Susține Magna Gratia carismatismul sau neo-calvinismul?

Întrucât în mediul online s-au formulat acuzații cum că unul dintre traducătorii și inițiatorii MAGNA GRATIA ar susține carismatismul și neo-calvinismul, redăm mai jos poziția fratelui respectiv, cu precizarea că, la momentul oportun, MAGNA GRATIA va face cunoscută poziția oficială legată de aceste chestiuni, dacă va fi cazul. Vă rugăm să notați că, în cazul fiecărei cărți sau reviste publicate de către MAGNA GRATIA, noi precizăm clar că nu susținem în mod necesar toate punctele de vedere doctrinare ale autorilor pe care îi publicăm. Așa cum spunea marele predicator Charles Spurgeon, de orice carte scrisă de oameni trebuie să ne apropiem cu atenție și discernământ, recunoscând că oamenii, oricât de valoroase ar fi explicațiile lor asupra Sfintei Scripturi, sunt imperfecți, în timp ce de sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne putem apropia fără temerea că ar putea să ne dăuneze în vreun fel.

Iată mai jos răspunsul fratelui nostru la acuzațiile aduse în mediul online:

Intervin cu trei precizări pentru că s-a menționat numele meu în asociere cu niște lucruri pe care nu le-am susținut și nu mă văd susținându-le vreodată.
​
1) Nu îmi amintesc să fi afirmat vreodată, în conversații, în corespondență privată sau în public, că este ok să fii carismatic indiferent dacă carismatismul ar fi însoțit de calvinism, arminianism, pelagianism sau orice altă gândire teologică. Afirmația mi se pare cu atât mai bizară cu cât în privat m-am exprimat întotdeauna și în mod consecvent mai acid împotriva nu doar a carismatismului, ci și a continuaționismului în general decât am făcut-o în public. Cu toate acestea, indiferent ce aș fi afirmat vreodată în legătură cu acest subiect, dacă ASTĂZI m-ar întreba cineva ce cred eu despre carismatism (indiferent de combinația cu calvinism sau nu), aș spune că carismatismul NU are susținere în Scriptură și este o eroare (în forma continuaționismului moderat, de genul mișcării penticostale conservatoare) și o erezie (în forma continuaționismului extrem, ceea ce este azi etichetat drept carismatism, deși sub umbrela carismatismului intră teoretic și mișcarea penticostală, dacă este să fim preciși cu definițiile). Faptul că un carismatic (penticostal moderat sau carismatic de-a dreptul) își însușește sau nu doctrinele harului nu face vreo diferență în ceea ce privește eroarea continuaționismului. Este însă corect să observăm că, dacă forma de continuaționism pe care cineva o adoptă este una moderată și nu afectează doctrinele esențiale ale credinței creștine (de ex. despre Persoana și caracterul lui Dumnezeu, Persoana, caracterul și lucrarea Domnului Iisus Hristos, învățătura legată de mântuirea omului, adică Evanghelia, și cea despre sfințire), cum este cazul multor frați penticostali, consider că ar fi o greșeală să îi punem în aceeași categorie cu carismaticii extremi. Nu am timp să caut în conversațiile private și nu mi se pare oricum corect din punct de vedere etic să scot în public afirmații făcute în privat, indiferent care ar fi ele, fără permisiunea persoanelor cu care am conversat și fără să mă asigur că am înțeles corect ce ar fi afirmat acele persoane sau dacă mai susțin anumite idei. Așadar, dacă, prin absurd, aș fi fost vreodată pro-carismatic, în ciuda faptului că am luat chiar poziție publică împotriva unor mișcări carismatice, m-am pocăit de asta. 🙂

2) S-a făcut acuzația că susțin mișcarea neo-calvinistă și implicit ideea că aș promova teologia puritanilor, nu însă și sfințenia lor. Afirmația este cel puțin curioasă pentru mine, pentru că m-am exprimat și în public împotriva acestei mișcări, chiar cu costul pierderii unor prieteni, de exemplu prin publicarea cărții „Implicațiile practice ale calvinismului” de Albert Martin, care atacă direct tocmai această problemă apărută în mișcarea calvinistă. Apoi, cărțile de autori puritani pe care le-am tradus tratează cu prioritate viața de credință, viața trăită în sfințenie și curăție înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Aș putea enumera o listă destul de lungă de titluri care îndeamnă la sfințenie și la o viață curată, având înainte perspectiva unui Dumnezeu care vede totul și va judeca totul. În ceea ce privește viața personală, nu mă pot judeca eu pe mine, dar cei care mă cunosc și știu îndeaproape viața mea, familia mea și lucrarea mea pot să judece standardul la care mă străduiesc să trăiesc și standardul vieții creștine pe care îl promovez. Apoi biserica locală este liberă să ia orice măsură de disciplinare împotriva mea, dacă ar fi cazul. E inutilă orice altă discuție pe această temă.
​
3) Magna Gratia are un consiliu de coordonare și se află, dincolo de asta, sub supravegherea unei biserici locale, amândouă analizând, acolo unde este cazul, orice situații de incompatibilitate a vreunui autor sau titlu cu mărturisirea de credință sau cu practica credinței la care aderă. Așa cum a fost cazul în trecut cu îndepărtarea unor titluri din lista de cărți publicate de Magna Gratia, situațiile în care abaterile doctrinare sau de practică creștină ale unor autori sunt analizate de biserica locală și de consiliul de coordonare și, în funcție de deciziile luate, titlurile sunt eliminate de pe website. Magna Gratia nu este lucrarea cuiva anume și sunt convins că discernământul pe care frații din biserica locală și din consiliul de coordonare îl manifestă față de ceea ce se publică la Magna Gratia va face lumină și în ceea ce privește acuzațiile care au fost formulate pe acest blog.
In Hristos Domnul,
N. Lazar
​
Consiliul Director al Asociației MAGNA GRATIA