Credința adevărată

„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd… Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evrei 11:1, 3).

În primul rând, ce este credința? Răspunsul cel mai simplu pe care îl putem da este următorul: credința este încrederea certă că ceea ce Dumnezeu spune în Cuvântul Său este adevărat și că Dumnezeu va acționa potrivit cu ceea ce El a spus în Cuvântul Lui. Această asigurare, această încredere în Cuvântul Lui, această înrădăcinare în  Cuvântul Lui este credință.

Aici nu avem de-a face cu impresii în legătură cu credința. Impresiile nu au nimic în comun cu ea. Credința are de-a face cu Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu. Impresiile noastre, puternice sau slabe, nu vor schimba nimic. Noi avem de-a face cu un Cuvânt scris, nu cu noi înșine sau cu părerile noastre. Nu trebuie luate în calcul nici probabilitățile. Mulți oameni sunt gata să creadă unele lucruri doar dacă li se par probabile. Credința n-are nimic de-a face cu probabilitățile. Credința începe acolo unde probabilitățile se sfârșesc și unde vederea și simțurile nu mai pot pătrunde. Mulți dintre copiii lui Dumnezeu își deplâng lipsa credinței. Ei îmi scriu adeseori și-mi spun că nu au simțăminte, că nu văd nicio probabilitate ca lucrurile pe care și le doresc să se împlinească. Totuși, noi nu discutăm despre aparențe, și nu ele trebuie luate în considerare. Întrebarea corectă ce trebuie pusă este dacă Dumnezeu a vorbit așa în Cuvântul Lui.

De aceea, dragi prieteni creștini, trebuie să vă întrebați dacă aveți obiceiul acesta de a avea încredere, din adâncul sufletului, în ceea ce Dumnezeu a spus, și dacă sunteți zeloși în a căuta să aflați dacă lucrul pe care vi-l doriți este în acord cu ceea ce El a spus în Cuvântul Lui.

În al doilea rând, trebuie să știm cum poate crește credința. Dumnezeu este bucuros să mărească credința copiilor Săi. Credința noastră, care este slabă la început, se dezvoltă și crește din ce în ce mai mult. De aceea, în loc să ne dorim să nu avem parte de niciun fel de încercări, în loc să ne arătăm nerăbdarea, ar trebui să fim gata să le primim pe toate din mâna lui Dumnezeu ca pe mijloace de creștere a credinței. Eu spun în mod deliberat că încercările, obstacolele, dificultățile și uneori chiar bătăliile pierdute constituie hrana credinței. Primesc adeseori scrisori de la mulți copii dragi ai lui Dumnezeu, care îmi spun: „Dragă frate Mueller, vă scriu toate acestea pentru că sunt atât de slab în credință”. La fel de sigur cum cerem să ni se mărească credința, trebuie să nutrim o dorință de a primi din mâna lui Dumnezeu mijloacele pentru creșterea ei. Trebuie să Îi permitem, ca să zic așa, să ne educe prin încercări, necazuri și greutăți. Credința crește și se exersează tot mai mult tocmai prin încercări. În dragostea Lui, Dumnezeu permite tot felul de dificultăți, așa încât credința noastră în ceea ce El vrea să facă pentru noi să crească neîncetat. De aceea, noi n-ar trebui să respingem aceste mijloace ci, dacă El ne dă întristări, piedici, pierderi și suferințe, ar trebui să le primim din mâna Lui ca pe dovezi ale dragostei și grijii Sale pentru noi, prin care crește tot mai mult acea credință pe care El dorește să o întărească în noi.

Biserica lui Dumnezeu nu se ridică mereu să-L vadă pe Dumnezeu atât de frumos și vrednic de iubit, și acesta este motivul pentru care experimentează atât de puțină binecuvântare. O, iubiți frați și surori în Hristos, căutați să învățați aceste lucruri în propria experiență, căci nu pot descrie fericirea în cuvinte! În cele mai întunecate momente, pot să merg cu încredere la El, căci știu ce Ființă frumoasă, blândă și vrednică de iubit este El. Și dacă este voia lui Dumnezeu să ne pună în cuptor, așa să fie, căci în felul acesta putem să ne apropiem mai mult de El, în felul acesta ni Se descoperă mai mult și în felul acesta Îl cunoaștem mai bine. Ajungem astfel la concluzia că Dumnezeu este vrednic de dragoste și suntem satisfăcuți în El, spunând: „Este Tatăl meu, fie ca El să facă ce dorește cu mine”.

