Hristos, bucuria noastră în toate lucrurile

„Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Hab. 3:18).

Bucuria este mișcarea suavă a sufletului într-o mulțumire deplină a inimii și într-o împlinire a sufletului având în vedere un lucru bun care îi este pus înainte. Profetul vede toate lucrurile din această lume ca fiind descurajatoare, însă el își ridică privirea spre Cer și vede o certitudine și o stabilitate acolo, așa că se bucură în Domnul și în Dumnezeul mântuirii sale. „Mă voi bucura în Domnul”, spune el, adică „mă voi bucura în Iehova, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Hab. 3:18). Iehova este un titlu dat lui Dumnezeu Tatăl, care denotă existența Sa și suficiența de Sine, ca și darurile Sale date tuturor ființelor create, dar titlul Iehova este atribuit și Fiului, și așa îl înțeleg eu aici, în acest pasaj: „Mă voi bucura în Iehova”, adică în Hristos Isus, care poate fi numit Iehova nu doar pentru că are suficiență în Sine, ci și pentru că El le dă existență și ființă tuturor făgăduințelor legământului harului, care sunt da și amin în El. Din acest motiv, eu înțeleg că titlul Iehova Îi este atribuit adesea lui Isus Hristos, a doua Persoană [a Sfintei Treimi]. „Mă voi bucura în Domnul. Mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele”, adică „în Domnul meu, Mântuitorul meu, în dragul meu Isus, Salvatorul meu”. Așadar, din aceste cuvinte putem deduce această învățătură:

Doar în Hristos Isus se găsește suficient pentru bucuria deplină și triumful sufletului în toate circumstanțele și stările. Isus Hristos este glorios în Persoana Sa, și nu există nimeni ca El în Cer sau pe Pământ… Isus Hristos este o Persoană aleasă, supremă, foarte bună și foarte frumoasă… o Persoană atoateglorioasă, o Persoană cu totul plăcută și frumoasă. „Cerul gurii Lui este numai dulceață și toată ființa Lui este plină de farmec” (Cânt. 5:16).

Dar vă voi arăta în ce fel este Isus Hristos o temelie suficientă a bucuriei și mângâierii pentru sufletul credincios… în toate circumstanțele. Aici vă voi arăta de unde reiese că slava Persoanei lui Hristos este un astfel de temei al bucuriei pentru noi în orice vreme.

Acest lucru reiese din natura Sa ca Mijlocitor,^[1] ca Dumnezeu-om într-o singură Persoană. Isus este Mijlocitorul^[2] (1 Tim. 2:5), un fel de arbitru între Dumnezeu și om, pentru a face pace între noi și El (F.A. 10:36; Efes. 2:16-18; Col. 1:20); iar slava Persoanei Sale ține de această natură a Sa ca Mijlocitor. La fel cum El este Dumnezeu-om, tot așa El este Persoana cea mai glorioasă (Ioan 1:14). Acest titlu de Mijlocitor Îi este dat adesea în Scriptură. În Evrei 8:6, El este denumit „Mijlocitorul unui legământ mai bun”. În Evrei 9:15, El este „Mijlocitorul unui legământ nou”. Iar în Evrei 12:24 stă scris să ne aducem aminte de „Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii”. Acest lucru a fost exprimat în dorința lui Iov: „Nu este vreun mijlocitor între noi, care să-și pună mâna peste noi amândoi” (Iov 9:33). Dar există două lucruri care sunt necesare pentru ca o persoană să fie mijlocitor. Acel mijlocitor trebuie să fie înrudit deopotrivă cu oamenii dintre care provine și să fie imparțial față de fiecare parte. Și ambele cerințe calificative se regăsesc în Isus Hristos.

