Tatăl, ca profet, rege și preot

Fiecare tată are responsabilitatea de a se îngriji de sufletele din familia lui. El este în propria casă un fel de profet, rege și preot, și de aici rezultă și responsabilitatea lui.

În primul rând, el este un profet ce trebuie să dea învățătură și să își instruiască familia. Soțiile sunt chemate să învețe acasă de la soții lor (1 Cor. 14:35), motiv pentru care este un lucru cert că ei trebuie să își învețe soțiile. Părinții au porunca de a-și instrui copiii: „Să îi învățați pe copiii voștri în ele, și să le vorbești despre ele când vei fi acasă” (Deuteronom 11:19). „Creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului” (Efes. 6:4). Învățătura și mustrarea se fac deopotrivă prin rugăciune și laudă înaintea lui Dumnezeu, și prin catehizarea membrilor familiei: „Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești” (Col. 3:16). Rugăciunea tatălui alături de familie ar trebui să îi învețe pe membrii acesteia cum să se roage ei înșiși. Mărturisirile pe care el le face, cererile pe care le aduce înaintea Domnului și îndurările pe care le recunoaște în responsabilitatea sa în cadrul familiei constituie mijloace excelente de a-i echipa pe aceștia pentru timpul lor de devoțiune. Cum se face că mulți… copii, când ajung ei înșiși capi ai familiilor lor, sunt atât de incapabili în a fi glasul rudelor lor înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, dacă nu ca urmare a faptului că și-au trăit copilăria în familii care nu s-au rugat și au fost ținuți în ignoranță cu privire la această îndatorire…?

În al doilea rând, el este un rege în casa lui, pentru a-și conduce familia în frica de Dumnezeu… El trebuie să spună asemenea lui Iosua, „Cât despre mine, eu și casa mea Îi vom sluji Domnului” (Ios. 24:15). Ar fi oare un păcat dacă un prinț nu ar rândui închinarea publică înaintea lui Dumnezeu în regatul său, în condițiile în care el I-ar sluji lui Dumnezeu la palatul lui? Astfel, este evident că este un păcat când acel tată nu rânduiește închinarea în familia lui, chiar dacă el însuși se roagă în odăița lui.

În ultimul rând, el este un preot în casa lui, și acolo unde există un preot, trebuie să existe și o jertfă. Ce altă jertfă poate exista printre creștini, dacă nu jertfa spirituală a rugăciunii și mulțumirii? Astfel, David a plecat de la închinarea publică pentru a se achita de responsabilitățile personale alături de familia lui: „David s-a întors să-și binecuvânteze casa” (1 Cron. 16:43), adică, așa cum spunea cineva, el s-a întors să se închine lui Dumnezeu în spațiul privat al familiei, alături de membrii ei, și să ceară o binecuvântare de la El asupra acestora.

Fragment din The Christian in Complete Armor, The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org.