Hristos, Fiul lui Dumnezeu

Jean Calvin

„Eu voi vesti hotărârea Lui”, zice Unsul. „Domnul Mi-a zis: ,Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut” (Ps. 2:7).

Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut” (F.A. 13:33).

Acesta este lucrul esențial – să cunoaștem felul corect și bun în care Pavel aplică mărturia luată din Psalm la situația prezentă. Noi nu contestăm că, atunci când a văzut că era atacat din fiecare parte de vrăjmașii lui și că ei aveau o putere mai mare și o tărie cărora el nu se putea împotrivi, David nu a apelat la ajutorul lui Dumnezeu, despre care știa că era autorul împărăției și domniei sale. Dar văzând că David a fost un personaj tipologic al adevăratului Mesia, știm că acele lucruri erau umbre în persoana sa, umbre care se aplică total și perfect doar la Mesia.

Textul în sine dovedește suficient că în el nu este cuprinsă doar o simplă mulțumire, potrivită împărăției lui David, ci este o profeție mai înaltă, pentru că este ceva binecunoscut că David a gustat în viața lui din a suta parte a gloriei despre care este vorbit în acest pasaj (Ps. 2:1-12)…

Haideți ca acum să privim mai sus în aceste cuvinte: regii sunt cu adevărat numiți fii de Dumnezeu (Ps. 82:6). Dar văzând că Dumnezeu intenționează să îl prefere pe David înaintea tuturor altor regi și să îl pună deoparte din numărul lor, acest titlu de cinste îi este dat în principal mai presus de toate altele – nu pentru că o cinste atât de mare ar ține de persoana lui, ci pentru că, prin aceasta, el să îi întreacă pe îngeri, așa cum ni se vorbește în capitolul 1 din Epistola către Evrei. De aceea, el este prezentat cu atâta cinste pentru că Hristos era avut în vedere, a cărui imagine era el, astfel că Dumnezeu nu l-a socotit ca un om obișnuit sau unul dintr-o mare mulțime; ci El îl recunoaște, ca să zic așa, a fi singurul Lui fiu. Dovada vine imediat, pentru că Dumnezeu l-a chemat [pe David] când El a întărit împărăția în mâna lui. Acest lucru nu s-a făcut prin străduința omului, ci Dumnezeu a turnat din Cer puterea invincibilă a mâinii Sale, prin care să poată dovedi clar că el a domnit după sfatul lui Dumnezeu. De aceea, această chemare prin El, așa cum este menționată, trebuie să se refere la înțelegerea cunoașterii de către oameni, altfel spus, pentru că atunci s-a făcut cunoscut clar că David fusese chemat de Dumnezeu când a fost așezat pe tronul împărăției în chip minunat, contrar speranțelor tuturor oamenilor și, prin puterea cerească a Duhului, a zdrobit conspirații infinite, pentru că el nu putea domni până ce avea să aducă în supunere toate popoarele din jurul lui, ca și cum o anume lume ar fi fost supusă.

Dar acum să ne apropiem de Hristos. El nu a venit în lume fără să dovedească că El era Fiul lui Dumnezeu, căci slava Lui a fost manifestată potrivit calității Sale de a fi Fiul lui Dumnezeu, așa cum este scris în Ioan 1:14. Și El spune pretutindeni că El L-a avut pe Dumnezeu ca Martor și acela care I-a păstrat această cinste (v. Ioan 5:36). De aceea, Dumnezeu „L-a născut” pe Hristos când a gravat asupra Lui anumite semne prin care El să poată fi cunoscut a fi chipul Lui adevărat și viu și Fiul Său. Totuși, acest lucru nu L-a împiedicat pe Hristos să fie Înțelepciunea născută din Tatăl etern dinaintea timpului (Prov. 8:22-36), dar aceasta este generarea tainică.^[1] David afirmă acum că oamenilor li s-a descoperit aceasta – astfel că relația este, așa cum am spus, față de oameni, nu față de Dumnezeu, pentru că ceea ce era ascuns în inima lui Dumnezeu a fost făcut cunoscut oamenilor. Și este o imagine bine aleasă pentru că dumnezeirea lui Hristos n-a fost declarată și întărită mai puțin decât dacă El ar fi fost născut din Dumnezeu înaintea ochilor oamenilor… Când chiar Duhul lui Dumnezeu este propriul interpret, iar El explică prin gura lui Pavel ceea ce El a spus prin David, noi nu trebuie să inventăm vreun alt sens. Și întrucât (iar Pavel mărturisește și despre aceasta) Hristos a fost vestit a fi Fiul lui Dumnezeu cu putere, când El a înviat din morți (Rom. 1:4), noi înțelegem că aceasta a fost principala dovadă a superiorității Sale cerești și că Tatăl L-a adus astfel cu adevărat înaintea ochilor noștri, pentru ca lumea să poată cunoaște că Hristos a venit de la Tatăl. De aceea, deși Dumnezeu a început să Îl înalțe pe Hristos când El a venit în lume, totuși înălțarea Lui a fost atunci, ca să zicem așa, perfectă și deplină, pentru că, deși El a fost smerit înainte, luând asupra Lui chip de rob (Fil. 2:7), El S-a înfățișat mai apoi a fi biruitorul morții și Domnul vieții, astfel că Lui nu I-a lipsit nimic din acea măreție care era potrivită Fiului lui Dumnezeu și cu adevărat potrivită pentru singurul Lui Fiu.

* * *

Fragment din Commentary upon the Acts of the Apostles, ed. Christopher Fetherstone & Henry Beveridge.

[1] generare tainică – se referă la doctrina generării veșnice a Fiului din Tatăl – n.ed.