Hristos, Profetul

Deși există multe alte nume și titluri ale lui Hristos, totuși toate acestea se reduc la slujirile Lui de Profet, Preot și Rege. Se poate observa că acestea sunt împlinite de Hristos în ordinea în care sunt enumerate aici: El a împlinit mai întâi slujirea profetică, în care a intrat odată cu botezul Său și pe care a continuat-o de-a lungul vieții Sale. La moartea Sa, ca Preot, El S-a adus ca jertfă înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele poporului Său, iar acum trăiește pentru a mijloci pentru ei. Odată cu înălțarea Lui la cer, El a fost făcut și declarat Domn și Hristos. El șade ca Rege pe scaunul Său de domnie și, din acel moment, împlinește slujirea Lui regală. Această slujire va deveni tot mai evidentă în viața de apoi. Ne vom îndrepta acum atenția către slujirea Lui profetică…

În primul rând, s-a vestit mai dinainte că Hristos avea să vină în lume având rolul de Profet. De aceea, El a fost așteptat de către evrei în această calitate. Când ei au văzut minunile făcute de El, ei au spus: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat în lume” (Ioan 6:14), cu sensul că acest lucru fusese profețit de către Moise, căruia Domnul îi spusese: „Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine” (Deuteronom 18:15, 18). Aici nu era vorba despre o succesiune de profeți, așa cum spun evreii, căci se vorbește despre o singură persoană… nu despre Iosua, David, nici despre Ieremia, ci doar despre Isus din Nazaret, căruia I se aplică scrierile lui Moise și ale profeților (Faptele Apostolilor 3:22; 7:37)… El a fost „înălțat” de către Dumnezeu ca profet. Evreii cunoșteau aceste lucruri, motiv pentru care L-au glorificat pe Dumnezeu și au considerat acea circumstanță ca fiind o vizitare blândă și plină de har din partea Lui (Luca 7:16). El a fost ridicat „dintre frații Lui”, fiind Fiul lui Avraam, Fiul lui David, parte din seminția lui Iuda, născut în Betleem, așa că era unul dintre Israeliți, după trup.

El era „asemenea lui Moise” – un Profet asemenea lui, ba chiar mai mare decât Moise. Legea a venit prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Hristos. Așa cum Moise a fost ridicat și trimis să fie un răscumpărător al Israelului din Egipt, Hristos a fost ridicat și trimis să fie Mântuitor și Răscumpărător al poporului Său, ba încă un Răscumpărător dintr-o robie mai rea decât cea egipteană. Așa cum Moise a fost credincios peste casa lui Israel, Isus a fost și El credincios peste casa lui Dumnezeu, căci cei doi sunt comparați, însă superioritatea Îi aparține lui Hristos (Evrei 3:2-6). Cuvintele lui Dumnezeu au fost puse „în gura” lui Hristos. Învățătura pe care El a predicat-o nu a fost a Lui, ci a Tatălui Său. El nu a vorbit de la Sine, ci a spus exact ceea ce Tatăl I-a transmis, și a spus tot ceea ce a primit de la Tatăl și ceea ce I-a poruncit Tatăl. Așadar, Hristos a fost credincios Aceluia care L-a rânduit (Ioan 7:16; 8:29; 12:49-50; 15:15; 17:6, 8). De aceea, oamenii trebuiau să ia aminte la Hristos, exact așa cum Tatăl i-a îndemnat pe apostoli să facă, atunci când a spus: „Acesta este Fiul Meu prea iubit… de El să ascultați” (Matei 17:5), referindu-se în mod clar la profeția de mai sus.

Trăsăturile care L-au calificat pe Hristos pentru această slujire profetică au fost și ele prevestite, și țin de darurile și harurile Duhului, pe care Hristos le-a primit fără măsură: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să le aduc vești bune celor nenorociți” (Isaia 61:1). Plecând de la acest pasaj al Scripturii, Hristos a vestit prima Sa predică la Nazaret, și, după ce a citit textul, a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit” (Luca 4:16-21; Isaia 11:1-2).

