Plăcută în ochii soțului ei

Una dintre trăsăturile de căpătâi dintr-o soție este credincioșia, în cel mai larg sens al termenului. „Inima bărbatului se încrede în ea” (Prov. 31:11)… Cea mai mică umbră de îndoială distruge pacea căminului. O adevărată soție dovedește prin caracterul și prin purtarea ei că este vrednică de încrederea soțului ei. El are încredere în dragostea ei, știind că inima ei este dedicată lui în întregime și neschimbător. El are încredere în felul în care ea administrează gospodăria, astfel că îi încredințează grija căminului. El știe că ea este dedicată tuturor intereselor lui, că este prudentă și înțeleaptă, nu cheltuitoare sau extravagantă. Pentru o adevărată soție, o trăsătură esențială se arată când soțul ei poate să lase liniștit administrarea tuturor treburilor familiei în mâinile ei, știind că ele se află pe mâini bune. Cheltuiala și extravaganța soțiilor au distrus fericirea multor familii și au ruinat multe case. Prin contrast, mulți bărbați datorează prosperitatea lor prudenței soțiilor lor și felului înțelept în care ele administrează treburile casei.
Orice soție adevărată face din interesele soțului ei interesele proprii. În timp ce el trăiește pentru ea, purtând-0 în inimă și trudind pentru ea în toate zilele lui, ea se gândește doar la lucrurile prin care poate să îl facă fericit. Când poverile apasă asupra lui, ea va încerca să le ușureze prin simpatia, veselia și inspirația dragostei ei. Ea participă cu zel și entuziasm la același jug, alături de el. Ea nu este niciodată o povară care să îl tragă în jos, căci se dovedește putere în inima lui, ajutându-l întotdeauna să facă lucruri mai bune și mai nobile.
Nu toate soțiile sunt astfel de binecuvântări pentru soții lor. Femeia este comparată uneori cu vița, în timp ce bărbatul cu stejarul puternic de care vița se agață. Dar există feluri diferite de vițe. Unele împodobesc frumusețea și cununa strălucitoare a stejarilor asemenea unei haine, acoperindu-i în zilele de vară cu frunzele lor verzi și cu ciorchinii bogați agățați toamna de crengile lor, în timp ce altele îi înconjoară cu brațele lor doar ca să le fure seva vieții și ca să le secătuiască puterea, până îi sugrumă, îi lipsesc de strălucire, le fură cununa și lasă în urma lor doar un trunchi care nu mai poate fi de folos decât să fie pus pe foc.
O soție adevărată face ca viața bărbatului ei să fie mai nobilă, mai puternică și mai strălucitoare prin atotputernicia dragostei ei, care îndreaptă toate forțele omului interior către Cer. În timp ce se alipește de soț cu încredere sfântă și dependență iubitoare, ea stimulează în el orice este nobil și bogat în ființa lui. Ea îl inspiră prin curaj și zel. Ea îi înfrumusețează viața. Ea înmoaie tot ce este aspru în obiceiurile sau atitudinea lui. Ea îl îmbracă cu harurile mai blânde ale umanității rafinate și atente. Deși îi este supusă și nu ignoră niciodată nici măcar cea mai neînsemnată dorință a lui, ea este cu adevărat regina lui, domnind peste întreaga lui viață și îndreptându-l înainte și în sus pe orice cale potrivită.
