Ce este Dumnezeu pentru familii

În primul rând, Dumnezeu este întemeietorul tuturor familiilor, astfel că familiile ar trebui să se roage împreună lui Dumnezeu. Familia este de obicei formată din soț și soție, părinți și copii, stăpâni și slujitori.^[1] Chiar dacă pot exista familii care să nu îi cuprindă pe toți aceștia, totuși aceasta este descrierea generală, și toate combinațiile de familii alcătuite din aceste componente sunt de la Dumnezeu. Instituția căsătoriei, adică a unirii unui bărbat cu o femeie, este de la Dumnezeu (Gen. 2:21-24), la fel cum este cazul familiilor alcătuite deopotrivă din părinți și copii, și din stăpâni și slujitori. Autoritatea unuia asupra altuia și supunerea unuia față de altul sunt instituite de Dumnezeu și întemeiate pe legea naturii, care este legea lui Dumnezeu. Luate individual, persoanele care fac parte din familie își au ființa doar de la Dumnezeu, dar și ființa familiei este de la Dumnezeu.

Apoi, la fel cum un individ este obligat să se dedice slujirii lui Dumnezeu și să se roage lui Dumnezeu, tot așa o familie este obligată să vină împreună să facă același lucru, pentru că familia este de la Dumnezeu. Cum am putea spune că Dumnezeu a rânduit această familie doar spre mângâierea membrilor ei sau a întregii familii, dar nu și spre slava Sa, care I se cuvine să o primească de la întreaga familie? Și cum poate trăi acea familie spre slava lui Dumnezeu dacă nu Îl slujește și nu I se roagă? Oare i-a dat Dumnezeu cuiva autoritatea să poruncească și să stăpânească, și altora porunca să asculte doar în ce privește lucrurile naturale, dar nu și în ce le privește pe cele spirituale? Doar în lucrurile ce privesc această lume, dar nu în cele care Îl privesc pe Dumnezeu? Poate fi confortul creaturii țelul suprem al lui Dumnezeu? Nu, ci țelul Lui suprem este slava Sa. Poate fi cineva, prin autoritatea dată de Dumnezeu și prin ordinea firească, paterfamilias,^[2] „capul familiei”, așa cum este denumit în raport cu slujitorii lui ca și cu copiii săi, ca urmare a grijii pe care trebuie să o manifeste față de sufletele slujitorilor lui și a închinării lor împreună înaintea lui Dumnezeu ca și a copiilor lui? Și nu ar trebui să folosească el această putere dată de Dumnezeu peste toți membrii familiei, pentru slava lui Dumnezeu și spre binele tuturor sufletelor, chemându-i să vină împreună la închinarea înaintea lui Dumnezeu și să se roage Lui? Lăsați ca rațiunea și credința să judece.

În al doilea rând, Dumnezeu este Stăpânul peste familiile noastre, deci ele ar trebui să se roage Lui. Întrucât Dumnezeu este Stăpânul și Domnul nostru absolut, nu doar ca urmare a superiorității și supremației naturii Sale, ci și prin dreptul creației, prin care ne-a dat ființă și tot ce avem, noi înșine și tot ce este al nostru (noi și ființa noastră fiind mai mult ale Lui decât ale noastre) suntem neîndoielnic obligați să ne dedicăm lui Dumnezeu, ca să putem trăi astfel cel mai folositor intereselor și slavei Domnului și Stăpânului nostru. A cui este familia ta, dacă nu a lui Dumnezeu? Ai putea îndrăzni să pretinzi că Dumnezeu nu este Stăpânul tău? Și dacă ai face asta, într-un sens tu tot ești al Lui, chiar dacă nu prin supunerea și prin dedicarea ta completă față de El. A cui vrei să fie familia ta – a lui Dumnezeu sau a diavolului? Are diavolul vreun drept asupra familiei tale? Ai vrea ca familia ta să îi slujească diavolului, care nu are niciun drept asupra voastră – nici prin creație, nici prin providență și nici prin răscumpărare? Nu vrei să Îl slujiți pe Dumnezeu, care are în totul dreptul peste voi și care este Stăpân absolut și deplin peste voi? Dacă spui că familia ta este a diavolului, atunci slujiți-l. Dar dacă spui că este a lui Dumnezeu, atunci slujiți-L pe Dumnezeu. Sau poate că veți spune, „Noi suntem ai lui Dumnezeu, dar îi vom sluji diavolului?” Chiar dacă nu spuneți asta, dar faceți asta, oare nu este un lucru la fel de rău? De ce nu vă rușinați să faceți asta, dacă v-ați rușina să spuneți așa ceva și să declarați înaintea lumii că voi îi slujiți diavolului? Vorbiți, așadar, cu frică de Dumnezeu. Dacă familia voastră, ca atare, este a lui Dumnezeu, nu este rațional să Îl slujiți pe Dumnezeu și să vă rugați Lui?

