Medicamentul lui Dumnezeu: rugăciunea

Dumnezeu a plănuit toate lucrurile înainte de existența timpului, iar El este în controlul tuturor lucrurilor din istorie. În lumina acestui adevăr fundamental al credinței creștine, unii ar putea să se întrebe de ce să ne rugăm. Ce efect ar putea să aibă rugăciunile noastre, dacă Dumnezeu a stabilit în planul Său neschimbător tot ceea ce are să se petreacă în viețile noastre? Vom analiza acest important paradox în lumina cărții Iov, și vom căuta să dezvoltăm o teologie a rugăciunii în mijlocul bolii, a suferinței trupești și a morții.

Ideea populară despre rugăciune este că noi cerem și primim sau, în contextul suferinței, bolii și a morții, ne rugăm pentru vindecare, o anumită variație a ideii de a cere și a primi. Chiar dacă aceasta este parte din rugăciune, ea constituie în realitate doar o parte din viața creștină. În esența ei, rugăciunea este o acțiune de comuniune cu Dumnezeul Triunic sub influența Duhului Sfânt (Rom. 8:26-27). Duhul Sfânt intră în comuniune în interiorul nostru, inspirându-ne să ne amintim de promisiunile Tatălui făcute în Hristos, determinându-ne să înțelegem voia Lui în lumina acestor promisiuni și a situației noastre prezente, și făcându-ne capabili să ne întoarcem către El cu cereri după voia Lui, pentru viețile noastre. În exercițiul rugăciunii, Duhul Sfânt ne conduce în părtășia cerească cu Dumnezeul Triunic și cu planul Său răscumpărător în mijlocul circumstanțelor noastre prezente. Rugăciunea este cu mult mai mult decât a cere și a primi. Ea implică reflectare, amintire, mulțumire, discernere, dialog, părtășie, suspine, plângeri, mijlociri, dependență, meditație și dorință după acele lucruri pe care Dumnezeul Triunic vrea să le avem în prezent, în lumina scopurilor Sale răscumpărătoare…

De ce să ne rugăm: La începutul acestui articol, am ridicat întrebarea de ce să ne rugăm, dacă Dumnezeu a plănuit deja totul și dacă El va împlini voia Lui indiferent de ceea ce noi spunem. Există cel puțin trei motive pentru care trebuie să ne rugăm. În primul rând, Biblia ne poruncește să facem asta. Pavel ne spune să „ne rugăm neîncetat” (1 Tes. 5:17). Când Isus i-a învățat pe ucenicii Lui să se roage, El a spus: „când vă rugați” (Matei 6:5, subl.), demonstrând prin aceasta că așteptarea Lui este ca rugăciunea să fie continuă în viața credinciosului. În al doilea rând, rugăciunea ne reamintește de dependența noastră de Dumnezeu. Isus ne-a spus să Îi cerem lui Dumnezeu ca „voia Lui să se facă” și să cerem „pâinea zilnică” (Matei 6:10-11). În final, rugăciunea este mijlocul pe care Dumnezeu l-a rânduit, prin care ne permite să ne exprimăm dorințele înaintea Lui. Pavel ne spune să „aducem cererile noastre la cunoștința lui Dumnezeu” (Filip. 4:6). Atunci când ne gândim la rugăciune, de regulă noi avem în minte în primul rând acest al treilea aspect, dar este la fel de important să ne amintim de datoria noastră față de Dumnezeu și de dependența noastră de El. Biblia ne reamintește că suntem complet dependenți de Dumnezeu chiar și în actul rugăciunii.

Când ne rugăm corect, noi nu ne rugăm de unii singuri, ci Duhul Sfânt, care locuiește în noi, se roagă împreună cu noi și pentru noi.

Pavel scria: „nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu” (Rom. 8:26-27). Duhul Sfânt lucrează în noi, făcându-ne capabili să ne rugăm, și El mijlocește pentru noi după voia lui Dumnezeu.

