Hristos și Împărăția Lui

Este un lucru evident în sine faptul că slujirea de Mijlocitor între Dumnezeu și oamenii păcătoși trebuie să includă funcția de stăpânire și control regal. Slujirile lui Hristos ca Profet și Preot ar fi fost lipsite de eficacitate fără aceasta. Aproape fiecare pagină a Bibliei este martoră asupra faptului că Mesia cel promis din Vechiul Testament trebuia să fie Rege și că Dumnezeul întrupat al Noului Testament este Rege în cel mai înalt sens.

„O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel” (Numeri 24:17). „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6). „Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt… Cere-Mi, și-Ți voi da neamurile de moștenire, și marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, și le vei sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmii 2:6, 8-9). „Iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7:13-14). La anunțul pe care l-a făcut fecioarei Maria, îngerul Gabriel a spus: „Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1:31-33). Universalitatea, preeminența și caracterul absolut al autorității Sale regale sunt exprimate în cartea Apocalipsa, când este declarat că Mielul este „Regele regilor și Domnul domnilor” (Apocalipsa 17:14) … Titlul care își face loc în mod spontan pe buzele tuturor oamenilor, chiar și în cazul celor indiferenți și neștiutori, dar cu un simțământ cu mult mai profund de pe buzele celor care sunt beneficiarii dragostei Lui, este Domnul – Isus, Stăpânul, Suveranul. El este Rege al regilor, autoritatea Lui fiind universală, stăpânind de la cel mai înalt până la cel mai de jos, cuprinzând sub autoritatea Lui totul, indiferent de autoritatea și puterea avută de aceștia. Stăpânirea Lui este absolută în toate lucrurile, necunoscând vreo limită materială sau spirituală, vremelnică sau în veșnicie – deținând totul, dispunând de tot ceea ce noi suntem și avem în interesele Lui, în întregime și în toate relațiile dintre acestea.

1. Toate aceste lucruri sunt afirmate despre El nu doar ca Dumnezeu, ci și ca Dumnezeu-om, în lucrarea Sa de Mijlocitor între Dumnezeu și om. Fiind cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, egală în putere și glorie cu Tatăl cel veșnic, Cuvântul lui Dumnezeu are stăpânire absolută și inerent suverană peste întreg universul. Autoritatea Lui este intrinsecă¹, nederivată², inalienabilă, fiind aceeași ieri, azi și în veci (Evrei 13:8). Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu și-a exersat dominația suverană peste întreg universul și pe parcursul întregii Lui vieți pământești ca Dumnezeu-om, inclusiv atunci când era un bebeluș în staul sau când a fost atârnat pe cruce, ca o victimă muribundă.

Dar, în calitatea Sa de Mijlocitor, și în întreaga Sa Persoană de după întrupare ca Dumnezeu-om, El a fost recunoscut ca Rege prin autoritatea întregii Dumnezeiri, reprezentată în Tatăl. Suveranitatea Sa mijlocitoare Îi este dată de către Tatăl ca răsplată a ascultării și suferințelor Sale. El „S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:7-11). Această autoritate, atribuită Lui de către Tatăl, este specială, fiind dată în legătură cu mântuirea poporului Său și, în acest scop, spre administrarea tuturor lucrurilor care țin de legământul harului,³ pe care El îl împlinește prin dragostea Lui. Această autoritate regală nu este atașată doar naturii Sale divine, ci și întregii Sale Persoane, ca Dumnezeu-om. Un Om șade acum pe scaunul de domnie al universului. El, care a fost cândva insultat, disprețuit și condamnat prin autoritatea de judecată a lui Pilat, șade acum la dreapta lui Dumnezeu, și stăpânește peste întreg universul, așa cum vom vedea mai târziu, așezat pe scaunul de domnie mare și alb, judecându-i pe toți oamenii. Fratele nostru de sânge deține „toată puterea, în cer și pe pământ” pentru a face ca „toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Atributele naturii divine și ale naturii omenești sunt exersate împreună în administrarea acestei domnii regale. Toate acțiunile Sale regale sunt infinit de înțelepte, neprihănite și puternice, întrucât El este Dumnezeu. Ele sunt în același timp acțiunile unui Om. Ele posedă calități cu adevărat omenești, căci în toată slujirea Lui, El are compasiune pentru neputințele noastre și un ochi deschis pentru nevoile noastre.

