Copiii, educați pentru Hristos
Biserica Domnului Isus Hristos a fost instituită în această lume păcătoasă pentru a căuta convertirea ei. Bisericii i s-a spus în urmă cu multe secole să propovăduiască Evanghelia fiecărei făpturi. Timpul ei, talanții și resursele care i-au fost date, au avut în vedere acest scop. Totuși, „toată lumea zace în cel rău”. Prin comparație, doar câțiva au auzit de Numele lui Isus, de faptul că există un Duh Sfânt sau că există un Dumnezeu care stăpânește peste pământ.
Văzând această stare morală dezastruoasă a lumii, prietenii lui Hristos ar trebui să își pună cu seriozitate întrebări ca acestea: „Nu avem oare mai multe lucruri de făcut? Nu există o responsabilitate măreață pe care cumva am trecut-o cu vederea? Nu există cumva un legământ pe care l-am făcut cu Domnul nostru, și care a rămas neîmplinit?” Și este evident că un răspuns poate fi descoperit dacă privim la copiii părinților creștini, care au venit să-i dedice pe aceștia lui Dumnezeu, dar care, în mare măsură, au ignorat educarea copiilor lor cu scopul expres de a-L sluji pe Hristos în înaintarea Împărăției Lui. O mamă creștină, a cărei inimă este profund interesată de acest subiect, a spus următoarele: „Mă tem că mulți dintre noi ne imaginăm că responsabilitatea părintească este limitată la străduința spre mântuirea copiilor noștri, la faptul că ne-am rugat pentru ei și pentru mântuirea lor, la faptul că i-am învățat că să poată fi mântuiți, dar doar atât”. Fără îndoială că este de o importanță infinită ca aceștia să fie mântuiți. Dar dacă în inimile noastre s-ar găsi dorința arzătoare după gloria Răscumpărătorului nostru și după mântuirea sufletelor pierdute din această lume, dacă această dorință ar arde ca o flacără nestinsă, majoritatea rugăciunilor noastre fierbinți, încă de la nașterea lor, ar fi ca ei să ajungă într-adevăr mântuiți, dar să fie și instrumente spre mântuirea altora.
În ceea ce privește felul în care este văzută slujirea lui Hristos, se pare că majoritatea o consideră ca fiind constituită din a deveni creștini, din a ne însuși credința, din a ne îngriji de sufletele noastre, din a ne menține o reputație bună în biserică și în lume, a ne ruga pentru cauza lui Hristos și a dărui cât putem spre înaintarea acesteia și, în final, a ne lua un pios rămas bun de la această lume, pentru a merge în cer, în fericire. Astfel, generație după generație trece, și toți trăim și murim în același fel. Cu adevărat, pământul ar putea să rămână așa pe veci, și totuși marea majoritate a populației lui să piară, dacă toți creștinii ar continua să trăiască în felul acesta.
De aceea, este nevoie să facem un apel la părinții creștini având în vedere starea spirituală curentă a acestei lumi. Voi aduceți rugăciunile voastre și dăruiți o parte din banii voștri. Și este bine. Da, așa cum spunea acea mamă creștină, „Ce părinte bun își iubește copiii mai mult decât banii? De ce atunci să nu fie date aceste comori vii lui Hristos?” Această umblare după interesele proprii nu după lucrurile lui Hristos trebuie să înceteze, dacă vrem ca lumea aceasta să fie convertită vreodată. Trebuie să acționăm și să ne învățăm copiii să acționeze cu mai multă credincioșie, potrivit Scripturii care spune: „El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei” (2 Cor. 5:15).
Aș vrea să fiu înțeles bine. Noi nu spunem să vă dedicați copiii exclusiv cauzei misiunii sau oricărui domeniu al binefacerii. Trebuie să lăsăm călăuzirea lor în mâna „Domnului secerișului” (Matei 9:38). El îi va îndemna către vocațiile lor, în viața publică sau în viața privată, către acele sfere ale influenței mai mici sau mai mari, așa cum va găsi El de cuviință (Matei 11:26). Responsabilitatea voastră este să faceți tot ceea ce este cuprins în acea poruncă, anume „creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului” (Efes. 6:4), știind că va veni vremea când vi se va spune prin vocea Providenței, cu privire la fiecare, că „Domnul are trebuință de el” (Marcu 11:3), iar copilul va fi călăuzit către acea slujbă în cadrul căreia Domnul va găsi plăcere să îl binecuvânteze. Fie că el va avea o slujbă retrasă și modestă, fie că va fi o persoană publică însemnată, puteți fi siguri de un lucru – va găsi suficient de lucru pentru el și va avea suficiente responsabilități pentru ca el să rămână alipit de crucea lui Hristos, cerând harul care să-l întărească și care să-l ajute să întrebuințeze cu sârguință acel har cu toată puterea, câtă vreme are viață în el.
Iată, așadar, o întrebare importantă pentru părinții creștini: „Ce trăsături îi vor pregăti cel mai bine pe copiii noștri să fie niște slujitori eficace ai lui Hristos?” Există multe trăsături care țin de inimă, de minte și de constituția lor fizică.
1. Mai întâi de toate, evlavia. Ei trebuie să Îl iubească fierbinte pe Hristos și Împărăția Lui, să se dedice din inimă slujirii Lui, să fie gata pentru orice lepădare de sine, pentru orice sacrificiu și pentru orice lucrare la care El îi poate chema. Evlavia deosebită trebuie să socotească toate lucrurile ca o pierdere ca să Îl aibă și să Îl slujească pe Hristos.
