Nicio învățătură mai minunată

Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit (1 Cor. 2:2)

Nu există vreo învățătură mai minunată în sine sau mai necesar de a fi predicată și studiată cum este învățătura despre Isus Hristos și El răstignit. Orice altă cunoaștere, oricât ar fi de deosebită în această lume, este și trebuie să fie evaluată ca nimic altceva decât pleavă prin comparație cu minunăția cunoașterii lui Isus Hristos (Fil. 3:8). În El „sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Col. 2:3).

Eudoxiu¹ a fost atât de impresionat de strălucirea soarelui, încât se gândea că s-a născut doar pentru a o admira. Cu cât mai mult ar trebui să se considere creștinul ca născut doar pentru a admira și a găsi încântare în gloria Domnului Isus. Adevărul acestei afirmații va fi dovedit prin a privi la învățătura despre Hristos având în vedere două considerații.

În primul rând, haideți să privim la aceasta în sens absolut². Făcând acest lucru, trăsăturile dragi cu care învățătura de față este îmbrăcată în mod natural se vor dovedi superioare tuturor celorlalte obiecte de studiu sau științe.

1. Cunoașterea lui Isus Hristos constituie miezul tuturor Scripturilor, scopul și centrul tuturor revelațiilor divine: ambele Testamente își dau întâlnire în Hristos. Legea ceremonială este plină de Hristos, și toată Evanghelia este plină de Hristos. Liniile binecuvântate ale ambelor Testamente se întâlnesc în El. Felul în care cele două se armonizează și se întâlnesc concentric și suav în Isus Hristos constituie scopul esențial al acelei Epistole minunate scrisă către Evrei, îndemnându-i să descopere ceea ce noi putem denumi armonia dulce a ambelor Testamente. Acest lucru susține minunăția și superioritatea indescriptibilă a acestei învățături, a cărei cunoaștere trebuie să constituie, în consecință, o cheie pentru descifrarea celei mai mari părți a Sfintelor Scripturi. Atunci când vrem să înțelegem Scriptura, trebuie să acționăm ca oamenii care au o dilemă și o rezolvă în mare parte în funcție de felul în care ei își însușesc cunoștința lor cu logică și gândire sănătoasă: dacă un învățat ajunge să înțeleagă principiul de bază de care ține rezolvarea dilemei sale, adevărata cunoștință a acelui principiu îl va purta biruitor dincolo de întreaga dilemă și îl va echipa cu o soluție prin care va răspunde oricărui argument. Așa este și cunoașterea adevărată a lui Isus Hristos, asemenea unei chei, care te conduce prin întreg labirintul Scripturilor.

2. Cunoașterea lui Isus Hristos este o cunoaștere fundamentală. Cunoașterea lui Hristos este fundamentală pentru toate harurile, responsabilitățile, mângâierile și fericirea sufletului.

(1) Ea este fundamentală pentru toate harurile. Toate își au începutul în cunoaștere: „omul cel nou… se înnoiește spre cunoștință” (Col. 3:10). La fel ca în vechea creație, și noua creație începe cu lumină: deschiderea ochilor este prima lucrare a Duhului. Cum sunt începuturile harului, așa este și creșterea lui, căci ea depinde de creșterea cunoștinței: „creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru” (2 Petru 3:18). Iată felul în care acestea două – harul și cunoștința – merg pas la pas în sufletul unui creștin: atunci când cunoștința crește, crește și harul.

