Păzitorii izvoarelor

A fost odată un oraș care a crescut la piciorul unui lanț muntos. El era adăpostit la umbra vârfurilor semețe ale acestuia, așa încât vântul care scutura ușile și care flutura cele câteva ferestre era deja epuizat. În sus, pe înălțimi, un locuitor ciudat și tăcut din pădure și-a luat slujba de a fi Păzitor al izvoarelor. El patrula pe dealuri și, oriunde găsea un izvor, îi curăța murdăria și îndepărta noroiul și frunzele căzute, îndepărta putregaiul și tot ceea ce era străin de acel izvor, așa încât apa care bolborosea prin nisip să curgă curată, rece și transparentă. Ea sărea licărind peste stânci și cădea bucuroasă în cascade de cristal până când, înghițită de alte pâraie, devenea un râu de viață pentru orașul aglomerat. Roțile morilor de apă erau antrenate de goana apei. Grădinile erau împrospătate de apele lui. Fântânile o foloseau aruncând-o în aer ca niște diamante. Lebedele navigau pe suprafața ei limpede, iar copiii râdeau când se jucau pe malurile râului, în strălucirea soarelui.

Dar consiliul orașului era format dintr-un grup de oameni de afaceri încăpățânați și ambițioși. Ei au examinat bugetul orașului și au descoperit acolo salariul unui păzitor al izvoarelor. Păzitorul visteriei a spus atunci: „De ce să îl plătim pe acest paznic din pădure? Nu-l vedem niciodată. Nu este necesar pentru viața orașului nostru. Dacă vom construi un rezervor deasupra orașului, putem să ne lipsim de serviciile lui și să economisim salariul lui”.

De aceea, consiliul orașului a votat să se lipsească de păzitorul izvoarelor și să folosească banii pentru a construi un rezervor din ciment.

Astfel, păzitorul izvoarelor n-a mai vizitat acele locuri de unde apa izvora, ci a privit de la înălțime în timp ce oamenii din oraș construiau rezervorul. Când acesta a fost încheiat, l-au umplut de îndată cu apă, dar ea nu mai părea aceeași. Nu mai părea să fie la fel de curată, iar un strat verzui și urât mirositor s-a așezat la suprafața ei. Au apărut imediat probleme constante cu mașinăria delicată a morilor, căci roțile acestora se umpleau de murdărie, iar lebedele și-au găsit alt loc, mai sus de oraș. În final, o epidemie și-a făcut loc în oraș, iar degetele galbene și lipicioase ale bolii au atins fiecare casă și fiecare stradă.

Consiliul orașului s-a întâlnit din nou. Din nefericire, s-a confruntat cu plângeri din partea orașului și a recunoscut greșeala concedierii păzitorului izvoarelor.

L-au căutat în coliba lui, situată sus, pe înălțimi, și l-au implorat să se întoarcă la truda lui bucuroasă de mai înainte. Acesta și-a dat acordul cu bucurie și a reluat obiceiul său de a curăța izvoarele. După scurt timp, apa curată a reînceput să coboare pe sub tunelele de ferigi și să strălucească în rezervorul curățat. Roțile morilor au început din nou să se miște, ca mai înainte. Mirosurile urâte au dispărut. Boala a plecat și ea, iar copiii cândva bolnavi s-au întors la joaca lor sub soare, zâmbind din nou pentru că lebedele se întorseseră.

Să nu credeți că sunt prea imaginativ sau prea extravagant în limbajul meu când spun că mă gândesc la femei, și în special la mamele noastre, ca fiind păzitorii izvoarelor. Chiar dacă este poetică, expresia este adevărată și descriptivă. Noi îi simțim căldura, influența care îndulcește, și oricât de uituci am fi fost, oricât de mult am fi luat ca lucruri de apucat darurile prețioase ale vieții, suntem conștienți de amintirile care izvorăsc din trecut – de parfumurile dulci, tandre și pătrunzătoare ale dragostei. Nimic din ceea ce s-a spus, din ceea ce ar putea să se spună sau din ce va fi spus vreodată nu va fi suficient de cuprinzător, suficient de expresiv sau adecvat pentru a da glas emoției speciale pe care o simțim față de mamele noastre. De aceea, voi aduce tributul meu sub forma unei pledoarii în favoarea păzitorilor izvoarelor, adică a acelor mame care vor fi credincioase responsabilităților lor.

