Evanghelia din condamnarea șarpelui

Charles H. Spurgeon

Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul (Gen. 3:15).

Te rog, nu privi niciodată această întâmplare cu șarpele ca și cum ar fi un basm… A existat un șarpe real, la fel cum a existat un Paradis real. Au existat un Adam și o Evă reali, care au stat în fruntea rasei noastre. Ei au păcătuit cu adevărat, iar rasa noastră este decăzută cu adevărat. Crede aceasta.

Când Satana, „șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana” (Apoc. 20:2), așa cum este numit în Apocalipsa, când el a hotărât să o ispitească pe Eva ca să poată distruge rasa în care Dumnezeu Își găsea multă plăcere, el n-a putut să se înfățișeze înaintea femeii ca un duh. Duhurile nu pot fi deosebite cu ochiul, pentru că un duh este ceva ce simțurile exterioare ale ființelor omenești nu pot vedea. Un duh imaterial trebuie să fie invizibil; de aceea, el s-a întruchipat într-un fel sau altul înainte de a putea fi văzut. Este clar că Satana are puterea de a intra în trupuri vii, căci el a făcut asta la o scară foarte mare cu privire la oamenii din vremea lui Hristos. El și legiunile lui doreau chiar să intre în trupurile porcilor mai degrabă decât să fie aruncați în adânc. Fiind gata să ia trup vizibil, marele duh rău s-a gândit că șarpele ar fi fost la acea vreme printre cele mai subtile dintre toate viețuitoarele; de aceea, el a intrat în șarpe, crezând că s-ar simți ca acasă în acel animal. Din șarpe, el i-a vorbit Evei, ca și cum șarpele însuși ar fi vorbit. Exista un șarpe real, în carne și oase, dar duhul rău care este cunoscut ca „șarpele cel vechi” era acolo, posedându-l pe șarpele natural cu toată viclenia lui. Hotărându-se în cruzimea lui să ducă rasa omenească în păcat, ca să o poată ruina astfel și să triumfe peste Dumnezeu, îngerul decăzut nu a ezitat să ia forma unei reptile.

Observați cu atenție că, atunci când Domnul vine ca să Se ocupe de șarpe, El nu îl întreabă nimic de vinovăția lui și de motivul din spatele ei. Probabil că motivul este că vinovăția vechiului vrăjmaș era evidentă de la sine; sau, mai bine, că Domnul nu avea niciun plan îndurător pentru el. El nu voia să facă niciun legământ al harului cu diavolul sau cu îngerii lui… El a pronunțat o sentință asupra șarpelui, care, chiar dacă a fost teribilă pentru el, este foarte încurajatoare pentru noi. Atât cât au înțeles-o primii noștri părinți, ea trebuie să fi fost un soare de lumină pentru sufletele lor întunecate și deprimate. Vreme de mulți ani, aceasta a fost singura stea a inimilor credincioase: această Evanghelie a condamnării șarpelui. Satana a fost vrăjmașul lor; el le făcuse rău. El era și vrăjmașul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu avea să lupte împotriva Lui și să îi cheme să se înroleze în bătălia Sa. El avea să Îl ridice pe Unul care avea să sufere, dar care avea să câștige lupta – Unul pe care Îl numește Sămânța femeii. Prin El, capul Satanei avea să fie zdrobit și, chiar în acel fapt, rasa omului avea să fie nespus de binecuvântată…

Haideți să ne gândim la războiul neîncetat cu care Dumnezeu îl amenință pe șarpe: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei”. Șarpele socotise că este o cucerire ușoară și părea că o obținuse, dar avea să vadă că victima lui a devenit împotrivitor lui și, cu timpul, cuceritor peste el. Satana nu poate cunoaște pacea niciodată: el a căutat-o, dar n-a găsit-o (Matei 12:43). Când i s-a adresat femeii prin cuvinte înșelătoare și flatante, el credea că și-a făcut un prieten din ea. Creatura plăcută în care Dumnezeu întruchipase perfecțiunea frumuseții – oare n-a fost sedusă de șarpe de la ascultarea de marele Împărat? Oare nu se folosise șarpele de ea ca de instrumentul prin care să-l facă pe soțul ei un trădător față de acest Dumnezeu? Aceștia doi păreau că sunt mari prieteni.

