Motivații pentru închinarea în familie

„Cât despre mine, eu și casa mea Îi vom sluji Domnului” (Ios. 24:15).

„O, de aș muri de moartea celor neprihăniți, și sfârșitul meu să fie ca al lor!” (Num. 23:10).

Într-o altă circumstanță, am spus, frații mei, că, dacă vrem să avem parte de moartea Lui, trebuie să trăim viața Lui. Este adevărat că există cazuri în care Domnul Își arată îndurarea și slava către oameni care zac deja pe patul morții și le spune asemenea tâlharului de pe cruce, „astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23:43). Domnul încă îi dă din când în când Bisericii exemple asemănătoare cu scopul de a-Și arăta puterea suverană prin care, când El găsește plăcut să facă asta, poate frânge inimile cele mai tari și poate converti sufletele celor mai rebeli ca să arate că toți depind de harul Lui și că El are milă de cine vrea să aibă milă. Totuși, acestea sunt excepții pe care nu vă puteți baza în sens absolut și, dacă vreți să aveți parte de moartea creștinului, trebuie să trăiți vieți de creștini. Inimile voastre trebuie să fie cu adevărat întoarse la Domnul, pregătite cu adevărat pentru Împărăție, crezând doar în îndurarea și mila lui Hristos, și fiind dornice să locuiască doar cu El. Dar există modalități variate prin care puteți să vă pregătiți în această viață pentru un sfârșit binecuvântat al ei în viitor. Și către unul dintre cele mai eficace dintre aceste mijloace vreau să ne îndreptăm astăzi atenția, și mă refer aici la închinarea în familie, adică la zidirea zilnică a membrilor unei familii creștine, lucru de care ei se pot bucura împreună. „Cât despre mine, eu și casa mea”, i-a spus Iosua Israelului, „Îi vom sluji Domnului” (Ios. 24:15). De aceea, doresc acum să vă dau motivațiile care ar trebui să ne determine să luăm aceeași hotărâre ca și Iosua și sfaturile necesare pentru a ne achita de ea.

De ce să ne închinăm în familie?

1. Ca să Îi dăm slavă lui Dumnezeu. Dacă dragostea lui Dumnezeu este în inima ta și dacă știi că ai fost răscumpărat cu un preț, ar trebui să Îl proslăvești pe Dumnezeu în trupul și sufletul tău, care sunt ale Lui. Dar unde ai putea să Îl proslăvești mai bine dacă nu în familia și casa ta? Ție îți place să te unești cu frații tăi în închinare comună în biserică; îți place să îți reverși sufletul înaintea Lui în odăița ta. Nu te poți gândi la Dumnezeu și în prezența persoanei de care El te-a legat pe viață și în prezența copiilor voștri? Nu aveți binecuvântări comune pe care să I le atribuiți? Nu aveți îndurări și rugăciuni de ocrotire pe care să le implorați de la El? Puteți vorbi despre orice lucru când sunteți împreună cu ei; discuțiile voastre acoperă mii de subiecte, dar oare limba și inima voastră să nu găsească niciun spațiu pentru un singur cuvânt despre Dumnezeu? Dar voi nu vă uitați în sus, ca familie, către Acela care este adevăratul Tată al familiei voastre; nu discuți cu soția și copiii despre acea Ființă care va fi probabil într-o zi singurul Soț al nevestei tale și singurul Tată al copiilor tăi! Evanghelia este ceea ce v-a adus împreună în familie. Ea n-a existat înaintea Evangheliei și nu poate exista fără ea. De aceea, pare să fie datoria familiei ca, fiind plină de recunoștință față de Dumnezeul Evangheliei, să se consacre înaintea Lui într-un fel aparte. Și totuși, frații mei, cât de multe cupluri, cât de multe familii vedem, creștini cu numele, care par să își însușească un anume respect pentru religie, dar unde Numele lui Dumnezeu nu este auzit niciodată! Cât de multe cazuri există, în care suflete nemuritoare s-au unit ca familii, dar care nu s-au întrebat niciodată cine anume le-a unit și care este destinul și țelul lor viitor! Cât de des vedem că, deși se străduiesc să se ajute unul pe altul în orice lucru, nu se gândesc niciodată să se ajute unul pe altul în a căuta singurul lucru necesar, în discuții, citire și rugăciune cu privire la interesele lor veșnice! Soți și soții creștini! Oare doar în carne și doar pentru această viață sunteți puși împreună? Oare nu și în duh și pentru veșnicie?^[1] Sunteți oare ființe care s-au întâlnit accidental și pe care, în curând, un alt accident, moartea, le va separa? Nu vreți să fiți uniți mai degrabă de Dumnezeu, în Dumnezeu și pentru Dumnezeu? Religia unește sufletele voastre prin legături nemuritoare! Nu le respingeți, ci dimpotrivă, strângeți mai mult aceste legături, zi de zi, închinându-vă împreună sub acoperișul familiei. Călătorii de pe aceeași corabie discută despre locul către care ei merg. Oare voi, împreună călători către lumea veșnică, ați putea să nu vorbiți împreună despre acea lume, despre calea care duce la ea, despre temerile și nădejdile voastre? „V-am spus de multe ori, și vă mai spun și acum, plângând: sunt mulți”, spune Sf. Pavel, „care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos” (Fil. 3:18); dar „cetățenia noastră este în Ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Fil. 3:20).

