Hristos, Preotul

Acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa. (Evrei 9:26)

Cum împlinește Hristos lucrarea de Preot? Prin faptul că Se aduce ca jertfă pentru a împlini dreptatea divină și pentru a face pace între noi și Dumnezeu, ca și prin a face mijlocire continuă pentru noi. Care sunt, deci, părțile componente ale lucrării preoțești a lui Hristos? Lucrarea preoțească a lui Hristos se constituie din două părți: satisfacerea dreptății lui Dumnezeu și mijlocirea.

În ce privește satisfacerea dreptății lui Dumnezeu de către Hristos, această slujire este constituită din două componente: (1) ascultarea Lui activă, prin faptul că a împlinit orice cerință a neprihănirii (Matei 3:15). Hristos a împlinit tot ceea ce Legea cerea. Viața Lui sfântă a constituit un comentariu perfect asupra Legii lui Dumnezeu, iar El a ascultat de Lege pentru noi. (2) ascultarea Lui pasivă, prin faptul că vinovăția noastră a fost transferată asupra Lui și I-a fost imputată, Hristos suferind pedeapsa pe care noi o meritam. El a venit în această lume pentru a îndepărta păcatul, jertfindu-Se pe cruce. Mielul pascal jertfit era un simbol al lui Hristos care S-a jertfit pentru noi. Păcatul nu putea fi îndepărtat fără sânge. Fără vărsare de sânge, nu există iertare de păcate (Evrei 9:22). Hristos nu a fost doar un Miel fără pată, ci Mielul junghiat.

De ce a fost necesar să existe un preot? Era nevoie de un preot care să fie un mediator, care să mijlocească între ființa vinovată și Dumnezeul cel sfânt. Cum a putut Hristos să sufere, dacă El era Dumnezeu? Hristos a suferit doar în natura Sa omenească. Dar dacă doar umanitatea lui Hristos a suferit, cum ar putea această suferință să satisfacă dreptatea cerută pentru păcat? Natura omenească a Lui a fost unită cu cea divină și, din acest motiv, atunci când natura omenească a suferit, cea divină a fost satisfăcută. Dumnezeirea lui Hristos a susținut natura Lui omenească așa încât să nu sucombe, lucru care a dat vrednicie și merit suferințelor Lui. Altarul sfințește lucrul care este jertfit pe el (Matei 23:19). Tot astfel, altarul naturii divine a lui Hristos a sfințit jertfa morții Sale și i-a dat valoare infinită.

În ce fel este dovedită dimensiunea uriașă a suferințelor lui Hristos? (1) Prin suferințele din trupul Său. El a suferit cu adevărat, nu doar în aparență. Apostolul denumește aceste suferințe cu expresia „moarte de cruce” (Filipeni 2:8)… Numai gândurile îndreptate către aceste suferințe L-au făcut pe Hristos să verse stropi mari de sânge în Grădina Ghetsimani (Luca 22:44). Moartea Lui a fost o moarte rușinoasă, dureroasă, o moarte blestemată. Hristos a suferit în toate simțurile Lui. Ochii Lui au avut înaintea lor două categorii triste de oameni: pe vrăjmașii Lui, care Îl insultau, și pe mama Lui, care plângea. Urechile Lui au fost pline de batjocurile oamenilor: „Pe alții i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui!” (Matei 27:42). Simțul Lui olfactiv a fost dezgustat de flegmele aruncate asupra feței Lui. Limba Lui a simțit amarul oțetului pe care oamenii I l-au dat să îl bea. Mâinile, picioarele și fruntea Lui au suferit dramatic atunci când cununa de spini și cuiele au fost înfipte în ele. Întregul Său trup era o mare rană deschisă, altădată de un alb imaculat, acum însă vopsit în culoarea purpurie a sângelui Său. (2) Prin suferințele Sale sufletești. El a fost strivit în presa mâniei Tatălui Său. Această suferință L-a făcut să strige cu glas tare pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” (Matei 27:46). Pe cruce, Hristos a suferit o dublă eclipsă – o eclipsă a soarelui și o eclipsă a luminii feței lui Dumnezeu. Cât de amară trebuie să fi fost această agonie!… Hristos a simțit durerile Iadului în sufletul Său; chiar dacă nu în persoană, totuși El a suferit echivalentul acestora.