Rugăciunea adevărată este o rugăciune dependentă de Duhul Sfânt, așa că, atunci când ne rugăm pentru noi înșine sau pentru alții, în mijlocul bolii, a suferinței, a tragediei sau a morții, trebuie să ne rugăm în Duhul Sfânt. Asta înseamnă că rugăciunile noastre trebuie să fie înrădăcinate în Scriptură, care este temelia noastră în ce privește certitudinea legată de voia lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne învață care sunt adevărurile istorice, spirituale, răscumpărătoare, etice și morale. Ea ne oferă promisiuni care să ne mângâie și adevăruri care să ne avertizeze, sfaturi care să ne dirijeze și să ne călăuzească, și învățături despre Dumnezeul Triunic care ne-a iubit și ne-a răscumpărat. Scriptura ne dă încrederea că mărturia ei este relevantă pentru experiențele noastre subiective, și face acest lucru prin Duhul Sfânt.

Scriptura trebuie aplicată în sufletele noastre. Este important să ne exprimăm gândurile, sentimentele și dorințele în rugăciune, dar ele trebuie să se supună Scripturii, iar Duhul care locuiește în noi ne ajută să fim ocrotiți ca să nu ne abatem de pe cale. Când trecem prin suferință, rugăciunile noastre trebuie să includă trei domenii importante, recunoscând în același timp revelația completă a Scripturii, de care ne bucurăm. În primul rând, trebuie să ne rugăm pentru dovada clară a mântuirii în Hristos, Răscumpărătorul nostru și Stânca pe care este întemeiată credința noastră neclintită. În al doilea rând, trebuie să ne rugăm pentru înnoirea omului interior, chiar dacă cel exterior moare cu fiecare zi.

Trupul nostru poate fi pe moarte și se poate îndrepta către mormânt, dar noi trebuie să ne rugăm pentru înnoirea interioară care are loc atunci când Duhul ne pregătește pentru un trup glorios, de după înviere, în ziua răzbunării Dumnezeului nostru. În al treilea rând, trebuie să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne echipeze să facem față fără frică suferinței, bolii și morții, pentru că noi nu ne îndoim de îndurarea atotsuficientă lui Hristos, acceptând și ținându-ne strâns de finalul credinței noastre – Persoana lui Isus – și odihnindu-ne în meritele neprihănirii Sale exclusive pentru mântuirea noastră, exact ca Iov.

Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să întărească unirea noastră cu Hristos: Credința noastră ne unește cu Hristos. De aceea, nu trebuie să ne surprindă că siguranța acestei mântuiri poate fi un domeniu unde se dau bătălii grele în cazul credinciosului care se confruntă cu boală, suferință și moarte. Trupurile noastre sunt păcătoase și, de aceea, sunt afectate de dezechilibre biochimice care pot să ne cauzeze stări de agitație, nervozitate și letargie. Gândirea noastră este păcătoasă și, de aceea, este lovită de anomalii psihologice care dau naștere unei mulțimi de gânduri, sentimente și emoții nepotrivite. Voința noastră este păcătoasă și, prin urmare, este plină de idolatrie, imoralitate și răzvrătire față de Dumnezeu.

