Cel pe care îl iubești este bolnav

Doamne, iată că acela pe care-l iubești, este bolnav (Ioan 11:3).

Isus îi iubea pe Maria, Marta și Lazăr. Este un lucru fericit când o întreagă familie trăiește în dragostea lui Isus. Ei formau un trio fericit; și, da, așa cum șarpele a venit în Paradis, așa s-a furișat și întristarea în familia lor liniștită din Betania. Lazăr era bolnav. Ei toți s-au gândit că, dacă Isus ar fi fost acolo, boala ar fi fugit din prezența Lui; de aceea, ce altceva ar fi putut să facă decât să-L înștiințeze de încercarea lor? Lazăr era aproape de ușa morții și, de aceea, surorile lui dragi I-au relatat imediat situația, spunând: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești, este bolnav”.

De atunci încoace au existat multe circumstanțe când același mesaj a fost trimis la Domnul nostru, căci în multe cazuri El Și-a ales poporul „în cuptorul urgiei” (Isaia 48:10). Despre Domnul însuși este spus: „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” (Matei 8:17); așa că nu este niciun lucru extraordinar ca membrele să se asemene Capului în acest lucru.

Observați, în primul rând, un fapt menționat în text: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești, este bolnav”. Surorile erau întrucâtva uimite că a trebuit să se întâmple așa ceva, căci cuvântul iată implică o măsură de surprindere. „Noi îl iubim și vrem să îi facem bine ca să se însănătoșească. Tu îl iubești, și totuși el încă este bolnav. Tu îl poți vindeca printr-un singur cuvânt. De ce, atunci, este bolnav cel pe care îl iubești?” Dragii mei, oare nu v-ați întrebat și voi adesea cum se potrivește boala sau durerea voastră cu faptul că sunteți aleși, chemați și făcuți una cu Hristos? Eu îndrăznesc să spun că o astfel de situație v-a pus într-o mare încurcătură; cu toate că acest lucru este neîndoielnic unul ciudat, este unul la care ar trebui să vă așteptați.

Nu trebuie să ne mire că acela pe care Domnul îl iubește este bolnav, căci este doar un om. Dragostea lui Isus nu ne desparte de necesitățile și infirmitățile vieții omenești. Oamenii lui Dumnezeu rămân oameni. Legământul harului nu este o scutire de tuberculoză, reumatism sau astm. Bolile care vin asupra noastră ca urmare a trăirii în trup ne vor însoți până la mormânt, căci Pavel a spus: „în cortul acesta deci, gemem apăsați” (2 Cor. 5:4). Cei pe care Domnul îi iubește sunt chiar mai predispuși la îmbolnăvire, pentru că ei se află sub o disciplină specială. Este scris că „Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și-l bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește” (Evrei 12:6). Suferința de un fel sau altul este unul dintre semnele copiilor cu adevărat născuți din Dumnezeu, și vedem frecvent cum încercarea credinței ia forma bolii. Prin urmare, ar trebui să ne mirăm că trebuie să vizităm camera suferinței? Dacă Iov, David și Ezechia au trebuit să sufere, cine suntem noi să fim uimiți când trecem prin boală?

Nu este niciun lucru cu totul surprinzător că suntem bolnavi, dacă ne gândim la marele beneficiu care vine deseori asupra noastră prin boală. Nu știu ce binecuvântare anume a venit asupra lui Lazăr, dar mulți ucenici ai lui Isus ar fi fost aproape inutili dacă n-ar fi avut parte de suferință. Bărbații puternici sunt înclinați să fie aspri, dominatori și lipsiți de afecțiune, astfel că trebuie să fie puși în cuptor și înmuiați. Am cunoscut femei creștine care n-ar fi fost niciodată atât de blânde, tandre, înțelepte, experimentate și sfinte dacă n-ar fi fost înmuiate de dureri fizice. În grădina lui Dumnezeu există roade care nu se pot coace vreodată până nu sunt lovite. Tinerele femei care sunt înclinate să fie ușuratice, îngâmfate sau limbute ajung adesea învățate să fie pline de dulceață și lumină prin faptul că trec prin boli repetate, prin care învață să se așeze la picioarele lui Isus. Multe au fost făcute în stare să spună asemenea psalmistului: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale” (Ps. 119:71). Din acest motiv, până și cele mai alese și mai binecuvântate dintre femei pot simți cum o sabie le străpunge inima (Luca 1:28; 2:35).