De ce a suferit Hristos? Cu siguranță că nu pentru vreun defect al Său. Mesia „va fi stârpit, dar nu pentru Sine” (Daniel 9:26; Isaia 53:6), ci pentru noi… El a suferit ca să împlinească dreptatea lui Dumnezeu pentru noi. Prin păcatele noastre, noi Îl jignisem într-un mod infinit pe Dumnezeu și, chiar dacă am fi vărsat râuri de lacrimi, dacă am fi adus milioane de jertfe și arderi de tot, tot n-am fi reușit să-L împăcăm vreodată pe Dumnezeul cel mânios. De aceea, Hristos trebuia să moară pentru ca dreptatea lui Dumnezeu să fie satisfăcută.

Uneori se dezbate aprins printre teologi dilema dacă Dumnezeu ar fi putut vreodată să ierte păcatul fără o jertfă. Nu cred că putem să avem vreo dispută pe ceea ce Dumnezeu ar fi făcut, câtă vreme vedem că El a fost hotărât ca Legea Lui să fie împlinită și ca omul să fie mântuit deopotrivă pe calea dreptății și a îndurării, motiv pentru care a fost necesar ca Hristos să-Și dea viața ca jertfă:

(1) Pentru a împlini profețiile Scripturii: „Așa este scris, și așa trebuia să pătimească Hristos” (Luca 24:46).

(2) Pentru a ne aduce în favoarea lui Dumnezeu. Una este ca un trădător să fie iertat, și cu totul altceva este să ajungă prieten cu cel pe care l-a trădat. Sângele lui Hristos nu doar că este denumit jertfă, prin care Dumnezeu a fost liniștit în mânia Lui, ci și o propițiere¹, prin care Dumnezeu Își arată harul și prietenia față de noi. Hristos este scaunul îndurării pentru noi, de unde Dumnezeu ne dă răspunsuri de pace.

(3) Hristos a murit pentru a împlini testamentul Său cu propriul sânge. Au existat multe lucruri care formau moștenirea pe care Hristos a dorit să o lase credincioșilor, dar toate acestea ar fi fost nule și neavenite dacă El nu ar fi murit și dacă, prin moartea Lui, nu ar fi confirmat testamentul Său (Evrei 9:16). Un testament are valoare doar după ce a murit cel care l-a făcut. De aceea, până la moartea lui Hristos, misiunea Duhului, promisiunile, acele lucruri care compun moștenirea, nu au intrat în vigoare. Prin sângele Său, Hristos le-a pecetluit, așa încât credincioșii pot să aibă parte de ele de acum înainte.

(4) Hristos a murit pentru a obține pentru noi locașuri glorioase în ceruri. De aceea, Raiul nu este doar o promisiune, ci și o posesiune „câștigată” (Efeseni 1:14). Hristos a murit pentru ridicarea noastră, El a suferit pentru ca noi să putem domni alături de El, și a stat pe cruce pentru ca noi să putem sta lângă scaunul Lui de domnie. Cerul fusese închis, dar crucea lui Hristos constituie scara pe care noi urcăm la cer. Răstignirea Lui este încununarea noastră.

Aplicații

1) În jertfa sângeroasă a lui Hristos putem vedea natura oribilă a păcatului. Este adevărat, păcatul este atât de odios încât l-a izgonit pe Adam din Paradis și i-a aruncat pe îngeri în Iad. Totuși, ceea ce îi demonstrează acest caracter cel mai mult este că L-a făcut pe Hristos să Își acopere gloria și să Își verse sângele. Ar trebui să privim către păcat cu indignare, să îl vânăm cu o mânie sfântă și să vărsăm sângele acelor păcate care au vărsat sângele lui Hristos… Priveliștea trupului sângeros al lui Hristos ar trebui să aprindă în noi un foc împotriva păcatului… Să nu nutrim vreodată bucurie în noi pentru acele lucruri care L-au făcut pe Hristos să fie Om al durerii.

2) Este Hristos Preotul nostru jertfit? Iată cum se dovedesc și se manifestă îndurarea și dreptatea lui Dumnezeu. Aș putea să spun alături de apostol, „uite-te dar la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu” (Romani 11:22). (1) Bunătatea lui Dumnezeu prin faptul că a oferit o jertfă. Dacă Hristos n-ar fi suferit pe cruce, noi ar fi trebuit să petrecem veșnicia în Iad, împlinind în felul acesta dreptatea lui Dumnezeu. (2) Severitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă a fost vorba de propriul Său Fiu, Fiul dragostei Sale, pentru că păcatele noastre au fost puse asupra Lui, Dumnezeu nu L-a scutit, ci mânia Lui s-a aprins împotriva Fiului Său (Romani 8:32). Dacă Dumnezeu a fost atât de sever cu propriul Fiu, cât de îngrozitoare trebuie să fie mânia Lui în acea zi când ea se va îndrepta împotriva vrăjmașilor Săi! Cei care mor încăpățânați în nepocăință vor trebui să simtă aceeași mânie de care Hristos a avut parte și, pentru că ei nu pot să o suporte imediat, vor trebui să aibă parte de ea pe veci.