N-a existat o vreme când să avem o nevoie mai mare de păzitori ai izvoarelor, sau când izvoarele poluate să trebuiască să fie curățate. Dacă familia eșuează, țara este condamnată. Prăbușirea vieții de familie și a influenței acesteia va marca zdrobirea națiunii. Dacă păzitorii izvoarelor își abandonează posturile sau sunt necredincioase față de responsabilitățile lor, viitorul acestei țări este unul cu adevărat negru. Această generație are nevoie de păzitori ai izvoarelor, care vor fi suficient de curajoase pentru a curăța izvoarele care au fost contaminate. Aceasta nu este o sarcină ușoară, nici nu este una populară, căci trebuie făcută de dragul copiilor, și trebuie făcută și de femeile tinere din zilele noastre.

Emanciparea femeii a început cu creștinismul și se sfârșește cu creștinismul. Ea și-a avut începuturile într-o seară, în urmă cu aproape 2000 de ani, când o viziune și un mesaj din cer au venit la o femeie pe nume Maria (Luca 1:26-38). Ea a văzut norii gloriei și fortificațiile ascunse ale cerului. A auzit anunțul angelic al veștii aproape incredibile că, dintre toate femeile de pe pământ, dintre toate Mariile din istorie, ea avea să fie singura care va purta trandafirul roșu al maternității și pe cel alb al fecioriei, împletiți în aceeași tulpină. Ei i s-a spus că avea să fie mama Mântuitorului lumii.

În urmă cu aproape 2000 de ani, când Isus însuși, un Prunc, a venit pe lume și a îmbăiat dumnezeirea Lui în lacrimile unui prunc, și în acea noapte, când Copilașul a fost așezat în paiele Betleemului, atunci a început emanciparea femeii. Când a crescut și a început să predice despre calea vieții, a ridicat-o pe femeie într-un noul loc în relațiile interumane. El i-a acordat o nouă demnitate și a încununat-o cu o nouă slavă, așa încât, oriunde este propovăduită Evanghelia creștină, vreme de 20 de secole, fiicele Mariei au fost respectate, amintite, prețuite și iubite, căci oamenii au recunoscut că rolul de femeie este unul sacru și nobil, întrucât femeia este făcută dintr-un lut mai ales… Numai secolul nostru, în numele progresului, al toleranței, al unei gândiri mai largi, în numele libertății, a detronat-o de pe locul ei înălțat și a făcut ca ea să fie ca un bărbat. Ea a vrut egalitate… și așa este, dar, în numele toleranței gândirii largi, viciile bărbatului au devenit acum viciile femeii.

Toleranța acestui secol a câștigat pentru femeie dreptul de a se îmbăta, dreptul de a duhni a alcool, dreptul de a fuma, dreptul de a munci ca un bărbat, dreptul de a acționa ca un bărbat – căci nu este ea egalul bărbatului? Astăzi, oamenii denumesc aceasta „progres”… dar mâine, o, voi, păzitoarele izvoarelor, veți vedea că acesta nu este progres. Niciun popor n-a făcut vreodată un progres mergând în direcția contrară acestuia. Niciun popor nu a devenit vreodată măreț prin a coborî standardele. Niciun popor nu a devenit vreodată bun prin a adopta o moralitate relaxată. Nu avem progres când tonul moral este mai scăzut decât anterior. Nu este progres când puritatea nu este percepută ca fiind la fel de plăcută. Nu vom avea progres când rolul femeii își pierde din parfum. Poate fi orice altceva, dar nu progres!

Avem nevoie de păzitori ai izvoarelor care vor conștientiza că ceea ce este corect din punct de vedere social poate să nu fie la fel din punct de vedere moral. Această generație a fost martora creșterii unui fel cu totul nou de femeie, ieșit din confuzia sălbatică a vremurilor noastre. Astăzi, în Statele Unite, avem un standard de viață mai înalt decât orice altă țară sau decât în orice altă perioadă din istoria omenirii. Avem mai multe automobile, filme și telefoane, mai mulți bani, mai multe trupe de dans, mai multe posturi de radio și canale de televiziune, mai multe cluburi de noapte, mai multe crime și mai multe divorțuri decât în orice altă națiune din lume. Mamele din lumea modernă doresc ca și copiii lor să se bucure de avantajele acestor vremuri. Ne dorim ca, dacă ar fi posibil, ei toți să aibă o diplomă de facultate agățată pe peretele din dormitorul lor, și dorim ceea ce mulți dintre ei consideră că este la fel de important – un îndemn la fraternitate sau la egalitate. Mamele sunt disperate ca fetele lor să fie populare, chiar dacă prețul acestei popularități nu ar putea fi cântărit decât când este prea târziu. Pe scurt, aceste mame vor să-și vadă copiii având succes, dar definiția obișnuită a succesului, pas la pas cu tendințele zilelor noastre, este în mare măsură una materialistă.