2. Hristos este deja Rege pe scaunul Său de domnie, în deplinătatea autorității Sale regale. Evident, fiind Cuvântul cel veșnic, El a fost Mijlocitor între Dumnezeu și omul păcătos încă de la căderea lui Adam. Astfel, sentința Legii ar fi trebuit să fie executată imediat și necondiționat la momentul apostaziei. De atunci, noi am trăit – și istoria omului s-a derulat – sub un sistem al unei așa-zise toleranțe care implică o înfrânare sau amânare a judecății. Desigur, acest lucru a fost posibil doar în măsura în care familia omenească a existat sub protecția unui Mijlocitor divin și competent. Toate funcțiunile slujirii mijlocitoare sunt dependente una de alta. Dacă El a fost denumit „Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8, lit. KJV), trebuie să fi fost Profet înaintea lui Moise, Preot înaintea lui Aaron și Rege înaintea lui David. În aceste privințe, El a fost predecesorul lor și terenul pe care aceștia au crescut, ca și succesorul și antetipul lor. O examinare atentă ne arată că Iehova din Vechiul Testament, care este de altfel denumit Îngerul sau Cel trimis de Iehova, este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, așa cum ne este declarat de către autorul Epistolei către Evrei (cf. Psalmii 45:6-7; Evrei 1:8-9; Geneza 31:11, 13, 48:15-16 cu Osea 12:2-5; Exod 3:1-14 cu Faptele Apostolilor 7:30-35).

Așa cum relatează narațiunea Bibliei, El a stăpânit peste toate viețile oamenilor. El a dat Legea pe Muntele Sinai, incluzând în ea întreg ritualul ceremonial, ca și Cele 10 Porunci. El a scos poporul Israel din Egipt, prin pustie, și l-a așezat în țara sfântă „cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni” (Deuteronom 26:8). El a fost Cel care a purtat bătăliile lor cu filistenii, care a stabilit cine să fie reprezentanții și simbolurile Lui, David și Solomon, prin intermediul scaunelor lor de domnie temporare și simbolice. El a îndreptat întreg cursul istoriei omenești către finalitate, la împlinirea vremurilor, pregătindu-Și propria venire în lume, prin întrupare.

Dar, pe de altă parte, în sensul cel mai strict, trebuie să datăm asumarea oficială și reală a slujirii Sale regale în exersarea ei deplină și vizibilă din momentul înălțării Sale la cer și a așezării Sale la dreapta lui Dumnezeu. El nu ar fi putut în fapt să intre în această calitate regală ca Dumnezeu-om înainte să fi devenit deopotrivă Dumnezeu și om, în acea singură Persoană, prin întruparea Lui. Funcția Să preoțească precedă, într-un sens, funcția Sa regală. Ispășirea săvârșită de El constituie temelia dreptului Său regal de a-Și conduce poporul și a administrării acestei calități regale peste ei. Când El a fost anunțat, s-a vestit astfel: „Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2). El a fost primit de ucenicii Lui și respins de către iudei ca unul care pretindea că este rege. Pilat a scris titlul calității Sale regale în trei limbi și l-a atașat crucii Lui. „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-i fie făcuți așternut al picioarelor Lui” (Evrei 10:12-13). Slujirea Lui regală constituie în esență o dispensație regală a harului prin El, ca Mântuitor. Pentru ca aceasta să poată fi eficace și completă, El afirmă acum că „toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”, și pe aceasta pune temelia Marii Trimiteri adresată Bisericii Sale: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate Neamurile” (Matei 28:18-19). În deosebita zi a Cincizecimii, Petru a afirmat că, atunci când profetul David a relatat promisiunea jurământului lui Dumnezeu de a-L ridica pe Hristos pe scaunul de domnie, el a vorbit despre învierea Lui: „Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți… Să știe bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu L-a făcut Domn și Hristos pe acest Isus, pe care L-ați răstignit voi” (Faptele Apostolilor 2:32-33, 36).