Un mijlocitor trebuie să fie plasat în mod egal între și înrudit cu oamenii pe care vine să-i împace.El trebuie să fie o persoană intermediară, care să nu fie mai înrudită cu o parte decât cu cealaltă, ci trebuie să aibă o apropiere egală față de părțile pentru care vine să medieze sau între care să facă pace. Iar Isus Hristos a fost o astfel de Persoană, în care exista o apropiere egală față de ambele părți cu care El avea de-a face, pentru că El a fost deopotrivă Dumnezeu și om. Fiind cu adevărat om, El a fost aproape de om, și fiind Dumnezeu adevărat, El a fost aproape de Tatăl. El era prin natura divină la fel de aproape de Tatăl cum era aproape de om; și era la fel de aproape de om prin natura Sa umană cum era de Tatăl prin natura Sa divină. Astfel, El este plasat în mod egal între persoanele pe care a venit să le împace și a fost legat în mod egal de ele.

De asemenea, un mijlocitor trebuie să fie imparțial și fidel în interesul părților implicate. Fiind făcut Dumnezeu-om, Isus Hristos nu a fost doar apropiat de om și de Tatăl, ci a fost astfel imparțial și S-a apucat în condiții egale și imparțiale să gestioneze interesele ambelor părți. El era atât Dumnezeu, cât și om, și nu doar că era apropiat de ambele părți, ci era și preocupat să gestioneze cu cinste interesele ambelor părți între care S-a interpus, fiind implicat în această apropiere ca să reprezinte ambele părți. Fiind Dumnezeu, El a fost implicat să satisfacă într-un fel onorabil dreptatea Tatălui Său. Fiind om, El a fost implicat cu credincioșie să împlinească toată nevoia, să împlinească mântuirea noastră și să le aducă pace păcătoșilor. El a fost la fel de preocupat de interesele ambelor părți, având natura divină și cea umană unite într-o singură Persoană. Ambele naturi L-au constrâns să aibă o considerație egală și corectă față de interese ambelor părți și să le aducă într-una singură. Era necesar ca Isus, care urma să fie Mijlocitor, să fie astfel, căci într-adevăr, dacă El ar fi întreprins lucrarea și nu ar fi fost astfel [Dumnezeu și om], probabil că ea nu ar fi fost împlinită atât de imparțial; nici nu putea fi dedicat complet în lucrarea de mijlocire decât în acest fel. Dacă ar fi fost doar Dumnezeu, atunci ar fi fost prea sus pentru această lucrare, căci El trebuia să împlinească dreptatea. El trebuia să sufere și să moară pentru păcătoși. El trebuia să fie făcut păcat pentru păcătoși și să fie Substitut în locul păcătoșilor. Dar dacă ar fi fost doar Dumnezeu, prin natura Sa nu putea fi astfel. Iar dacă ar fi fost doar om, El ar fi fost prea jos pentru această lucrare, căci nu ar fi putut exista o asemenea vrednicie în suferințele Lui care să dea o valoare întregii Sale ființe care ne-a fost pusă la dispoziție. Prin urmare, El trebuia să fie Dumnezeu și om, și, ca atare, El nu a fost nici prea sus, nici prea jos, ci plasat egal între ambele părți și potrivit pentru această lucrare, și așa ne este El prezentat ca Mijlocitor în Scriptură.

Scriptura mărturisește despre Hristos ca Dumnezeu-om. „Cuvântul”, adică Persoana a doua din Trinitate, „S-a făcut trup” (Ioan 1:14). Astfel, Isus devine „Emanuel… Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23). Dumnezeu „a fost arătat în trup” (1 Tim. 3:16). „Și iată că vei rămânea însărcinată, și vei naște un fiu, căruia Îi vei pune Numele Isus” (Luca 1:31). „Ea [Evanghelia] privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, iar în ce privește duhul sfințeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu” (Rom. 1:3-4). Așadar, după cum se poate vedea, El a fost rânduit ca Dumnezeu-om: „Cuvântul S-a făcut trup”. Fiind astfel rânduit ca Dumnezeu-om, El a avut apropiere de Dumnezeu Tatăl și de fiii oamenilor, pentru care a venit și S-a arătat în trup. Se poate vedea apropierea Sa de Tatăl în Zaharia 13:7: „Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu, și asupra omului care Îmi este tovarăș!, zice Domnul oștirilor”. Așadar, ca Isus Hristos, El este și a fost tovarășul Domnului oștirilor. Filipeni 2:6 spune: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu”. Aici se vede că El este aproape de Tatăl și de fiii oamenilor, pentru care S-a arătat în trup. „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost deopotrivă părtaș la ele” (Evrei 2:14). „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” (Isaia 9:6). „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). El „nu credea că este un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu”. Vedem aici apropierea Sa de Tatăl, iar El S-a născut din fecioară și astfel a fost îmbrăcat cu trupul nostru, și prin aceasta a devenit ruda de aproape a omului. Iată de ce El este numit „Emanuel”, adică „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23).