În clipa când a luat fructul, ea a simțit că îi datora mult șarpelui pentru că i-a dat sugestia plăcută, prin care ea a ajuns să i se deschidă ochii și să își înalțe natura ca să fie ca Dumnezeu. Și cât de trist a fost ea amăgită! Nici măcar șarpele nu s-a regăsit în avantaj. Prietenia a fost frântă, iar amăgitorul și victima lui au ajuns în dușmănie. Dumnezeu declară cel mai solemn: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie”. Dumnezeu va avea grijă să nu fie nicio pace. Există un război ce trebuia purtat între Satana și sămânța femeii atâta vreme cât această lume există!

Uneori, pare ca și cum s-ar putea face pace, căci lumea flatează biserica, iar biserica urmărește să se conformeze lumii. Au existat încercări repetate de împăcare, ca înainte de potopul lui Noe, când fiii lui Dumnezeu și fiicele oamenilor s-au alăturat într-o alianță nesfântă. Dar pace nu poate fi. Astăzi, Satana îi ispitește pe slujitorii lui Hristos să îndulcească Evanghelia, să o adapteze veacului și să o facă populară. De asemenea, el se străduiește să elimine separarea dintre biserică și lume. „Umpleți prăpastia!”, spune el. „Acoperiți-o ca o canalizare veche, și uitați că a existat vreodată!” Astfel, el vorbește asemenea păcătosului din cartea Proverbe: „vei avea și tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toții” (Prov. 1:14). Dar fiți siguri, toți cei ce mă auziți, că, chiar dacă toate amvoanele ar fi capturate și chiar dacă ar părea că până și cei aleși ar fi înșelați, totuși Dumnezeu nu Se va lăsa fără mărturie. El va găsi, într-un fel sau altul, câțiva aleși ai seminței femeii care să ducă mai departe războiul sfânt, chiar până la sfârșit. Iehova Și-a pus mâna pe tronul Lui, și El a jurat că va duce război cu răul din generație în generație. Așa a fost în Israel, când Eli, marele preot al lui Dumnezeu, a închis ochii față de păcat și când chiar fiii lui, ca preoți, au comis nelegiuirea la ușa cortului, astfel că tot Israelul a fost stârnit să facă rău. Nu avea să se stingă lampa adevărului? Nu avea să fie lepădată cu totul închinarea Domnului? Ah, nu! Un copilaș avea să fie adus de mama lui în Cortul întâlnirii ca să fie slujitorul Domnului, iar în el, Domnul a făcut un învingător. În toiul nopții, Dumnezeu l-a chemat pe Samuel, iar el a răspuns: „Iată-mă” (1 Sam. 3:4). Acest Samuel a stat înaintea Domnului și a făcut profeții care au făcut urechile celor ce le-au auzit să se cutremure, iar Domnul a fost din nou mare în Israel. Nu tremura pentru chivotul Domnului! Dumnezeu nu va tolera ca șarpele vechi să își răspândească noroiul peste toate lucrurile. Tronul Satanei se va confrunta pentru totdeauna cu opoziție.

Această vrăjmășie este menținută vie de Dumnezeu însuși. El a spus: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei”. Iată aici, în acest verset, cum este anunțată biserica lui Dumnezeu! Aici nu ai doar Evanghelia, ci și biserica. Hristos, Sămânța femeii, este Capul, iar toți cei ce sunt în Hristos sunt trupul Lui. El și ei sunt dintr-o singură sămânță. În aceste cuvinte, Domnul prezintă biserica, aceea care continuă să existe până astăzi: o sămânță care se opune Satanei și răului; o sămânță care va rămâne prin puterea Duhului lui Dumnezeu, care duce un război neîncetat cu puterile răului. Îi aparținem acelei semințe? În această sămânță există o ură adânc înrădăcinată față de tot ce este fals și rău. Dumnezeu va avea grijă ca această sămânță să nu se supună niciodată față de puterea răului, căci ea va sta în picioare cu adevărat: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie”. Dacă există învățătură falsă, va exista și un reformator care protestează față de ea. Dacă există vreo formă de răutate care să rămână în lume, va exista o mărturie născută de sus care să lupte cu ea. Această sămânță nu este născută din sânge, nici din voia firii, ci din Duhul lui Dumnezeu, care locuiește în sămânța adevărată a femeii, iar această sămânță va fi luptătoare pentru Domnul oștirilor până ce ultimul vrăjmaș va fi distrus (1 Cor. 15:26).

Prietene, de ce parte ești în această dimineață? Îi adresez direct această întrebare fiecăruia dintre cei ce sunt aici: Ești născut de sus? „Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:6). Doar această ultimă sămânță este adevărata sămânță a femeii.

