Tematici: Creșterea copiilor Familia creștină Soții și mame Categorie: Familia creștină

Disciplinarea înțeleaptă în dragoste

Richard Adams

Părinților, nu îi întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea. (Coloseni 3:21)

Corecția făcută într-o modalitate potrivită și răsplățile corecte pentru faptele bune sunt necesare pentru a opri răutatea și pentru a încuraja manierele respectabile. După cum cărțile bune ne ajută să căpătăm înțelepciune, corecția venită la timp alungă nebunia din noi. Un copil nu trebuie lăsat de capul lui, ca să nu îi aducă rușine părintelui: nuiaua și mustrarea pot să îi dea înțelepciunea care să prevină această situație (Prov. 29:15). De aceea, Dumnezeu ne îndeamnă astfel: „Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă și îți va aduce desfătare sufletului” (Prov. 29:17). În altă parte, El spune: „Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din locuința morților” (Prov. 23:13-14). Aici avem nu doar o poruncă generală, ci și o promisiune a unei roade bune atunci când împlinim această îndatorire într-o manieră corectă, însă ea trebuie cerută cu insistență prin rugăciune, pentru că neglijarea acestei îndatoriri este foarte periculoasă atât pentru rădăcină cât și pentru ramură, atât pentru părinte cât și pentru copil (2 Sam. 7:27-28; 1 Sam. 3:13; 1 Împ. 1:6). Da, iar nevoia rugăciunii părinților este mai mare aici, pentru a nu cădea în extrema pe care pasajul respectiv o interzice categoric. Părinții creștini, ai căror copii sunt chemați să „asculte de ei în Domnul”, trebuie să îi mustre în frica de Domnul și astfel să caute ca această poruncă a Lui să fie sfințită, fiind însoțită de învățătură, pentru a fi eficace prin binecuvântarea lui Dumnezeu în Hristos (1 Tim. 4:5; Mica 6:9).

În acest domeniu, părinții sunt chemați să folosească multă prudență creștină, așa încât copiii lor să poată înțelege, în primul rând, că, dintr-un principiu al dragostei pentru binele și corecția copiilor lor, părinții sunt nevoiți să folosească acest fel de lucrare corectivă la care Dumnezeu i-a chemat în circumstanțele potrivite, pentru că El însuși „îi mustră și îi pedepsește pe toți aceia, pe care-i iubește” (Apoc. 3:19; Evrei 12:6–8; Deut. 8:5). De aceea, dacă ei ar scuti nuiaua mustrării prin dragoste superficială, Dumnezeu, care le cunoaște cel mai bine inima și dorințele, ar putea să îi găsească vinovați că și-au urât copiii (Prov. 13:24; 3:12)…

Tot astfel, în al doilea rând, trebuie înțeles că nebunia copiilor lor, nu patimile părinților ar trebui să fie ceea ce îi implică în acest exercițiu al corecției. Administrarea disciplinei în porniri pătimașe ar fi asemenea unui medicament clocotitor, care mai degrabă rănește decât să vindece. Unii părinți sunt predispuși să treacă dincolo de măsurile juste și să îi disciplineze pe copii pentru propria plăcere, însă ei trebuie să învețe de la Dumnezeu să aibă în vedere folosul copiilor lor, și să nu îi corecteze decât când au un motiv întemeiat (Evrei 12:10). Părinții nu ar trebui să ridice nuiaua pentru a-și revărsa propria mânie, ci pentru a supune păcatul copiilor lor, așa încât să nu fie vinovați că îi urăsc în inima lor (Lev. 19:17). Așadar, este un lucru cert că părinții nu ar trebui să tolereze păcatul în viața copilului lor, față de care au obligația de a-l mustra nu doar verbal, ci și de a-l corecta.