Fiind Dumnezeu-om, suferințele lui Hristos împlinesc dreptatea lui Dumnezeu. Fiind astfel, El a întreprins lucrarea Sa de mijlocire, căci El a suferit astfel și a împlinit dreptatea lui Dumnezeu. Suferințele Lui au devenit astfel, deoarece El era Dumnezeu. El a murit ca om, a învins moartea și a înviat din mormânt prin puterea dumnezeirii Sale.

Întrebare. „Este într-adevăr o mare taină, vrednică de toată admirația, că Fiul veșnic al lui Dumnezeu a devenit om, ca El să fie Dumnezeu și om, și că trebuie să existe o unire a celor două naturi într-o singură Persoană. Dar cum poate fi acesta un temei stabil și constant de bucurie în toate circumstanțele triste și zdrobitoare în care providența ne plasează?”

Răspuns. În toate privințele. Acest lucru ți-ar fi clar dacă ți-aș descoperi slava Persoanei Sale ca Dumnezeu și om, și perfecțiunile glorioase ale Cerului care strălucesc în ambele naturi sau asupra Persoanei Sale în constituția Sa, în unirea celor două naturi. Și poate exista chiar un temei mai înalt de a ne bucura în sufletele noastre, în exercițiul credinței, în contemplarea gloriilor Sale personale. Poate fi o bucurie mai mare ca niciodată pentru sufletele noastre în faptul că a existat o împlinire pentru inimă și minte față de orice obiect care privea la aceasta cu ochiul trupesc.

În ce privește demnitatea Persoanei Sale, aceasta este natura omului înălțată la o cinste și slavă de negrăit, în sensul că Isus Hristos, Persoana a doua a Sfintei Treimi, a luat natura noastră asupra Sa și a adus-o în unire cu natura Sa divină în Persoana Lui. El domnește acum în această stare pe tronul Cerului, la dreapta lui Dumnezeu. Aici vedem natura omului, de neimaginat, înaintată și cinstită. Natura omului era foarte jos anterior. Omul fusese făcut din pământ… Anterior, el fusese doar o ființă vrednică de dispreț. Dar acum, iată ce onoare ni se pune pe umeri: Isus Hristos a luat natura noastră și a unit-o cu natura Sa divină. Natura care era disprețuită anterior este acum onorată, onorabilă și prețuită. Ea are acum slavă și demnitate de la Domnul Isus, toate fiind puse asupra ei, așa cum spune apostolul în 1 Corinteni 15:43-44. Da, este drept, trupul omului sau natura omului se naște și moare în dezonoare, dar este înviat în slavă. Trupul omului este ceva coruptibil, un trup pe moarte. El are o sentință de moarte care atârnă asupra lui de îndată ce ia ființă în lume. Dar acum, deși este semănat în dezonoare, va fi înviat în slavă. Există o slavă viitoare pentru trupul omului, una rânduită pentru întreaga lui natură. „El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Fil. 3:21). Așadar, există o cinste de neimaginat acordată naturii noastre prin faptul că Hristos Isus a luat-o atât de aproape de El și a urcat-o pe tronul Tatălui din Ceruri.