Dar există și acele vițe care se agață doar ca să ucidă. Dependența lor este slabă, fiind indolente și inutile. Ele se apropie, dar nu dau nicio putere. Ele se alipesc, dar doar ca să extragă seva vieții. Ele nu întind mâna ca să ajute. Ele zac leneșe în fotolii sau se plimbă fără rost pe străzi. Ele visează la romane sentimentale. Ele bârfesc în orice sufragerie. Ele sunt cu totul inutile și, ca atare, devin poveri până și pentru cea mai tandră și mai atentă dragoste. În loc să facă viața bărbatului mai puternică, mai fericită, și mai bogată, ele îi absorb puterea, îi afectează utilitatea, îi împiedică succesul și-l fac să fie un ratat printre oameni… Adevărata soție se alipește și se sprijină, dar în același timp ajută și inspiră. Soțul ei simte influența puternică a dragostei ei în toată viața lui. Truda este mai ușoară, poverile sunt mai ușor de dus, luptele sunt mai puțin înflăcărate, totul datorită feței care îl așteaptă în pace acasă, datorită inimii care bate cu o iubire puternică indiferent de experiențele și circumstanțele vieții, datorită buzelor care rostesc cuvinte de încurajare și bucurie când lucrarea zilei s-a încheiat. Nicio soție nu știe cât bine poate face când își cinstește soțul între oameni și când îi onorează viața cu putere și succes prin credincioșia ei loială și prin inspirația ei activă.
Iată câteva cuvinte adevărate scrise de o altă peniță:
„Securea pădurarului este mai ușoară, loviturile grele ale ciocanului pe nicovală au în ele mai multă muzică decât oboseală, țăranul fluieră mai bucuros cu mâinile strânse pe plugul lui, iar mecanicul trudește mai ușor cântând un refren dulce, când știe că plăcuta lui mireasă are o inimă ce bate la unison cu a lui și, în timp ce tânjește după întoarcerea lui, se ocupă cu bucurie și plăcere să-i facă viața mai plăcută și confortabilă, fiind dornică să îl întâmpine cu dragoste. Artistul aflat înaintea pânzei lui primește viziuni mai frumoase care să poată fi puse pe aceasta doar pentru că asupra casei lui prezidează cea care îi este dragă inimii. Scriitorul găsește cele mai plictisitoare subiecte îmbrăcate în prospețime și vigoare pentru că există un critic blând la care poate merge și unde poate să-și găsească ajutor și încurajare. Avocatul își pregătește cazul cu o energie mai bine echilibrată, gândește mai clar, își pledează cauza mai eficient, fiind inspirat de cuvintele îmbucurătoare rostite de tânăra lui soție la plecare, gânduri care îl vor urma în munca lui cu sentimente de pace. Medicul care merge în tura lui zilnică printre cei bolnavi și suferinzi știe că există cineva care se roagă pentru succesul lui, și această cunoștință îi umple ființa așa încât până și simpla lui prezență la patul celui bolnav are efect vindecător în ea. Tânărul păstor, în eforturile lui de a sluji nevoilor spirituale ale turmei lui, le va vorbi de pace sufletelor tulburate care i-au fost încredințate, și va face acest lucru cu mai mult zel și blândețe datorită dragostei care îi va zâmbi când se va întoarce acasă”.1
O soție bună este în același timp pricepută în administrarea gospodăriei. Știu bine cât de lipsită de romantism li se va apărea această remarcă acelora ale căror visuri despre viața de căsnicie sunt pline de închipuiri sentimentale și tinerești, dar acele fragile visuri nu vor rezista mult timp realităților aspre ale vieții, așa că ceea ce se va dovedi ulterior a fi unul dintre elementele rare ale fericirii și binecuvântării căminului va fi sârguința soției în casă.
Un filozof grec, care umbla noaptea și se uita înspre cer, s-a împiedicat și a căzut. Tovarășul lui a spus următorul lucru: „N-ar trebui să stăm cu capul printre stele în timp ce picioarele ne sunt pe pământ”. Există unele soții care cad în aceeași greșeală. Ele își îndreaptă ochii către niște idealuri romantice, ignorând responsabilitățile reale care le stau în mâini, lucru de care ține adevăratul secret al fericirii și de care depinde bucuria căminului. Ele au ochii și capetele printre stele, în timp ce picioarele le umblă pe un pământ aspru, așa că nu este de mirare că se împiedică. Poate fi statuat ca o regulă că, printre bogați sau săraci, într-un palat sau într-o colibă, soția care va fi fericită și își va face căminul fericit și permanent plăcut trebuie să lucreze cu mâinile ei în responsabilitățile căminului care i-au fost încredințate.