2. Pentru protejarea copiilor voștri de păcat. Dacă este de datoria voastră să vă dedicați lui Dumnezeu în casele voastre spre binele vostru, oare n-ar trebui să vă dedicați Lui și de dragul acelora din casele voastre, ale căror suflete au fost încredințate în grija voastră, și mai ales ale copiilor voștri? Voi vă preocupați mult de prosperitatea lor, spre fericirea lor în această lume, dar oare această preocupare nu face ca neglijarea de către voi a prosperității și fericirii lor veșnice să fie cu atât mai palpabilă? Copiii voștri sunt ca niște pomi tineri care v-au fost încredințați în grijă; casa voastră este creșa în care ei ar trebui să crească, iar voi, părinții, sunteți grădinarii. Dar, o, veți planta oare acei puieți firavi și prețioși într-un ogor sterp și nisipos? Totuși, exact asta faceți dacă nu există nimic în familia voastră care să îi facă să crească în cunoașterea și dragostea Dumnezeului și Mântuitorului lor. De ce să nu le pregătiți un ogor favorabil, din care să își extragă seva și viața? Ce se va alege de copiii voștri când se vor afla în mijlocul tuturor ispitelor care îi înconjoară și care îi atrag în păcat? Ce se va alege de ei în aceste vremuri tulburi, în care este atât de necesar să întăriți sufletul tânărului prin frica de Dumnezeu și astfel să îi dați corabiei fragile balastul necesar pentru a putea fi lansată pe vastul ocean al vieții?

Dragi părinți! Dacă copiii voștri nu se întâlnesc cu un duh al evlaviei în casele voastre, dacă dimpotrivă, mândria voastră va face să îi înconjoare cu daruri materiale, împingându-i în societatea lumească, lăsându-i să se complacă în toate poftele lor și să o ia pe calea croită după mintea lor, îi veți vedea crescând niște oameni dedați deșertăciunii, mândri, leneși, neascultători, obraznici și extravaganți! Ei vă vor trata cu dispreț și cu cât vor fi inimile voastre mai atașate de ei și mai înclinate să le facă pe plac, cu atât ei se vor gândi mai puțin la voi. Și vedem dovezi ale acestui adevăr atât de des în jurul nostru. Întrebați-vă dacă nu cumva voi sunteți cei responsabili pentru obiceiurile și practicile lor rele, și veți vedea că conștiințele voastre vă răspund afirmativ, că mâncați acum pâinea amărăciunii pe care v-ați pregătit-o singuri. Așa vedeți cât de mare a fost păcatul vostru împotriva lui Dumnezeu când ați neglijat mijloacele care v-au stat la îndemână spre influențarea și modelarea inimilor lor. Fie ca alții să se simtă avertizați de necazurile voastre și să își crească copiii în Domnul! Nimic nu este mai eficace în acest sens ca exemplul evlaviei în familie. Închinarea în biserică este deseori un act prea vag și general în mintea copiilor, și nu îi atrage suficient de mult.

