Botezați în Isus Hristos

Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă (Rom. 6:3-4).

Botezul ilustrează moartea, îngroparea și învierea lui Hristos, ca și participarea noastră la ele. Învățătura despre botez comportă două aspecte. În primul rând, gândiți-vă la unirea noastră reprezentativă cu Hristos, astfel că, atunci când El a murit și a fost îngropat, totul a fost făcut în locul nostru. Noi am fost astfel îngropați cu El. Aceasta este învățătura despre botez, ca un crez. Prin botez, noi ne afirmăm credința în moartea lui Isus și dorința de a fi părtași tuturor meritelor ei.

Dar există un al doilea aspect prezentat prin botez, la fel de important, și anume unirea înfăptuită între noi și Hristos, aspect care nu este atât de mult un crez pe cât este parte din experiența noastră creștină. Există un fel de a muri, de a fi îngropat, de a învia și de a trăi în Hristos care trebuie manifestat în fiecare dintre noi, dacă suntem cu adevărat mădulare ale Trupului lui Hristos.

Vreau să vă gândiți la unirea noastră reprezentativă cu Hristos așa cum este ea ilustrată în botez ca la un adevăr ce trebuie crezut. Domnul nostru Isus este Substitutul poporului Lui; când El a murit, moartea Lui s-a făcut în locul și în numele lor. Marea doctrină a îndreptățirii noastre ține de aceasta: Hristos a luat păcatele noastre, a stat în locul nostru și, ca Garant al nostru, a suferit, a sângerat și a murit, aducând o jertfă pentru păcat în locul nostru. Noi trebuie să Îl privim nu ca pe o persoană privată, ci ca Reprezentantul nostru. Noi suntem îngropați cu El prin botez, pentru a arăta că Îl primim ca pe Acela care a fost mort și îngropat pentru noi.

Ca o îngropare cu Hristos, botezul semnifică în primul rând acceptarea morții și a îngropării lui Hristos pentru noi. Haideți să facem aceasta chiar în clipa de față, din toată inima noastră. Ce altă nădejde avem? Când Domnul nostru S-a coborât de la înălțimea slavei și a luat umanitatea noastră asupra Lui, El a devenit una cu mine și cu tine. „La înfățișare a fost găsit ca un om” (Filip. 2:8), astfel că Tatăl a găsit plăcut să pună păcatul asupra Lui, chiar păcatele tale și ale mele. Accepți acel adevăr și ești de acord ca Domnul Isus să fie purtătorul vinovăției tale și să stea în locul tău înaintea lui Dumnezeu? „Amin! Amin!”, spuneți toți. El a fost urcat pe acel lemn, încărcat de toată această vinovăție. Acolo, El a suferit în locul nostru, așa cum noi ar fi trebuit să suferim. În loc să ne lovească pe noi, Tatăl a găsit de cuviință să-L lovească pe El. Tatăl L-a supus durerii, făcând ca sufletul Lui să fie adus jertfă pentru păcat. Ar trebui să-L acceptăm cu bucurie pe Isus ca Substitut al nostru? Dragul meu, indiferent dacă ai fost botezat în apă sau nu, îți pun această întrebare: „Îl accepți pe Domnul Isus ca Garantul și Substitutul tău?” Dacă nu, vei purta toată vinovăția ta, îți vei duce propria întristare și vei sta singur în fața dreptății mânioase a lui Dumnezeu…

Prin a fi îngropați cu Hristos în botez, noi punem pecetea asupra faptului că moartea lui Hristos a fost făcută în locul nostru și că noi am fost și am murit în El. Ca dovadă a credinței noastre, noi suntem de acord să trecem prin botezul în apă și ne supunem îngropării simbolice după porunca Lui. Aceasta este o chestiune fundamentală de credință: Hristos a murit și a fost îngropat pentru noi; cu alte cuvinte, aici avem de-a face cu substituția, garanția și jertfa ispășitoare. Moartea Lui este temeiul încrederii noastre: noi nu suntem botezați ca să Îi urmăm exemplul sau viața, ci suntem botezați în moartea Lui. Astfel, noi mărturisim că toată mântuirea noastră depinde de moartea lui Isus, moarte pe care o acceptăm că s-a petrecut în contul nostru.

Dar asta nu este totul: botezul este o recunoaștere a morții noastre în Hristos. De ce să fie îngropat un om care este viu? De ce să fie îngropat când un altul a murit în locul lui? Îngroparea mea cu Hristos nu înseamnă doar că El a murit pentru mine, ci și că eu am murit în El, așa încât moartea mea împreună cu El are nevoie de o îngropare împreună cu El. Isus a murit pentru noi pentru că El este una cu noi. Domnul Isus Hristos nu a luat asupra Lui păcatele poporului Său printr-o hotărâre arbitrară a lui Dumnezeu, ci a fost natural, potrivit și adecvat ca El să ia păcatele poporului Său, pentru că ei sunt copiii Lui, iar El este Capul lor reprezentativ. A fost necesar ca Hristos să sufere din acest motiv: El a fost Reprezentantul poporului Său în legământ. El este Capul trupului, Biserica, iar dacă membrele au păcătuit, a fost potrivit ca Acela care era Capul – chiar dacă nu Capul păcătuise – să suporte consecințele acțiunilor trupului.