Când tinerii se căsătoresc, ei se gândesc rareori la detaliile administrării gospodăriei. Visurile lor sunt mult prea sus pentru astfel de locuri comune. Simpla menționare a lucrurilor precum gătitul, măturatul, ștersul prafului, călcatul și spălatul rufelor lovește în ritmul poetic al temelor înalte ale conversației dintre ei. Acestor îndrăgostiți fericiți nu pare să le încapă vreodată în minte că viața lor va depinde substanțial în fericirea ei de pâinea care este dulce sau acră, de orezul bine gătit sau ars, de mesele pregătite la timp sau aleatorii. Simpla idee că astfel de chestiuni pământești ar putea să afecteze tonusul vieții lor de căsnicie pare o desacralizare a dragostei lor. Îmi pare rău că trebuie să spulber astfel de visuri exotice, dar adevărul este că ele nu țin mai mult decât ecoul muzicii de nuntă, nici decât parfumul trandafirilor miresei. Cei proaspăt căsătoriți nu vor petrece mult timp între pereții căminului până descoperă că este nevoie de ceva mai mult decât simplele sentimentalisme pentru a face așa încât căminul lor să fie un succes. Ei coboară de pe nori când începe rutina zilnică și ating terenul comun pe care umblă picioarele celorlalți muritori. Apoi ei află că sunt dependenți, ca oamenii obișnuiți, de lucruri destul de prozaice.2 Palatul care vrea să se ridice în văzduh, aruncându-și turlele în sus, arătându-și minunățiile arhitecturale și luminând cu splendorile lui în razele soarelui, spre admirația lumii, trebuie să aibă temelia pusă în pământ obișnuit, stând sprijinit pe o stâncă simplă, dură și bine încercată. Dragostea poate să-și zidească palatul sentimentelor nobile și tandre și al dragostei dulci ridicându-se până la nori, și în acest cămin splendid să locuiască două suflete în bucuria celor mai alese circumstanțe ale vieții de căsnicie, dar acest palat, la rândul lui, trebuie să stea așezat pe pământ având ca fundament o piatră lipsită de sentimente și de poezie. Acel fundament este buna administrare a casei.
Cu alte cuvinte, micul dejun, prânzul și cina, bine rânduite, o casă bine întreținută, ordinea, promptitudinea, punctualitatea și o atitudine bună – cu mult peste ce visează orice tineri îndrăgostiți – fac ca fericirea într-o viață de căsnicie să depindă de circumstanțe și de lucruri obișnuite ca acestea. Dragostea este foarte răbdătoare, foarte blândă, foarte bună, iar acolo unde există dragoste, nu încape îndoială că cel mai neînsemnat și mai simplu lucru și circumstanțele cele mai comune sunt aducătoare de bucurie… Soții nu sunt îngeri în această stare pe pământ și, nefiind așa, ei au nevoie de temeiul substanțial al bunei administrări a casei pentru împlinirea visurilor lor de a avea un cămin fericit… Nu încape îndoială că multe suferințe ale inimii încep la masa unde hrana este rece sau servită într-o manieră respingătoare. Administrarea rea a casei va alunga în curând până și ultima rămășiță a romantismului din orice casă. Iluzia că dragostea va întreține o mireasă idolatrizată se va risipi de îndată ce ea se va dovedi incompetentă în administrarea treburilor casei. Soția care va păstra șarmul dragostei timpurii neschimbat de-a lungul anilor și pe al cărei temei se vor împlini visurile din ziua nunții trebuie să fie în stare să gestioneze bine căminul…