3. Împărăția mijlocitoare prezentă a lui Hristos, Dumnezeu-omul, este universală, cuprinzând întregul univers și fiecare compartiment al acestuia… Acest adevăr este foarte clar și cert prezentat în Noul Testament ca și în orice alt articol al mărturisirilor noastre de credință. În Psalmul 8, Dumnezeu Își declară planul de a pune toate lucrurile sub picioarele omului. Acest plan, spune Pavel, a fost împlinit „în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți, și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii” (Efeseni 1:20-23). Față de ucenicii Lui, El declarat ca temelie a trimiterii pe care le-a dat-o că „toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18). În Filipeni 2:9-10, Pavel spune că „Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ”. Acest lucru include în mod absolut și cuprinzător tot universul în toate categoriile lui, cerul, pământul, Iadul, la fel cum pasajul din Efeseni include toate veacurile, toate epocile, lumea de acum și lumea viitoare. Acest lucru este repetat și accentuat cu o mai mare forță în Evrei 2:8: „dacă I-a supus toate, nu I-a lăsat nimic nesupus”, ca și în 1 Corinteni 15:27, unde „când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel ce I-a supus totul” – adică absolut toate lucrurile, cu excepția lui Dumnezeu Tatăl…

Pentru a face o clasificare a diferitelor aspecte și metode ale acestei vaste administrări a puterii Sale regale, teologii au făcut o deosebire între Împărăția puterii lui Hristos, Împărăția harului Său și Împărăția gloriei Sale. Evident, acestea nu sunt tărâmuri (complet) diferite sau sfere de guvernare, întrucât Împărăția puterii include Împărăția harului, iar Împărăția harului precedă și pregătește calea pentru Împărăția gloriei. Ele constituie mai degrabă metode diferite de a lucra sau sisteme diferite de administrare, toate cuprinse în Împărăția suverană a lui Hristos, Regele.

I. Împărăția puterii lui Hristos. Aceasta constituie domnia providențială a lui Hristos, Dumnezeu-omul, peste întreg universul, în interesele lucrării Sale mijlocitoare ca Răscumpărător al poporului Său. Universul constituie un sistem unitar în toate domeniile sale, materiale și spirituale. Atingerea certă a oricărui obiectiv și controlul absolut al fiecărui departament din această împărăție implică în mod necesar controlul și administrarea coordonată a tuturor părților ei componente.

1. Astfel, Împărăția universală a puterii lui Hristos trebuie să includă, în primul rând, controlul Său providențial asupra întregului univers fizic. Universul material constituie baza necesară a lumii intelectuale, morale și spirituale. Lucrurile de sus nu pot fi guvernate în mod adecvat dacă cele de jos nu sunt controlate. Legile materiei și ordinea lumii materiale rămân aceleași, nicio schimbare neavând locul loc fără ca ea să poată fi descoperită prin știință. Cu toate acestea, realitatea glorioasă este că Hristos, Dumnezeu-omul, ca Rege mijlocitor, a adus sub stăpânirea Sa, în decursul acestei vremi, întreg mecanismul universului material, pe care îl folosește ca instrument pentru stabilirea și înaintarea Împărăției Sale. El ghidează oștile cerești către acest obiectiv suprem. Toate forțele mărețe ale acestei lumi sunt îndreptate către acel scop. Influențele suave ale Pleiadelor ascultă de vocea Sa, iar stelele Orionului sunt în mâinile Sale. Cel care stabilește traiectoriile stelelor nu este doar Dumnezeul absolut, ci și Răscumpărătorul nostru, Omul care este deopotrivă Dumnezeu, Cel care „acoperă cerul cu nori, pregătește ploaia pentru pământ, și face să răsară iarba pe munți. El dă hrană vitelor și puilor corbului când strigă” (Psalmii 147:8-9). El este Acela care cunoaște numărul tuturor firelor de pe capetele noastre (Matei 10:30) și care nu va permite niciunei plăgi să se atingă de locuințele noastre (Psalmii 91:10).