Cineva spunea, acum soția unui misionar american, că „să fac și să primesc vizite, să schimb saluturi prietenești, să îmi fac garderoba, să cultiv o grădină, să citesc cărți bune și atractive, și chiar să particip la întâlniri religioase pentru bucuria proprie – nimic din toate acestea nu mă satisface. Vreau să fiu acolo unde orice lucru ne îndreaptă privirile constant și fără rezerve către veșnicie. Pe terenul misionar mă aștept găsesc încercări și piedici noi, dar alegerea mea este să fiu acolo, să nu privesc ca un lucru dificil să las în urmă țara și casa mea, ci să mă simt ca și cum aș zbura ca o pasăre pe muntele ei”.
O astfel de evlavie, care strălucește în felul acesta și se roagă pentru a trăi, pentru a sluji și pentru a suferi pentru Hristos, este prima și cea mai importantă trăsătură ce trebuie cultivată în copiii voștri. Este necesar să acționăm eficient pentru Hristos în orice loc – acasă sau în afara casei, într-o sferă elevată a societății sau într-o sferă mai joasă. Domnul Isus nu a pregătit pentru creștini nicio lucrare dacă aceștia trăiesc mediocru, așa cum destui sunt mulțumiți să trăiască astăzi. Lucrarea este întru totul pentru cei care sunt „tari în harul care este în Hristos Isus”, pentru cei care sunt gata și hotărâți să fie „credincioși până la moarte”.
2. Trăsături intelectuale. Unii fac o mare greșeală gândindu-se că niște trăsături moderate vor fi suficiente pentru „lucrarea lui Hristos”. Vor fi oare creștinii satisfăcuți cu mediocritatea în lucrarea Împărăției Răscumpărătorului, în timp ce oamenii acestei lumi caută excelența în preocupările lor? Feriți-vă de a perverti dependența de ajutorul divin crezând că zelul inimii va compensa lipsa cunoștinței. Acea poruncă – „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău” – se aplică deopotrivă slujirii și dragostei față de El. Copilul vostru va avea nevoie de o minte echilibrată și cultivată dincolo de o inimă evlavioasă. Dorințele lui de a face bine nu trebuie niciodată împiedicate de neglijența voastră în ce privește educația lui intelectuală. Noi nu spunem că ar fi nevoie să-i trimitem pe toți copiii noștri la facultate și pe toate fetele noastre la seminariile teologice, ci spunem că este nevoie să-i pregătim așa încât să știe cum să trateze acele minți care se află sub stăpânirea păcatului, să aibă acele trăsături intelectuale așa încât să nu fie disprețuiți.
3. Trăsături care se referă la constituția fizică. Interesele credinței creștine au suferit suficient dacă ne uităm la trupurile firave și la morțile premature ale unor tineri promițători. Nu dedicați lucrării un fiu slab și bolnăvicios dacă nu este suficient de robust pentru o profesie seculară. Nimeni nu are nevoie de o constituție de fier mai mult ca misionarii și predicatorii. „Când aduceți ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceți una șchioapă sau beteagă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ține el seama de ea?” (Mal. 1:8). Se poate să aveți o fiică pe care Dumnezeu să o cheme la lepădarea de sine a vieții misionare. De aceea, să nu o creșteți pe acea pernă pufoasă a bogăției și să nu-i permiteți să practice acele lucruri care sunt dăunătoare sănătății, așa încât să devină o femeie atât de delicată, încât să nu se aventureze să-și pună piciorul în țărâna terenului misionar, din cauza delicateței ei exagerate, având o sensibilitate prea mare sau un temperament deosebit de emotiv. Veți fi oare mulțumiți cu o astfel de jertfă făcută înaintea Împăratului Sionului? Va fi un lucru bun față de ea, care ar putea fi chemată să sufere mult, și căreia îi va lipsi abilitatea de a rezista în suferință, dacă o feriți de orice fel de lucru care necesită efort fizic? Nu, ci dedicați-i lui Hristos și Bisericii pe acei tineri bărbați care sunt puternici, și pe fiicele voastre care sunt pregătite să fie însoțitorii acestora în trudele și suferințele misionare pentru Hristos.
Am vorbit până aici despre câteva trăsături esențiale. Ne vom îndrepta acum atenția către responsabilitățile părinților în pregătirea copiilor lor pentru slujirea lui Hristos.
1. Rugați-vă mult pentru această lucrare deosebită. „Cine e de-ajuns pentru aceste lucruri?” (2 Cor. 2:16), ați putea spune foarte bine. Dar Dumnezeu replică, spunând: „harul Meu îți este de ajuns”. Rămâneți aproape de tronul de har, aducând acest motiv important care apasă greu asupra sufletelor voastre. Jumătate din lucrarea voastră trebuie făcută în rugăciune. Dacă eșuați aici, veți eșua în tot ceea ce veți face în afara cămăruței voastre. Trebuie să aveți înțelepciune de sus ca să puteți să-i pregătiți pe slujitorii celui Preaînalt. Intrați în părtășie cu Dumnezeu în cazul fiecăruia dintre copiii voștri. În timp ce veți face acest lucru, veți căpăta priveliștea responsabilității voastre pe care înțelepciunea omenească nu o poate atinge niciodată și veți simți motivațiile care nu pot fi cântărite niciunde mai bine decât pe genunchi. În ziua aceea ultimă, vor exista fără îndoială descoperiri ale părtășiei cu Dumnezeu ale părinților creștini în ceea ce privește copiii lor, care vor explica într-un fel încântător secretul devotamentului și al utilității acestora. Se va cunoaște atunci mai mult decât putem cunoaște acum, care este valoarea rugăciunilor mamelor. Mama lui Mills se ruga mult pentru el, și l-a ajutat astfel în succesul remarcabil pe care l-a avut. Un lucru remarcabil este menționat în una dintre revistele noastre religioase, anume că dintre cei 120 de studenți de la unul dintre seminariile noastre teologice, peste 100 au fost purtați în rugăciune înaintea Mântuitorului de o mamă. Iată ce poate face rugăciunea. Insistați în rugăciune.