Ar trebui să înțelegem că, pentru fiecare soție, prima îndatorire este cea de administrare a propriului cămin. Prima și cea mai bună lucrare a ei trebuie făcută aici și, câtă vreme acest lucru nu se întâmplă, soția nu are niciun drept să meargă în afara casei și să își asume alte responsabilități… Ea trebuie să privească asupra casei ei considerând-o acel loc de pe pământ pentru care doar ea este responsabilă și trebuie să îngrijească bine de ea, dacă vrea ca Dumnezeu să-i dea de lucru orice în afara casei. Pentru ea, chemarea din partea Tatălui nu este să participe la întâlniri misionare, la părtășii de mame, la cluburi de croitorese, la conferințe pe orice teme sau chiar la predarea orelor la școala duminicală, atât timp cât nu s-a achitat de slujba administrării casei în cel mai înțelept fel posibil și cu cea mai mare îndemânare. Au existat soții care, în zelul lor pentru lucrarea lui Hristos din afara căminului, au neglijat lucrarea lui Hristos din interiorul caselor lor. Ele au avut ochi și inimi pentru nevoile și întristarea omenească din ținuturi îndepărtate, dar ochii și inimile lor nu s-au deschis către lucrarea dragostei din propria casă. Rezultatul a fost că, în timp ce au făcut o lucrare îngerească pe străzi și în piețe, îngerii plângeau văzând îndatoririle lor neglijate din propriile cămine… Trebuie să ne amintim că lucrarea lui Hristos de acasă este prima pe care El i-o dă fiecărei soții, și că oricât activism ar dovedi ele în alte sfere, el nu va compensa neglijența sau eșecul împlinirii îndatoririlor casnice, nici în această lume și nici în cea viitoare.
O soție bună este generoasă și cu inima caldă. Ea nu este egoistă și nici apucătoare. În dorința ei de a economisi și de a strânge avere, ea nu uită de cei care suferă sau sunt în lipsuri. În timp ce își folosește toată înțelepciunea și tot zelul pentru propria casă, inima ei nu se răcește față de cei din afară, care au nevoie de compasiune. Nu îmi pot imagina o feminitate adevărată care să ducă la bogăție și abundență, dar să îi lipsească trăsăturile blândeții și altruismului. O femeie a cărei inimă nu este atinsă de tristețe și ale cărei mâini nu se îndreaptă în ajutorul celor din jurul ei, când îi stă în putere să ajute, acea femeie nu are în ea trăsăturile care definesc strălucirea feminității… Această căldură a inimii și această mână deschisă trebuie să se arate mai înainte de toate în propria casă. Este ca și cum soția și mama împlinesc prin blândețea lor cea mai sacră slujire. Mâna soției șterge lacrimile acolo unde este întristare. În boală, ea este cel mai bun îngrijitor. Ea poartă în inima ei fiecare povară care apasă asupra soțului ei.
Indiferent cum îi merge soțului în decursul zilei, când intră pe ușa casei lui, el este întâmpinat de atmosfera aromată a dragostei soției sale. Prietenii pot să uite de el, dar ea se alipește de el cu o fidelitate neschimbătoare. Când tristețea se coboară și necazurile cad asupra lui, ochii ei credincioși privesc constant în ochii lui ca două stele de nădejde strălucind în întuneric. Când inima lui este zdrobită, el își strânge din nou putere prin zâmbetul ei, „asemenea unei flori bătută de vânt care se îndreaptă înspre soare”.3 Se întâmplă adesea ca bărbatul să nu vadă îngerul din femeia simplă și truditoare care muncește liniștită alături de el până în ziua încercării când, în întuneric, gloria ei strălucește. Îngerul I-a slujit Domnului nostru când, în Grădina Ghetsimani, S-a luptat cu cea mai mare și mai adâncă