Pe deasupra, avem de înfruntat un vrăjmaș, pe Satana, care caută să ne atace constant prădând această depravare adânc înrădăcinată în noi. Nu este surprinzător că, atunci când lovește suferința, trupul și sufletul devin vulnerabili, iar Satana își lansează atacurile. Neputințele care vin ca urmare a îmbolnăvirii pot să încețoșeze claritatea noastră mentală și să facă obscure dovezile clare ale mântuirii noastre în Hristos. Credința operează în domeniul gândirii abstracte, pe care durerea, anxietatea, frica, depresia și instabilitățile neurologice și psihologice o pot încețoșa. De aceea, putem fi împiedicați în exersarea credinței în cunoașterea revelată a lui Hristos. Medicamentele și alte mijloace de tratament pot să trateze simptomele și ne pot ajuta să căpătăm stabilitate trupească și claritate mentală, așa încât trebuie să Îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze aceste mijloace, dar ar trebui să ne rugăm, cel mai important, ca Duhul Sfânt să acționeze direct asupra sufletelor noastre pentru a confirma dovezile clare ale mântuirii noastre în Hristos. Isus spunea: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze” (Matei 16:24). Acest mandat nu are mai puțină autoritate atunci când ne confruntăm cu boală, suferință sau moarte. Trebuie să ne rugăm așa încât să nu facem din suferință, din durerea trupească sau din boală, ori din tratamentele pe care le luăm, punctul central al devoțiunii noastre. Hristos trebuie să fie în centru, iar orice intervenție medicală, farmaceutică sau chirurgicală ar trebui să ne ajute să ne îndreptăm atenția către El. Trebuie să ne rugăm împotriva autocompătimirii. Autocompătimirea nu este niciodată justificată în viața creștinului. Aici sunt acceptate doar actele de lepădare de sine, iar acestea ne ajută să Îl vedem mai clar pe Hristos, să folosim mai înțelept tratamentele medicale și chirurgicale, și să fim făcuți în stare să ne alipim mai strâns de mântuirea noastră în Hristos. Vrăjmașul final este Satana… El este marele înșelător, mincinos și ucigaș. Satana caută să ne distrugă, și el face acest lucru hrănindu-se din slăbiciunile noastre trupești, mentale și spirituale. El este maestru în folosirea depravării umane și a acestei lumi decăzute spre atingerea obiectivelor lui. Țelul lui este să încețoșeze dovezile mântuirii noastre în Hristos, așa încât să ne simțim abandonați de Dumnezeu sau să punem sub semnul întrebării autoritatea Lui asupra vieților noastre. Satana îi întreabă și astăzi pe credincioși, „Oare a zis Dumnezeu?” (Gen. 3:1), iar când suferim de pe urma atacurilor trupești, mentale și spirituale, când moartea se află înaintea noastră, el va folosi această întrebare sau una asemănătoare, ca o capcană care să ne fure încrederea în Hristos. În domeniul suferințelor trupești, Satana va încerca să ne concentreze atenția pe bolile noastre. Satana ar putea spune lucruri precum: „Această suferință este inutilă. Pune-i capăt! Ai putea să te sinucizi legal în Oregon sau Washington. Ia un pumn de medicamente, că oricum nu contează. Ce fel de Dumnezeu ți-ar permite să suferi în felul acesta?” Pe de altă parte, el ar putea să ne atace în felul următor: „Chiar crezi că vei fi eliberat de această suferință trupească după ce vei muri? Aici este totul! Raiul este o poveste. Trebuie să trăiești aici și acum. Caută un alt tratament. Există un alt medicament pe care pot să-l încerci. Ia-l și pe ăla! Trăiește puternic! Cheltuie-ți economiile de o viață pe acea vindecare miraculoasă din New Mexico. Dumnezeu vrea să fii vindecat cu orice preț”.

În viața noastră mentală și spirituală, Satana va încerca să ne stârnească la îndoială și disperare. El ne-ar putea spune lucruri ca acesta: „Prietene, ai motive clare să fii anxios și temător. Ești pe moarte, și tot ceea ce crezi este fals. Isus și mântuirea sunt lucruri ilogice! Dacă Dumnezeu ar fi existat cu adevărat, El nu ar fi permis niciodată să treci prin aceste încercări. Nădejdea ta este construită pe promisiuni deșarte dintr-o carte învechită”. Pe de altă parte, el ar putea spune: „Iadul este o realitate, și acela este locul către care mergi! Fii serios, dacă ai fi crezut cu adevărat în Isus, nu te-ai fi temut de moarte. Dar uite-te la tine! Îți este frică, ai depresii, ești anxios, bolnav și păcătos – și mai pretinzi că ești creștin! Dumnezeu nu-l va accepta niciodată pe unul ca tine. În fapt, El te urăște!” Trebuie să ne rugăm cu pasiune ca Duhul Sfânt să ne dea puterea să privim prin tot acest ecran de fum al Satanei, așa încât să putem vedea clar dovada unirii noastre indestructibile cu Hristos.

Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să înnoiască omul interior: după ce ne-am rugat ca să avem o percepție clară a dovezilor mântuirii în Hristos, trebuie să ne rugăm să putem experimenta înnoirea în omul interior, chiar dacă trupul nostru, adică omul exterior, se degradează. Prin nașterea din nou, noi suntem eliberați spiritual din robia păcatului, din idolatrie, din mâinile Satanei și din moarte. În întreaga persoană a început un proces de înnoire spirituală. În exterior, trupurile noastre materiale sunt pieritoare, scrie Pavel, și totuși la interior, sufletele noastre imateriale sunt „înnoite din zi în zi”, chiar dacă mormântul se apropie (2 Cor. 4:16). Boala, suferința, trauma, decăderea, moartea și toate relele din lumea aceasta își vor pune inevitabil amprenta asupra noastră, dar putem să fim curajoși, deoarece, la interior, Duhul Sfânt ne înnoiește. Este important să observăm că înnoirea spirituală pe care o experimentăm nu se încheie la moarte, ci mai degrabă la doua venire a lui Hristos – în ziua răzbunării Dumnezeului nostru. De aceea, ar trebui să ne rugăm asemenea lui Ioan: „Vino, Doamne Isuse” (Apoc. 22:20)! Finalul răscumpărării este ținta noastră, iar aceasta va avea loc atunci când Isus se va întoarce. În acea zi măreață, vom intra în posesia unui trup asemenea celui cu care Hristos a înviat, și vom fi vindecați fizic. Asemenea lui Iov, rugăciunile noastre trebuie să treacă dincolo de suferințele din prezent, îndreptându-se către nădejdea viitoare a păcii, odihnei, fericirii, vindecării complete și glorificării. Ele nu trebuie să privească doar în imediata apropiere, țintind doar la moarte și la sufletele noastre care vor intra în ceruri, fără trup, ci trebuie să își îndrepte privirile cu mult mai departe, dincolo de moarte și de existența noastră fără trup, privind către sfârșitul lumii așa cum îl știm, către a doua venire a lui Hristos, către ziua răscumpărării, către reunificarea și glorificarea trupurilor și a sufletelor noastre. Rugăciunile noastre trec peste analele timpului până la sfârșitul acestuia, și ele trebuie să așeze dorințele noastre prezente în contextul potrivit și veșnic al răscumpărării, vindecării fizice, restaurării și glorificării.

Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să întărească credința noastră în biruința lui Hristos: În final, trebuie să ne rugăm să fim capabili să perseverăm fără frică în fața morții. Există o frică potrivită de moarte care ne ajută să evităm situațiile care ne-ar putea răni, dar există și o frică înrobitoare de moarte care ne îndeamnă să ne ferim de ea cu orice preț. Împotriva unei astfel de frici înrobitoare trebuie să ne rugăm. Rugăciunea noastră trebuie să cuprindă trei aspecte în acest sens. În primul rând, trebuie să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne dea încredere mai mare în îndurarea autosuficientă a lui Hristos. În al doilea rând, ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne facă în stare să ne ținem mai strâns de finalul credinței noastre – anume Persoana lui Hristos. În al treilea rând, ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne ajute să ne odihnim doar pe meritele lui Hristos în ce privește mântuirea. În ultimă instanță, ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne dea putere să perseverăm mărturisind neclintiți acest adevăr: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Cor. 15:55-57). Isus a obținut victoria asupra morții, și aceasta este temelia încrederii noastre atunci când trecem prin boală, suferință și moarte, fiind împuterniciți de Duhul Sfânt. Îndoielile ne pot asalta, așa că noi ne rugăm pentru o credință mai puternică, care este antidotul față de ele. Isus i-a spus lui Toma, care se îndoise că Domnul înviase din morți: „Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut” (Ioan 20:29). Așa cum spune Isus, cei binecuvântați sunt cei care nu L-au văzut fizic, dar Îl văd spiritual, prin credință. Noi ne rugăm pentru o credință fermă în promisiunile care proclamă îndurarea lui Hristos. Îndurările Dumnezeului Triunic promise în Hristos alungă îndoiala și, pe măsură ce Duhul Sfânt ne dă putere să ni le însușim, ele întăresc credința noastră în Persoana lui Isus. Isus este o Persoană reală, vie, care simte, iubește și căruia Îi pasă. El demonstrează compasiune față de noi (Ioan 1:14), este membru în familia noastră (Rom. 8:15-17) și ne este prieten (Ioan 15:14). Trebuie să ne rugăm ca să putem fi în stare să ne alipim mai strâns de aceste adevăruri, dar rugăciunea noastră nu trebuie să se oprească aici. Isus este de asemenea unic în Persoana Lui. El nu este doar Om, ci este Dumnezeul-Om perfect, Hristosul (1 Tim. 2:5). De aceea, noi ne rugăm să fim în măsură să rămânem lipiți de Hristos ca Mijlocitor, care a anulat moartea noastră prin moartea și învierea Lui (1 Cor. 15:55-57), a deschis calea către Cer (Evrei 9:24) și așteaptă nerăbdător să ne primească de cealaltă parte a mormântului (Apoc. 21:4). Când ne aflăm în durerile bolii, ale suferinței și morții, ele pot să producă schimbări biochimice, neurologice și psihologice care să ne determine să avem gânduri rele, cuvinte aspre și să facem lucruri neevlavioase. Chiar dacă putem avea remușcări și ne putem pocăi, rămânem uneori cu sentimentul că nu suntem suficient de buni ca să intrăm în prezența lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne facă în măsură să ne odihnim în ascultarea impecabilă a lui Hristos față de Legea lui Dumnezeu, în locul nostru. Pavel a fost neobosit în dorința lui de a reitera acest adevăr. El scria următoarele: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Gal. 2:20-21). Isus ne ține în siguranță în mâna Lui, chiar și atunci când noi păcătuim împotriva Sa (2 Tim. 2:13), căci El este Cel care a păzit Legea pentru noi, ne promite iertarea și ne spune că „nu vom pieri niciodată” (Ioan 10:28).

