Când Dumnezeu nu dă copii

„Căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc” (Fil. 4:11).

Ce tulburări zilnice ale sufletului se petrec în unii din lipsa copiilor! Ei au multe alte mângâieri, dar lipsa copiilor le amărăște pe toate. Avraam însuși a fost mult tulburat de asta: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc… Iată că nu mi-ai dat sămânță, și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu” (Gen. 15:2-3). Dar patima Rahelei a fost și mai mare: „Dă-mi copii”, i-a spus ea bărbatului ei, „ori mor” (Gen. 30:1). Copiii sunt binecuvântări foarte mari; ei sunt făgăduiți astfel în Psalmul 128:3-4 și în alte pasaje. Este adevărat, ei sunt unele dintre cele mai suave flori care cresc în grădina mângâierilor pământești. De aceea, este greu ca oamenii să suporte cu mulțumire lipsa copiilor. Dar oricine ai fi tu, acela peste care vine această suferință, mă rog să te străduiești să ai o minte mulțumită. De aceea, aș vrea să iei in considerare următoarele aspecte:

(1) Domnul este Cel care reține această îndurare. El o dă și o reține așa cum consideră de cuviință. Providența nu se vede mai mult în oricare dintre treburile și lucrurile din viețile oamenilor decât se vede în această chestiune a copiilor; faptul că ai parte de mulți sau de niciunul, de mulți sau de puțini, este un lucru care ține cu totul de buna plăcere și hotărârea lui Dumnezeu. Când Rahela era atât de plină de patimă din cauză că nu avea copii, Iacov a mustrat-o aspru: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?” (Gen. 30:2). „Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El” (Ps. 127:3). „El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei” (Ps. 113:9). Dacă ne-am gândi atent la aceste lucruri, oare nu ne-am liniști inimile? Când Dumnezeu rânduiește un lucru, oare noi să ne agităm și să fim nemulțumiți cu ce hotărăște El? Oare nu poate El să dea binecuvântările Sale după cum Îi place? O, dacă El va da, noi să fim mulțumitori pentru bunătatea Lui. Iar dacă El nu dă, să fim răbdători recunoscând suveranitatea Lui.

(2) Uneori, această îndurare este refuzată, dar sunt date îndurări mai bune. Dumnezeu poate să nu dea copii, dar ni Se dă pe Sine, și nu este El mai bun decât zece fii?, așa cum i-a spus Elcana Anei (1 Sam. 1:8). Nouă ne este făgăduit „un nume mai bun decât fii și fiice” (Isaia 56:5). Cei ce au acel „nume mai bun”, nu au niciun motiv să cârtească pentru că nu au ce este mai rău. Cei ce Îl au pe Dumnezeu de Tată în Cer pot să fie mulțumiți chiar dacă nu au copii pe Pământ. Dacă Dumnezeu nu îmi va da ce este de mai mică valoare, totuși, dacă El îmi dă binele mai mare, deci cum pot să fiu mânios pe El?…

(3) Copiii nu sunt dați uneori vreme îndelungată, dar în final ei vin. Și avem multe exemple în acest sens. Situația nu este niciodată disperată atât timp cât ne supunem și așteptăm. Trebuie să nădăjduim că Dumnezeu vrea să ne dea acea mângâiere, dar El vrea să ne arătăm mulțumiți și când nu o avem.

(4) Dacă copiii ne sunt dați după dorințe nesănătoase de a-i avea, ar trebui să ne întrebăm dacă ne sunt dați în îndurare. Și este de temut ca nu cumva această atitudine să fure mult din harul îndurării! Ceea ce căpătăm prin nemulțumire, rareori sunt lucruri de care ne bucurăm în mângâiere. Și cât de mulți părinți au experimentat acest adevăr! Ei n-au fost liniștiți până n-au avut copii, dar n-au avut parte de liniște după ce i-au avut; copiii s-au dovedit atât de neascultători și încăpățânați, că părinții au avut parte de mai multă tulburare avându-i decât ar fi avut în lipsa lor.

(5) Copiii sunt mângâieri mari, dar amestecate.Trandafirul are aroma lui, dar are și spini, și așa este și în cazul copiilor. O, de câte griji, temeri și distrageri se umplu părinții în relația cu copiii lor! Ele sunt griji sigure și mângâieri nesigure, după cum se zice în popor. Noi vedem doar dulceața în această relație cu ei, dar asta ne face să ne tulburăm. Dacă am vedea și partea mai amară, am fi mai liniștiți și calmi.

(6) Dacă am avea această îndurare în plinătatea ei, în toate privințele după dorințele și așteptările noastre, ea ar valora cât o mie de îndurări, dar riscăm ca inimile noastre să fie alipite prea mult de ea.Și ce consecință fatală ar veni asupra noastră în multe astfel de situații! De aceea, pentru că Dumnezeu vede asta mai dinainte, este un gest al bunătății și dragostei Lui că nu ne dă această îndurare.

Când ne gândim la această suferință în felul acesta, cred că părinții ar trebui să fie înclinați foarte mult să fie mulțumitori în inimă.

Fragment din „How Christians May Learn in Every State to be Content” din Puritan Sermons, Vol. 2, Richard Owen Roberts Publishers.