În multe cazuri, îmbolnăvirea celor iubiți de Domnul este trimisă spre binele altora. Lazăr a fost lăsat să se îmbolnăvească și să moară, pentru ca, prin moartea și învierea lui, apostolii să aibă parte de binecuvântare. Boala lui era „spre slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:4). De-a lungul celor nouăsprezece secole de la îmbolnăvirea lui Lazăr, toți credincioșii au beneficiat de pe urma situației lui, și chiar în aceste momente sper că noi toți vom pleca de aici mai buni deoarece el a zăcut lovit de boală și a murit. Biserica și lumea pot să capete avantaje imense prin întristările oamenilor credincioși. Cei nepăsători pot fi treziți, cei loviți de îndoieli pot fi convinși de adevăr, cei necredincioși pot fi convertiți, cei întristați pot fi mângâiați prin mărturia pe care noi o dăm în boală și, dacă așa stau lucrurile, oare ar trebui să ne dorim să evităm durerea și slăbiciunea? Nu ar trebui mai degrabă să fim dornici ca și prietenii noștri să spună despre noi, „Doamne, iată că acela pe care-l iubești, este bolnav”?

Totuși, textul nostru nu doar relatează un fapt, ci menționează și o mărturie despre el. Surorile au trimis și I-au spus lui Isus. Haideți să păstrăm o comunicare constantă cu Domnul nostru, vorbindu-I despre tot ce se petrece cu noi… Isus știe totul despre noi, dar este o mare eliberare să ne vărsăm inimile înaintea Lui. Când ucenicii zdrobiți în inimă ai lui Ioan Botezătorul l-au văzut pe liderul lor decapitat, „au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat, și s-au dus de I-au dat de știre lui Isus” (Matei 14:12). Nu puteau face un alt lucru mai bun. În toată tulburarea lor, ei I-au trimis un mesaj lui Isus, pentru că nu puteau ține toată durerea în ei înșiși. Înaintea Lui nu este nevoie să avem rezerve, nici nu trebuie să ne temem că ne-ar trata cu vreo mândrie rece, cu indiferență sau cu amăgire crudă. El este un confident care nu ne poate trăda vreodată, un prieten care nu ne va refuza nicicând.

Când Îi spunem totul lui Isus, avem această nădejde sănătoasă că El va veni în sprijinul nostru. Dacă mergi la Isus și Îl întrebi, „Doamne, Tu, cel plin de har, de ce sunt bolnav? Credeam că eram util fiind sănătos, dar acum nu mai pot face nimic. De ce mi se întâmplă asta?” – El poate găsi de cuviință să îți arate de ce; dacă nu, El te va face dornic să suporți voia Lui cu răbdare, chiar dacă nu știi motivul. El poate să aducă adevărul Lui în mintea ta ca să te înveselească, ca să îți îmbărbăteze inima cu prezența Lui, ca să îți trimită mângâieri neașteptate și să îți dea putere să Îl lauzi în suferințele tale. „Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru” (Ps. 62:8). Marta și Maria n-au trimis în zadar să Îl anunțe pe Isus, și nimeni nu-I caută fața degeaba.