Noi suntem aici sub ocara și rușinea oamenilor, dar acest lucru nu contează pentru noi, creștinii, căci ei nu ne pot fura slava. Slava naturii noastre nu depinde de suflarea oamenilor, ci este întemeiată în preluarea naturii noastre de către Hristos Isus și în unirea ei cu natura divină. Iar dacă vrăjmașii poporului Domnului ne-ar putea deposeda cu adevărat de natura noastră, luând-o de la Hristos Isus, atunci ei ne-ar putea lua și slava și cinstea; dar El a unit inseparabil și veșnic natura noastră cu natura Sa divină. Prin urmare, cinstea aceasta nu poată fi luată niciodată de la noi.

Este considerată o mare onoare ca un ambasador să fie trimis în numele unui mare prinț pentru a-l reprezenta într-o altă țară. Dar, dragi prieteni, ce este pentru Isus Hristos să Își asume natura noastră și să reprezinte omul înaintea Tatălui Său din Cer? Aceasta este o cinste mai mare pusă asupra noastră decât dacă Dumnezeu ar fi făcut omul să fie stăpânul tuturor îngerilor din Cer! Așadar, lasă acest lucru să te bucure sub toată mustrarea și disprețul cu care te confrunți aici, în lume, din partea unora sau a altora. Deși ești disprețuit și condamnat ici și colo de câțiva oameni, totuși cinstea ta în Domnul rămâne neclintită.

În ce privește pacea și liniștea, în și la venirea lui Isus Hristos ca Mijlocitor pentru noi, se face o pace deplină, fermă și durabilă între Dumnezeu și noi. Isus Hristos a venit ca Mijlocitor între două părți, ca să le împace pe amândouă și să le facă una singură, iar acest lucru l-a făcut „prin sângele crucii Lui” (Col. 1:20). Isus L-a împăcat pe Dumnezeu cu oamenii. El a luat mânia pe care Legea lui Dumnezeu trebuia să o pronunțe împotriva omului. El a ucis vrăjmășia naturii noastre. El i-a adus pe acești doi vrăjmași împreună și i-a făcut unul singur cu mâna Sa mijlocitoare, astfel încât acum să poți privi la Dumnezeu și să fii în pace cu El. Poți vedea Cerul și toate puterile lui împăcându-se cu tine. „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Rom. 5:1). Și nu doar atât, ci „ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea” (Rom. 5:11). Iată binecuvântarea menționată în textul nostru inițial: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Hab. 3:18).

Dar cum trebuie să privesc acum la El? Iată cum: raportează-te la acest Domn ca Mijlocitor, care face pace prin sângele crucii Lui. Astfel, dacă ești creștin, te poți bucura în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, pentru că prin El ai primit ispășirea. Isus Hristos L-a împăcat pe Dumnezeu cu tine. El L-a împăcat pe Dumnezeu. El a adus inima lui Dumnezeu la cel păcătos, astfel încât păcătosul să găsească acum mângâiere și încurajare în El și să meargă la El ca la un Tată în Hristos Isus. „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul” (Efes. 2:13-14). Nu este oare un motiv de bucurie pentru tine, ca acum să te poți duce la Dumnezeu ca la Dumnezeul tău; ca să-L poți privi pe Dumnezeu și să-L vezi împăcat cu tine și să vezi toate atributele naturii Sale privind spre tine într-un fel prietenos; să-L vezi pe Dumnezeu punând toate circumstanțele și dispensațiile Sale la lucru în interesul și avantajul tău; să mergi și să fii mângâiat în Dumnezeul tău; să poți fi încurajat în El și să te bucuri în Domnul ca Dumnezeul tău, prin sângele crucii lui Isus, Mijlocitorul tău?

În ceea ce privește sfințirea sau sfințenia,naturile noastre corupte sunt sfințite și făcute sfinte pentru Dumnezeu. Faptul că Isus Hristos S-a făcut om a consacrat pentru Domnul acea parte a naturii omenești pe care El [Și-a asumat-o] și la care S-a făcut parte. El a luat natura noastră și I-a oferit-o Domnului și [făcând asta] a consacrat întregul aluat din care a fost luată…

