Cel mai bun sprijin în aducerea pe lume a copiilor

Aplicația acestei observații, anume că perseverența în harurile și îndatoririle creștine și conjugale este cel mai bun sprijin pentru femeile însărcinate în durerile lor, poate să ne slujească pe scurt la a învăța grija față de acestea și la a le da mângâiere.

Cei ce au deja soții ar trebui să manifeste o grijă specială în acest sens, pentru a se achita de îndatoririle de soți buni față de soțiile lor însărcinate, cu toată fidelitatea.

În primul rând, „purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7). Da, bărbații trebuie să se străduiască zilnic alături de ele, atât prin sfaturile lor creștine, cât și prin purtarea lor sfântă, ca să le încurajeze pe soțiile lor rodnice la o manifestare tot mai constantă a acestor haruri și îndatoriri, pentru ca durerile lor să poată fi sfințitoare și să poată vedea mântuirea lui Dumnezeu în sarcina și nașterea de copii. Iar dacă voiește marele și sfântul Dumnezeu, în stăpânirea Lui înțeleaptă, că este cel mai bine să le ia copiii din pruncie, ele să poată învăța să se supună față de voia Lui și să fie mai mulțumitoare, având dovada bună despre binele veșnic al sufletelor lor.

În al doilea rând, bărbații trebuie să se străduiască, atât cât se poate, să se achite de partea lor de creștini și soți buni și blânzi, față de tovarășele lor dragi de jug aflate într-o circumstanță atât de dureroasă. Ei trebuie să pună mult la inimă acele dureri de dinainte, din timpul și de după naștere, pe care sarcina le aduce cu ea, de care soții nu au parte. Întrucât este potrivit, de dragul soțiilor lor bune și sfinte, ei pot, așa cum se spune uneori despre cei care au compasiune, să se comporte cu ele ca și cum ar suporta aceleași dureri ale nașterii, „îmbrăcându-se cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare” (Col. 3:12). Ei ar trebui să își împlinească toate îndatoririle de soți, acoperind nevoile lor de îndată și la timp, nu doar cele de strictă necesitate, ci și cele care să le ușureze viața, atât cât se poate. Soții trebuie să împlinească nevoile soțiilor lor și să își întărească nevestele dragi care suferă și care sunt înclinate să se prăbușească sub greutatea durerilor care le așteaptă; ei trebuie să cheme în ajutor predicatori credincioși, care să se roage, și prieteni evlavioși care să le ducă cererile de rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

În al treilea rând, să fie mulțumitori din inimă lui Dumnezeu pentru că le-a dat o naștere sigură soțiilor lor credincioase, scăpându-le de durerile și pericolele sarcinii și nașterii. Când soțul blând ia seama cu adevărat la bolile, durerile și suspinele dragii lui soții în sarcina și în nașterea copilului lui prin ajutor venit de sus, nimic nu poate fi mai potrivit pentru soț decât să Îl adore pe Dumnezeu și să Îi mulțumească, căci El a fost Cel care a făcut o separare sigură între ea și rodul pântecelui ei, ca răspuns la rugăciune și auzind durerile ei… Soțul creștin – văzându-și iubita soție manifestând harurile despre care am discutat și trecând prin pericolul nașterii și fiind ocrotită admirabil prin puterea și bunătatea lui Dumnezeu – are o mare obligație să vină cu mulțumiri din inimă înaintea lui Dumnezeu, care a împlinit Cuvântul Lui care i-a făcut să aibă nădejde și le-a dat o îndurare atât de mare… Astfel, am discutat pe scurt grija bărbaților căsătoriți față de soțiile lor însărcinate în circumstanțele menționate.

Apoi această doctrină ne învață și o lecție a grijii față de femei. Gândește-te că, dacă ești deja căsătorită, și aceasta „în Domnul”, care a deschis pântecele tău și ți-a dat putere să zămislești, este potrivit ca, fiind logodită cu Domnul în neprihănire, în primul rând să continui în manifestarea constantă a acestor haruri. Evident că tu, care ești binecuvântată să fii instrumentul continuării omenirii – când vezi că ai rămas însărcinată – trebuie să fii preocupată cu totul să îmbraci și să folosești aceste podoabe. De obicei tu ești foarte preocupată să pregătești scutecele și hainele pentru copilul tău, și nu te voi descuraja, ci dimpotrivă, te voi încuraja să asiguri toate cele necesare pentru tine și pentru pruncul tău… Este normal să fii întrucâtva cuprinsă de febra pregătirii cuibului unde te vei așeza tu și pruncul tău (Luca 9:58). Dar modestia și moderația despre care am vorbit nu îți vor permite să împodobești locul dincolo de ceea ce îți poți permite, într-un fel de lux și extravaganță, când bieții slujitori ai lui Hristos și membrele trupului Lui din jurul tău așteaptă dărnicia ta. O, te implor, femeie creștină, fă ca grija ta principală să fie… îmbrăcarea ta în acele haine cu adevărat duhovnicești, cu „in subțire, strălucitor, și curat”, care sunt faptele neprihănite ale sfinților, în care mireasa Mielului se pregătește (Apoc. 19:7-8). Acesta este principalul lucru: harurile „credinței, dragostei, sfințeniei și smereniei” vorbesc despre înțelepciunea creștină adevărată…