întristare. Ce binecuvântare pentru Cel ce a suferit ca să aibă parte de acea prezență blândă, de acea atingere și mână care s-a așezat asupra Lui, de mângâierea glasului blând și plin de compasiune, care I-a adus mesajul întăritor al dragostei! A fost oare o simplă coincidență că mesagerul radiant a venit tocmai în acel moment și în acel loc? Nu, nicidecum. Îngerii aleg ocaziile în care îi vizitează pe oameni… Așadar, în ceasurile întunecate din viața bărbatului, când povara apasă greu, când întristarea se simte ca munții asupra ființei lui, când necazurile par să îl zdrobească sau când trece prin lupte mari care apasă asupra tăriei fiecărei fibre din viața lui, când toată gloria dragostei întăritoare a unei soții adevărate strălucește înaintea ochilor lui – atunci este el capabil să recunoască îngerul îndurării Dumnezeului ei…
Cât de gânditoare, cât de îndemânată și cât de blândă este adevărata soție în boală! Ce inspirație se dovedește ea în luptele cu ispita, necazurile sau greutățile! Ce eroism înalt dovedește ea în dezastre și nenorociri, și ce curaj aprinde îndrăzneala ei în inima soțului! În loc să fie zdrobită de pierderea neașteptată, ea se ridică la înălțimea grandorii sufletului ei. În loc să plângă de disperare și ocară, adăugând astfel de zece ori la povara nenorocirii, ea acceptă bucuros circumstanțele schimbate și devine un slujitor al nădejdii și puterii. Ea întoarce spatele luxului și superficialității preferând o casă mai simplă, o viață mai modestă și un ambient mai umil, fără să cârtească. Tocmai în astfel de circumstanțe și situații se arată eroismul sufletului femeii. Mulți bărbați trec victorios prin necazuri și se pot ridica din nou datorită simpatiei puternice, dătătoare de inspirație și de ajutor a soțiilor lor, care uită de ele însele; mulți bărbați eșuează în lupte înflăcărate și nu se mai ridică din înfrângere din cauza unor soții care nu se ridică la înălțimea oportunităților pe care le au înainte…
O soție adevărată îi acordă soțului ei încrederea ei deplină. Ea nu îi ascunde nimic. Ea nu poate jura să păstreze nimic secret, așa încât să îți țină buzele lipite în prezența lui. Ea nu apleacă urechile la niciun cuvânt de admirație din partea altora, lucruri pe care nu i le poate dezvălui. Ea își exprimă înaintea lui orice sentiment, orice nădejde, orice dorință, orice tânjire, orice bucurie și orice durere. Apoi, în timp ce rostește orice confidență la urechea lui, ea are maximă atenție să nu spună la nicio altă ureche vreun cuvânt despre viața sacră din interiorul familiei lor. Există mici fricțiuni sau întristări în viața de familie? Are soțul ei greșeli care o necăjesc sau îi provoacă durere? Eșuează el în vreo îndatorire? Există diferențe între ei care amenință pacea casei? În mijlocul sentimentelor de dezamăgire și durere, lovită de sentimentul de nedreptate, o soție poate fi puternic ispitită să caute compasiune spunându-le prietenelor ei apropiate de încercările ei. Nimic nu poate fi mai fatal pentru adevăratele ei interese și pentru nădejdea restaurării fericirii și a păcii din casa ei. Durerile de care ea se plânge în afara casei vor rămâne ca niște răni nevindecate. Soția înțeleaptă nu va împărtăși secretul întristării ei decât cu Domnul ei, în timp ce se va strădui în orice fel ca, prin dragoste răbdătoare, să îndepărteze cauzele întristării sau ale neînțelegerii cu soțul ei.