Rezultatele tuturor acestor lucruri ne arată că copilul modern este crescut într-o casă decentă, educată, confortabilă, dar profund lipsită de religie. Peste tot în jurul nostru, deși trăiesc chiar în umbra bisericilor noastre mari și a catedralelor frumoase, copiii cresc fără a avea parte de cea mai mică particulă de educație sau influență creștină. Părinții unor astfel de copii au renunțat complet la căutarea izvoarelor religioase. Probabil că la început au nutrit un idealism vag legat de felul în care copiii lor ar trebui educați. Ei și-au amintit ceva din învățătura religioasă primită pe vremea când ei înșiși erau copii, și simțeau că ar trebui să existe ceva pe care să-l transmită copiilor lor. Totuși, ei n-au crezut că pot face asta, pentru că adevărul este că ei nu au nimic de dat. Gândirea liberală modernă a scos educația religioasă din școlile noastre. Felul nostru de a trăi și lipsa de evlavie din zilele noastre au scos educația creștină din casele noastre.

Când te gândești la mama ta, amintește-ți cu dragoste și recunoștință, cu dorințe bune și dor după ea, și sunt convins că amintirile care îți încălzesc și îți înmoaie inima nu sunt amintirile copiilor din zilele noastre… Nu încape îndoială că îți amintești de mirosul proaspăt de cartofi al sorțului mamei tale, de mirosul unei cămăși proaspăt călcate, de mirosul unei pâini proaspete, de parfumul violetelor pe care le avea agățate la pieptul ei. Îmi este milă de acela are nu-și poate aminti despre mama lui decât de aroma tutunului sau mirosul de alcool din respirația ei!

Provocarea zilelor noastre în ce privește rolul femeii este la fel de veche pe cât este rolul în sine. Chiar dacă mama obișnuită din America are avantajele pe care femeile pioniere nu le-au avut niciodată – avantaje materiale: educație, cultură, progrese științifice și din medicină; deși mama din vremurile noastre știe cu mult mai multe despre sterilizare, dietă, sănătate, calorii, germeni, medicamente și vitamine decât știa mama ei, există un subiect unde este cu mult inferioară – și acela este Dumnezeu.

Provocarea modernă în ce privește rolul mamei este una constantă – aceea de a fi o mamă evlavioasă. Însăși această expresie sună ciudat în urechile noastre. Nu mai auzim de ea acum. Auzim însă vorbindu-se despre orice astfel de femei – femei frumoase, femei deștepte, femei sofisticate, femei de carieră, femei talentate, femei divorțate, dar rareori mai auzim vorbindu-se despre femei evlavioase sau despre bărbați evlavioși.

Eu cred că femeile se apropie mai mult de împlinirea funcției care le este dată de Dumnezeu în familie decât oriunde altundeva (Tit 2:3-5; 1 Tim. 5:14; Prov. 7:10-11). Este un lucru cu mult mai nobil să fii o soție evlavioasă decât să fii Miss America. Este o realizare cu mult mai mare să întemeiezi un cămin creștin decât să scrii un roman plin de mizerii… Lumea are suficiente femei în zilele noastre care știu cum să își bea cocktailurile, dar care și-au pierdut toate idealurile și credința. Lumea are suficiente femei care știu cum să fie istețe – ea are nevoie de acele femei dornice să fie simple. Lumea are destule femei care știu cum să fie strălucitoare – ea are nevoie de femei care vor fi curajoase. Lumea are destule femei care sunt populare – ea are nevoie de mai multe femei curate. Avem nevoie de femei și de bărbați care mai degrabă vor să fie drepți biblic decât corecți din punct vedere social.