În al treilea rând, Dumnezeu este Stăpân și Cârmuitor al familiilor, astfel că ele ar trebui să Îl slujească rugându-I-se. Dacă El este Stăpânul vostru, El este și Cârmuitorul vostru. De aceea, El vă dă legi după care să umblați și de care să ascultați, nu doar la nivel personal, ci și ca familie? (Efes. 5:25-33; 6:1-10; Col. 3:19-25; 4:1). Așadar, dacă Dumnezeu este Stăpânul familiei tale, oare n-ar trebui ca familia ta să Îl slujească? Nu le datorează supușii ascultare cârmuitorilor lor? „Un fiu îl cinstește pe tatăl său și o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine?” (Mal. 1:6). Chiar așa, unde? Nu în familiile care nu se roagă și care nu sunt evlavioase.

În al patrulea rând, Dumnezeu este Binefăcătorul familiei tale, astfel că ea ar trebui să Îl slujească pe Dumnezeu rugându-se Lui și lăudându-L. Dumnezeu nu vă face bine și nu vă dă îndurările Sale doar la nivel personal, ci și ca familie. Oare faptul că familia voastră continuă să aibă un cap în viață nu este o îndurare nu doar pentru acel cap, ci și pentru întreaga familie? Nu este o îndurare pentru întreaga familie faptul că mama, copiii și slujitorii au parte de binecuvântarea vieții și a sănătății? Nu este o îndurare dată familiei întregi faptul că aveți o casă unde să puteți locui împreună și hrană pe care să o puteți mânca împreună? Nu strigă aceste îndurări în urechile voastre și în conștiințele voastre, chemându-vă să Îi dați împreună laude Binefăcătorului vostru generos și să vă rugați împreună cerând continuarea binecuvântărilor și primirea altora ca ele, după nevoile voastre? N-am putea încheia vreodată lista nesfârșită a felurilor variate și multiple în care Dumnezeu este un Binefăcător pentru întreaga voastră familie, dar voi sunteți fără rușine dacă nu veniți împreună să Îl lăudați pentru generozitatea Lui bogată. O astfel de familie este potrivită mai degrabă să fie un coteț de porci decât o locuință pentru ființe raționale.

N-ar putea Dumnezeu pe drept să vorbească despre astfel de familii, care nu se roagă, așa cum a vorbit despre cei din Ieremia 2:31? „O, neam rău de oameni, uitați-vă bine la Cuvântul Domnului, care zice: ,Am fost Eu o pustie pentru Israel, sau o țară plină de întuneric beznă? Pentru ce zice atunci poporul Meu: ,Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine’?’” A uitat oare Dumnezeu de voi? Spuneți, voi, familii fără rugăciune și fără evlavie. A uitat Dumnezeu de voi? Nu! Fiecare bucată de pâine pe care o mâncați vă spune: Dumnezeu n-a uitat de voi. De fiecare dată când vedeți masa întinsă și hrană pusă pe ea, Îl vedeți pe Dumnezeu care n-a uitat de voi. „Atunci de ce”, zice Dumnezeu, „de ce nu vine la Mine această familie? Când ai pus hrană în gurile copiilor tăi – când ei nu plâng după pâine, ca să fii forțat să spui, ‚Aș vrea să te hrănesc, bietul meu copil flămând! Aș vrea, dar nu am cu ce!’, de ce nu vii la Mine? Voi trăiți împreună și mâncați împreună pe cheltuiala Mea, prin grija și atenția Mea, și totuși trec luni întregi, dar voi nu veniți niciodată la Mine. Dacă copiii voștri sunt sănătoși la minte, au haine cu care să se îmbrace, au mâini și picioare sănătoase, nu s-au născut orbi, nici un au avut parte de o naștere monstruoasă, ci Eu v-am făcut bine într-o mie de feluri”, ar putea spune Dumnezeu, „atunci de ce trăiți ani întregi împreună, dar nu veniți niciodată împreună înaintea Mea? Ați găsit oare pe cineva mai capabil sau mai dornic să vă facă bine? Asta nu veți putea găsi niciodată. Atunci de ce sunteți atât de nemulțumitori și nerecunoscători încât să nu veniți la Mine?”