2. Cultivați o sinceritate în ce privește faptul că părinții vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu vă socotește responsabili pentru caracterul copiilor voștri, și ține cont de fidelitatea în folosirea mijloacelor pe care El le-a lăsat în acest sens. Veți fi chemați să dați socoteală în ziua judecății pentru ceea ce faceți sau nu faceți în ce privește formarea caracterului copiilor voștri. Puteți să îi educați așa încât, prin harul sfințitor al lui Dumnezeu, ei să ajungă instrumentele mântuirii pentru sute de alți oameni, poate chiar pentru mii de semeni ai lor. Dacă neglijați educația copiilor, atunci sute sau mii de oameni pot să fie pierduți, iar sângele lor va fi cerut din mâinile voastre (1). Nu puteți să scăpați de această responsabilitate. Trebuie să acționați potrivit cu ea, astfel vă veți întâlni cu aceasta la judecată. Amintiți-vă de acest lucru cu o temere sfântă, și totuși „îmbărbătați-vă în Domnul”. Dacă veți fi credincioși în cămăruța rugăciunii și în a împlini ceea ce vedeți că este responsabilitatea voastră, veți avea parte de har. Este încântător și solemn gândul că ni se permite să pregătim acești nemuritori spre glorificarea lui Dumnezeu în mântuirea sufletelor.
3. Străduiți-vă să aveți voi înșivă un spirit dedicat. Sufletele voastre trebuie să fie sănătoase și prospere. Trebuie să ardeți de dragoste pentru Hristos și pentru Împărăția Lui. Învățăturile pe care le dați copiilor trebuie să fie dublate de un exemplu evlavios, dacă vreți să vă determinați copiii să trăiască cu devotament pentru El. Tatăl unei familii numeroase, majoritatea membrilor fiind credincioși, a primit următoarea întrebare: „Ce mijloace ai folosit în educația copiilor tăi?” Răspunsul lui a fost acesta: „M-am străduit să trăiesc astfel încât să le demonstrez că țelul meu principal a fost acela de a merge în cer și de a-i lua împreună cu mine”.
4. Dați-le copiilor învățătură religioasă de timpuriu. Căutați oportunitățile de a face acest lucru în orice etapă a copilăriei. Impresiile timpurii vor rămâne de-a lungul vieții, pe când cele de mai târziu se vor risipi. Un misionar american spunea: „îmi amintesc în mod deosebit că a fost o situație când mama mea a venit și s-a așezat lângă mine, pe când stăteam în ușă, și mi-a vorbit cu blândețe despre Dumnezeu și despre nevoile sufletului meu, când lacrimile ei au căzut pe capul meu. Acest gest m-a făcut să fiu misionar”. Cecil spunea: „Am avut o mamă evlavioasă, care a așezat lucrurile lui Dumnezeu în calea mea. Pur și simplu nu puteam să scap de ele. Eram un necredincios, dar îmi plăcea să fiu necredincios mai degrabă în compania cuiva decât de unul singur. Aveam o viață ticăloasă. Totuși, influența părinților s-a alipit de mine, m-a vânat, a pus continuu lucrurile lui Dumnezeu pe calea pe care mergeam”. John Newton nu putea să scape de amintirile care îi reveneau în minte de pe vremea când mama lui îl învăța de Dumnezeu.
5. Rugați-vă pentru convertirea timpurie a copiilor voștri. Priviți fiecare zi care trece în viața lor fără Hristos ca fiind o zi în care cresc pericolul și vinovăția lor. Un misionar spunea: „O mamă care a crescut o familie numeroasă, toți devenind în final credincioși, a fost întrebată de mijloacele pe care le folosise spre convertirea lor. Replica ei a fost aceasta: ‚Am simțit că, dacă aceștia nu sunt convertiți înainte de a împlini 7 sau 8 ani, probabil că vor fi pierduți. Când unii dintre ei s-au apropiat de acea vârstă, am intrat într-o agonie atât de mare, încât nu mi-am dorit ca ei să treacă de acea vârstă fără a avea pocăința. M-am dus cu acea agonie înaintea Domnului. El n-a respins rugăciunile mele și nu și-a înfrânat îndurarea de la mine’”. Rugați-vă pentru acest lucru: „Scoală-te și gemi noaptea când încep străjile! Varsă-ți inima ca niște apă, înaintea Domnului! Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi” (Plâng. 2:19). Nădăjduiți după trimiterea timpurie a harului divin ca urmare a unor promisiuni precum aceasta: „Voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale, și vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă. Unul va zice: ,Eu sunt al Domnului!’ Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: ,Al Domnului sunt!’ Și va fi cinstit cu numele lui Israel” (Isaia 44:3-5). Povestea unor familii constituie o împlinire încântătoare a acestei promisiuni. Inimile tinere sunt cele mai bune terenuri în care poate ajunge, se poate adânci și se poate lărgi temelia utilității spre gloria lui Hristos. Nu poate exista vreo nădejde că rodul dragostei voastre va face ceva acceptabil pentru Hristos decât din momentul în care vedeți acel copil venind de la piciorul Crucii, cu pocăință și credință, dedicându-și viața Mântuitorului.
