Educarea biblică a copiilor (1)

Învață-l pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze. (Proverbe 22:6)

Acestea sunt cuvintele înțeleptului, care a vorbit mânat de Duhul Sfânt (2 Petru 1:21). De aceea, ele nu trebuie văzute ca un îndemn venit de la un alt om, ci ca porunca plină de autoritate a Dumnezeului cerului – Stăpânul universului. Dragi mame creștine! Această poruncă vă este adresată… Dați-mi voie să vă spun câteva cuvinte despre această responsabilitate.

Dacă vreți să vă creșteți copiii pe calea pe care să o urmeze, este necesar să cultivați un simțământ adânc și durabil al propriei voastre insuficiențe. Sunt convins că nu trebuie să vă spun nimic pentru a vă face conștiente de realitatea neputinței voastre. Dacă ați reflectat cu seriozitate la dimensiunea responsabilității care vă este dată, ați fi gata să spuneți: „cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” (2 Cor. 2:16). Lucrarea voastră este să creșteți suflete nemuritoare pentru Dumnezeu – aceeași lucrare, în esența ei, pentru care a fost instituită slujirea creștină. Cu referire la această lucrare, până și apostolul Neamurilor a spus: „nu că noi prin noi înșine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi” (2 Cor. 3:5). Sunteți părtașe aceleiași naturi păcătoase cu cei pe care îi creșteți, având toate slăbiciunile omului decăzut și fiind supuse tuturor ispitelor acestuia. Trebuie să vă luptați împotriva înclinațiilor voastre păcătoase, să vegheați asupra sufletelor voastre, să vă împotriviți tendinței care vă duce spre rătăcire și, în mijlocul tuturor acestor lucruri, să fiți înaintea copiilor voștri exemple de răbdare, îndelungă răbdare și viață sfântă, un comentariu real și credincios al adevărurilor sacre pe care le puneți înaintea lor prin vorbe. Dacă credeți că puteți deveni vreodată în măsură să faceți toate aceste lucruri prin puterile voastre, vă pot asigura că truda va fi în zadar, căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar le dă har celor smeriți” (Iacov 4:6).

Dar de ce insist înaintea voastră să luați în considerare insuficiența și neputința voastră? Pentru a vă prăbuși în disperare? Nu, în niciun caz. Acesta ar fi un lucru lipsit de utilitate și o slujbă lipsită de bucurie. Vreau să vă îndemn ca, văzându-vă total neajutorate să împliniți rezultatul dorit prin propria înțelepciune sau putere, să vă abandonați în mâna Dumnezeului oricărei înțelepciuni și al oricărei puteri, căci este scris: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini” (Ps. 55:22) și, „El îi dă tărie celui obosit și îi mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc” (Isaia 40:29-31). Nu puteți fi în niciun fel potrivite pentru lucrarea voastră și nu puteți acea niciun succes în ea decât dacă vin de la Dumnezeu. Nu vă puteți aștepta ca Dumnezeu să vă dea această potrivire și acest succes, decât dacă le căutați numai de la El. Dar atât este de mare lipsa de dorință naturală a inimii omului de a se îndrepta către Dumnezeu și de a-și pune încrederea doar în El, încât numai atunci când suntem alungați din orice alt loc de refugiu și lipsiți de orice alt suport, numai atunci ne agățăm de El cu acea dependență simplă, ca a unui copil, dependența celor care au învățat pe pielea lor că nu există niciun alt Dumnezeu în afară de Iehova. Doar atunci învățăm că toată puterea, toată înțelepciunea și toate bucuriile și binecuvântările vin de la El. Doar atunci învățăm că, fără El, orice efort trebuie să fie zadarnic și orice muncă lipsită de rod.

Doctrina neputinței morale absolute a omului decăzut este una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța. Cu toate acestea, este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poate învăța inima mândră a omului. Duhul lui Dumnezeu este singurul care ne poate învăța asta și ferice de cei care, fiind învățați prin Duhul divin de starea lor complet neajutorată, cunosc în același timp că au un Dumnezeu la care să meargă, un Dumnezeu care îi echipează din abundență cu tot ceea ce au nevoie.