Să nu ne amăgim – fără creștinism, fără educația creștină, fără principiile lui Hristos aduse în viața copiilor, nu facem altceva decât să creștem niște păgâni. Din punct de vedere trupește, ei vor fi perfecți. Din punct de vedere intelectual, vor fi strălucitori, dar judecați spiritual, vor fi niște păgâni. Să nu ne amăgim. Școala nu face niciun efort să îi învețe principiile lui Hristos. Numai biserica nu poate face acest lucru. Ele nu pot să îl învețe pe un copil dacă mama nu cunoaște principiile lui Hristos și nu le practică în fiecare zi. Dacă tu însuți nu ai o viață de rugăciune, ar fi o încercare inutilă să-l determini pe copilul tău să își spună rugăciunile în fiecare seară. Dacă nu intri niciodată în clădirea bisericii, este aproape zadarnic să îți trimiți copilul la școala duminicală. Dacă faci o practică din a împrăștia minciuni, va fi greu să îți înveți copilul să spună adevărul. Dacă spui lucruri murdare despre vecinii tăi sau despre ceilalți membri din biserică, va fi dificil să îți poți educa copilul să învețe ce înseamnă blândețea în practică…

Un predicator povestea că a mers la un spital să viziteze o mamă care dăduse naștere primului ei copil. Era o tânără după tiparul modern. Familia ei era una obișnuită pentru cuplurile proaspăt căsătorite. „Când am ajuns în cameră, era ridicată în pat, scriind. ‚Intră’, spuse ea, zâmbind. ‚Sunt în mijlocul curățeniei casei, așa că am nevoie de ajutorul dumitale’. Nu auzisem niciodată de o femeie făcând curat acasă aflată pe patul de spital. Zâmbetul ei era contagios – părea că a descoperit o idee nouă și atractivă. ‚Am avut o șansă minunată de a medita aici’, a început ea, ‚și ar putea să mă ajute să îndrept lucrurile în mintea mea, dacă aș putea să vorbesc cu dumneata’. A pus jos creionul și hârtia, și și-a împreunat mâinile. Apoi a respirat adânc și a început să povestească: ‚De când eram copilă, uram orice fel de restricții. Am vrut întotdeauna să fiu liberă. Când am terminat liceul, am făcut un curs în economie și mi-am luat o slujbă – nu pentru că aveam nevoie de bani – ci pentru că voiam să fiu pe propriile picioare. Înainte ca Joel și eu să ne căsătorim, obișnuiam să spun că nu vom ajunge să fim sclavi unul față de altul. După ce ne-am căsătorit, apartamentul nostru a devenit sediul central pentru o mulțime de tineri ca noi. Nu eram niște oameni răi – dar am făcut ceea ce ne plăcea’. S-a oprit pentru o clipă și a zâmbit într-un fel trist. ‚Dumnezeu nu însemna prea mult pentru noi, așa că L-am ignorat. Niciunul nu ne doream copii, sau cel puțin așa gândeam noi. Când am știut că urma să am un bebeluș, m-am temut’. S-a oprit din nou și m-a privit încurcată. ‚Nu este interesant cum se schimbă lucrurile în mintea noastră?’ Aproape că uitase că eram acolo – părea că îi vorbește fetei care fusese anterior despre marea ei aventură. Apoi, amintindu-și de mine dintr-o dată, a continuat: „Unde eram? O, da, bine, lucrurile sunt diferite acum. Nu mai sunt liberă, și nici nu mai vreau să fiu. Și primul lucru pe care vreau să-l fac este să îmi curăț casa’. Apoi a luat bucata de hârtie de pe masă. ‚Asta este lista mea de lucruri pe care trebuie să le fac pentru curățenia casei. Vedeți, când o voi duce pe Betty acasă de la spital, apartamentul nostru va fi casa ei – nu doar a mea și a lui Joel. Dar acum nu este pregătit pentru ea. Sunt câteva lucruri la care va trebui să renunțăm, de dragul lui Betty. Așa că vreau să îmi curăț mintea și inima. Nu mai exist doar eu, sunt și mama lui Betty. Iar asta înseamnă că am nevoie de Dumnezeu. Nu pot să mă achit de responsabilitatea mea fără El. As vrea să vă rugați pentru Betty, pentru mine și pentru Joel, ca și pentru noul nostru cămin’. Și le-am văzut în ea pe toate mamele din zilele noastre – mame în apartamente micuțe sau în ferme izolate; mame în case mari sau în cocioabe din suburbii, care se confruntă cu provocarea constantă de a-și crește copiii în dragostea și cunoașterea lui Dumnezeu. Era ca și cum L-aș fi văzut pe Mântuitorul nostru cu brațele pline de copii în Iudeea îndepărtată, dându-le acelei mame și tuturor mamelor vechea invitație atât de necesară în aceste vremuri: ‚Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei’ (Marcu 10:14)”.

Fragment din articolul Keepers of the Springs, disponibil pe internet.

Note bibliografice și explicative

(1) emancipare – eliberare din restricții sociale.

(2) v. Vestitorul Evangheliei Harului nr. 8 (Familia Credincioasă).