Să ne rugăm pentru vindecare: după ce ne-am rugat pentru lucrarea Duhului Sfânt în noi, putem să-I cerem lui Dumnezeu să adauge zile la viața noastră, dacă El dorește. Când folosesc expresia rugăciune de vindecare, nu mă gândesc la vindecarea miraculoasă, chiar dacă Dumnezeu poate fi înclinat să facă o astfel de vindecare, și uneori ea are loc. Aici nu este vorba despre rugăciuni speciale de vindecare, despre ungere cu untdelemn sau punerea mâinilor care să cauzeze aceste miracole. Mai degrabă mă gândesc la voia predeterminată a lui Dumnezeu. Dacă aceste vindecări coincid cu rugăciunea noastră, slavă lui Dumnezeu pentru voia Lui de a vindeca! Dumnezeu consideră de cuviință în vremea noastră să lucreze vindecarea în mare parte prin mijloacele obișnuite ale științei medicale și a profesioniștilor în sănătate. De aceea, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze și să folosească aceste mijloace, și să nu ne preocupăm excesiv cu minunile. Trebuie să ne trăim viețile, dacă este voia lui Dumnezeu să se întâmple asta, și trebuie ca trăirea noastră să ne facă în stare să proclamăm anul bunătății Domnului. Există trei aspecte de care trebuie să ținem cont atunci când ne rugăm pentru vindecare fizică. În primul rând, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să vindece rana, boala sau suferința pe care o experimentăm prin binecuvântarea Lui asupra tratamentelor medicale, chirurgicale sau farmaceutice. Apoi trebuie să Îi cerem Duhului Sfânt să ne ajute în recuperarea noastră, în reabilitarea și menținerea stării de sănătate, prin tratament, sau să înnoiască puterea noastră fizică în acest proces.

În final, trebuie să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne reamintească de eliberarea pe care Dumnezeu ne-o poate da, și să Îi aducem mulțumiri. Rugăciunea este medicamentul lui Dumnezeu pentru noi în mijlocul bolii, suferinței, traumei, tragediei și morții. Prin practica rugăciunii, noi venim înapoi la Dumnezeu folosind cuvintele Lui, sub inspirația Duhului Sfânt, și pătrundem în profunzimea părtășiei cu El, așa cum a făcut și Iov. În schimb, El ne dă mângâiere, nădejde, călăuzire, siguranță și vindecare spirituală în sufletele noastre. Rugăciunea înseamnă mult mai mult decât să-I cerem lui Dumnezeu vindecare fizică. Este un act spiritual de închinare și de părtășie cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, prin care ne recunoaștem dependența totală de Dumnezeul Triunic, de Duhul Său care locuiește în noi, de voia Lui și de scopurile Sale răscumpărătoare și restauratoare pentru viețile noastre. Rugăciunea în ceasul morții ne menține nădejdile centrate pe Isus. În lumina răspunsurilor deznădăjduite pe care medicina modernă le oferă la finalul vieții, acest adevăr rămâne crucial pentru noi.

Fragment din Compassionate Jesus: Rethinking the Christian’s Approach to Modern Medicine, Reformation Heritage Books, 97-118;heritagebooks.org. Folosit cu permisiune.