De aceea, vă repet, cultivați în voi un simțământ al neputinței în fața lucrării mărețe la care Dumnezeu v-a chemat, și lăsați ca acesta să fie întrețesut profund în însăși textura minților voastre – lăsați-l să pătrundă adânc în felul vostru de a gândi și de a simți – așa încât să rămâneți într-o atitudine de profunzime maximă a neîncrederii în voi înșivă, cunoscând că singura voastră siguranță stă, ca și cum ați dori să scăpați de moarte, în alipirea de afirmația care susține sufletul: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Cor. 12:9).

Nu veți putea avea succes în această lucrare dificilă decât atunci când vă însușiți o conștientizare profundă a insuficienței voastre și o încredere hotărâtă în Dumnezeu. Sentimentul insuficienței voastre vă va determina să fiți atente, blânde, veghetoare și îndreptate către rugăciune. Încrederea voastră în Dumnezeu va împuternici sufletul vostru și vă va întări să depășiți greutățile cu care vă veți întâlni.

Dacă vreți să vă creșteți copiii pe calea pe care aceștia să meargă, este necesar să cultivați mințile voastre, umplându-le cu principii sănătoase și cu informații utile. Se poate spune că acest lucru ar trebui făcut înainte de a ocupa poziția pe care o aveți – și este adevărat. Dar cred că toți cei competenți în acest subiect pot recunoaște că, vorbind în general, această pregătire nu se face înainte și probabil că în 90% dintre cazurile în care gândirea a fost echipată pentru achitarea eficace de îndatoririle maternale, cultivarea lor a fost în mare măsură, dacă nu chiar în întregime, amânată pentru o perioadă ulterioară aceleia la care ne referim prin termenul educație.

Educația pe care femeile o primesc în general în tinerețea lor este nepotrivită pentru a le echipa ca să „modeleze mintea omenească”. Ceea ce este denumit educație constă în echiparea intelectului, a conștiinței și a dorințelor. Dar este oare aceasta o descriere a educației așa cum este ea în realitate, cu toate progresele lăudate ale vremurilor moderne? Este proeminent o educare a minții sau a inimii – în orice formă? Vai! Mult prea adesea educația femeilor constă doar în cultivarea manierelor. Lucrurile utile sunt sacrificate pe altarul celor ornamentale. Exteriorul este spoit cu tot felul de lucruri strălucitoare, care pot atrage admirația oamenilor, în timp ce comoara neprețuită dinlăuntru este ignorată. Nu vreau să presupuneți greșit că am subevalua realizările exterioare. Noi credem că ele sunt de mare preț, ba mai de preț decât par să fie conștiente cele care umblă după ele cu atâta zel… Și cu siguranță că sunt obținute cu un preț prea mare oridecâteori capătă timpul și atenția femeilor așa încât nu le mai lasă nici timp și nici oportunitate pentru cultivarea minții.

Este deranjant să ne gândim că, în timp ce atâtea lucruri depind de educarea minții femeii, puține sunt făcute pentru ca această educație să fie eficace. Napoleon a întrebat-o cândva pe Campan ce avea nevoie cel mai mult națiunea franceză așa încât tineretul ei să fie educat adecvat. Răspunsul ei a fost cuprins într-un singur cuvânt, și acela a fost următorul: „mame!” Și a fost un răspuns înțelept. Nu doar națiunea franceză, ci lumea întreagă are nevoie de mame – de mame creștine, inteligente, bine educate și pregătite, cărora să le fie încredințate în siguranță destinele generațiilor care vin. Un distins filozof a remarcat că lumea întreagă nu este altceva decât elevul și ucenicul influenței femeii! Cât de important este, așadar, ca femeile să fie bine pregătite pentru această lucrare! Este oare educația pe care ele o primesc în general în tinerețe cea care să le echipeze pentru această lucrare? Nimeni nu poate răspunde afirmativ dacă este suficient de cunoscător al acestui subiect. Obiectivul țintit de educația lor de astăzi pare mai degrabă să fie acela ele să se califice să-și asigure admirație și aplauze, în loc să le pregătească pentru modelarea minților și pentru formarea caracterelor acelora care urmează să fie apărătorii viitori ai credinței – slujitorii Evangheliei, filozofii și oamenii legii din următoarea generație. Cred că nu pot face altceva mai bun decât să vă prezint remarcile unei femei pe această temă – una care merită pe deplin să fie ascultată, și mă refer la autoarea cărții Woman’s Mission:

