Mângâierea lui Dumnezeu în boală

Trebuie să stăm cât mai aproape de gândurile lui Dumnezeu. Trebuie să înfruntăm gândurile și sugestiile întunecate ale Satanei despre Dumnezeu folosind gândurile luminoase și corecte despre El. Dacă nu facem aceasta, el va fi mereu în stare să Îl ilustreze pe Dumnezeu ca ridicându-Se împotriva noastră. Oricât am vrea să ne abatem gândurile de la astfel de idei, cel rău va continua să ne spună: „Dar ce crezi că zice Dumnezeu? Lui nu Îi place nimic în ce te privește, și nici nu Își va schimba opinia vreodată”.

Dar dacă ne-am dus la Dumnezeu și dacă am căpătat o gândire bine echilibrată despre El, Dumnezeu nu poate veni înaintea noastră ca o umbră întunecată, ci El va fi lumină pentru noi. Îl vom cunoaște ca pe un Tată; iar dacă Satana vine să ne necăjească cu gândurile lui despre Dumnezeu, vom putea spune: „Știu cine este El – Tatăl meu din ceruri”. De aceea, eu sunt convins că atributele și caracterul lui Dumnezeu constituie marele meu sprijin în a crede că El este un Dumnezeu al mângâierii. Mai înainte de toate, plecând de la simplul adevăr că El este generos, putem concluziona că este foarte probabil ca El să fie un Dumnezeu al mângâierii. El este ilustrat în toată Scriptura ca un Dumnezeu cu o inimă larg deschisă. El este Acela care nu găsește nicio plăcere în moartea păcătosului, ci mai degrabă vrea ca acesta să se întoarcă de la nelegiuirea lui și să trăiască. El spune: „deschide-ți gura larg, și ți-o voi umple” (Ps. 81:10), „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor” (Evrei 8:12; 10:17). Generozitatea infinit superioară a lui Dumnezeu față de cea a omului este dovedită remarcabil prin ceea ce El îi spune profetului Ieremia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt și sub orice copac verde, și a curvit acolo. După ce a făcut toate aceste lucruri, Eu i-am zis: ‚Întoarce-te la Mine!’” (Ier. 3:6-7, lit. KJV). Alții ar fi spus, „ducă-se”, dar Dumnezeu a zis, „întoarce-te!” Iată adevărata generozitate. În primul verset din acel capitol, Dumnezeu arată că felul omului de a trata o persoană aflată în circumstanțe asemănătoare ar fi foarte diferit, dar El este Dumnezeu, nu om, iar căile și gândurile Sale nu sunt asemenea căilor și gândurilor noastre, căci generozitatea Lui este cu totul diferită de a noastră. Întrucât s-a întâmplat să deschid acum o concordanță biblică, am dat peste cinci pasaje consecutive în care se vorbește despre Dumnezeu ca lăsându-Se înduplecat. „După aceea, Dumnezeu a fost potolit față de țară” (2 Sam. 21:14). „Domnul a fost potolit față de țară, și a încetat urgia deasupra lui Israel” (2 Sam. 24:25). „Căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat” (1 Cron. 5:20). „Manase I-a făcut rugăciuni; și Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile” (2 Cron. 33:13). „Pentru aceasta am postit și L-am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat” (Ezra 8:23). Dumnezeu este „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie” (Exod 34:6).

Atitudinea generoasă a tatălui este demonstrată din belșug în pilda fiului risipitor; tatăl îl primește pe bietul păcătos așa cum este el, fără a-l ocărî, și îl restaurează, îl îmbracă în cea mai bună robă și taie vițelul îngrășat de dragul lui. Dacă am nevoie de ceva, voi fi foarte încurajat să merg să cer atunci când știu că am de-a face cu o persoană generoasă. Știu că el va fi înclinat să mă ajute și să dăruiască abundent, făcându-mi mult bine. Lasă ca acest gând să te mângâie. Nu există niciun cuvânt sărăcăcios despre Dumnezeu în toată Biblia. Poți fi sigur că vei primi de la El ceea ce ai nevoie, pur și simplu datorită a ceea ce este El, în orice lucru pe care El a promis să îl dea. Iar dacă Dumnezeu este generos, atunci El va pune în practică această generozitate; altfel spus, El va revărsa binele fără încetare de la Sine. Dumnezeu nu se mulțumește cu a fi bun, ca și cum ar vrea să păstreze bunătatea Lui pentru Sine. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Rom. 8:32).