Dragostea vede mult într-o soție, lucruri pe care alți ochi nu le văd. Dragostea aruncă un văl asupra imperfecțiunilor ei, transformându-i până și cele mai simple trăsături. Una dintre problemele vieții ei de familie este să își păstreze șarmul pentru ochii soțului cât trăiește, să îi fie plăcută chiar și când culoarea s-a șters pe obrajii ei și când muzica a pierit din glasul ei. Acest lucru nu este imposibil, ci este împlinit în orice cămin autentic. Dar el nu poate fi împlinit prin artificiile croitoresei, nici prin ale coafezei, ci numai prin arta dragostei. Soția care vrea să își păstreze în inima soțului locul pe care l-a avut în ziua nunții, nu va înceta niciodată să se străduiască să îi fie plăcută. Ea va fi la fel de atentă la cuvintele ei, la acțiunile ei și la întreaga ei atitudine față de el, cum a fost înainte de nunta lor. Ea va cultiva în propria viață orice este frumos, orice este câștigător și orice este grațios. Ea va evita cu scrupulozitate orice lucru ofensator sau nefeminin. Ea va arăta bine atât în exterior cât și în interior, căci nicio femeie nu poate fi nepăsătoare în felul în care se va îmbrăca, nici murdară și nici dezordonată, și va tânji să își păstreze locul pe tronul vieții soțului ei. Ea va arăta bine în viața ei lăuntrică. Ea va avea atractivitate mentală. Va căuta să fie îmbrăcată în frumusețe spirituală.
Soțul ei va vedea drăgălășenia ei mereu proaspătă, indiferent de trecerea anilor. Pe măsură ce șarmul și atractivitatea frumuseții fizice pot păli în truda și vicisitudinile4 vieții, în sufletul ei se va vedea tot mai multă frumusețe care va înlocui lucrurile atractive care s-au dus cu timpul. S-a spus pe bună dreptate că „soția trebuie să lase ceva care să fie descoperit doar soțului ei, o grație anume, un har secret, păstrat doar pentru încântarea și inspirația lui, ca acele flori care își dau parfumul și dulceața doar acelor mâini care le îngrijesc cu dragoste”.5 Ea se va îngriji mereu să fie mai plăcută lui decât oricărei alte persoane din lume. Ea va prețui mai mult un compliment de pe buzele lui decât de pe buzele oricărui alt om. De aceea, ea va păstra pentru el cele mai dulci grații; ea va căuta să vină mereu înaintea lui cu noi surprize de drăgălășenie; ea va plănui pentru el lucruri plăcute și încântări noi. În loc să se preocupe de felul în care arată sau dacă este acceptabilă sau nu, când doar soțul este prezent, ea va fi mereu tot ce poate fi mai bun pentru el. În loc să fie strălucitoare și atrăgătoare în compania altor oameni, apoi să cadă în banalitate și tăcere când vine acasă, ea trebuie să caute mereu să fie cea mai strălucitoare și mai atrăgătoare când doar el și ea stau împreună în liniștea căminului lor. Atât soțul cât și soția ar trebui să aducă unul pentru celălalt cele mai bune lucruri pe care le au în ei.
Din nou, vreau să spun că nicio soție nu poate supraevalua influența pe care o poate avea asupra soțului ei, nici măsura în care caracterul, cariera și chiar destinul lui pot fi modelate de mâinile ei. Influența pe care o are asupra lui este cea a dragostei, dar ea este puternică și irezistibilă. Dacă își păstrează puterea, dacă își menține locul de regină a vieții lui, ea poate face din cel orice dorește. Chiar pe neștiute, fără vreun gând îndreptat către responsabilitatea ei, ea va exercita asupra lui o influență imensă fie înspre reușita, fie spre dezastrul lui. Dacă nu pune mare preț pe viață, dacă este vanitoasă și superficială, nu va face decât să stingă dragostea lui, să îi slăbească atașamentul și să îl îndepărteze de orice ambiție sănătoasă. Dar dacă are calități feminine nobile în sufletul ei, dacă vede viața sănătos, dacă trăiește după principii sănătoase în planurile ei, în fidelitatea