Amintește-ți și că Isus îți poate da vindecarea. N-ar fi înțelept să trăim printr-o presupusă credință fără să căutăm ajutorul medicului și a medicamentelor prescrise de el, la fel cum nu este înțelept să ne dispensăm de măcelar și de croitor, dar să ne așteptăm să fim hrăniți și îmbrăcați prin credință; dar în astfel de situații am fi mult mai bine decât să uităm de Domnul și să ne încredem doar în om. Vindecarea trupului și a sufletului trebuie căutate de la Dumnezeu. Noi ne folosim de medicamente, dar acestea nu ne pot face nimic bun fără Domnul, care „vindecă toate bolile [noastre]” (Ps. 103:3). Putem să-I spunem lui Isus de toate durerile și suspinele noastre, de declinul gradual al sănătății și chiar de tusea noastră deranjantă. Unor persoane le este teamă să meargă la Dumnezeu și să Îi vorbească despre sănătatea lor. Ele se roagă pentru iertarea păcatelor, dar nu îndrăznesc să Îi ceară Domnului să le ia durerea de cap; și, cu toate acestea, dacă toate firele de păr de pe cap ne sunt numărate de Dumnezeu, nu este un lucru prea mărunt ca El să îndepărteze tusea sau să ne elimine presiunea din cap. Greutățile noastre mari trebuie să fie foarte mărunte pentru Dumnezeul cel măreț, așa că mărunțișurile noastre nu pot fi mai greu de împlinit. Este o dovadă a măreției minții lui Dumnezeu că, deși stăpânește peste ceruri și peste pământ, El nu este atât de absorbit de aceste preocupări importante încât să uite de cea mai măruntă durere și nevoie a vreunuia dintre bieții Lui copii. Putem merge la El cu respirația noastră grea, căci El a fost cel care ne-a dat plămâni și viață. Putem să-I vorbim despre ochii care ne slăbesc tot mai mult, despre urechile care ne cam lasă, căci El le-a făcut pe amândouă. Putem să menționăm genunchiul înmuiat, degetul care nu se mai poate strânge, gâtul înțepenit și piciorul lovit, căci El a făcut toate aceste membre ale noastre, le-a răscumpărat pe toate și le va învia pe toate din mormânt. Mergi de îndată la El și spune-I: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești, este bolnav”.

În al treilea rând, să observăm evoluția cazului lui Lazăr, și să vedem ce trebuie și ce nu trebuie să așteptăm când trecem prin boală. Nu încape îndoială că, atunci când Maria și Marta au trimis să-L înștiințeze pe Isus, ele se așteptau ca Lazăr să se însănătoșească imediat ce mesagerul avea să ajungă la Domnul, dar dorința lor nu le-a fost împlinită. Domnul a rămas în același loc vreme de două zile, astfel că n-a vorbit despre ideea de a merge în Iudeea decât după ce a știut că Lazăr era mort. Acest lucru ne învață că Isus poate să fie informat de suferința noastră, și totuși să acționeze ca și cum ar fi indiferent față de ea. Nu trebuie să ne așteptăm să primim răspuns la fiecare caz când Îl rugăm să ne vindece, căci dacă așa ar trebui să procedeze El, nimeni n-ar mai muri, indiferent dacă pentru el s-ar ruga un copil sau vreo rudă. În rugăciunile noastre pentru viețile copiilor preaiubiți ai lui Dumnezeu, trebuie să nu uităm că există o rugăciune care ar putea să se intersecteze cu ale noastre, căci Isus se roagă astfel: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea” (Ioan 17:24). Noi ne rugăm ca ei să rămână cu noi, dar când recunoaștem că Isus îi vrea sus, ce altceva am putea face decât să admitem că El are dreptul dintâi și să spunem: „nu cum voiesc eu, ci cum voiești Tu” (cf. Matei 26:39)? În cazul nostru, noi ne putem ruga ca Domnul să ne ia la El, și totuși, deși El ne iubește, El poate permite să se înrăutățească situația noastră, și doar în final să murim. Ezechia a primit 15 ani în plus la viața lui, dar noi am putea să nu primim nicio zi în plus. Nu fi înnebunit atât de mult după viața cuiva care îți este drag, nici măcar după propria viață, ca nu cumva să te dovedești un răzvrătit față de Domnul. Dacă te agăți prea strâns de viața cuiva drag, îți poți face o nuia pentru propria spinare; și dacă îți iubești prea mult viața pământească, îți croiești o pernă spinoasă pentru patul morții. Copiii sunt adesea idoli și, în astfel de cazuri, cei care îi iubesc prea mult sunt idolatri. Am putea să ne facem la fel un dumnezeu de lut și să ne închinăm la el, așa cum se spune că fac hindușii, la fel cum ne închinăm la semenii noștri – căci ce sunt ei, dacă nu făpturi de lut? Să ne fie oare țărâna atât de dragă încât, din cauza ei, să ne certăm cu Dumnezeul nostru? Dacă Dumnezeul nostru ne lasă să suferim, haideți să nu cârtim. El trebuie să facă asta pentru noi, căci este cel mai bun și mai blând lucru, căci El ne iubește mai bine decât ne iubim noi înșine.