„Care este, atunci, obiectivul real al educației femeii? Cel mai bun răspuns la această întrebare este o afirmație legată de îndatoririle ei viitoare, căci nu trebuie să uităm niciodată că, dacă educația nu înseamnă echiparea pentru responsabilitățile viitoare, atunci ea nu valorează nimic. Soarta obișnuită a femeii este să se căsătorească. Există ceva în educația pe care ea o primește așa încât să o pregătească să facă o alegere înțeleaptă în căsnicie? Dar să fie o mamă bună? A fost îndreptată mintea ei către responsabilitățile maternității, către natura influenței ei morale? A fost ea vreodată iluminată în ce privește importanța indescriptibilă a caracterului personal ca sursă a influenței? Cu alte cuvinte, există puse la lucru mijloace, directe sau indirecte, care să o pregătească pentru responsabilitățile ei? Nu! Totuși, ea devine specialistă în lingvistică sau pianistă, altfel spus admirată și aplaudată. Dar în ce fel slujesc aceste lucruri scopului educației?… Momentul când tânăra femeie intră în viață este acel punct către care toate planurile educației ei ar trebui să țintească și în care să își găsească împlinirea. De aceea, pregătirea lor pentru acel moment trebuie să fie obiectivul echipării lor. Nu ar fi un act de cruzime să strângem în vistieria lor un viitor ticălos printr-o educație care nu are în vedere niciun obiectiv, ci se uită pe termen scurt, țintind obiective neimportante și iresponsabile față de întreaga viață? Cine ar avea puterea alegerii și să se îndrepte către a cumpăra admirația lumii pentru doar câțiva ani, lepădând fericirea unei întregi vieți?…”

Am un dublu obiectiv în vedere atunci când vă îndrept atenția atât de categoric către această idee, anume să faceți ca aceste lucruri să influențeze educația fiicelor voastre, să puteți simți necesitatea de a continua educația voastră sârguincioasă și să adăugați resurselor existente, indiferent de natura și aria de cuprindere a educației voastre anterioare. Veți descoperi că aveți nevoie de toate acestea, căci vă stă înainte o lucrare deosebită. Lăsați în special ca adevărurile sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu să fie subiectul studiului vostru constant. Nu vă mulțumiți cu o cunoaștere superficială a lucrurilor mărețe ale Legii lui Dumnezeu, ci căutați să le cunoașteți în toată profunzimea și plinătatea lor, observând greutatea și implicațiile lor, studiind armoniile și proporțiile pe care le au, astfel încât cuvântul lui Hristos să locuiască în voi în toată înțelepciunea (Col. 3:16), ca să fiți „cu totul destoinice pentru orice lucrare bună” (2 Tim. 3:17). Dar, deși Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie obiectul prioritar și primordial al studiului vostru, feriți-vă să presupuneți că trebuie să fie singurul lucru pe care îl studiați. Tot adevărul vine de la Dumnezeu, și el trebuie pus în slujba lucrării mărețe de a crește copiii voștri pentru Dumnezeu…