Există și alte nume ale lui Hristos prin care este identificat în Vechiul Testament, cu referire la lucrarea Sa profetică. El este denumit „Vestitor”, Vestitorul legământului, a Cărui lucrare a fost aceea de a explica și a declara sensul acestuia. Același lucru se aplică expresiei Apostolul mărturisirii noastre: „un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care îi vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze” (Iov 33:23) – un Vestitor și Interpret al gândului și voii lui Dumnezeu, care stă la sânul Său și care a revelat voia Acestuia, a Cărui misiune a fost de a predica neprihănirea Lui înaintea poporului Său. Și Hristos a făcut exact acest lucru (Psalmul 40:9)… El mai este denumit „Sfetnic”, nu doar pentru că a fost preocupat de sfatul păcii, ci și pentru că ne sfătuiește și ne îndeamnă în Evanghelie, slujind deopotrivă sfinților și păcătoșilor (Isaia 9:6; Apocalipsa 3:18). El este ilustrat și ca „Învățător” al căilor lui Dumnezeu și al adevărurilor Evangheliei, denumite Legea sau învățătura Sa (Isaia 2:2-3; 42:4; Ioel 2:23)… Mai mult, El este denumit „lumina” Neamurilor și a Evreilor, care aduce cunoștința clară a adevărului, așa cum se găsește în El însuși (Isaia 9:2; 42:6). În mod asemănător, El este denumit „Martor pe lângă popoare” (Isaia 55:4), fiind Martor al adevărului, lucru pentru care a venit în lume. Și cu adevărat El este Martorul credincios (Ioan 18:37; Apocalipsa 3:14)! Toate lucrurile care au îndreptat privirile către slujirea profetică a lui Hristos s-au manifestat și s-au întâlnit în Isus, Domnul nostru – da, au fost prevestite până și locul și aspectele particulare din Iudeea, unde El trebuia să își exercite slujirea ca Profet (Isaia 9:1, cf. Matei 4:12-15).

În al doilea rând, dovada caracterului profetic al lui Hristos, Cel care trebuia să vină, ține și de minunile săvârșite de El. Unii dintre evreii care au văzut minunea hrănirii celor 5000 de persoane cu cinci pâini și doi peștișori au fost convinși, așa că au spus: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat în lume” (Ioan 6:14). La momentul când El l-a înviat din morți pe fiul văduvei din Nain, pe când acesta era dus spre mormânt, martorii au afirmat: „Un mare proroc s-a ridicat între noi” (Luca 7:16). Tot astfel, ca urmare a minunilor făcute de Hristos, Nicodim a fost convins că Hristos era „un Învățător, venit de la Dumnezeu” (Ioan 3:2). Evreii se așteptau ca, atunci când Mesia avea să vină în lume, El să facă minuni mari și multe. Astfel, ei aveau toate motivele ca să creadă acest lucru, pentru că așa fusese vestit mai dinainte despre El (Isaia 35:4-6). De aceea, când au văzut ce fel și cât de multe erau minunile făcute de Hristos, unii dintre ei au fost convinși prin acestea de faptul că El era Hristosul (Ioan 7:31). Când Ioan Botezătorul a trimis doi dintre ucenicii săi la Hristos pentru a-L întreba dacă El era „Cel ce trebuie să vină” – adică Profetul ce trebuia să vină – sau dacă trebuiau să „aștepte pe un altul”, El îi îndeamnă să meargă și să-i spună lui Ioan ceea ce au văzut și au auzit, adică să-i vorbească despre minunile săvârșite de El. El menționează în mod specific aceste lucruri și încheie acea circumstanță prin a spune că „săracilor li se vestește Evanghelia”, sugerând în mod clar că El era acel Profet care avea să le aducă vestea bună celor sărmani și că minunile Lui constituiau confirmarea acesteia (Matei 11:2-5). Hristos a făcut frecvent apel la minunile Sale, nu doar ca dovezi ale dumnezeirii Lui, ci și în sprijinul calității Sale de Mesia (Ioan 5:36; 10:37-38). Aceste minuni erau autentice, indubitabile. Ele erau minuni care depășeau legile și puterea naturii, pe care o simplă ființă creată nu le-ar fi putut face niciodată!…

În al treilea rând, elementele slujirii profetice împlinită de Hristos au fost următoarele:

1) Prevestirea evenimentelor viitoare. Întrucât El este Dumnezeu atotștiutor, El cunoaște toate lucrurile viitoare… Și le-a vestit mai dinainte, inclusiv lucruri mărunte, precum un măgăruș care este legat într-un anumit loc, către care i-a îndemnat pe ucenici să meargă să îl dezlege. El le-a spus ucenicilor chiar și ce anume îi vor întreba stăpânii acestuia, și ce trebuiau să le răspundă. El le-a spus mai dinainte despre faptul că un om le va ieși în cale cu un vas cu apă, pe care ucenicii trebuiau să îl urmeze, și care îi va conduce la stăpânul casei unde trebuiau să celebreze Paștele împreună cu El (Marcu 11:2-6; 14:13, 16).

