Creați pentru bucurie

Omul a fost creat să se bucure, iar a fi bucuros este viața și sănătatea lui. Durerea este contrară naturii sale, iar dacă omul nu ar fi păcătuit, nu ar fi fost trist nici măcar o clipă. Un copilaș își manifestă bucuria râzând și sărind de jur împrejur. Tot ce face omul, face ca să fie fericit. Suferința strânge, apasă, oprimă și aduce durere în inimă, în timp ce bucuria lărgește inima și o revigorează. Acest lucru este valabil deopotrivă în sfera naturală și în cea spirituală.

Bucuria este plăcerea, desfătarea și veselia inimii. Ea este expresia unui suflet eliberat (sau lărgit), generată de o binecuvântare prezentă sau de anticiparea unei binecuvântări viitoare. Sfânta Scriptură, cel mai bun și mai infailibil cronicar al naturii, exprimă bucuria prin verbul a te bucura: „Mi se bucură inima în Domnul” (1 Sam. 2:1); prin verbul a lărgi inima: „Îmi lărgești inima” (Ps. 119:32, lit. KJV); prin verbul a se desfăta: „Domnul să-ți fie desfătarea” (Ps. 37:4); și prin verbul a se veseli: „Fii cu inima veselă” (Ecl. 11:9).

Deoarece omul nu este suficient în sine, el trebuie să-și caute toată bucuria și veselia în altă parte, adică în afara propriei persoane. Un om neconvertit percepe că este gol pe dinăuntru, dar nu știe unde se află adevărata și deplina lui sursă de bucurie. Totuși, el trebuie să aibă bucurie, altfel inima îi va sucomba în fața durerilor și a încercărilor. Astfel, el caută bucurie în plăcerile pământești, în care fiecare caută ceea ce este cel mai înclinat să caute și ceea ce i se pare mai oportun. Unul crede că banii îi vor aduce bucurie, în timp ce altul așteaptă să o capete din haine scumpe, case, mobilier și grădini luxuriante. Altul crede că mâncarea și băutura îi vor aduce acest lucru, apoi altul o caută în funcții înalte și în roluri guvernamentale, iar altul se așteaptă să o capete din dragoste și înțelepciune. Astfel, fiecare om trudește pentru propriul câștig și cu propriul obiectiv avut în vedere. Totuși, acest lucru nu aduce împlinire. Inima suferă chiar și atunci când râde, și toate aceste râsete se sfârșesc în durere și plâns veșnic.

Domnul îi face pe copiii Săi, cei ce se bucură de favoarea Sa, să vadă că toate acestea nu sunt decât deșertăciune, păcat și durere, și că orice bucurie și fericire constau din a avea părtășie^[1] cu El. Vom discuta acum despre această bucurie spirituală.

Natura bucuriei spirituale. Această bucurie spirituală constă dintr-o mișcare încântătoare a sufletului, dată de Duhul Sfânt în inima credincioșilor, prin care El îi convinge de fericirea stării lor spirituale, îi face să se bucure de beneficiile legământului harului și îi asigură de fericirea lor viitoare.

Locul acestei bucurii este sufletul sau inima. „Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea” (Ps. 4:7); „inima vi se va bucura” (Ioan 16:22). Această fericire nu este una de aparență, ci este o realitate; ea nu constă dintr-o expresie exterioară, ci mai degrabă dintr-o posesie lăuntrică. Ea nu este ceva extern, care încântă simțurile exterioare, ci pătrunde înlăuntrul sufletului, adică în cele mai adânci [locuri] ale sufletului – intelectul, voința și simțămintele.

Totuși, nu toți oamenii au parte de această bucurie în inimile lor, ci doar cei credincioși. „Iată că robii Mei vor cânta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veți striga, de durerea pe care o veți avea în suflet, și vă veți boci, de mâhnit ce vă va fi duhul” (Isaia 65:14). „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul!” (Ps. 33:1). „Toți cei ce Te caută, să se veselească și să se bucure în Tine!” (Ps. 70:4).

Nimeni nu poate produce această bucurie de unul singur. Ea este o lucrare a harului imposibil de descris al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea” (Rom. 15:13). „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14:17). „Fă-mă să aud veselie și bucurie” (Ps. 51:8). Din acest motiv, David vorbește despre Domnul ca „Dumnezeu, care este bucuria și veselia mea” (Ps. 43:4). Dacă cineva dorește această bucurie, să fie convins cu înțelepciune că nu o poate produce prin puterile sale și că, de asemenea, nu este vrednic să o primească. El trebuie să fie convins că ea vine astfel doar prin Hristos, de la Tatăl, și să se roage în Numele Lui pentru ea: „Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâția ani cât am văzut nenorocirea!” (Ps. 90:15). „Înveselește sufletul robului Tău, căci la Tine, Doamne, îmi înalț sufletul” (Ps. 86:4).