De asemenea, deseori ei nu înțeleg închinarea personală a părinților în odăița lor. Dacă nu este însoțită de nimic altceva, o lecție învățată pe de rost poate să îi facă să privească religia ca pe un obiect de studiu, la fel ca învățarea limbilor străine sau a istoriei. Ca în orice altceva și poate mai mult decât în orice altceva, exemplul este mult mai eficace decât porunca. Ei nu trebuie doar să fie învățați ca dintr-un manual că trebuie să Îl iubească pe Dumnezeu, ci voi, părinții, trebuie să le arătați cum Îl iubiți pe Dumnezeu. Dacă ei observă că Dumnezeului de care ei aud nu I se aduce nicio închinare [în familie], până și cea mai bună învățătură se va dovedi inutilă. Dar prin intermediul închinării în familie, aceste plante tinere vor crește „ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se veștejesc” (Ps. 1:3). Copiii voștri ar putea pleca de sub acoperișul casei părintești, dar ei își vor aminti prin locurile străine unde se vor duce de rugăciunile din familie, iar acele rugăciuni îi vor ocroti. Dacă cineva „are copii sau nepoți de la copii”, spune Scriptura, „aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor [sau să deprindă evlavia mai întâi în familia lor, lit. KJV]” (1 Tim. 5:4).

3. Pentru a produce bucurie autentică în familie. Ce desfătare, ce pace și ce fericire reală va găsi o familie creștină în ridicarea unui altar al familiei în mijlocul ei, și în a veni împreună să aducă jertfe Domnului! Aceasta este ocupația îngerilor din Cer, și fericiți sunt cei care anticipează acele bucurii pure și nemuritoare! „Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună! Este ca untdelemnul de preț, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veșmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munții Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viața, pentru veșnicie” (Ps. 133).^[2] O, ce har și viață nouă aduce evlavia peste o familie! Într-o casă unde Dumnezeu este uitat, vei da numai peste asprime, glume proaste și tulburări. Fără cunoașterea și dragostea lui Dumnezeu, o familie nu este decât un grup de indivizi care ar putea avea mai multă sau mai puțină afecțiune reciprocă, dar în ea va lipsi legătura reală, dragostea lui Dumnezeu Tatăl nostru în Isus Hristos, Domnul nostru. Poeții sunt plini de descrieri frumoase ale vieții de familie, dar, vai, cât de diferite sunt deseori imaginile zugrăvite de ei față de realitate! Uneori lipsește încrederea în providența lui Dumnezeu, alteori vedem iubirea de bani și avuții; în alte familii se vede diferența de caracter a membrilor, iar în alții principii de viață aflate în opoziție. O, câte tulburări și câte îngrijorări se văd în sânul multor familii!

Evlavia în familie va preveni toate aceste rele. Ea va da încrederea desăvârșită în acel Dumnezeu care hrănește până și păsările cerului. Ea ne va da dragoste adevărată față de cei cu care trebuie să trăim: nu o dragoste sensibilă, poruncitoare, ci una milostivă, care scuză și iartă, exact ca dragostea lui Dumnezeu; nu o dragoste mândră, ci una smerită, însoțită de o conștientizare a propriilor greșeli și slăbiciuni; nu o dragoste capricioasă și schimbătoare, ci o dragoste neschimbătoare, cum este dragostea veșnică. „Strigăte de biruință și de mântuire se înaltă în corturile celor neprihăniți” (Ps. 118:15).