2. Împărăția puterii lui Hristos include guvernarea morală a lui Dumnezeu peste toate creaturile Sale inteligente. Guvernarea morală a lui Dumnezeu peste rasa omenească este doar unul dintre aspectele stăpânirii Sale nelimitate. Îngerii, diavolii și orice alte ființe inteligente pot exista în alte lumi trebuie să constituie un întreg sistematic moral alături de rasa omenească. Întreaga Împărăție morală a lui Dumnezeu trebuie să fie guvernată pe baza acelorași principii generale de dreptate și neprihănire. Voia lui Dumnezeu trebuie să constituie regula comună a tuturor, dragostea să fie motivația lor comună, gloria Lui să fie obiectivul lor comun și părtășia cu El țelul tuturor acestora. În cel mai larg sens imaginabil, Hristos este Regele regilor și Domnul domnilor. Dumnezeu L-a rânduit pe Fiul Său să fie „moștenitorul tuturor lucrurilor”. El este așezat „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi” (Efeseni 1:21). Tot ceea ce există în ceruri și pe pământ, ființe chemate să se plece în fața Numelui lui Isus, include toate creaturile raționale. Toți oamenii și toți îngerii vor fi chemați în fața scaunului Lui de judecată. Demonii sunt „păstrați pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric” (Iuda 6).

Hristos îndeplinește această guvernare morală universală în mod providențial, în diferite modalități, potrivit cu circumstanțele și starea variată a supușilor Lui, dar face acest lucru întotdeauna pe baza acelorași principii de neprihănire și dreptate. El se folosește în prezent de îngeri ca de niște duhuri slujitoare, spre binele poporului Său, și îi va folosi la judecata de apoi ca agenți care pun în execuție cernerea tuturor ființelor. El înfrânează și controlează acțiunile diavolului și ale îngerilor Lui, duhuri ale puterii văzduhului. El controlează toate evenimentele spre binele poporului Său. În mod cu totul special, El îndreaptă evenimentele către obiectivul împlinirii eficace a disciplinei și educației, ca și a pregătirii consecvente a copiilor Lui pentru a se bucura de gloria Lui. Obiectivul este răscumpărarea completă a poporului Său. Pentru a împlini acest țel, toți membrii rasei omenești, în generațiile care s-au succedat și în diversele lor familii sau grupuri etnice, trebuie să fie tratați ca făcând parte din aceeași guvernare morală. În decursul epocii prezente nu avem de-a face cu Dumnezeu doar în sens absolut, ci și în calitatea Sa de Răscumpărător al nostru, Dumnezeu-omul, care este Domnul, Stăpânul tuturor noroadelor. El vorbește fiecărei conștiințe cu autoritate. El are un drept suprem de a controla fiecare viață spre atingerea obiectivelor Sale. El rânduiește fiecare eveniment politic și social, ca și întreaga evoluție a civilizației și activității omenești, spre împlinirea scopului Său suprem. În final, fiecare seminție, popor și limbă va sta înaintea Lui pentru a fi judecată în fața scaunului Său de domnie și pentru a-și avea destinul stabilit prin hotărârea Lui de nestrămutat.

II. Împărăția harului lui Hristos. Această împărăție spirituală, care se bucură de grija specială a lui Hristos, în beneficiul căreia este pusă guvernarea întregului univers de către El, are în vedere, în primul rând, poporul Său spiritual, la nivel individual, și, în al doilea rând, poporul Său organizat colectiv în Biserica vizibilă.

1. Hristos domnește peste cei care sunt ai Lui la nivel individual, atât din interior cât și din exterior. Din exterior, El îi supune pe vrăjmașii lor, înfrânându-l pe Satana, pe îngerii lui și pe oamenii răi. El îi întărește pe copiii Lui când sunt slabi, îi apără în pericole, îi călăuzește și cooperează cu ei în acțiunile lor, și le dă în ultimă instanță biruința în toate luptele, făcându-i capabili să persevereze până la sfârșit, pentru a putea primi cununa vieții. De asemenea, sub inspirația Duhului Său, El creează în poporul Său spiritual compasiune reciprocă și stimulează și călăuzește valuri imense de dragoste frățească… generând toate funcțiunile variate care se manifestă în părtășia sfinților. Din interior, Hristos, Dumnezeu-omul, domnește cu supremație în inima fiecărui creștin. Este imposibil să ne punem credința în Hristos ca Jertfă și Preot al nostru fără ca, în același timp, să ne punem credința completă în El ca Profet al nostru, lăsându-ne gândirea modelată în mod absolut de învățătura Lui, și fără să Îl acceptăm ca Rege, supunând implicit inimile, dorințele și viețile noastre în fața controlului Său suveran. Pavel manifesta o plăcere deosebită de a se denumi doulos, adică un slujitor răscumpărat al lui Isus Hristos. Fiecare creștin Îl denumește în mod spontan Domnul Isus. Voia Lui constituie legea noastră, dragostea Lui este motivația slujirii noastre și gloria Lui este obiectivul nostru. A asculta de voia Lui, a lucra în slujba Lui, a lupta bătăliile Lui și a triumfa în victoriile Lui constituie întreaga noastră viață și bucurie.