Această bucurie se referă la împăcarea cu Dumnezeu, la faptul că cei credincioși sunt beneficiarii harului, bunătății, dragostei și bunăvoinței Sale, El fiind Dumnezeul și Tatăl lor, partea lor, bucuria și odihna lor, ocrotitorul și fericirea lor, iar Isus Hristos este Mântuitorul lor. Acest lucru se manifestă prin exprimarea bucuriei în Domnul. „Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor!” (Ps. 149:2). „Fă-mă să mă veselesc și să mă bucur de îndurarea Ta” (Ps. 31:7). „Bucurați-vă în Domnul” (Ps. 32:11). „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam; acum să ne veselim, și să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Isaia 25:9). „Mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1:47). Această bucurie este produsă ori de câte ori cei credincioși percep și cred că Dumnezeu le-a dat o binecuvântare prin favoarea Sa. De asemenea, Evanghelia prețioasă, binecuvântările legământului harului și eliberările și binecuvântările din această viață produc o astfel de bucurie. Ele fac acest lucru pentru că cei credincioși înțeleg că, în toate aceste lucruri, Domnul Își manifestă favoarea față de ei. „Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele” (Ps. 119:111). „Cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele” (Ier. 15:16). „Ferice de poporul care cunoaște sunetul trâmbiței, care umblă în lumina Feței Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău, și se fălește cu dreptatea Ta” (Ps. 89:15-16).

Pe lângă beneficiile de care credincioșii se pot bucura aici, în această viață, ei au și făgăduința bucuriei în Cer, care este inexplicabilă și măreață. O, ce minunată este această comoară… Prin urmare, bucurați-vă în nădejde (Rom. 12:12)!

Din ceea ce am spus aici, este clar care este natura adevăratei bucurii spirituale. Acest lucru va fi și mai clar dacă ne vom uita la opusul bucuriei spirituale, ca și la ceea ce seamănă cu ea.

Opusul bucuriei spirituale: tristețea.Al doilea aspect de luat în considerare este opusul sau ceea ce este contrar bucuriei, anume tristețea, și nu vorbim aici doar de tristețea celor nelegiuiți, pentru care sunt pregătite plânsul și scrâșnirea dinților, ci și întristarea celor credincioși. Copiii lui Dumnezeu nu au parte întotdeauna de bucurie pe Pământ, căci s-a prevestit că ei vor plânge, vor fi îndurerați și vor fi întristați (Ioan 16:20). Ei trebuie să aibă parte de experiența amestecării paharului lor cu lacrimi (Ps. 102:9). Acest lucru poate fi cauzat de faptul că ei sunt departe de Dumnezeu, că au o credință slabă, că se tem să nu fie părtași lui Isus; poate fi cauzat de puterea corupției lăuntrice (care nu doar că îi atacă, ci îi și poate ține captivi pentru o perioadă lungă de timp), sau atacurilor Satanei ori diverselor suferințe și necazuri temporare. Prin urmare, lacrimile lor sunt zi și noapte hrana lor, și ei își revarsă sufletul în ele (Ps. 42:3-4); viața lor este petrecută astfel cu durere, și anii lor cu suspine (Ps. 31:10). Totuși, Domnul nu permite ca ei să se prăbușească în durere. El este alături de ei când ei trebuie să treacă prin foc și apă, astfel încât râurile să nu-i înece, și focul să nu-i ardă (Isaia 42:2-3). Totuși, El îi va revigora în durerea lor și apoi va face ca întunericul lor să se risipească. Prin înviorare, El îi va mângâia pe cei care jelesc și va șterge cu dragoste lacrimile de pe ochii lor. El îi cheamă, le vorbește inimii și îi sărută cu săruturile gurii Lui (Cânt. 1:2). Aceasta este făgăduința pe care El le-o dă: „Acum sunteți plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăși, inima vi se va bucura, și nimeni nu vă va răpi bucuria voastră” (Ioan 16:22).

Acum compară tristețea și bucuria, și observă marea diferență dintre cele două. Din aceasta se poate conchide cât de minunată și de dorit este această bucurie, ca și bunătatea de nedescris a lui Dumnezeu, prin care vedem că un popor care este vrednic doar de durere veșnică este umplut de El cu bucurie, și va fi umplut veșnic de o asemenea bucurie specială. Mai mult, deoarece copiii lui Dumnezeu întâmpină multe dureri în această viață, nimeni nu ar trebui să fie prea abătut, ca și cum nu ar fi copil de Dumnezeu, căci lucrurile cu care se confruntă nu sunt diferite de cele de care au parte toți copiii lui Dumnezeu. De asemenea, se poate ca unul să fie trist, smerit și rușinat de păcat, să jelească absența dulcii părtășii cu Dumnezeu, și totuși să se bucure de siguranța stării sale de copil de Dumnezeu, ca și de făgăduința că durerea lui se va transforma în bucurie (Iov 41:22). Cel ce se obișnuiește să fie bucuros prin credință se poartă cu înțelepciune, chiar dacă plânge din cauza asupririi.