Unii părinți își imaginează că religia nu poate pătrunde în mintea unui copil, că acest lucru ar cere maturitatea și trecerea anilor pentru ca ei să se poată pocăi și să creadă Evanghelia. De aceea, ideea că un copil poate deveni creștin este adeseori văzută ca un lucru imposibil. Harul manifestat într-un suflet tânăr este o dispensație a îndurării divine mult prea neașteptată pentru ca unii să o poată accepta ca urmare a folosirii mijloacelor comune ale harului. O mamă spunea: „părinții se străduiesc și se roagă având în vedere convertirea copiilor lor”. Am văzut părinți care au plâns la căpătâiul copiilor lor decedați la vârsta de patru, cinci, șase sau șapte ani, și care nu păreau să simtă vreo mângâiere că aceștia muriseră într-o stare spirituală sănătoasă, dar nici nu simțeau vreun reproș cu privire la propriile persoane gândindu-se că ar fi putut neglija ceva în străduința lor spre convertirea acelor copii. Un lucru interesant este faptul că au fost văzuți mulți copii cu vârsta de până la patru ani, care au manifestat convingeri profunde ale păcatului împotriva lui Dumnezeu și a stării lor ticăloase, care au putut să-și manifeste întristarea pentru păcat, care au putut să creadă în Hristos, și să-și țintească dorințele asupra lui Dumnezeu, oferind toate dovezile harului pe care le putem vedea în persoane ajunse la vârstă adultă. Biograful dnei Huntington spune despre ea că, atunci când i-a scris fiului său, i-a vorbit despre faptul că „își amintea foarte clar despre o cercetare serioasă a minții și inimii ei, pe când era la vârsta de trei ani, gândindu-se dacă n-ar fi fost cel mai bine să devină creștină”. Biografiile lui Janeway și ale altor numeroși autori ne demonstrează că este greșită ideea că este nevoie de o minune mai mare ca un copil să primească credința, și arată că părinții au motive să fie nerăbdători în nădejdea lor că cei ce sunt copiii lor să poată căpăta credința, așa încât aceștia sunt încurajați să caute convertirea timpurie a copiilor lor.
Ar trebui să fim foarte atenți să nu manifestăm o neîncredere nerezonabilă în ce privește aparentele convertiri ale copiilor. Vegheați asupra micului ucenic cu dragoste și credincioșie. Anii lui puțini cer mai multă atenție și o protecție mai blândă. Nu-i dați ocazia să spună, „am fost neglijat, pentru că s-a presupus că sunt prea tânăr ca să fiu creștin”. Este adevărat, părinții și păstorii au fost adeseori dezamăgiți de unii copii, care au părut convertiți. Dar numai ziua judecății poate revela faptul că au existat mai multe cazuri de amăgire nedetectată și de ipocrizie în cei adulți decât au fost cazurile de dezamăgiri privire la acei copii care păreau să aibă credința. Copilăria este mai puțin vicleană decât vârsta adultă. Ea este mai puțin predispusă să-și pună o mască, anume masca religiei. Ea este mai degrabă înclinată spre a accepta convingerea de păcat și, cel mai probabil, spre a accepta folosirea mijloacelor care duc la convertire. Oamenii care ajung la vârsta adultă sunt mai atenți, mai amăgitori și mai vicleni în pretențiile lor false, prin a purta măști, a respinge convingerea de păcat, a se amăgi și a merge așa până în groapa Iadului.
Este recomandabil să doriți convertirea timpurie a copiilor voștri, așa încât ei să aibă parte de cel mai îndelungat timp posibil în această lume pentru a-L sluji pe Hristos. Dacă „roua tinereții” lor va fi dedicată lui Dumnezeu, anii care urmează vor fi în mod clar marcați de maturitatea proporțională a caracterului creștin și de abilitatea lor de a se strădui mai eficient pentru Hristos.
6. Vorbiți adesea despre lucrările credinței în dialogurile cu ei. Dialogați cu ei liber și tandru pe teme religioase, la fel cum faceți cu alții. Dacă sunteți creștini maturi, cu inima caldă, veți face acest lucru natural și cu ușurință. Lăsați ca dialogurile religioase deschise să fie întrețesute în toate practicile familiilor voastre. Veți ști în felul acesta cum să îi sfătuiți, cum să îi avertizați, cum să îi mustrați și cum să îi încurajați. Veți ști ce pași înainte fac ei, veți cunoaște care este „nădejdea care este în” ei (1 Petru 3:15) și veți cunoaște și ce fel de slujire este potrivită din partea lor pentru Hristos. Dacă vor muri devreme sau chiar înaintea voastră, veți avea mângâierea faptului că ați vegheat și ați cunoscut înaintarea lor în pregătirea pentru a se „muta și să fie împreună cu Hristos” (Fil. 1:23).