Dar Isus Hristos vine din acea parte a lumii care este constituită din aleșii lui Dumnezeu… „Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17:19). El Se sfințește „pentru ei”, adică pentru cei care au fost aleșii lui Dumnezeu și dați lui Isus Hristos de către Tatăl. Versetul 6 spune: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume”. „Eu însumi Mă sfințesc pentru ei” – El ia natura noastră și I-o oferă lui Dumnezeu, și o sfințește ca o parte sau primul rod al întregului, prin care întreaga natură a aleșilor lui Dumnezeu este consacrată Domnului, sfințită și făcută sfântă, sau este creată calea pentru sfințirea ei. Aș putea face aluzie aici la Romani 11:16: „Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte”. Știu că nu acesta este sensul acestui text, dar doar fac aluzie la asta. Așa cum spune apostolul în acest caz, așa spun și eu în discuția noastră: dacă primul rod este sfânt, și plămădeala este sfântă; iar dacă Rădăcina, adică Isus, este sfântă, atunci toate ramurile sunt sfinte, ca să fie consacrate într-un fel special pentru Domnul.

Aici, drag creștin, este un temei de bucurie pentru tine. Tu te-ai născut copil al mâniei, natura ta este o natură păcătoasă, iar prin ea, în tine nu locuiește decât păcat. Dar Isus Hristos a luat natura ta. El a purtat-o și ți-a consacrat natura înaintea lui Dumnezeu și a deschis calea pentru sfințirea ei. Prin urmare, acum se deschide o cale, prin venirea lui Isus Hristos în trupul nostru, pentru a te consacra lui Dumnezeu și a te face sfânt, ca să te bucuri, în ciuda rămășițelor păcatului din tine și în ciuda tuturor impurităților și petelor care se găsesc în inima ta.

Tu ai un suflet pătat, întinat. Te uiți în tine și te vezi atât de necurat, încât îți este rușine. Ei bine, atunci, uite-te la Isus Hristos și gândește-te la felul cum natura ta este sfințită în El. El stă pe tron cu totul sfânt, iar natura ta, pe care El a luat-o, este sfântă. Ei bine, drag creștin, există sfințenie în Rădăcină pentru tine. În Hristos există sfințenie pentru tine, căci El este Capul tău, și pentru că El este sfânt, și tu vei fi sfânt. Deoarece El ți-a sfințit natura, natura ta va fi sfințită…

Acum, dragi creștini, ce temelie a bucuriei avem aici! Prietenii mor și rudele de trup pot fi luate din această lume. Ei mor, iar locurile unde trăiau nu-i mai cunosc. Dar Isus stă mereu pe tron, curățând calea părtășiei între Dumnezeu și voi, astfel încât Dumnezeu să fie mereu Prietenul vostru, mereu împăcat cu voi, mereu gata să Se facă cunoscut și să vă împărtășească dragostea și harul Său. Aici este un temei al bucuriei pentru noi în Hristos Isus, dacă ne raportăm la El așa cum este El: o Persoană glorioasă în constituția Sa ca Mijlocitor.

Fragment din Rejoicing in the Lord in All Cases and Conditions (Morgan, PA: Soli Deo Gloria Publications, 2002), p. 6-17.

[1] Cu referire la natura lui Hristos ca om și Dumnezeu într-o singură Persoană, având în vedere lucrarea Sa ca „singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni” (1 Tim. 2:5).

[2] Mijlocitor – cel care stă între două părți. „A fost plăcut lui Dumnezeu, în planul Lui veșnic, să Îl aleagă și să Îl trimită pe Domnul Isus Hristos, singurul Său Fiu, în acord cu legământul dintre Ei doi, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu și om; să fie Profet, Preot și Împărat; să fie Capul și Mântuitorul Bisericii Sale, Moștenitorul tuturor lucrurilor și Judecătorul lumii. Din veșnicie, El I-a dat Domnului Isus Hristos un popor care să fie sămânța Lui. La timpul cuvenit, acești oameni au fost răscumpărați, sunt chemați, îndreptățiți, sfințiți și glorificați prin El” (Mărturisirea Baptistă de Credință de la Londra, 1689, 8.1); v. și Vestitorul Evangheliei Harului nr. 19 (2022), Hristos, Mijlocitorul, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.