(2) Cunoașterea lui Hristos este fundamentală pentru toate îndatoririle. Asemenea harurilor tuturor creștinilor, și îndatoririle sau responsabilitățile lor sunt toate construite pe fundamentul cunoașterii lui Hristos. Trebuie un creștin să creadă? Acest lucru nu se poate face niciodată fără cunoașterea lui Hristos: credința este atât de dependentă de cunoașterea Lui, încât ea este imposibilă fără cunoaștere: „Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu” (Isaia 53:11); de aceea, a vedea și a crede sunt considerate sinonime (Ioan 6:40). Vrea un om să nădăjduiască în Dumnezeu? Nu poate face niciodată acest lucru fără cunoașterea lui Hristos, căci El este Autorul acelei nădejdi (1 Petru 1:3). De asemenea, El este și obiectul nădejdii (Evrei 6:19), temelia și suportul ei (Col. 1:27). Tot astfel, așa cum nu poți crede sau nădăjdui, nici nu te poți ruga acceptabil fără a avea un grad adecvat al acestei cunoașteri… Adevărata cale de a conversa cu Dumnezeu și de a te bucura de El în rugăciune este aceea a credinței în El, care acționează atunci când o îndrepți către El, Mijlocitorul… De aceea, cât de indispensabilă trebuie să fie cunoștința lui Hristos pentru toți cei care umblă înaintea lui Dumnezeu în orice îndatorire creștină!

(3) Cunoașterea lui Hristos este fundamentală pentru orice mângâiere. Toate mângâierile credincioșilor sunt râuri care curg din acest izvor. Isus Hristos este obiectul bucuriei credinciosului: bucuria noastră este în „Hristos Isus” (Fil. 3:3). Dacă vei îndepărta cunoștința lui Hristos, creștinul va deveni cea mai tristă creatură din lume, cea mai vrednică de compasiune. Dar dacă Hristos se descoperă și aruncă razele luminii Sale în sufletul lui, acest lucru îl va face să sărute până și rugul pe care stă, îl va face să cânte în mijlocul flăcărilor și să strige de bucurie în mijlocul durerii morții, ca un om care ia parte la împărțirea prăzii.

(4) Cunoașterea lui Hristos este fundamentală pentru fericirea veșnică a sufletelor. După cum, fără aceasta, nu putem împlini nicio îndatorire și nu ne putem bucura de nicio mângâiere, tot așa nu putem să fim nici mântuiți fără ea: „viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Iar dacă a-L cunoaște pe Hristos este viața veșnică, atunci condamnarea veșnică înseamnă să nu-L cunoști pe Hristos. Întrucât Hristos este ușa care deschide cerul, cunoașterea constituie cheia care Îl deschide pe Hristos… Astfel, poți vedea cât de importantă este cunoașterea lui Hristos: ea este necesară în mod absolut pentru a căpăta toate harurile, pentru a împlini toate îndatoririle, pentru a beneficia de toate mângâierile și pentru a căpăta fericirea sufletelor noastre.

3. Cunoașterea lui Hristos este profundă și largă. Toate celelalte științe nu sunt decât umbre prin comparație cu ea. Ea este ca un ocean fără margini și fără fund. Nicio ființă creată nu poate să pătrundă în adâncimea ei. Cunoașterii lui Hristos îi este atribuită înălțime, lungime, lățime și adâncime (Efes. 3:18). Da, ea întrece orice cunoștință. Există o „înțelepciune nespus de felurită a lui Dumnezeu” în Hristos (Efes. 3:10). Ea este de multe feluri și ia multe forme; este cu adevărat simplă, curată și neamestecată cu nimic altceva, și totuși este variată în grade, feluri și administrări. Chiar dacă ceva din Hristos poate fi descoperit într-o epocă și altceva în alta, veșnicia însăși nu poate să Îl descopere pe deplin. Studierea lui Hristos este ca plantarea unei țări proaspăt descoperite: la început, oamenii stau așezați pe malul mării, la limita teritoriului și pe granița ei; acolo locuiesc ei. Apoi, încetul cu încetul, ei cercetează tot mai adânc către inima acelei țări. Dar, o, nici măcar cei mai buni dintre noi n-au trecut cu un centimetru dincolo de granițele acestui vast continent!

