturizarea creștinului, altfel spus creșterea lui spirituală, este un aspect extrem de important, întrucâtva tainic și dificil, dar cuprinde orice domeniu al vieții lui. El spune că este dificil să predice despre creșterea spirituală și aduce și motivele pentru care acest subiect este unul foarte practic, dar greu de acoperit. Apoi analizează realitatea că oamenii trebuie să fie mai întâi creștini pentru a înțelege și experimenta această creștere, și cum trebuie să ne dăm străduințele pentru a înțelege creșterea spirituală deopotrivă din perspectiva lui Dumnezeu și a omului.

Autorul ne arată ce este și ce nu este creșterea spirituală, și explică etapele creșterii de la prunci în credință, la tineri și apoi la oameni maturi. El le reamintește creștinilor că Biblia ne poruncește să veghem și să ne rugăm, să ne lepădăm de noi înșine, să luptăm cu păcatul, să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, să luptăm lupta cea bună a credinței, să nu ne conformăm gândirii acestei lumi, ci să fim transformați prin înnoirea minților noastre după Cuvântul lui Dumnezeu. Pink subliniază că orice creștin este chemat să dea morții faptele firii pământești și să se supună Duhului Sfânt. Autorul arată că declinul creștinului se poate vedea prin diminuarea dragostei lui pentru Hristos, prin pierderea zelului pentru gloria lui Dumnezeu, când acesta devine incapabil să deosebească binele de rău, nemaipăzindu-se de păcat, ci încercând să îl justifice, lumea ajungând să îl controleze tot mai mult. Prin contrast, creștinii cresc spiritual când se socotesc morți față de păcat, când trăiesc dedicați lui Dumnezeu, când cinstesc Cuvântul lui Dumnezeu, când umblă cu Dumnezeu recunoscându-L ca Domn, sunt ascultători de El și de poruncile Lui, când se roagă neîncetat și au succes în lupta creștină. Creștinul care se maturizează este unul care trăiește prudent, sobru, stabil, răbdător, smerit, manifestând răbdare, iertare, mulțumire și dragoste față de toți oamenii.

Cuprins

INTRODUCERE
Capitolul 1. SURSA CREȘTERII SPIRITUALE
Capitolul 2. NEVOIA CREȘTERII SPIRITUALE
Capitolul 3. NATURA CREȘTERII SPIRITUALE
Capitolul 4. ANALOGIA CREȘTERII SPIRITUALE
Capitolul 5. ANOTIMPURILE CREȘTERII SPIRITUALE
Capitolul 6. CREȘTEREA SPIRITUALĂ, SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU ȘI RESPONSABILITATEA CREDINCIOSULUI
Capitolul 7. MIJLOACELE CREȘTERII SPIRITUALE
Capitolul 8. DECLINUL SPIRITUAL
Capitolul 9. RESTAURAREA DIN DECLINUL SPIRITUAL
Capitolul 10. DOVEZILE MATURIZĂRII SPIRITUALE
DESPRE AUTOR

Audiobook
Recenzii

Informații despre carte

Preț

GRATUIT

Format

electronic, Acrobat Reader PDF, EPUB, MOBI

Nr. pagini

488

Data publicării

2020

Descarcă

Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 13-15).​

Sus