7. Puneți și mențineți înaintea inimii copiilor voștri gloria lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor ca fiind marele obiectiv pentru care ei să trăiască. Atunci când punem un obiect înaintea lor, prezentându-l ca fiind ținta pentru toată viața lor, dăm o direcție gândirii lor și formăm caracterul lor în felul respectiv. Oamenii din această lume știu și acționează pe baza acestui principiu. Așa ar trebui să facă și creștinii. Obiectivul menționat mai sus este singurul vrednic de un suflet nemuritor și născut din nou, și el pregătește calea pentru cea mai nobilă înălțare a caracterului. Acest obiectiv îl va ridica pe copil dincolo de a trăi pentru sine și îl va constrânge către fidelitatea în slujirea Domnului lui. Învățați-l pe copil să stea la piciorul Crucii, unde să așeze împlinirile, influența, statutul social, onoarea și bogăția – toate lucrurile, și să trăiască cu această dorință: „Tată, proslăvește Numele Tău” (Ioan 12:28).
8. Alegeți cu mare grijă învățătorii copiilor voștri. Cunoașteți-i pe cei în mâna cărora le dați fiii și fiicele voastre. Aveți de împlinit un obiectiv măreț și sacru. Învățătorii copiilor voștri vor trebui să fie astfel de oameni încât să vă ajute în împlinirea acelui obiectiv. Nu este suficient ca aceștia să aibă un caracter moral corect. Acesta este adesea însoțit de cele mai periculoase idei religioase. Copiii voștri trebuie dați în grija unor educatori dedicați lui Hristos, care vor simți că responsabilitatea lor este următoarea: „Eu sunt aici să-l ajut pe acest părinte a-l educa pe copilul lui pentru a fi un slujitor pentru Hristos”. Atunci când alegeți o școală, nu fiți vreodată stăpâniți doar de reputația academică a acesteia, fiind nepăsători cu privire la posibilitatea ca atmosfera acelei școli să nu aibă nicio influență religioasă sau, mai grav, copilul să fie chiar otrăvit de gândirea religioasă eronată a educatorilor. În ce privește trimiterea unei fiice la o școală catolică, un păstor înțelept i-a spus unui credincios: „Dacă vrei ca fiica ta să fie arsă, pune-o în foc”[2]. O văduvă a primit oferta de a-l trimite pe unul dintre băieții ei la universitate unde prevala influența unitarianismului. Ea a respins oferta, având încredere că Dumnezeu o va face capabilă să reușească într-o circumstanță mai ferită de pericole. Fermitatea și credința ei au fost răsplătite cu succes. O tânără a fost plasată în grija unei educatoare care nu era credincioasă. Când mintea ei a fost interesată și nerăbdătoare de a afla diverse lucruri pe teme religioase, rușinea i-a influențat decizia, și astfel ea L-a întristat pe Duhul lui Dumnezeu. Părinte creștin, rugăciunile tale, cele mai bune eforturi ale tale, toate pot fi împiedicate de influența unui dascăl care n-are credință.
9. Fiți atenți să nu anulați propriile eforturi înspre binele spiritual al copiilor voștri. Puteți ajunge oricând la astfel de situații prin neglijarea unor responsabilități esențiale, chiar dacă vă puteți achita de multe altele. Astfel, rugăciunea lipsită de învățătură nu va avea succes. Învățătura fără un exemplu evlavios nu va prevala. De asemenea, nu veți putea reuși doar cu rugăciunea în familie, fără să vă rugați fierbinte în cămăruțele voastre. Niciunul dintre aceste eforturi nu va avea succes dacă nu veți veghea asupra lor pentru a-i păzi de ispită. Ar trebui să vă fie teamă să-i lăsați să se complacă în distracții deșarte. O mamă a mers cândva la întâlnire cu prietenele ei creștine și le-a cerut acestora să se roage pentru fiica ei, căreia îi permisese chiar în acea zi să meargă la o petrecere dezmățată. Ea s-a justificat pe sine în ce privește inconsecvența legată de permisiunea pe care i-a dat-o fiicei sale prin faptul că și ea practicase astfel de lucruri în tinerețe. Dacă părinții le vor permite copiilor lor să alerge direct în „cursa diavolului”, măcar n-ar trebui să Îl batjocorească pe Dumnezeu cerându-le creștinilor să se roage ca El să se îngrijească și să-i păzească acolo unde sunt, adică în locul distracției! Altfel, n-ar trebui să se mire dacă copiii lor trăiesc fiind „robi păcatului” și mor ca niște „vase ale mâniei” (Rom. 6:17; 9:22).
Păziți-vă ca nu cumva să le dați exemplul unor oameni care sunt nehotărâți în credință: acum să manifestați toată sârguința și tot zelul și, după o clipă, să nu aveți nici măcar umbra unei vieți spirituale. Un copil onest va spune următorul lucru: „religia tatălui meu este una cu suișuri și coborâșuri, cu vremuri bune și vremuri grele. Este totul acum, dar după scurt timp nu mai rămâne nimic de ea, ca mai înainte”. Dacă vreți să vedeți copiii cum Îl slujesc pe Hristos într-un mod uniform, faceți acest lucru voi înșivă. Temeți-vă de acea credință vremelnică, pentru o clipă despărțindu-se din mijlocul necredincioșiei și a lumescului, dar, după scurt timp, ajungând să fie ca un pârâu care seacă imediat. Sau, așa cum spunea un autor, „ca un torent de munte, alimentat de topirea zăpezilor de primăvară, alergând la vale puternic, părând că este un râu puternic și permanent. Totuși, după câteva zile, acel pârâu seacă, așa că nu mai rămâne nimic din el decât o vale seacă, stâncoasă, tăcută precum moartea”. Evlavia cea mai profundă este asemenea acelui râu lin și adânc. El nu este zgomotos, fiind alimentat de izvoare vii, care nu dezamăgesc niciodată, curg întotdeauna, aducând fericire și productivitate. Fiți acei credincioși cu un caracter smerit, statornic, inimos, activ și militant, în care copiii voștri să vadă că slujirea lui Hristos este cea mai măreață lucrare a vieții, și să fie convinși să participe la ea din toată inima lor.