4. Studiul lui Isus Hristos este cel mai nobil subiect asupra căruia un suflet se poate aplica vreodată. Cei care își chinuie și torturează mintea cu alte studii, asemenea copiilor, se obosesc pe ei înșiși cu un lucru lipsit de valoare. Îngerii studiază această doctrină și își aruncă privirile atent pentru a vedea adâncimea ei deosebită. Ce sunt adevărurile descoperite în Hristos, dacă nu tainele acelea care stau ascunse din veșnicie în inima lui Dumnezeu? (Efes. 3:8-9). Inima lui Dumnezeu se deschide față de oameni în Hristos (Ioan 1:18). Acest lucru face ca Evanghelia să fie o dispensație³ atât de glorioasă, întrucât Hristos este revelat în atâta slavă prin ea. De aceea, studiul lui Hristos în Evanghelie impregnează o glorie cerească pe sufletul care contemplează la ea.

5. Cunoașterea lui Hristos este cea mai dulce și mai mângâietoare formă de cunoaștere. Ce înseamnă să Îl studiezi pe Isus Hristos, dacă nu să pătrunzi adânc printre izvoarele și venele mângâierii? Cu cât vei pătrunde mai adânc, cu atât mai bogat se vor revărsa aceste izvoare asupra ta. Cum sunt inimile de răvășite la descoperirea lui Hristos în Evanghelie! Ce trăiri, ce lucruri copleșitoare întâlnesc acolo sufletele peste care se revarsă acest har!… Un credincios poate ședea acolo, de dimineață până seara, auzind și ascultând vorbele lui Hristos: „Cerul gurii Lui este numai dulceață” (Cânt. 5:16).

În al doilea rând, haideți să comparăm această cunoaștere cu oricare alta, și se va dovedi superioritatea ei.

1. Orice altă cunoaștere este naturală, pe când cunoașterea lui Hristos este cu totul supranaturală. „Nimeni nu-L cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu-L cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11:27). Nici măcar cei mai înțelepți dintre păgâni n-ar putea să facă vreodată o descoperire a lui Hristos prin cercetările lor cele mai profunde din natură. Comparativ cu cei mai needucați creștini, filozofii cei mai iscusiți n-au fost decât niște copii în cunoaștere.

2. Mulți creștini sunt lipsiți de altfel de cunoaștere. Toate lucrurile și mijloacele din această lume ar fi incapabile să-i facă vreodată pe creștini să stăpânească artele și limbajul celor așa-zis educați. Oamenii cu cele mai bune abilități intelectuale sunt deosebiți și excelează în acestea, dar iată care este taina și superioritatea cunoașterii lui Hristos: oamenii cu cele mai neînsemnate abilități intelectuale ajung să capete cunoștința lui Hristos, prin învățătura Duhului, lucru față de care cei educați și ingenioși sunt cu totul orbi. „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor” (Matei 11:25). „De pildă, fraților, uitați-vă la voi care ați fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele înțelepte” (1 Cor. 1:26-27).

3. Nicio altă cunoaștere nu te va duce vreodată în ceruri, chiar dacă vei atinge perfecțiunea ei. Orice altă cunoaștere este șchioapă și defectă atât în ce privește integritatea părților ei – pentru că îi lipsește elementul esențial, adică Hristos – cât și în ce privește curăția naturii ei. Păgânii cunosc o mulțime de lucruri, dar cresc în deșertăciunea imaginației lor și în eficacitatea și influența acesteia asupra inimii și a vieții lor: „s-au dedat la gândiri deșarte” (Rom. 1:21). Poftele lor sunt întotdeauna mai puternice decât lumina lor (Rom. 1:18). Spre deosebire de aceasta, cunoștința lui Hristos are influențe puternice, schimbând sufletele după chipul Său (2 Cor. 3:18) și, astfel, ea se dovedește a fi o cunoștință mântuitoare pentru oameni (1 Tim. 2:4).

Fragment din cartea „The Fountain of Life” din The Works of John Flavel, Vol. 1, The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org.

Note bibliografice și explicative

(1) Eudoxiu din Knidos (c. 408 î.d.Hr.-c. 355 î.d.Hr.) – astronom și matematician grec.

(2) absolut – considerat în sine, fără a face referire sau comparație cu altceva.

(3) dispensație – o ordine rânduită divin care prevalează într-o anumită perioadă a istoriei.