În toată purtarea voastră, arătați cea mai neschimbătoare consecvență. Chiar de la o vârstă foarte timpurie, copiii au ochiul atent pentru a observa lipsa de consecvență a părintelui. La cea mai neînsemnată inconsecvență, chiar dacă este manifestată printr-un cuvânt sau o privire, îți vei diminua influența asupra copilului într-o manieră de neconceput. Când un copil învață să nu mai aibă încredere în mama lui, toate avertismentele, îndemnurile și protestele ei ajung lipsite de putere, oricât de insistente și de fierbinți ar fi. Din nefericire, acesta este principalul motiv pentru care vedem atât de frecvent cum copiii unor părinți evlavioși cresc tot mai mult în răzvrătire și nepocăință. Exemplul părinților lor nu a fost consecvent cu învățăturile lor, astfel că acestea au devenit inutile… Dragi mame! Vegheați asupra purtării voastre. Copiii voștri vă văd. Fiecare expresie a fețelor voastre, fiecare cuvânt pe care îl rostiți și fiecare acțiune pe care o faceți este scanată și analizată de ei. Dacă ei percep că acționați inconsecvent, vă vor disprețui în inimile lor. Nu îi puteți amăgi vreme îndelungată în ce privește caracterul vostru. Singura modalitate în care vă vor vedea consecvente este să acționați consecvent.

Fiți ferme și neclintite în exersarea autorității voastre, cerând ascultare în toate circumstanțele, o ascultare implicită și fără împotrivire. Supunerea implicită față de autoritatea lui Dumnezeu este esențială pentru creștinismul adevărat. Iar Dumnezeu v-a dat autoritate asupra copiilor voștri, așa încât, prin a se obișnui să se supună voinței voastre, copiii pot fi echipați pentru a practica o supunere implicită față de autoritatea Lui. Atâta vreme cât copilul este capabil ca, într-o anumită măsură, să judece pentru sine, sunteți înaintea lui în locul lui Dumnezeu. Dacă permiteți ca voia și autoritatea voastră să fie pusă sub semnul întrebării, dacă vă feriți să exersați autoritatea absolută și fără compromis asupra lor, vă educați copilul să fie un răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Indulgența unei mame așază fundația pentru neascultare și nesupunere față de Dumnezeu. Cu excepția situației când harul divin împiedică pierzarea veșnică a copilului în anii care vin, acesta este rezultatul obligatoriu… Nu lăsați să se spună că principiul pe care îl folosim în educația lor ar fi sever. Nu așa stau lucrurile. Cea mai hotărâtă autoritate poate fi întrețesută cu cea mai neobosită dragoste. Iar cele două trebuie puse întotdeauna împreună. Există două mari principii ale stăpânirii lui Dumnezeu, iar administrarea familiei voastre ar trebui să semene cu stăpânirea lui Dumnezeu. Exersarea neobosită a dragostei va împiedica degenerarea autorității voastre în asprime, la fel cum exersarea fără compromis a autorității va împiedica dragostea voastră să degenereze într-o indulgență nebunească.

Dacă vreți să vă creșteți copiii pe calea pe care ei să meargă, trebuie să le înfrânați și să le redirijați înclinațiile lor rătăcitoare. Nu uitați niciodată că ei au o natură depravată, înclinată către orice lucru rău, împotrivitoare față de orice bine. De aceea, păziți-vă să le permiteți să-și facă de cap. Aceea este calea care duce la moarte (Prov. 14:12; 16:25). Obișnuiți-i cu timpul să se supună înfrânării. Supuneți-i unei discipline complete și faceți acest lucru așa încât ei înșiși să devină convinși că disciplina nu servește plăcerii voastre, ci binelui lor. Un copil lăsat să meargă pe calea lui va aduce ruină asupra propriei persoane și întristare și suferință asupra părinților lui. Amintiți-vă de situația lui Adonia: „Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viața lui, zicând: ‚Pentru ce faci așa?’” (1 Împ. 1:6). Cu alte cuvinte, el fusese un copil răsfățat. Dar care a fost consecința? Până și patul morții tatălui său a fost tulburat de trădările și jocurile lui de culise și, pentru a asigura pacea împărăției, fratele lui a fost obligat să dea porunca ce i-a adus moartea.