După cum poți vedea, când Dumnezeu este un Binefăcător față de un popor (și același lucru poate fi spus despre familii), iar acei oameni nu Îl slujesc, acest act de nerecunoștință este de o răutate monstruoasă! Dumnezeu v-a păzit pe toți în siguranță toată noaptea, și totuși, când vine dimineața, voi nu spuneți: „Unde este Domnul care ne-a ocrotit? Veniți, veniți și haideți să Îl lăudăm cu toții!” Dumnezeu v-a făcut bine vouă și familiilor voastre vreme de atâția ani, și totuși voi nu spuneți, „Unde este Domnul, care a făcut lucruri atât de mari pentru noi? Veniți! Haideți să recunoaștem împreună îndurarea și mila Lui”. Dumnezeu v-a purtat prin suferință si boală în familie; molima a trecut prin casa voastră, și totuși trăiți – variola și viroza au fost în casa voastră, și totuși sunteți în viață – soțul sau soția a trecut prin boală și s-a făcut bine, copiii au fost pe buza morții, și totuși s-au făcut bine – dar, pentru toate acestea, voi nu spuneți, „Unde este Domnul, care ne-a păzit de mormânt și ne-a salvat din groapa pieirii? Ce bine că nu putrezim printre cei morți!” Și totuși voi nu vă rugați și nu Îi aduceți împreună laude acestui Binefăcător minunat al vostru. Până și pereții între care trăiesc acești ticăloși nerecunoscători ar fi uimiți să vadă atâta nerecunoștință! Până și stâlpii caselor lor tremură! Până și scândurile pardoselii, pe care ei calcă și umblă, se tem cutremurându-se! O, cum se face că astfel de ființe locuiesc împreună într-o casă, se duc la culcare împreună, dar nu se unesc în rugăciune înainte de asta! Pământul să fie uluit că familiile pe care Domnul le hrănește și le ocrotește sunt rebele și nemulțumitoare! Aceștia sunt mai răi chiar decât vita care își cunoaște stăpânul și au mai puțină pricepere decât măgarul (Isaia 1:2-3).

De aceea, din ceea ce am spus, putem trage această concluzie: dacă Dumnezeu este Întemeietorul, Stăpânul, Cârmuitorul și Binefăcătorul familiilor, atunci familiile sunt chemate să vină împreună în închinare înaintea lui Dumnezeu și să se roage Lui împreună.

Fragment din „How May the Duty of Family Prayer Be Best Managed for the Spiritual Benefit of Every One in the Family?”, Puritan Sermons 1659-1689, Being the Morning Exercises at Cripplegate, Vol 2, Richard Owen Roberts Publishers.

Noi ne dorim profund o trezire a religiei în familiile noastre. Familia creștină a fost bastionul evlaviei în vremea puritanilor, dar în aceste vremuri rele, sute de familii de așa-ziși creștini nu au nicio închinare în familie, nu își înfrânează cu nimic fiii pe care îi cresc și nu le dau nicio învățătură sau disciplină sănătoasă. Cum putem spera să vedem Împărăția Domnului nostru înaintând, dacă ucenicii Lui nu își învață propriii copii în Evanghelia Lui? – Charles Spurgeon

Ai vrea să îți păstrezi autoritatea în familia ta? Nu poți face mai bine acest lucru decât hrănind religia în familia ta. Dacă vreun cap de familie arată deosebit, cu adevărat deosebit, acest lucru se petrece când vine înaintea familiei sale în slujba lui Dumnezeu și îi conduce în lucrurile sfinte. Atunci se arată el vrednic de îndoită cinste, când îi învață pe membrii familiei în cunoașterea sănătoasă a Domnului și când își înalță glasul înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, binecuvântându-i în Numele lui Dumnezeu. – Matthew Henry

[1] Stăpâni și slujitori – autorul face referire la situația caracteristică vremurilor sale, când existau familii mai înstărite care aveau slujitori în casă sau pe domeniile lor, iar acei slujitori erau considerați parte din familie – n.tr.

[2] paterfamilias – capul familiei sau al unei gospodării.