4. Pentru mângâiere în perioadele de încercare. Iar când vine ceasul încercării, și el va veni mai devreme sau mai târziu, iar peste familii el vine de mai multe ori, ce mângâiere va aduce evlavia familiei! Unde apar încercările cele mai mari, dacă nu în sânul familiilor? Unde ar trebui să fie atunci remediul pentru încercări, dacă nu în sânul familiilor? Ce milă ar trebui să ne fie de o familie unde plânsul nu este întâmpinat cu acea mângâiere! Membrii ei nu fac decât să crească tristețea lor. Dar dacă acea familie Îl iubește pe Dumnezeu, dacă are obiceiul de a veni împreună pentru a invoca Numele sfânt al lui Dumnezeu, de unde vine orice încercare ca și orice dar bun, atunci sufletele zdrobite vor fi ridicate! Membrii familiei rămân în jurul mesei pe care se deschide Cuvântul lui Dumnezeu, acea carte unde ei găsesc cuvintele învierii, vieții și nemuririi, unde găsesc pecețile fericirii pentru ființa care nu mai este printre ei, ca și garanția propriilor lor nădejdi.

Domnul găsește plăcere să le trimită de sus pe Mângâietorul. Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește asupra lor. Un balsam indescriptibil este turnat peste rănile lor și le aduce multă mângâiere, iar pacea este transmisă dintr-o inimă la alta. Ei se bucură de momente de fericire cerească. „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Ps. 23:4). „Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuința morților, Tu m-ai adus la viață din mijlocul celor ce se pogoară în groapă!… Căci mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața: seara vine plânsul, iar dimineața veselia” (Ps. 30:3, 5).

5. Pentru influențarea în bine a societății. Cine poate spune, frații mei, ce influență poate avea evlavia în familie asupra societății? Ce încurajări ar avea toți oamenii în îndatoririle lor, de la liderii statului până la cel mai sărman muncitor! Cum ar deveni toți obișnuiți să acționeze cu respect nu doar față de opiniile oamenilor, ci și față de judecata lui Dumnezeu! Cum ar învăța toți să fie mulțumiți cu poziția în care sunt așezați! Obiceiurile bune ar fi adoptate; glasul puternic al conștiinței ar fi întărit; prudența, purtarea cuviincioasă și virtuțile sociale ar fi dezvoltate cu o vigoare înnoită. Și am putea să ne așteptăm la aceste lucruri pentru noi înșine și pentru societate. Evlavia are făgăduința vieții de acum și pe cea a vieții viitoare.

Fragment din Family Worship: Motives and Directions for Domestic Piety (1827).

Ferice de familia care se întâlnește în fiecare dimineață la rugăciune! Fericiți sunt cei care nu lasă să treacă nicio seară fără să se unească în cereri și mijlociri! Fraților, îmi doresc ca acest lucru să fie mai răspândit, să fie universal, îmi doresc ca toți cei ce se pretind credincioși să aibă rugăciune în familie. Noi auzim uneori de copii cu părinți creștini că nu au crescut în temere de Dumnezeu, și suntem întrebați cum se face că acești copii au ajuns atât de răi. În multe, foarte multe cazuri, mă tem că închinarea în familie a fost neglijată atât de mult, că nu este deloc improbabil ca acei copii să nu fi rămas cu nicio idee despre evlavie pe care să presupună că au avut-o părinții lor. – Charles Spurgeon

[1] Autorul se referă la țelurile spirituale ale familiei creștine, care transcend lumea materială și care nu se limitează doar la viața pământească, ci vizează viața veșnică și slava lui Dumnezeu în Hristos Isus, chiar dacă în veșnicie cei doi nu vor mai fi soț și soție. – n.ed.

[2] Exegeza corectă a textului este că el se aplică închinării comune în biserică sau în congregațiile creștine, însă aspecte sau binecuvântări ale închinării comune în biserică pot veni într-o anumită măsură și asupra familiilor în închinarea comună. De aceea, cititorul nu trebuie să facă confuzie între biserica locală și familie. – n.ed.