Bucuria spirituală falsă. A treia chestiune de discutat este tema bucuriei contrafăcute… Bucuria celor ce cred doar pentru o vreme… seamănă cu bucuria spirituală într-un sens exterior, chiar dacă ea diferă complet de aceasta în natura ei. Astfel de oameni pot fi bucuroși uneori, căci „sămânța căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie” (Matei 13:20; cf. Luca 8:13). Obiectivul lor pare spiritual, pentru că ține de Evanghelie, anume să-L aibă pe Hristos ca Mântuitor, să fie primiți în Cer, să fie numărați printre cei evlavioși, să fie iubiți și lăudați de cei evlavioși, și așa mai departe… Acum compară asta cu bucuria credincioșilor autentici, și vei observa că, în ambele cazuri, obiectul bucuriei lor este același, și totuși, diferența este la fel de mare între natural și spiritual pe cât este între imaginație și adevăr…

În primul rând, orice bucurie autentică izvorăște din credință, datorită lucrării nemijlocite a Duhului Sfânt, chiar dacă aceasta variază mult ca grad de la o persoană la alta.Prin urmare, orice bucurie care nu rezultă din primirea lui Hristos și din unirea cu El, prin care devii părtaș la toate beneficiile Sale, este o bucurie falsă. „Voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8). Famenul și-a continuat drumul bucurându-se după ce a devenit credincios (F.A. 8:37, 39), iar temnicerul s-a bucurat că a crezut (F.A. 16:34).

În al doilea rând, orice bucurie adevărată este experimentată în prezența lui Dumnezeu și în părtășie cu Dumnezeu ca Acela cu care cel credincios este împăcat.„Mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1:47). „Bucurați-vă totdeauna în Domnul!” (Fil. 4:4). „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă!” (Ps. 32:11). „Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul” (Ps. 104:34). Orice bucurie falsă se îndreaptă spre lucruri plăcute firii și care nu se sfârșesc în Dumnezeu. Deși credincioșii autentici se bucură și de fericirea și de lucrurile pe care le au sau le anticipează, ei nu rămân doar la ele, căci așa ceva le-ar fi imposibil. Mai degrabă, în bucuria lor pentru aceste lucruri, ei se regăsesc în prezența lui Dumnezeu.

În al treilea rând, orice bucurie adevărată face ca sufletul să fie mai sfânt, îndepărtându-l de tot ce nu este din Dumnezeu și nu-I este plăcut, anume păcatul.Dumnezeu le lărgește inima celor credincioși și îi face dispuși să împlinească voia Lui din dragoste și smerenie. „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neem. 8:10). „Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoți inima la larg” (Ps. 119:32).

Este imposibil ca, atunci când cineva este fericit, să nu existe și dragoste. Nu poți să nu te bucuri de un beneficiu primit, să nu te bucuri să ai părtășie cu Dumnezeu. Mai mult, nu se poate ca inima să nu fie înclinată să manifeste recunoștință prin a se preda pe sine în slujba Domnului. Când David a exclamat cu bucurie: „Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, și întăritura mea!”, el a exclamat în același glas, „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!” (Ps. 18:1-2). Când a recunoscut că Domnul i-a auzit rugăciunea, el a spus: „Iubesc pe Domnul” (Ps. 116:1)…

Dacă cineva se consideră bucuros și totuși nu este blând în umblarea sa, ci trăiește în lume și cedează în fața poftelor sale, făcând totul cu un țel greșit și umblând după îndemnurile firii sale pământești, bucuria lui nu este o bucurie în Dumnezeu, ci una falsă. Prin contrast, ori de câte ori bucuria izvorăște din credință, ea funcționează în părtășie cu Dumnezeu și dă naștere blândeții, dorinței după El, împotrivirii reale față de păcat și practicii evlaviei – și aceea este bucurie adevărată. Să se bucure inima unei astfel de persoane și să se străduiască să trăiască în continuare în această bucurie.

Fragment din The Christian’s Reasonable Service, ed. Joel R. Beeke, trad. Bartel Elshout, Vol. 2 (Grand Rapids, MI: Reformation Heritage Books, 1992), p. 455-461; folosit cu permisiune

[1] v. Revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 23. Părtășia cu Dumnezeu, 2023, disponibilă la Editura MAGNA GRATIA.