Dacă vreți să vă creșteți copiii pe calea pe care ei să meargă, va trebui să faceți ca toată educația lor să țintească, direct sau indirect, la bunăstarea lor spirituală și veșnică. Prin aceasta nu vreau să spun că ar trebui să le vorbiți întotdeauna numai despre religie, căci există o asociere în mintea copilului între adevărul religios și sentimentul de dezgust și plictiseală, iar părinții trebuie să se păzească în mod deosebit de acest rău. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să aveți mereu în vedere interesele lor veșnice. Nu îi educați doar pentru cei câțiva ani care aleargă repede în această viață, ci pentru slujba lui Dumnezeu și pentru a se bucura de El pe veci. Ce lucrare nobilă aveți! Gândiți-vă la ea în lumina veșniciei, și veți cunoaște că se bucură de o demnitate deosebită – de cea mai glorioasă slujbă în care se poate implica o ființă nemuritoare. Gândul că ceea ce faceți este pentru veșnicie vă va susține în mijlocul oricărei greutăți și vă va înviora în cariera voastră nobilă. Da, este o carieră nobilă! După ce toată onoarea, pompa și strălucirea simplelor preocupări temporare vor fi trecut, efectele trudei voastre vor rămâne. Veacuri după veacuri vor vorbi despre biruința credinței voastre, a sârguinței și răbdării voastre… Vă pregătiți copiii pentru veșnicie. De aceea, nu ar trebui oare să faceți această slujbă cu o grijă și vigilență neîncetată?

Aproape că nici nu mai este nevoie să adaug, ca ultimă observație, că, dacă vreți să vă creșteți copiii pe calea pe care ei să meargă, trebuie să apelați din plin la rugăciune, la rugăciune fierbinte – lupta rugăciunii, cu credință. Fără ea, nu puteți face nimic așa cum trebuie făcut. Responsabilitățile voastre sunt mari și arzătoare, și la fel este și lucrarea de pregătire de care aveți nevoie pentru a vă achita de ele. Aveți nevoie de înțelepciune. Aveți nevoie de fermitate. Vă trebuie hotărâre, răbdare, stăpânire de sine, perseverență, și unde să mergeți pentru a obține toate acestea, dacă nu la scaunul îndurării Aceluia „dă tuturor cu mână largă și fără mustrare” (Iacov 1:5)? „Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1:17). Rugăciunea continuă vă va pregăti pentru responsabilitățile voastre și va face ca acestea să fie plăcute. Prin rugăciune, vă veți agăța de puterea lui Dumnezeu și veți putea să spuneți alături de apostol: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filip. 4:13).

Voi încheia aceste remarci prin a vă reaminti de imensitatea responsabilității voastre. Sub mâna lui Dumnezeu, vi s-au încredințat destinele generației care se ridică și, prin ea, a generațiilor care urmează. Lumea are privirile ațintite către voi. Biserica lui Dumnezeu privește către voi. Sufletele sfinților care au plecat în veșnicie se uită la voi. Oștirile de îngeri privesc către voi. Dumnezeu însuși se uită la voi, ca la acelea a căror influență se va regăsi în viețile a mii de suflete încă nenăscute. Fie ca simțământul importanței chemării voastre înalte să vă anime să alergați cu răbdare în alergarea care vă stă înainte. Când veți fi încheiat alergarea voastră și veți fi chemate să dați socoteală înaintea lui Dumnezeu, vă veți întâlni cu fericirea de nedescris de a fi binevenite în tărâmurile slavei prin intermediul glasului aprobator al Dumnezeului și Mântuitorului vostru: „Bine, rob bun și credincios… intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21). Apoi, alături de toți cei dragi ai voștri, veți sta pe muntele Sionului când pământul și marile vor fi dispărut și, cu o inimă plină de recunoștință, veți arunca cununile voastre la picioarele lui Isus, spunând: „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă” (Ps. 115:1).

Fragment din lucrarea Three Lectures to Christian Mothers, aflată în domeniul public.

Note bibliografice și explicative

(1) Napoleon Bonaparte (1769-1820) – general francez, devenit împăratul Franței. Jeanne Louise Henriette Genet Campan (1752-1822) – educatoare franceză și asistentă a lui Marie Antoinette.

(2) Sarah Lewis, Woman’s Mission (London: John W. Parker, West Strand; 1839).

(3) Lewis, Mission, 66-68.

(4) nepocăință – în context denotă lipsa de rușine sau regret pentru faptele, vorbele sau atitudinile personale; absența pocăinței.