10. Feriți-vă ca nu cumva copiii voștri să vă vadă trăind potrivit acestei lumi – căutând onorurile ei, intrând în competițiile ei ambițioase, dedicându-vă obiceiurilor și modei ei seculare. Copiii părinților evlavioși nu trebuie să se regăsească printre cei care susțin moda, care copiază lumea și care umblă după realizări inutile. „Cum este Hristos furat de ceea ce îi aparține?”, spunea un părinte creștin. „Am văzut multe exemple de părinți credincioși și exemplari, care s-au achitat cu credincioșie de slujba educației copiilor lor până când aceștia au ajuns la vârsta de aproape 15 ani. Apoi, dorința de a-i avea în apropierea oamenilor deosebiți și frica de a-i vedea singuri în această lume i-au determinat să îi îndrepte pe căi lăturalnice, permițându-le prietenii, obiceiuri și haine asemenea celor din lume”. Acești părinți au simțit severitatea mustrării divine, au simțit cum inimile lor au fost zdrobite de astfel de păcate, de consecințele dezastruoase pe care astfel de hotărâri le-au avut asupra caracterului copiilor lor.
11. Fiți atenți la gândirea pe care o hrăniți în copiii voștri cu privire la avuții. Iubirea averilor în familiile creștine constituie una dintre cele mai mari piedici în calea răspândirii Evangheliei. Toate lucrările de binefacere creștină sunt împiedicate an după an din această cauză. Părinții pun înaintea copiilor lor exemplul unora care se grăbesc să se îmbogățească, ca și cum acesta ar fi scopul pentru care Dumnezeu i-a creat. Ei dăruiesc puțin pentru cauza lui Hristos. Astfel, fiii și fiicele îi urmează pe aceeași cale, chiar după ce au pretins că au cunoscut calea sfințeniei și după ce au spus că nu mai sunt ai lor înșiși. Menționarea unor astfel de exemple ar face ca orice creștin adevărat să roșească în Biserica lui Dumnezeu. Învățați-i pe copiii voștri să-și amintească ceea ce Dumnezeu a spus: „Al Meu este argintul, și al Meu este aurul” (Hagai 2:8). Reamintiți-le de faptul că voi toți sunteți administratori ai lucrurilor pentru care veți da socoteală. Tratați achiziția sau deținerea averilor ca fiind un lucru important doar dacă prin aceasta faceți un lucru bun și onorabil pentru Hristos. Nu lăsați ca generația următoare de după voi să se aștepte să le lăsați averi mari ca moștenire. Ei trebuie să vadă dărnicia voastră fiind făcută proporțional cu binecuvântarea pe care Dumnezeu v-a dat-o, binecuvântare care se răspândește către toate lucrările de binefacere creștină. Ei vă vor urma exemplul atunci când vă veți duce la răsplata voastră. Dacă le veți lăsa copiilor voștri moștenirea sufletului vostru dedicat pentru Hristos și a obiceiurilor voastre de binefacere, acest lucru va fi infinit mai valoros decât să le lăsați aur și argint. Am văzut astfel de exemple.
Pentru a vă ajuta în aceasta, fiecare părinte ar trebui să-și învețe familia despre principiul economiei ca fiind o chestiune care ține de viața religioasă. Căutați să îi convingeți de timpuriu să facă economie pentru a dărui. Învățați-i că „este mai ferice să dai decât să primești” (F.A. 20:35), să scrie „sfânt pentru Domnul” pe portofelul lor, în loc să cheltuie banii pe plăceri inutile și care aduc suferință. Învățați-i să caute simplitatea și economia în îmbrăcăminte, în mobilier, în stilul de a trăi, și să privească orice cheltuire inutilă a banilor ca un păcat împotriva lui Dumnezeu.
12. Fiți atenți să nu împiedicați eforturile voastre spre binele spiritual al copiilor voștri prin obiceiuri greșite permise în familie. Astfel de exemple constituie vorbirea ușuratică, formalismul în închinarea în familie și discuțiile lumești. Remarcile nepotrivite pot să conducă întreaga familie către neglijarea religiei. Păziți-vă de asemenea împotriva atitudinii constante de morocăneală și întristare. Unii părinți par să aibă credință doar cât să-i facă nefericiți, așa încât nu fac altceva decât să îi irite pe toți cei din jurul lor prin temperamentul lor supărăcios. Există o bucurie cerească în anumiți creștini care proclamă înaintea familiilor lor faptul că religia este o binecuvântare și o realitate serioasă, având o influență inestimabilă și o putere copleșitoare de a-i câștiga pe membrii familiilor în slujba lui Hristos. Cultivați acest lucru. Faceți ca „dragostea lui Dumnezeu [care] a fost turnată în inimile voastre prin Duhul Sfânt” (Rom. 5:5) să le dovedească continuu copiilor voștri faptul că religia este sursa celei mai autentice bucurii și a celor mai bogate binecuvântări.