La fel cum există o relație naturală între Adam și cei care sunt în Adam, așa există o relație între al doilea Adam și cei care sunt în El. Eu accept ceea ce primul Adam a făcut ca păcat al meu. Unii dintre voi ați putea să nu fiți de acord cu aceasta și cu întreaga dispensație a legământului vechi, dacă doriți.

Dar întrucât Dumnezeu a găsit de cuviință să rânduiască legământul în felul acela și ca eu să fiu parte la efectele lui, nu văd la ce mi-ar folosi să intru într-o contradicție cu această învățătură. La fel cum accept păcatul tatălui meu Adam și știu că am păcătuit în el, tot așa, dar cu o încântare intensă, accept jertfa ispășitoare a celui de-al doilea Adam al meu, și mă bucur de aceasta în El, căci am murit și am înviat. Am trăit, am murit, am păzit Legea, am satisfăcut dreptatea în Capul legământului meu. Vreau să fiu îngropat în botez pentru a le putea arăta tuturor celor din jurul meu că eu cred că am fost una cu Domnul meu în moartea și îngroparea Lui pentru păcatul meu.

Privește la aceasta, o, copil de Dumnezeu, și nu te teme de nimic. Acestea sunt adevăruri grandioase, dar ele sunt și sigure și aducătoare de mângâiere… Conștientizează efectul sfințitor al acestui adevăr! Dacă un om ar fi fost condamnat la moarte pentru o crimă deosebită și ar fi murit pentru acea crimă, iar acum, printr-o lucrare extraordinară a lui Dumnezeu, după ce a murit, el a fost înviat, acel om vine printre oameni și trăiește printre ei la fel de viu cum era odinioară, pentru că acum a înviat din morți. Care ar trebui să fie atitudinea lui față de crima pentru care a fost condamnat? Va comite el acea crimă din nou? O crimă pentru care a murit? Eu pot răspunde categoric: „În niciun caz!” Mai degrabă el ar spune ceva de genul: „Am gustat amărăciunea acestui păcat și, printr-o minune, am fost ridicat din moarte și înviat, iar acum urăsc lucrul care m-a ucis și sunt dezgustat cu totul față de el în inima mea”. Cel care a primit plata păcatului trebuie să învețe să se ferească de păcat în viitor.

Dar poate că replici astfel: „Noi nu am murit niciodată astfel! Noi nu am suferit niciodată plata cuvenită pentru păcatele noastre”. Este adevărat, dar ceea ce Hristos a făcut pentru voi ajunge în același punct. Domnul privește la fel la aceasta. Voi sunteți una cu Isus așa încât considerați moartea Lui drept moartea voastră, suferințele Lui ca lovitura care v-a adus pacea. Voi ați murit în moartea lui Isus și acum, printr-un har tainic și ciudat, sunteți înviați din groapa corupției la viața cea nouă. Ați putea să mergeți înapoi și să păcătuiți? Ați văzut cum vede Dumnezeu păcatul și vedeți cât de mult este dezgustat de el, căci atunci când păcatul a fost pus asupra Fiului Său  preaiubit, El nu L-a scutit, ci L-a supus la durere și L-a lovit cu moartea. După toate acestea, ați putea să Îi întoarceți spatele lui Dumnezeu și să vă îndreptați către lucrul blestemat pe care El îl urăște? Cu siguranță că durerile mari ale Mântuitorului trebuie să aibă un efect sfințitor asupra sufletelor voastre! Cum am putea noi, care suntem morți față de păcat, să trăim pentru a păcătui? Cum am putea noi, care am trecut prin blestemul lui și am îndurat pedeapsa lui îngrozitoare, să îi mai tolerăm puterea? Am putea să ne întoarcem la acest rău ucigaș, ticălos, virulent și spurcat? Nicidecum! Harul ne interzice așa ceva.

Această învățătură nu este încheierea întregului subiect. Textul ne descrie ca fiind îngropați având în vedere o înviere. „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El” – cu ce scop? „Pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă” (Rom. 6:4). Fii îngropat în Hristos! Pentru ce? Ca să fii mort pe veci? Nu, ci pentru ca acum, ajungând acolo unde Hristos este, să poți merge unde Hristos merge. De aceea, privește la Hristos: El merge mai întâi în mormânt, dar apoi în afara mormântului, căci El a înviat în dimineața zilei a treia. Dacă ești una cu Hristos, trebuie să fii una cu El în toate. Trebuie să fii una cu El în moartea Lui, una cu El în îngroparea Lui și apoi vei fi una cu El și în învierea Lui!