ei, în tăria caracterului ei, va fi pentru el o sursă statornică de inspirație și o încurajare către orice lucru care este nobil, masculin și cristic. Gândurile ei înalte despre viață le vor stimula și înălța pe ale lui. Hotărârea ei fermă va pune vigoare și determinare în orice decizii și orice acțiuni ale lui. Curăția sufletului ei va curăța și rafina spiritul lui. Interesul ei cald pentru treburile lui și sfatul ei înțelept în orice aspect îl vor face puternic pentru orice îndatorire și strașnic în orice luptă. Administrarea atentă a casei de către ea va deveni un element important al succesului în treburile lui de acasă și din lume. Munca ei bucuroasă, strălucitoare și bine rânduită în casă va fi o sursă perpetuă de bucurie și pace, și o încurajare la o viață mai nobilă pentru amândoi. Fidelitatea ei neclintită, afecțiunea ei tandră, simpatia ei feminină, frumusețea sufletului ei – toate acestea vor fi percepute de el ca și cum ar avea lângă el un înger al lui Dumnezeu, adăpostindu-l, păzindu-l, călăuzindu-l constant și fericindu-l. În măsura în care ea conștientizează și urmărește acest ideal înalt ca soție, își va împlini misiunea și va strânge snopii bogați ai nădejdilor ei…
Așadar, totul ține de chestiunea caracterului. Ea nu poate fi o soție bună decât fiind o femeie bună, și nu poate fi o femeie bună, în adevăratul sens, decât fiind o femeie creștină. Doar în Hristos poate să găsească ea înțelepciunea și puterea de care are nevoie ca să împlinească responsabilitățile solemne de a fi soție. Doar în Hristos poate să găsească acea frumusețe bogată a sufletului și acea împodobire a caracterului care o vor face plăcută în ochii soțului ei, când floarea tinereții se va duce, când strălucirea va fi pălit din ochii ei și când trandafirii vor fi fugit de pe obrajii ei. Doar Hristos o poate învăța cum să trăiască așa încât să fie binecuvântată și o binecuvântare în viața ei de familie.
Nimic nu este mai trist în această lume decât să compari visurile timpurii ale dragostei, oricum ai defini acea dragoste, cu povestea mult prea răspândită a vieții de după aceea – ce s-a ales de acele visuri, ce a rezultat din aventura iubirii. De ce atâtea dezamăgiri triste? De ce atâtea ghirlande de mireasă care zac în țărână? Oare nu este posibil ca vreunul dintre aceste visuri plăcute să se împlinească, așa încât aceste flori să rămână plăcute și parfumate odată cu trecerea anilor?
Ba da, dar numai în Hristos.
Tânăra bucuroasă merge înainte zâmbind și cântând la altarul căsătoriei. Știe ea că, dacă nu Îl are pe Hristos alături, este ca un miel dus la tăiere? Mai bine să aștepte la poartă până ce și-a alipit viața de a Aceluia care este Cel dintâi și Cel de pe urmă. Dragostea omenească este foarte prețioasă, dar nu este suficientă ca să împlinească inima. Vor fi încercări, vor fi nedumeriri, vor fi cruci și dezamăgiri, și vor fi griji și întristări. Atunci nimic nu va fi suficient, decât Hristos. Fără El, calea va fi mohorâtă. Dar având parte de binecuvântarea și prezența Lui, florile care cad azi vor înflori proaspăt mâine, iar visurile iubirii timpurii vor zidi un palat al păcii și bucuriei spre mângâierea și adăpostul anilor cărunți.
Fragment din Home-Making (Philadelphia: Presbyterian Board of Publication, 1882), 61-92.
Note bibliografice și explicative
(1) Eunice White Beecher, “Long Engagements or Early Marriages” in The Christian Union, Vol. 24, No. 1, New York, July 6, 1881.
(2) prozaic – obișnuit, lipsit de romantism.
(3) William Henry Davenport Adams (1828-1891), Woman’s Work and Worth in Girlhood, Maidenhood, and Wifehood (London: John Hogg, 1880), p. 38.
(4) vicisitudini – schimbări neașteptate care continuă să vină în viață.
(5) Adams, Woman’s Work and Worth, p. 49.