13. Dacă vreți să vă vedeți copiii ajungând slujitori ascultători ai lui Hristos, trebuie să îi conduceți bine. Subordonarea constituie una dintre legile majore ale Împărăției lui Hristos. Ascultarea implicită față de autoritatea voastră va fi în acord cu supunerea pe care copilul trebuie să o arate față de Hristos. Obiceiul nesupunerii și al încăpățânării crește întristările copilului, îl face adesea deranjant și neplăcut în compania celor din familie și din societate, iar în biserică îl transformă într-un membru care nu poate fi gestionat, sau chiar într-un predicator neplăcut. Dacă se află în lucrarea misionară, încercările frecvente și amare vor fi însoțitori. Un slujitor al Evangheliei spunea cu privire la un membru din biserica lui, pentru care sperase tot ce putea să spere mai bine, că „a fost unul dintre cei mai încăpățânați stejari care a crescut vreodată pe muntele Sionului”.
Când devine creștin, un copil bine stăpânit este gata să Îl slujească pe Domnul Isus Hristos cu toată smerenia inimii, în orice lucrare în care este chemat și va lucra armonios, eficient și în bune relații cu ceilalți. El intră în holda Domnului, spunând: „Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). El va avea acel duh ceresc, „blândețea și bunătatea lui Hristos” (2 Cor. 10:1) și, pe măsură ce va merge din lucrare în lucrare, va fi în măsură să spună asemenea lui David, „sufletul îmi este liniștit și potolit, ca un copil” (Ps. 131:2). „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule” (Psalmii 40:8)! Având o astfel de atitudine, va descoperi satisfacția prețioasă într-o viață caracterizată de o lucrare de succes pentru Domnul lui aici, pe pământ, și apoi „în nădejdea slavei lui Dumnezeu”.
Dacă vreți ca, printr-o creștere bună a copiilor voștri, aceștia să fie pregătiți pentru a-L sluji pe Hristos, studiați modalitatea în care Dumnezeul cel sfânt conduce această lume. El Își conduce poporul ca un Tată, este convingător fără a manifesta slăbiciuni, iubește și arată îndurare, dar întotdeauna potrivit cu dreptatea, este răbdător și îndelung răbdător, și totuși strict în mustrarea și pedepsirea lucrurilor rele. El îi iubește pe copiii Lui, dar îi mustră și îi disciplinează în avantajul lor, încurajându-i la ascultare, fiind hotărât ca să-i determine pe aceștia să Îl asculte, și ferm la fel cum este scaunul Său de domnie cel veșnic. Copiii Lui au toate motivele să se teamă de El și să se ferească în a-L jigni, și totuși îi asigură de faptul că a-L iubi și sluji va fi pentru ei începutul Raiului pe pământ.
Ici și colo am vorbit despre interesul mamelor și partea lor în acest subiect. Responsabilitățile și influența maternală constituie fundamentul întregii lucrări de educație a copiilor și de pregătire a lor pentru slujirea lui Hristos. O mamă creștină poate să binecuvânteze această lume mult mai bogat prin copiii ei decât au făcut-o mulți care au stat pe scaune de domnie. Dragi mame, providența divină îi așază pe copiii voștri în grija voastră specială exact în acea perioadă a vieții când au loc primele impresii în viețile lor, cele care rămân pe veci.
Faceți așa încât influența voastră să fie „sfințită prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (1 Tim. 4:5) și dedicată obiectivului înalt al pregătirii copiilor voștri pentru „lucrarea lui Hristos” (Fil. 2:30).
Fraților implicați în lucrarea sacră a Cuvântului: Am făcut noi oare ceea ce trebuia să facem și am cântărit noi responsabilitățile noastre cu privire la acest subiect așa cum trebuie? A fost străduința noastră făcută cu suficientă reverență în relație cu cei ce sunt mai tineri decât noi și având în vedere pregătirea lor pentru a-L sluji pe „Domnul secerișului”? Un păstor ar trebui să se obișnuiască să le slujească copiilor puși în grija lui și să știe ce fac părinții acestora spre binele și pregătirea lor pentru a-L sluji pe Domnul Isus Hristos. Trebuie să acționăm eficient și consecvent asupra minților părinților. Trebuie să le predicăm, să discutăm cu ei, să le stârnim conștiințele în ce privește responsabilitățile lor. Ar trebui să stăm alături de ei în casele lor și să le punem întrebări ca acestea: Cum vă vedeți responsabilitățile față de Dumnezeu în ce-i privește pe copiii voștri? Care sunt așteptările voastre în legătură cu utilitatea lor viitoare pentru Împărăția lui Dumnezeu pe pământ? Vă achitați de responsabilitățile și îndatoririle voastre având privirile ațintite către scaunul de judecată al lui Hristos? Ce mijloace folosiți așa încât să vă atingeți aceste obiective? Doriți să vedeți gloria lui Dumnezeu și convertirea acestei lumi pierdute prin contribuția „copiilor pe care Dumnezeu vi i-a dat cu mult har”? Astfel de întrebări, care provin cu seriozitate dintr-o inimă de veghetor asupra sufletelor, vor atinge inimile acelora în care se găsește har. Ei vor fi treziți la conștiinciozitate și acțiune. Trebuie să-i ajutăm pe părinți să conștientizeze starea în care se găsesc ei și familiile lor înaintea lui Dumnezeu și față de această lume. Dacă vrem să creștem aceste persoane pentru viața divină, nu există vreo cale mai bună decât să-i stimulăm să se achite de responsabilitățile lor înalte și serioase.