3) Este Hristos Preotul nostru, care S-a jertfit pentru noi? Atunci iată, aceasta este dragostea fierbinte a lui Hristos pentru noi, păcătoșii. Augustin² spunea: „crucea a fost un amvon de la care Hristos a propovăduit dragostea Lui față de această lume”. Moartea necesară a lui Hristos a valorat mai mult decât dacă toți îngerii ar fi fost făcuți praf. Moartea necesară a lui Hristos este cu atât mai mult o dovadă a dragostei Lui, pentru că El a murit ca un răufăcător, având aruncată asupra Lui întreaga povară a păcatelor omului, murind astfel pentru vrăjmașii Lui (Romani 5:10). Palmierul își revarsă ca niște lacrimi prețiosul balsam pentru a-i vindeca pe cei care, de fapt, îl taie și îl rănesc. Tot așa, Hristos Și-a vărsat sângele prețios pentru a-i vindeca pe cei care L-au crucificat. El a murit necondiționat. El Și-a adus singur trupul ca jertfă (Evrei 10:10). Chiar dacă suferințele Lui au fost atât de mari încât I-au provocat suspine, lacrimi și sângerări, nimic din toate acestea nu L-au putut determina să renunțe. „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora” (Isaia 53:11). Hristos a fost trudit din greu pe cruce, și totuși n-a abandonat-o, ci a privit la lacrimile și sângele Său cu plăcere, pentru că, prin acestea, El vedea înaintând răscumpărarea aleșilor Lui din lume. O, ce dragoste infinită și uimitoare din partea lui Hristos! O dragoste care întrece orice cunoștință – inegalabilă printre oameni și îngeri (Efeseni 3:19). Cât de profund ar trebui să fim influențați de această dragoste!… La moartea și patima lui Hristos, până și pietrele s-au mișcat: „stâncile s-au despicat” (Matei 27:51). Dacă Îl privim pe Hristos în moartea Lui pe cruce și nu suntem mișcați de dragostea Lui, înseamnă că avem inimile mai tari decât pietrele.

4) Este Hristos jertfa noastră? Atunci iată perfecțiunile jertfei Lui. (1) Jertfa Lui este perfectă. „Printr-o singură jertfă El i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți” (Evrei 10:14). De aceea, cât de jignitoare față de Dumnezeu trebuie să fie gesturile acelora care pun meritele lor și rugăciunile sfinților alături de jertfa lui Hristos! Ei Îl jertfesc zilnic în acel maslu, insinuând că jertfa lui Hristos pe cruce ar fi fost imperfectă. Aceasta este o blasfemie împotriva lucrării preoțești a lui Hristos. (2) Jertfa lui Hristos este meritorie. El nu a murit ca exemplu pentru noi, ci pentru a obține pentru noi o mântuire meritorie. Întrucât Persoana care a suferit era deopotrivă Dumnezeu și om, acest lucru a atras virtute asupra suferințelor Sale, iar păcatele noastre au fost expiate³ și mânia lui Dumnezeu a fost stinsă… Imediat ce Hristos a murit, mânia lui Dumnezeu a fost liniștită. (3) Jertfa lui Hristos aduce cu ea binecuvântări… Ea obține justificarea⁴ ființelor noastre, acceptarea slujirii noastre, accesul curajos la Dumnezeu și intrarea în locul sfânt al cerului (Evrei 10:19)… Așa cum Israelul a trecut Marea Roșie către Canaan, și noi intrăm în Canaanul ceresc, trecând prin Marea Roșie a sângelui lui Hristos.