Observați în acest text reușita limitată a șarpelui vechi. Ce va realiza el prin toate schemele lui? „Tu îi vei zdrobi călcâiul”. Asta este tot. Asta se petrece în maniera șarpelui. Satana este „un șarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, mușcând călcâiele calului, făcând să cadă călărețul pe spate” (Gen 49:17). Dacă nu îndrăznește să te atace deschis, el te va asalta din spate. El este ca un șarpe ascuns în iarbă, mușcând călcâiul călătorului. Rezultatul celor șase mii de ani de înșelăciune și vrăjmășie ai Satanei este că el a zdrobit călcâiul victimei lui.

Acel călcâi rănit este suficient de dureros. Priviți la Domnul nostru cum este adânc rănit în natura Lui umană: El a fost trădat, legat, acuzat, lovit, bătut cu nuiele și scuipat. El a fost țintuit pe cruce. El a stat acolo însetat și în arșiță, părăsit și în întuneric. Ei I-au străpuns mâinile și picioarele și, în final, I-au străpuns inima, de unde a curs apă și sânge. Satana a lovit cu moarte călcâiul seminței femeii. Este un lucru trist, dar când Domnul nostru S-a gândit la înviere, la mântuirea aleșilor Lui și la cucerirea lumii, acestea I s-au părut un lucru ușor, căci El „a suferit crucea și a disprețuit rușinea” (Evrei 12:2).

Iată sămânța femeii cuprinzând mai înainte întreg poporul Domnului, pe cei credincioși! Satana le-a lovit călcâiul cu toată puterea lui. Prin persecuții lungi, el a atacat călcâiul bisericii. Diavolul i-a aruncat în temniță pe mulți dintre sfinți, iar pe alții i-a făcut să fie chinuiți pentru Numele lui Hristos, dar sufletele lor n-au putut fi cucerite. El n-a putut decât să lovească în călcâiul lor; sufletele lor s-au înălțat atât de sus, că n-au putut fi atinse de el. Și tu, astăzi, când ești ispitit, încercat și aruncat la pământ, poți fi mângâiat deoarece Capul tău nu este rănit: Isus domnește în Cer. Apele sunt negre și ele acoperă trupul, dar Capul tău este mai sus de valuri, iar trupul este sigur. Loviturile șarpelui rămân la nivelul călcâiului și nu se răspândesc mai departe. Oricât ar fi de mare, suferința bisericii este doar o „întristare ușoară”, nevrednică să fie comparată cu „greutatea veșnică de slavă” (2 Cor. 4:17). Mulțumită lui Dumnezeu, vrăjmașul nu poate să îți lovească decât călcâiul.

Prin puterea subtilă a Satanei, cauza lui Dumnezeu și a adevărului în lume poate să fie lovită greu pentru o vreme, ca în călcâiul progresului ei; dar ea nu poate fi rănită în inima adevărului ei! Împărăția avansează cu durere din cauza călcâiului rănit, dar ea nu eșuează. Chiar și când este rănit, el tot învinge înaintea prădătorului. Unele învățături care se poate să fi fost propovăduite într-o manieră dubioasă ajung să fie studiate mai pe îndelete și făcute cunoscute cu mai multă atenție, astfel că tocmai lovirea călcâiului lucrează spre bine. Chiar dacă biserica lui Dumnezeu poate fi sub un nor pentru o vreme, ea va ieși în scurt timp din el cu o strălucire cu atât mai mare.

„Tu îi vei zdrobi călcâiul”. Satano, fă tot ce poți, că nu va conta prea mult! Tot ce ai, în cea mai mare sforțare a ta, nu înseamnă mai mult decât o lovitură în călcâi. Nu ai permisiunea să otrăvești călcâiul, ci doar să îl lovești. Deși omul lui Dumnezeu șchioapătă o vreme și suferă acolo unde colții au lovit în Preaiubitul Lui, el va ieși din pustie fără eșec. Uitând de loviturile în călcâiul lui, el se bucură de biruințele Capului lui glorios…

Am observat triumful limitat al Satanei, iar acum observăm condamnarea lui finală. „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul”. Aici este finalul marelui conflict. Satana, care conduce puterile răului în lume, este hotărât să lupte cu toate șiretlicurile și puterea lui, iar el este atât de departe de succes, că tot ce poate face este să lovească călcâiul Biruitorului cu care el luptă, însă, în final, Sămânța femeii îi va zdrobi capul.