Când am început să accept ca Dumnezeu să facă ce dorește cu mine, bazându-mă pe El, având încredere în Cuvântul Lui, și când am pus totul în mâna Lui, acum 50 de ani, totul în ceea ce privește viața mea, familia mea, taxele, cheltuielile de călătorie, și orice altă nevoie, m-am odihnit în făgăduințele simple pe care le-am găsit în capitolul 6 din Matei. Citiți cu atenție Matei 6:25-34. Eu am crezut Cuvântul, m-am odihnit în el și l-am practicat. L-am crezut pe Dumnezeu pe cuvânt.

Am venit în Anglia ca un străin, știam șapte limbi și aș fi putut să le folosesc ca mijloace de muncă remunerată, dar eu m-am dedicat lucrului Domnului. Mi-am pus nădejdea în Domnul care a făgăduit, și El a acționat potrivit Cuvântului Lui. N-am dus lipsă de nimic – de nimic. Am trecut prin încercări și dificultăți, am trecut prin perioade când buzunarul mi-a fost gol, dar nu am dus lipsă de nimic câtă vreme am fost implicat în această lucrare, în toți acești 51 de ani. Apoi, în ce privește lucrarea mea pastorală, am trecut prin dificultăți mari, prin încercări și momente de tensiune în toți acești 51 de ani. Întotdeauna vor fi greutăți și încercări. Dar Dumnezeu m-a susținut în mijlocul lor și m-a eliberat din ele, iar lucrarea a continuat. Nu am spus aceste lucruri pentru că aș fi fost vreun om cu abilități mentale deosebite sau înzestrat cu energie și perseverență nemaiîntâlnite, căci nu acestea sunt motivele. Am spus acestea pentru că mi-am pus încrederea în Dumnezeu. L-am căutat pe Dumnezeu, și El a îngrijit lucrarea care acum, sub călăuzirea Lui, are 100 de școli, cu angajați, slujitori și tot felul de lucrări despre care v-am povestit deja.

Nu eu port această povară. Sunt acum în cel de-al 67-lea an, și am în trupul meu atâta putere fizică și vigoare mentală pe cât aveam când eram tânăr student, când mă pregăteam pentru oratorie. Mă simt la fel de puternic ca atunci. De unde vine acest lucru? Nu de la mine, ci datorită faptului că, în ultima jumătate de secol de trudă, m-am bizuit pe Dumnezeu cu simplitatea unui copil. Am avut parte de încercările mele, dar am dus toate aceste poveri înaintea Domnului, așa că am fost susținut. Noi nu avem doar permisiunea, ci și porunca Lui de a arunca asupra Lui toate poverile noastre. O, haideți să facem aceasta! Dragul meu frate și dragă soră în Hristos, „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini” (Ps. 55:22). Să facem aceasta zi de zi. În dimineața aceasta, de exemplu, eu am adus înaintea lui Dumnezeu 60 de nevoi legate de biserica pe care o păstoresc. Fac lucrul acesta zi de zi, an de an, de 10 ani, de 30 de ani, de 40 de ani.

Totuși, să nu ne așteptăm să ajungem la plinătatea credinței dintr-o dată. Eu nu susțin lucruri precum a trece dintr-o dată la exercițiul deplin al credinței în astfel de aspecte. Nu cred așa ceva. Nu cred. Nu cred în aceasta, și vreau să mă înțelegeți bine de la bun început. Lucrurile trebuie să evolueze natural, ca să zic așa. Puținul pe care l-am realizat, nu l-am realizat dintr-o dată. Spun asta pentru că sosesc la mine scrisori pline de întrebări de la cei care doresc ca să își vadă credința întărită. Trebuie să o luați de la capăt, pas cu pas, să vă odihniți sufletul în Cuvântul lui Dumnezeu, și veți avea astfel parte de creșterea credinței, pe măsură ce o puneți la lucru.

Unii spun că ei nu vor avea niciodată darul credinței care eu îl am. Aceasta este o greșeală – este una dintre cele mai mari greșeli – căci nu este nicio fărâmă de adevăr în ea. Eu am același fel de credință pe care toți copiii lui Dumnezeu o au. Este aceeași credință pe care o avea Simon Petru, pe care o pot avea toți credincioșii. Credința mea este credința lor, chiar dacă eu aș putea avea o porție mai mare, pentru că ea a crescut ca urmare a exersării ei, dar credința lor este exact credința pe care eu o pun la lucru – poate doar în ceea ce privește mărimea ei, a mea poate fi mai exersată. Așadar, dragii mei, începeți cu puținul pe care îl aveți. La început, am crezut în Domnul pentru primii 10 dolari, apoi pentru 100, apoi pentru 1000. Acum pot să cred cu cea mai mare ușurință că Dumnezeu îmi va da un milion, dacă El va crede că am nevoie de ei. Dar mai întâi ar trebui ca, în tăcere, cu atenție și hotărâre, să cercetați și să vedeți dacă lucrul pe care l-ați cerut de la El este în acord cu făgăduințele Cuvântului Său scris.