Dacă ar trebui să mergem la cineva să îi cerem vreun lucru, și dacă acel om chiar vrea să dăruiască lucrurile de care noi avem nevoie, ce atitudine minunată ar stârni acest adevăr în noi ca să mergem la el și să îi cerem ce dorim! Ar putea oare să aibă Dumnezeu tot ceea ce ne-ar putea face fericiți și mângâiați, dar să nu ne dea niciodată aceste lucruri, nici măcar ca să le gustăm? Cu siguranță că nu! De aceea, dacă îți lipsește ceva, El ți-l va da, iar ceea ce El dă în primul rând este pe Sine, iar dacă acel lucru este caracteristic pentru El, trebuie să fie un lucru bun. Va fi ca o dăruire de Sine față de tine așa cum ești și ținând cont de nevoia ta specifică. El va revărsa torentele Sale în locurile tale goale, în toate fântânile tale seci, în toate ogoarele tale uscate și pe albiile goale; acolo unde ești cel mai sec și în mai mare lipsă, acela este locul cel mai sigur în care El va veni. Apoi putem să primim o mare mângâiere din a ne gândi că Dumnezeu este un Tată pentru noi; în măsura în care, potrivit naturii Lui, El trebuie să facă totul în cea mai bună și perfectă manieră, putem fi la fel de siguri că El va fi pentru noi mai bun decât ar putea fi orice tată pământesc față de copilul lui… Avem un Tată în ceruri, iar El nu va întârzia să împlinească oricare dintre funcțiile Lui ca Părinte al nostru.

De aceea, mângâie-te cu gândul că Acela cu care ai de-a face este în orice aspect Cel a cărui calitate față de tine te asigură de tot ceea ce ai nevoie. Dacă nu te va mângâia Tatăl tău ceresc, cine altcineva ar putea să te mângâie? El este cea mai potrivită Persoană de unde să îți primești mângâierea; de aceea, El este Persoana potrivită de la care să o ceri. Întrucât El este Tatăl, poți să aștepți de la El toată mângâierea. Tocmai prin îndurarea și bunătatea Dumnezeului nostru a răsărit soarele peste sufletele noastre. Iacov ne spune că „Domnul este plin de milă și de îndurare” (Iacov 5:11). Îndemnul de a fi blânzi unii cu alții, miloși și să ne iertăm unii pe alții este întemeiat în astfel de trăsături care se găsesc esențialmente în Dumnezeu: „cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efes. 4:32). Totuși, în loc să mergem la Dumnezeu și la tot ceea ce vine de la El ca urmare a ceea ce este El, noi ne îndreptăm adesea privirile către noi și către ceea ce noi ne închipuim că merităm, motiv pentru care nu avem niciun pic de mângâiere. Mângâierea nu va veni niciodată spre noi pe o astfel de cale. Trebuie să privim la noi înșine cu așteptarea că tot ce găsim este goliciune completă, astfel că vom conștientiza că nu ne putem îmbunătăți situația nici măcar în cea mai mică măsură. Dacă ne conștientizăm această goliciune, acest lucru nu trebuie să ne surprindă, nici să ne tulbure și nici să ne descurajeze; ea izvorăște pur și simplu din ceea ce suntem noi, în esența noastră. Dacă ne propunem să descoperim ceva despre noi înșine, tot ceea ce vom descoperi va fi această goliciune; cu cât vom săpa mai adânc în ființele noastre, cu atât o vom descoperi mai mult. Prin contrast, toate descoperirile lui Dumnezeu vor fi caracterizate de plinătate, iar atunci când punem în contrast plinătatea Lui și goliciunea noastră, atunci ne vom găsi mângâierea. Prin urmare, îmbăiază-ți gândurile în Dumnezeu. Fii bogat în El – sărac în tine însuți, dar bogat în El! Vezi cum este El. Întreaga Lui natură, toate afirmațiile Sale și toate acțiunile Lui sunt argumente în favoarea mângâierii. Ea nu este o mângâiere pentru cel care nu se pocăiește și pentru cel care vrea să trăiască independent de Dumnezeu, nici pentru cei care cred că nu au nevoie de așa ceva, ci pentru toți cei ce vor să se smerească, care se văd nevoiași și vor să fie hrăniți dintr-o sursă din afara lor. De aceea, când vorbești cu tine în gândurile tale, spune-ți următoarele lucruri: „Cine știe cum este Dumnezeu mai bine decât El însuși? Tot ceea ce El îmi spune mă îndreaptă către mângâiere. L-aș Îl ilustra greșit pe Dumnezeu dacă m-aș aștepta la vreun lucru rău din partea Lui. Nu voi accepta părerea Satanei despre Dumnezeu; ce interes ar putea avea el, altfel decât să Îl vorbească de rău? Nu voi accepta părerile amăgitoare, suspicioase și ignorante ale inimii mele despre El, căci pot fi sigur că ele izvorăsc din biata mea fire decăzută. Mă voi arunca în totalitate în brațele lui Dumnezeu, așa cum S-a revelat El. Îmi voi păstra ochii ațintiți spre El și îi voi închide față de orice altceva. Voi rămâne la ceea ce El a descoperit. Eu nu pot fi decât ceea ce sunt – gol; iar El nu poate fi decât ceea ce este – Cel ce umple acel gol. De aceea, voi primi din plinătatea Lui și, pentru că El este astfel, voi avea parte de har, ca să fiu ajutat în fiecare vreme de nevoi”.

Fragment din Când lovește suferința, disponibilă gratuit la Editura MAGNA GRATIA.