Sunt un om mort acum? Nu, binecuvântat fie Numele Lui, căci este scris: „pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi” (Ioan 14:19). Este adevărat, sunt mort într-un sens: „Căci voi ați murit”, dar sunt viu în altul: „viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3:3). Poate fi cineva absolut mort, dacă are o viață ascunsă? Nu. Întrucât sunt una cu Hristos, sunt ceea ce Hristos este: întrucât El este un Hristos viu, și eu sunt un duh viu. Ce lucru glorios să fiu înviat din morți pentru că Hristos mi-a dat viață! Viața cea veche, sub Lege, ne-a fost luată prin sentința Legii, pentru că Legea ne vede morți. Acum, însă, am primit o viață nouă, o viață din moarte, o înviere – viața în Hristos Isus. Viața creștinului adevărat este viața lui Hristos. Noi nu avem viața primei creații, ci viața creației noi, a celor înviați din morți. Noi trăim acum în viața cea nouă, spre sfințenie, neprihănire și bucurie prin Duhul lui Dumnezeu! Viața firii pământești este o piedică pentru noi, căci puterea noastră este în Duhul Lui. În cel mai înalt și mai bun sens, viața noastră este duhovnicească și cerească. Această învățătură trebuie susținută cu cea mai mare fermitate.

Vreau să vedeți forța acestei învățături, căci în dimineața aceasta țintesc la rezultatele ei practice. Dacă Dumnezeu ne-a dat o viață cu totul nouă în Hristos, cum poate fi folosită acea viață nouă după modalitatea veche de a trăi? Să trăiască cel duhovnicesc asemenea celui carnal? Cum ați putea voi, care ați fost slujitori ai păcatului, dar ați fost eliberați prin sângele prețios al lui Hristos, să vă întoarceți la robia voastră veche? Când erați în viața vechiului Adam, trăiați în păcat și îl iubeați, dar acum ați fost morți și îngropați, și ați înviat la viața cea nouă. Este posibil oare să vă întoarceți la lucrurile vechi, din care Domnul v-a scos? Dacă trăiți în păcat, pretenția voastră de credință este falsă, căci vă socotiți vii pentru Dumnezeu. Dacă umblați în poftă, veți călca în picioare doctrinele binecuvântate ale Cuvântului lui Dumnezeu, căci acestea îl călăuzesc pe om la sfințenie și curăție. Faceți astfel ca tot creștinismul să fie de batjocură dacă, după toate acestea, voi, care ați fost înviați din moarte spirituală, demonstrați un comportament asemenea oamenilor obișnuiți, și poate doar cu puțin superior aceluia din viața anterioară.

Cei care ați fost botezați, ați afirmat înaintea lumii: „noi suntem morți față de lume, căci am înviat la o viață nouă. Dorințele noastre carnale sunt văzute de aici înainte ca fiind moarte, căci noi trăim după priorități diferite. Duhul Sfânt a produs în noi o nouă făptură, și chiar dacă existăm în lume, nu suntem ai lumii, ci suntem oameni născuți din nou, ‚creați noi în Hristos Isus’ (Efes.  2:10, lit. KJV). Aceasta este doctrina pe care noi o susținem înaintea întregii omeniri: Hristos a murit și a înviat, iar poporul Său a murit și a înviat în El. Din această învățătură reiese moartea față de păcat și viața pentru Dumnezeu, iar noi dorim ca, prin orice acțiune și orice mișcare din viețile noastre, să o propovăduim înaintea tuturor celor care ne văd…”

Biet păcătos, nu cunoști nimic din această moarte și îngropare, și nu vei cunoaște niciodată până ce vei avea puterea de a deveni copil de Dumnezeu, iar El le dă această putere tuturor celor ce cred în Numele Lui. Crede în Numele Lui, și va fi a ta. Amin și amin.

Fragment din Fragment din Baptism—A Burial, retipărită și disponibilă în limba engleză la CHAPEL LIBRARY.

Fiecare dintre noi, separat, este în unire cu Hristos. Acest lucru trebuie subliniat pentru că există o învățătură foarte populară, mai ales printre romano-catolici sau anglo-catolici, pe care am observat-o făcându-și loc subtil printre cei care se etichetează „evanghelici liberali”. Această învățătură spune că noi nu avem nicio unire directă cu Domnul nostru ca indivizi, ci suntem legați de El numai intermediul Bisericii. Învățătura aceasta elimină aspectul individual și îl accentuează pe cel colectiv… Ea spune că, într-un sens, noi nu putem fi născuți din nou decât în și prin Biserică, ceea ce constituie o respingere completă, nu doar a învățăturii biblice, ci în special accentului evanghelic… Noi toți avem o relație personală cu Domnul nostru, și aceasta se datorează tocmai faptului că suntem mădulare ale trupului Lui… Nu poți fi creștin fără a fi mădular al trupului tainic al lui Hristos. Dar ordinea corectă este să pui persoana și individul mai înainte, și abia apoi colectivitatea. De aceea, eu nu sunt născut din biserică – nu Biserica este mama mea spirituală – ci sunt născut din Duhul. – David Martyn Lloyd-Jones