2. Împărăția harului lui Hristos cuprinde de asemenea Biserica Lui vizibilă. Deși Biserica adevărată este constituită prin locuirea individuală a fiecărui credincios de către Duhul Sfânt, și deși nicio organizație nu poate să îi ia locul în felul în care ea există, Hristos dorește ca Biserica Lui adevărată, din motive practice evidente, să manifeste tendința spontană și continuă de a se organiza într-o anumită formă vizibilă. Formele ei sunt foarte variate, determinate de diferitele circumstanțe providențiale, însă, chiar dacă aici, pe pământ, poate îmbrăca forme imperfecte, totuși esența este că ea rămâne Biserica Lui autentică. Doar Hristos este Capul legitim al acestei Biserici vizibile, în orice formă ar fi ea organizată. El nu a rânduit pentru Biserica Lui niciun viceregent. El le-a interzis până și ucenicilor Lui să se denumească Rabbi sau stăpân (Matei 23:9-10). El chiar pronunță un blestem asupra acelora care își arogă stăpânirea peste moștenirea Lui, fie că este vorba despre suverani național, patriarhi universali sau papi. Prin Cuvântul Său inspirat și prin Duhul Său, care locuiește continuu în Biserica Lui, a instituit modalitatea de guvernare a Bisericii Sale de-a lungul veacurilor. Astfel, El a rânduit condițiile de membralitate, regulile și slujirile din Biserică… Noi nu suntem obligați să credem nicio doctrină sau să împlinim vreo responsabilitate pe care El n-a revelat-o clar în Cuvântul Lui. Ucenicii lui Hristos sunt oamenii liberi ai Domnului, eliberați de orice robie față de oameni, întrucât ei sunt obligați să asculte în mod absolut doar de El…

Hristos a afirmat că Împărăția Lui nu este din această lume, că nu este o împărăție asociată cu alte împărății, organizații, legi, metode de administrare sau obiective asemănătoare acestora. Ea este o Împărăție spirituală, care le întrepătrunde pe toate celelalte, dar atât de diferită în metodele și obiectivele ei, încât, atunci când este loială Capului ei, nu poate interfera cu niciuna dintre acestea și nu poate intra în nicio alianță organică cu vreuna dintre ele. Capul, membrele, legile, slujitorii, metodele, pedepsele, răsplățile și obiectivele ei sunt toate spirituale, neaparținând acestei lumi, prin aceasta înțelegându-se că ele sunt revelate și aplicate de Duhul Sfânt. Ele îl aduc pe om în relație cu lumea măreață a realităților spirituale care sunt revelate în Scriptură.

III. Împărăția gloriei lui Hristos. În epoca prezentă, Hristos este prezentat în principal ca o Căpetenie cuceritoare, domnind în calitate de Cap al oștirii Sale militante, Căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2:10), Cuceritorul vrăjmașilor Lui și ai noștri, și Cel care supune această lume (Apocalipsa 19:11-16). Totuși, Scriptura revelează mai apoi un moment al finalității, când Împărăția lui Hristos va fi completă, cuprinzându-i pe toți membrii ei, și va ajunge în stare ei perfectă – când toți cei răscumpărați vor fi adunați, criza zilei judecății va fi trecut, trupurile glorificate ale sfinților vor fi reunite cu duhurile lor aduse la perfecțiune, când „scaunul de domnie [va fi] al lui Dumnezeu și al Mielului” și „nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 22:3-4).

Fragment din cartea „Christ the King” din Evangelical Theology, The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org

Note bibliografice și explicative

(1) intrinsec – care ține de o trăsătură de bază sau esențială a acelui lucru.

(2) nederivat – care nu este obținut dintr-o altă sursă.

(3) legământul harului – planul veșnic și plin de har al lui Dumnezeu privitor la răscumpărare, conceput înainte de creația lumii, anunțat pentru prima dată în Geneza 3:15, descoperit progresiv în istorie, împlinit în Persoana și lucrarea lui Isus Hristos, și însușit prin credința în El.