Dar Hristos le-a vorbit în mod particular despre suferințele și moartea Lui mai dinainte ca acestea să se întâmple: despre maniera în care va muri, anume prin crucificare (Matei 16:21; 20:18-19; Ioan 12:31-32); despre mijloacele prin care se va produce moartea Lui – printr-unul dintre ucenicii Lui, care Îl va trăda, dându-L în mâinile vrăjmașilor Săi. El știa de la început cine Îl va trăda și le-a spus ucenicilor Lui în general că unul dintre ei va face acest lucru, mai apoi vorbindu-i în mod particular lui Iuda, îndemnându-l ca, ceea ce are de făcut, să facă repede. Când s-a apropiat momentul punerii în scenă a vicleșugului lui Iuda, Hristos le-a spus ucenicilor care erau cu El: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea”; și, la scurt timp, Iuda și-a făcut apariția cu o mulțime mare de oameni și cu o trupă de soldați gata să-L prindă pe Isus la semnalul lui (Ioan 6:64; 13:18, 21; Matei 26:46-47). Hristos a prevestit comportamentul ucenicilor Lui față de El; toți aveau să găsească o pricină de poticnire în El și să Îl abandoneze, spunând chiar, în mod specific, că Petru avea să se lepede de El de trei ori înainte de cântecul cocoșului – și toate acestea s-au împlinit cu precizie matematică (Matei 26:31, 34, 56, 74-75).

Tot astfel, El a vestit mai dinainte învierea Sa din morți în a treia zi, atât prin expresii mai obscure și figurative, cât și prin altele mai simple și mai clare, îndreptând atenția ucenicilor către semnul profetului Iona ca o metaforă a acestei învieri. Apoi, în ciuda tuturor măsurilor de precauție luate de evrei, învierea Lui s-a petrecut așa cum a fost vestită de El în timpul vieții Sale (Ioan 2:19; 12:39-40; Matei 16:21; 27:63-66). El a vorbit mai dinainte despre lucrurile cu care ucenicii Lui aveau să se confrunte și de tratamentul pe care aveau să-l primească din partea oamenilor după înălțarea Lui, anume că aceștia aveau să fie târâți în fața consiliilor de judecată, bătuți în sinagogi și aduși în fața regilor și guvernatorilor pentru Numele Său, că aveau să fie dați morții și că cei care aveau să îi ucidă își imaginau că fac o slujire lui Dumnezeu. Și toate acestea s-au împlinit în toți ucenicii Lui (Matei 10:17-18; Ioan 16:2).

El a prevestit distrugerea Ierusalimului, anume semnele de dinaintea dezastrului, necazul care avea să cadă asupra lui și ceea ce a urmat după acesta (Matei 24:1-51)… Cartea Apocalipsa este o profeție dată de Hristos lui Ioan, privitoare la toate lucrurile care aveau să cadă asupra Bisericii și asupra lumii, lucruri care priveau Biserica, de la învierea lui Hristos și până la cea de-a doua venire a Sa. Cea mai mare parte a acestei profeții a fost împlinită în chip uimitor, și, de aceea, avem motive serioase să credem că și restul cărții va fi împlinit la vremea cuvenită.

2) Lucrarea Cuvântului. În Scriptură, aceasta este uneori denumită prorocie (1 Corinteni 14:3). Această slujire nu a fost împlinită de Hristos doar prin interpretarea Legii, conferindu-i adevăratul sens, îndreptând privirile către spiritualitatea și extinderea ei și apărând-o de interpretările false ale fariseilor (Matei 5:1-48), ci în principal în predicarea Evangheliei. El a fost calificat în sens absolut să facă această lucrare. El a lucrat asiduu, predicând Evanghelia din cetate în cetate, oriunde era trimis, și aceasta în toată Galileea și în celelalte ținuturi (Luca 4:43; Matei 4:23). El a făcut această lucrare cu o autoritate pe care cărturarii și fariseii nu o puteau avea (Matei 7:29), ba chiar cu toată autoritatea, propovăduind tot ce auzise de la Tatăl, care Îi transmisese tot gândul și voia, și care a pecetluit astfel profeția. De aceea, acum nu mai trebuie să ascultăm la revelațiile și profețiile pretinse de oameni, care sunt nepotrivite Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 1:17; 15:15; Evrei 1:1-2; Daniel 9:24) pentru că El a propovăduit adevărul liber, curajos, fără teamă și fără părtinire, așa cum evreii înșiși au recunoscut (Matei 22:16). El a predicat cu atâta înțelepciune, prudență și capacitate de convingere, cum niciun om nu mai vorbise până la El (Ioan 7:46), cu atâta blândețe și folosind cuvinte pline de har – pentru că harul era revărsat de pe buzele Sale – încât cuvintele Lui au fost uluitoare pentru cei care L-au auzit (Psalmii 45:2; Luca 4:22). Această parte a slujirii Sale profetice ține nu doar de lucrarea exterioară a Cuvântului, ci și de iluminarea puternică și interioară a minții, deschizând inimi, ca în cazul Lidiei (Faptele Apostolilor 16:31), lucrare care a însoțit propovăduirea, deschizând mintea ca să înțeleagă Scripturile, ca să primească și să îmbrățișeze adevărul acestora – cuvântul venind nu doar prin vorbe, ci și cu putere, cu Duhul Sfânt și cu multă îndrăzneală.