Acest lucru a fost realizat când Domnul Isus a murit: prin moarte, El a onorat Legea, a îndepărtat păcatul, a ucis moartea și a învins Iadul! Când marele Substitut a băut complet paharul mâniei pentru fiecare suflet credincios, El a smuls poarta mormântului și a aruncat-o cât colo, așa cum a făcut Samson cu porțile Gazei, smulgându-le cu stâlpi și balamale (Jud. 16:3); când El a deschis ușile Cerului și a luat robia roabă, capul balaurului a fost zdrobit cu adevărat. Ce poate face Satana acum? Nu este aruncat la pământ acuzatorul fraților? El încă își dă toate silințele în amărăciune și răutate, dar Hristos l-a zdrobit. Da, însuși Hristosul care a fost „disprețuit și părăsit de oameni” (Isaia 53:3), Omul cununii de spini și al înfățișării desfigurate, Omul cu coasta sângerândă, cu mâinile și picioarele străpunse, Omul născut din fecioară, Sămânța femeii, a zdrobit puterea vrăjmașului. Aleluia! Aleluia! El l-a zdrobit pe prințul întunericului din locurile lui înalte! Oare n-a spus El însuși, „L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger din Cer” (Luca 10:18)? El a zdrobit capul șarpelui!

Acest lucru este făcut în toți credincioșii și va fi continua să fie făcut și mai eficace. Fraților, în acea zi când Duhul Sfânt ne-a condus să ne punem încrederea în Domnul Isus, și noi i-am zdrobit capul șarpelui. Șarpele a obișnuit să ne poruncească și noi să ascultăm și, astfel, păcatul a avut stăpânire peste noi. Dar de îndată ce am crezut în Hristos, acea stăpânire s-a sfârșit, iar balaurul a căzut înaintea chivotului Domnului. Văd șarpele ridicându-se deasupra mea. Acest mare piton, cu colții deschiși, a căscat gura asupra mea ca și cum ar fi vrut să mă înghită de îndată. Dar eu nu mă tem. O, șarpe, ți-am zdrobit capul în Hristos Isus, Domnul meu, căci și eu sunt sămânța femeii! Șarpele nu se poate ridica împotriva seminței alese. Ce poate face el cu un cap zdrobit? El știe că Dumnezeu a decretat ca fiecare credincios să triumfe asupra lui. Este scris: „Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Rom. 16:20). Aleluia din nou!

Această zdrobire a capului celui rău este o lovitură de moarte. Dacă el ar fi fost lovit în coadă sau gât, ar fi putut să supraviețuiască, dar Domnul a străpuns cu totul împărăția răului și i-a zdrobit puterea. Răul care domnește va înceta, iar harul va domni prin neprihănire dând viața veșnică! Vor exista un Cer nou și un Pământ nou, în care locuiește neprihănirea. Hristos însuși, Sămânța femeii, va reveni, și El va domni glorios pe Pământ printre sfinții Lui. Apoi El va călări înainte prosper, pentru că adevărul, neprihănirea și dreapta Lui vor înălța poporul Său. Piciorul Lui va călca peste dușmanul lor. Fie ca tu și eu să ne aflăm printre fericiții care vor saluta Sămânța femeii la a doua Lui venire! Fie ca noi să domnim cu El în acea zi! Paradisul ne va fi dat înapoi prin Sămânța femeii, și tot dezastrul adus de Cădere va fi reparat; El restaurează ceea ce nu El a luat…

Cum stau lucrurile în cazul tău? Privești către Isus, Sămânța femeii? Îți pui încrederea în El ca să zdrobească puterea vrăjmașului? Dorești ca puterea păcatului să fie zdrobită în tine? Dorești ca până și capul lui să fie zdrobit și făcut una cu țărâna? Dorești să fii eliberat de păcat și făcut sfânt, cum Dumnezeu este sfânt? Îți pui încrederea în Isus ca să producă același lucru în tine? Ah! Atunci ești de partea cuceritoare. Biruința va fi a ta prin sângele Mielului.

Astfel am găsit clar Evanghelia din plin în sentința uimitoare pronunțată asupra diavolului, acel șarpe vechi, dar doar am zgâriat suprafața. A Dumnezeului cel veșnic să fie slava, în vecii vecilor! Amin.

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața zilei Domnului, pe 21 septembrie 1890, la Metropolitan Tabernacle, Newington.

Cuvântul întrupat este cheia Cuvântului scris. Persoana și lucrarea lui Hristos dau sens și binecuvântare peste ceea ce se găsește în simbolurile din Vechiul Testament. – A. W. Pink