V-am auzit oare spunând, „Da, Isus i-a permis lui Lazăr să moară, dar l-a înviat apoi”? Răspunsul meu este acesta: El este învierea și viața și pentru noi. Fiți mângâiați în legătură cu cei care au plecat în veșnicie: „Fratele tău va învia” (Ioan 11:23), și noi toți, cei care avem nădejdea în Isus, vom fi părtași învierii Domnului nostru. Nu doar că sufletele noastre vor trăi, ci și trupurile noastre vor învia într-o stare neputrezicioasă. Mormântul va sluji doar ca un cuptor de rafinare, iar acest biet trup nu va mai învia în aceeași stare.

Unii creștini sunt mult înveseliți la gândul de a trăi până ce va veni Domnul, ca să scape astfel de moarte. Vă mărturisesc că nu mi se pare un câștig uriaș, căci departe de a mă simți favorizat față de cei care au adormit, cei care sunt în viață și rămân așa până la venirea Lui vor rata un element al părtășiei în El – anume că nu mor și nu înviază ca Domnul lor (1 Tes. 4:15-17). Dragilor, „toate lucrurile sunt ale voastre”, iar moartea este menționată expres în acea listă (1 Cor. 3:21-22); de aceea, nu vă îngroziți de ea, ci mai degrabă tânjiți după seara când veți lăsa în urmă aceste trupuri, ca să vă puteți odihni în Dumnezeu.

Voi încheia cu o întrebare: „Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr” (Ioan 11:5) – vă iubește Isus într-un sens special și pe voi? Vai, mulți bolnavi nu au nicio dovadă a unei iubiri speciale a lui Isus față de ei, căci ei nu I-au căutat niciodată fața și nici nu și-au pus credința în El. Isus ar putea să le spună, „niciodată nu v-am cunoscut”, căci acești oameni au întors spatele sângelui și crucii Lui. Răspundeți în inimile voastre la această întrebare: „Îl iubiți pe Isus?” Dacă da, Îl iubiți pentru că El v-a iubit mai întâi. Aveți credință în El? Dacă da, acea credință este dovada că El v-a iubit dinainte de întemeierea lumii, căci credința este dovada prin care El devine cununat cu preaiubiții Lui.

Dacă Isus vă iubește, iar voi sunteți bolnavi, lăsați ca toată lumea să vadă cum Îl glorificați pe Dumnezeu în mijlocul suferinței voastre. Prietenii și cadrele medicale să vadă cum Domnul îi înveselește și îi mângâie Domnul pe preaiubiții Lui. Supunerea voastră sfântă să îi uimească și să îi determine să Îl admire pe Preaiubitul vostru, care are un har atât de mare față de voi încât vă face fericiți în durere și bucuroși la porțile mormântului. Dacă religia voastră prețuiește câtuși de puțin, ar trebui să vă susțină acum și să îi convingă pe necredincioși să vadă că cel pe care Domnul îl iubește este într-o stare mai bună în boală decât este necredinciosul când este sănătos tun și plin de putere.

Dacă nu știți dacă Isus vă iubește, vă lipsește cea mai strălucitoare stea care vă poate înveseli noaptea suferinței. Sper că nu veți muri în această stare și că nu veți trece în cealaltă lume fără să vă bucurați de iubirea lui Isus. Aceasta ar fi cu adevărat o soartă groaznică. Căutați-I fața de îndată, și se poate ca boala de care suferiți acum să fie parte din calea plină de dragoste pe care Isus vă aduce la El. Doamne, vindecă-i pe toți acești bolnavi în suflet și în trup! Amin.

Fragment dintr-o predică rostită la sanatoriul de la Mentone.