5) Haideți să aplicăm sufletelor noastre acest sânge al lui Hristos. Toată valoarea unui medicament stă în aplicarea lui. Chiar dacă există medicamentul vindecător în sângele lui Dumnezeu, el nu va vindeca dacă nu este aplicat și folosit prin credință… Credința face ca jertfa lui Hristos să fie socotită în contul nostru. „Hristos Isus, Domnul meu” (Filipeni 3:8). Nu existența aurului în mină este ceea ce îmbogățește, ci atunci când îl ai în mâinile tale. Credința este mâna care primește meritele de aur ale lui Hristos… Credința deschide rănile lui Hristos și consumă băutura prețioasă și dătătoare de viață a sângelui Său. Fără credință, Hristos Însuși nu ne va fi de niciun folos.

6) Jertfirea sângelui lui Hristos ne aduce mângâieri infinite. Acesta este sângele ispășirii. „Crucea lui Hristos este temeiul eliberării noastre” (John Calvin), temelia și izvorul mântuirii noastre. (1) Acest sânge aduce mângâiere când ne simțim vinovați! „O”, spune sufletul, „păcatele mele mă necăjesc, dar sângele lui Hristos a fost jertfit pentru iertarea păcatelor” (Matei 26:28). Haideți să aruncăm toate păcatele noastre asupra lui Hristos, așa încât ele nu vor mai fi ale noastre, ci El le va șterge. (2) Sângele lui Hristos ne aduce mângâiere când ne simțim murdari. Sângele lui Hristos este un sânge al vindecării și al curățării. El vindecă: „prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:5). El este cel mai bun balsam atunci când suntem loviți de armele celui rău, căci vindecă și de la distanță. Chiar dacă Hristos este în ceruri, noi putem experimenta meritele vindecătoare ale sângelui Său în mijlocul problemelor noastre sângeroase. Sângele Lui curăță. De aceea, el este comparat cu un izvor de apă (Zaharia 13:1). Cuvântul lui Dumnezeu este ca o oglindă, care ne arată petele noastre, pe când sângele lui Hristos este un izvor care le spală, transformând lepra noastră în curăție. „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Fără îndoială că există o pată atât de neagră încât sângele lui Hristos nu o mai spală, anume păcatul împotriva Duhului Sfânt. Totuși, în sângele lui Hristos există suficient merit pentru a spăla orice alt păcat, însă cel care a făcut acest păcat nu va putea fi spălat, pentru că el batjocorește sângele lui Hristos și-l calcă în picioare (Evrei 10:29). Iată ce medicament puternic este sângele lui Hristos: el este ancora credinței noastre, izvorul bucuriei noastre, cununa dorințelor noastre și singurul nostru sprijin, atât în viață cât și în moarte. În toate temerile noastre, haideți să ne mângâiem privind constant la jertfa ispășitoare a sângelui lui Hristos. El a murit obținând mântuirea noastră, dar a ieșit biruitor. Înaintea lui Dumnezeu, El a obținut mântuirea noastră prin sângele Lui. Înaintea Satanei, El a fost biruitor, crucea Lui fiind carul Său triumfător, prin care a supus Iadul și moartea în robie.

7) Haideți să Îl binecuvântăm pe Dumnezeu pentru această jertfă prețioasă a morții lui Hristos. „Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul” (Psalmii 103:1). Pentru ce anume Îl binecuvântează David pe Dumnezeu? „El îți izbăvește viața din groapă”. Hristos S-a adus ca jertfă pentru păcat, pentru noi, așa că haideți să aducem și noi ființele noastre ca jertfă de mulțumire înaintea Lui. Dacă un om îl scapă pe un altul de o datorie mare, nu va fi oare recunoscător acesta din urmă? Haideți să ne înfățișăm înaintea lui Hristos cu roadele neprihănirii, care sunt spre gloria și lauda lui Dumnezeu.

Fragment din cartea A Body of Divinity, The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org

Note bibliografice și explicative

(1) propițiere – satisfacerea dreptății divine și, astfel, stingerea mâniei Lui.

(2) Aurelius Augustin (354-430) – teolog și episcop de Hippo Regius, în partea de nord a Africii.

(3) expiat – un lucru pentru care s-a plătit.

(4) justificarea – „Justificarea este un act al harului necondiționat al lui Dumnezeu, prin care El iartă toate păcatele noastre și ne acceptă socotindu-ne neprihăniți înaintea Lui doar ca urmare a faptului că ne-a fost atribuită neprihănirea lui Hristos și că L-am primit numai prin credință.” (Spurgeon’s Catechism, 32). A se vedea revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 1, Justificarea, disponibilă gratuit în format electronic la Editura Magna Gratia, www.magnagratia.org.