Iar dacă Dumnezeu ți-a dat orice dovadă reală a împlinirii făgăduinței Sale din pasajul nostru, prin a-ți asigura scăparea trupească, este potrivit să te îngrijești să iei seama la experiențele pe care El ți le-a dat în împlinirea Cuvântului Lui bun față de tine în particular. A alungat Dumnezeu fricile tale, ți-a șters lacrimile și ți-a auzit rugăciunile? Gravează aceste amintiri ale bunătății și credincioșiei Sale pe tăblița inimii tale. Ai exemplul măreț al dragului nostru Domn și Stăpân, Isus Hristos, care, când a fost mult tulburat pentru Lazăr, pe care „îl iubea”, „S-a înfiorat” în suflet și a plâns, făcându-Și cunoscută cererea înaintea Tatălui Lui pentru Lazăr, iar rugăciunea Lui a primit răspuns. După aceea, cu o mare devoțiune a inimii, „Isus a ridicat ochii în sus, și a zis: Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11:3, 35, 38, 41). Fiecare mamă nobilă și mulțumitoare, pe care Dumnezeu a eliberat-o în siguranță din durerile și pericolele nașterii, să își aducă aminte cu recunoștință de o îndurare atât de mare, impregnând-o în mintea ei într-un fel de neșters: „Doamne, Tu ai privit la starea smerită a roabei Tale. Când eram în agonie și mi-am petrecut noaptea în repetate dureri, Tu ai stat alături de pruncul meu și de mine. Da, Tu ne-ai ajutat admirabil, deschizând calea ca el să intre în siguranță în această lume și păstrându-ne vii pe amândoi. Da, se putea ca, atunci când prietenii noștri se gândeau la noi cu tristețe, copilul meu să nu vadă lumina, iar eu să îmi închid ochii pentru totdeauna, fiind pe punctul de a dispera în naștere, dar Tu ai găsit o cale ca amândoi să scăpăm” (cf. 1 Cor. 10:13)… Când a fost conștient de marea îndurare manifestată în eliberarea lui, prin favoruri mari, Pavel „I-a mulțumit lui Dumnezeu, și s-a îmbărbătat” (F.A. 28:15), și tot așa fiecare mamă bucuroasă trebuie să Îi mulțumească lui Dumnezeu și să se încurajeze în ce privește viitorul… Ea ar trebui să le vorbească altora despre experiența ei rară ca să le încurajeze… căci bine spunea dramaturgul grec, „este potrivit ca o femeie să fie aproape pentru a o ajuta pe alta în travaliul ei”.^[1]

Astfel, vedem pe scurt că această doctrină îi învață grija deopotrivă pe bărbați și pe femei. Ea le dă și mângâiere deopotrivă soțiilor și soților.

(1) Soțiilor sfinte, care sunt calificate așa cum ai auzit, și care, totuși, într-un ceas de ispită, sunt înclinate să umble cu inima foarte împovărată ca urmare a închipuirilor despre durerile pe care le vor avea, ba chiar de frica morții în durerile rânduite care au să vină asupra lor, ca să devină apăsate de poveri grele. În vreme ce o rămânere constantă în harurile și îndatoririle menționate este un temei sigur al unei nădejdi bune că vei trece cu bine prin durerile nașterii, poți ști că nu va exista niciun obstacol în calea binelui tău veșnic… Apostolul folosește în mod sigur acest pasaj ca un antidot împotriva descurajării și ca să înveselească femeile temătoare și suspicioase. El folosește cuvinte care înviorează inima oricărei femei apăsate, și ar trebui să le determine, ca și Sara, să „creadă în credincioșia Celui ce-i făgăduise” (Evrei 11:11)… Dumnezeu nu pune asupra ei mai mult decât o va face în stare să suporte. El va găsi o cale de scăpare pentru ea, fie printr-o naștere mângâietoare, sfințitoare aici, fie printr-o luare binecuvântată la Cer, pentru a culege în bucurie ceea ce a semănat cu lacrimi; iar durerile sunt temporare, pe când bucuriile sunt veșnice.

Mai mult, aceasta le aduce mângâiere (2) soților unor astfel de soții evlavioase, când ele continuă în harurile și îndatoririle lor în timpul sarcinii… Când ei nu pot să nu simtă cu soțiile lor în durerile acestora, ei le pot încuraja cu încrederea smerită că, odată ce ghimpele va fi luat din pedeapsă, bucuriile soțiilor lor vor crește chiar prin durerile prin care ele trec. Dumnezeu le va elibera și va asculta rugăciunile lor, iar ei Îl vor proslăvi (Ioan 16:21; Ps. 50:15). Și dacă, după rugăciuni și lacrimi, consoartele lor cele dragi ar deceda și ar pleca de la ei prin durerile lor la naștere, chiar dacă aceasta este în sine o cruce grea și tăioasă, totuși ei pot avea mângâiere chiar în mijlocul încercării, căci aceasta este mângâierea mângâierilor, care dă viață în moarte… Soții evlavioși și soțiile lor credincioase să aștepte, în slujbele lor reciproce, ajutorul de la Dumnezeu cu supunere, cerându-I sprijin sfințitor, când au nevoie cel mai mult de ajutor divin. Atunci, astfel de fecioare ale Domnului pot nădăjdui cu smerenie că vor primi ajutor în durerile nașterii și, la vremea potrivită, chiar o eliberare (presupunând că aceasta va lucra cel mai bine pentru ele) de acele dureri și pericole. Ele să fie mângâiate din acel cuvânt bun pe care Domnul l-a dat prin profetul Isaia: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).

Fragment din „How May Child-Bearing Women Be Most Encouraged and Supported against, in, and under the Hazard of Their Travail?”, din Puritan Sermons, Vol. 2, Richard Owen Roberts Publishers.