În al treilea rând, părinții trebuie să facă mai întâi de toate ceea ce Dumnezeu a făcut în cazul primilor noștri părinți: să îl convingă pe copil de goliciunea lui (Gen. 3:11–13), adică să îi arate răutatea minciunii, leneviei sau a oricărei alte greșeli de care copilul poate fi vinovat, învățându-l că fiecare dintre acestea este contrară Cuvântului lui Dumnezeu și dăunătoare propriului suflet (Prov. 12:22; 8:36), ca și că el este pus sub disciplină pentru a fi vindecat de acel rău. Părinții trebuie să îi învețe pe copiii lor că ei nu pot să îndrăznească să tolereze acest rău așa încât să îl lase multă vreme necorectat, întrucât amânarea se poate dovedi periculoasă deopotrivă pentru părinte și pentru copil, dacă nu este folosită nuiaua. Rana bolnavă ar putea să infecteze întreg trupul și să devină ca o cangrenă, dacă nu este curățată la timp. Dragostea unei mame se demonstrează prin faptul că își disciplinează copilul de timpuriu, potrivit atât cu vârsta copilului, cât cu fapta lui (Prov. 23:13; 13:24). Dacă pentru un copil nu este prea devreme să păcătuiască, nu ar trebui să credem că ar fi prea devreme ca părinții să îl corecteze prompt, înainte ca păcatul să crească în putere, să înainteze și să rodească. Copilul trebuie corectat „cât mai este nădejde” (Prov. 19:18). Copacul poate fi îndreptat câtă vreme este tânăr, așa că păcatul trebuie omorât chiar din mugure. Observăm că Dumnezeu a fost foarte sever în a scoate la iveală și a pedepsi primele încălcări ale poruncilor Sale, cum a fost situația aceluia care a adunat lemne în ziua Sabatului sau când fiii lui Aaron au adus un foc străin pe altar (Num. 15:25; Lev. 10:2). Astfel, părinții ar trebui să corecteze prompt primele îndepărtări de pe cale ale copiilor lor.

Tot astfel, în al patrulea rând, ei trebuie să îi determine pe copii să vadă că părinții lor sunt hotărâți ca, după o analiză serioasă, să nu renunțe la corectarea încăpățânării și a temperamentului rău al copiilor lor, întrucât înțeleptul ne spune: „Nu abandona pedeapsa din cauza smiorcăielilor lui” (Prov. 19:18, lit. KJV), astfel încât ei să nu rămână curajoși în greșelile lor. Ei trebuie să înțeleagă atât cât pot că la mijloc este compasiune, așa cum Tatăl din ceruri este rănit în rănile celor care sunt ai Lui, așa încât părinții suferă alături de copiii lor. Așa cum Domnul ne disciplinează „cu măsură”, și totuși nu ne lasă nepedepsiți, așa trebuie să facă și părinții (Isaia 63:9; Ier. 30:11).

Pasajul nostru pune o limită corecției, așa încât ea să nu depășească proporția dreaptă și să nu ducă la descurajarea copiilor, ale căror temperamente și greșeli diferite trebuie luate în considerare, așa încât să nu pună asupra lor mai mult decât pot să suporte (1 Cor. 10:13). De aceea, părinții trebuie să aibă o grijă specială ca disciplina și corecția să fie cu măsură. Medicii se străduiesc întotdeauna să prescrie doza potrivită de medicamente așa încât acestea să îi dea putere pacientului și starea de boală să fie îndepărtată. Trebuie să se ia în considerare cu multă atenție vârsta, sexul și înclinațiile copilului, natura și circumstanțele greșelii, ca și dorința de corectare atunci când își mărturisește greșeala în mod autentic, sau poate interpunerea altuia, așa încât părintele să-și poată menține autoritatea, să îl câștige pe copil prin corecțiile făcute și să încheie procesul de disciplină având o nădejde bună pentru îndreptarea acestuia. Un părinte trebuie să fie întotdeauna gata să ierte și să treacă des cu vederea greșelile mai mărunte, acolo unde nu există un păcat clar împotriva lui Dumnezeu, cu încrederea că îi va câștiga inima copilului, prin blândețe și toleranță blândă, îndreptându-i inima către lucrurile cele mai de dorit… Este un lucru cert că apostolul nostru, atât în textul ales cât și în Efeseni, este cu totul împotriva descurajării mustrării și cere moderație în toate lucrurile.


Fragment din „What Are the Duties of Parents and Children; and How Are They to Be Managed According to Scripture?” din volumul Puritan Sermons, Vol. 2, (Wheaton, IL: Richard Owen Roberts Publishers, 1981), p. 303–304.


Note bibliografice și explicative

(1) dacă-l vei lovi – ideea de aici nu este cea a unei bătăi brutale: „Nu se are în vedere un fel de pedeapsă riguroasă, ci mai degrabă ceva echivalent disciplinării. Această concluzie poate fi trasă din partea a doua a versetului și din accentul general al cărții pus pe moderație, blândețe și bunătate” (Tremper Longman III, Proverbs, Baker Academic, p. 426).


Cea mai mare putere morală din lume este cea pe care o mamă o are asupra copilului ei. – Adolphe Monod

Sus