Către părinții creștini: Copiii noștri au fost mult prea mult timp educați fără referire directă și singulară la gloria lui Hristos și la binele acestei lumi decăzute, de unde provenim și noi. Dedicarea lor pentru lucrarea lui Hristos a fost peste măsură de nepotrivită. Din acest motiv, și din multe altele, lucrarea de evanghelizare a lumii a încetinit. Dacă ar fi să vă vorbesc folosind cuvintele unui părinte creștin profund interesat de acest subiect, ar trebui să vă spun aceasta: „Se vorbește mult și pe bună dreptate despre responsabilitatea creștinilor de a-și dedica avuțiile lui Hristos și adesea se face precizarea că, atâta vreme cât ei nu acționează pe baza unor principii înalte, divine, lumea aceasta nu poate fi convertită”. Și este adevărat, dar temerea mea este că mulți dintre cei care își cunosc obligațiile cu privire la felul în care își gestionează avuțiile uită că trebuie să dea socoteală înaintea lui Hristos, înaintea Bisericii și înaintea lumii necredincioase pentru copiii lor. Cu siguranță că este nevoie de bani pentru a duce mai departe lucrarea de evanghelizare a lumii, dar trebuie să știm că o mie de inimi sfințite vor face mai mult decât milioane de dolari. Atunci când copiii ce provin din familii evlavioase, care au duhul adevăraților creștini, se vor dedica pe ei înșiși lucrării de convertire a lumii, nu vor mai exista locuri întunecate, pline de cruzime și nelegiuire.
Există oare vreo responsabilitate mai înaltă pe umerii oamenilor decât aceea care îi cheamă să-și pregătească copiii și să îi educe în beneficiul acestei lumi? Dacă aceasta ar fi dorința noastră constantă și prioritară, cu siguranță că ea s-ar vedea în învățăturile și în rugăciunile noastre, cu siguranță că am veghea împotriva oricărui obicei sau a oricărei influențe care ar împiedica împlinirea acestor dorințe ale noastre. Copiii noștri ar fi învățați cum să se stăpânească, cum să se lepede de sine, cum să fie harnici și să depună efort. N-ar trebui să ne facem vinovați de o pendulare nedreaptă între Hristos și lume. Fiecare părinte ar trebui să știe pentru ce anume își pregătește copiii. Fiecare copil ar trebui să știe pentru ce trăiește. Conștiința lui va simți presiunea responsabilității. El nu va fi necredincios față de obiectivul care este pus înaintea lui fără să-și încalce conștiința. Nu ar fi oare o astfel de educație binecuvântată de Duhul lui Dumnezeu și nu ar fi oare copiii noștri convertiți de timpuriu? Apoi toată energia lor va fi dată lui Dumnezeu.
Părinți creștini, orice găsește mâna noastră plăcut și drept să facem, haideți să facem cu toate puterile noastre (Ecl. 9:10). Vremea copilăriei celor care ni s-au dat în grijă trece repede, odată cu timpul. Haideți să ne însușim atitudinea primilor propovăduitori ai creștinismului și să-i luăm pe copiii noștri alături de noi în străduința dragostei. Fie ca țelul nostru să fie îndreptat către împlinirile mărețe ale evlaviei. Cel firav ar trebui să devină ca David, și David ca un fiu de Dumnezeu. Ar trebui să încetăm să fim acei bărbați și femei, ci să avem în noi atitudinea unui Taylor, Brainerd, Martyn sau Livingston. Ar trebui să existe astfel de creștini în fiecare biserică. Da, de ce să nu fie fiecare biserică alcătuită din astfel de oameni, așa încât locuința lor să fie prea strâmtă pentru ei și, fiind constrânși de dragostea lor pentru Hristos, să se avânte în lucrarea creștină neobosită peste toată fața pământului. Având astfel de stâlpi și pietre prețioase în templul Domnului, cu siguranță că el va fi frumos. Binecuvântată cu astfel de susținători ai cauzei lui Hristos, Biserica va fi puternică în lucrarea Domnului ei. Binecuvântată cu astfel de mesageri ai mântuirii înaintea păgânilor, lucrarea de evanghelizare a Neamurilor va avansa rapid. Pe măsură ce aceștia vor înainta și vor propovădui dragostea Mântuitorului, puterea Evangheliei va zdrobi locurile întunecate, acolo unde va pătrunde acest strigăt: „Ce frumoase sunt pe munți, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: ,Dumnezeul tău împărățește!’” (Isaia 52:7).
Fragment din lucrarea Children to Be Educated for Christ: in Reference to the Heart, the Mind, and the Physical Constitution, American Tract Society.
Note bibliografice și explicative
(1) sângele lor va fi cerut din mâinile voastre – autorul predică un mesaj de îndemn pentru părinți, îndemnându-i să își ia responsabilitățile în serios. Totuși, nu trebuie să extindem prea mult cuvintele autorului pentru a ne gândi că mântuirea copiilor ar fi rezultatul educației părintești. Scriptura arată clar că slujirea credincioșilor înaintea lui Dumnezeu Îi aduce glorie atunci când ei încredințează toate rezultatele în mâinile Lui. Trebuie să ne îndreptăm atenția către gloria lui Dumnezeu, nu către rezultate.
(2) Cu cât mai mult se aplică acest sfat în legătură cu sistemul școlar guvernamental din zilele noastre, care este plin de educație sexuală, evoluționism și batjocorirea lui Dumnezeu.