În al patrulea rând, vremea când această slujire a fost împlinită de Hristos – se poate observa că această slujire poate fi considerată ca împlinită fie „nemijlocit”¹, fie „mijlocit”².

1) Nemijlocit, de către Hristos, în propria Persoană. Această parte a slujirii a fost împlinită aici, pe pământ, în starea Sa de smerire. El a venit ca Învățător din partea lui Dumnezeu, fiind trimis și uns de El pentru a propovădui Evanghelia. El a intrat rapid în această slujire după botezul Său și a continuat să o împlinească până la moartea Sa, dar s-a adresat doar oilor pierdute ale lui Israel, la care fusese trimis. Față de acestea, El le-a dat apostolilor o trimitere de a predica Evanghelia în acea vreme, căci El era „un slujitor al tăierii împrejur” adică un slujitor față de Evreii tăiați împrejur, și doar față de ei (Romani 15:8).

2) Mijlocit, prin Duhul Său, prin profeții Vechiului Testament și prin apostolii și slujitorii din Noul Testament. În acest sens, El a împlinit slujba de Profet atât înainte cât și după starea Sa de smerire.

a. Înainte de întruparea Lui: Fără îndoială că El a apărut uneori în formă omenească și a predicat Evanghelia oamenilor, așa cum a făcut-o părinților din Grădina Edenului, imediat după căderea acestora. El a afirmat că „Sămânța femeii”, adică El³, avea să „zdrobească capul șarpelui”. Astfel, strict vorbind, Evanghelia a început să fie propovăduită de Domnul (Geneza 3:15; Evrei 2:3). Tot așa, sub numele de Îngerul Domnului, și foarte probabil într-o formă omenească, El a venit la Avraam și a predicat Evanghelia, spunându-i: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta” (Geneza 22:15-18; Galateni 3:8). El a fost alături de miile de îngeri la Muntele Sinai… A fost alături de Moise în pustie, căruia i-a vorbit pe Muntele Sinai, dându-i cuvintele vii ale lui Dumnezeu (Psalmii 68:17-18; Faptele Apostolilor 7:38)… întrucât despre Hristos s-a vorbit de către toți profeții sfinți care au fost de la începutul lumii că, prin Duhul Său, El a vorbit în ei și a mărturisit despre suferințele Lui și despre slava care avea să vină (1 Petru 3:18-20; 1:11).

b. Hristos a continuat împlinirea slujirii profetice și după încheierea stării Sale de smerire, adică după ce a fost înviat din morți și înălțat în slavă. El S-a arătat ucenicilor Săi și le-a explicat Scripturile, care vorbeau despre El. Le-a deschis mintea ca să o poată înțelege și le-a vorbit despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. I-a învățat aceste lucruri și le-a împrospătat trimiterea de a predica și de a boteza, lărgind aria lor de lucrare. Hristos a promis prezența Lui alături de ei și de succesorii lor până la sfârșitul lumii. Prin intermediul lor, dar nu în propria Persoană, după înălțarea Sa la cer, El a mers înainte și a predicat pace acelora care erau departe și aproape, deopotrivă Evrei și Neamuri, Hristos vorbind în și prin slujitorii Lui. Cei care îi aud pe aceștia, Îl aud pe El; cei care îi disprețuiesc pe ei, Îl disprețuiesc pe El. Așa continuă și va continua El să împlinească slujirea Sa profetică în și prin slujitorii Lui, prin Duhul Său Sfânt, însoțind propovăduirea lor de-a lungul tuturor veacurilor, până la sfârșitul lumii, până când El îi va fi adunat pe toți aleșii Lui în turma Sa.

Fragment din cartea A Complete Body of Doctrinal Divinity Deduced from the Scriptures, Baptist Standard Bearer, www.standardbearer.org

Note bibliografice și explicative

(1) nemijlocit – direct, fără intervenția vreunui lucru sau a unei persoane.

(2) mijlocit – indirect, acționând prin ceva sau prin cineva.

(3) Unii cred că termenul „sămânța” îi include și pe aleșii lui Dumnezeu.

Cei care vor să le propovăduiască oamenilor trebuie să fie mai întâi învățați ei înșiși de Hristos. Toți profeții din vechime și toți păstorii și învățătorii Noului Testament și-au aprins candelele de la torța Lui… Ceea ce Pavel a primit de la Domnul, a dat mai departe Bisericii. Isus Hristos este Marele Păstor, iar toți cei ce fac slujba pastorală își primesc darurile și trimiterea de la El. Aceste lucruri sunt implicații clare ale slujirii profetice a lui Hristos. – John Flavel