Respect și supunere

Putem observa că, ori de câte ori menționează responsabilitățile soților și ale soțiilor, Duhul Sfânt prezintă mai întâi responsabilitatea soției, ca în pasajele din Efeseni 5:22; Coloseni 3:18; 1 Petru 3:1-3, lucru pe care Davenant îl explică în primul rând prin aceea că responsabilitatea soției este cea mai dificilă. Afecțiunea sau dragostea, care constituie principala îndatorire a soțului, este ceva plăcut, dar supunerea sau ascultarea, principala responsabilitate a soției, este grea. Supunerea este atât de contrară firii, încât multe soții, asemenea unor viței neîmblânziți, lovesc și pufnesc de parcă li s-ar fi pus un jug pe gât, chiar dacă, pe cât responsabilitatea lor este mai dificilă, pe atât lauda lor va fi mai mare dacă o împlinesc conștiincios. În al doilea rând, Davenant spune că dragostea soțului depinde foarte mult de supunerea soției. Femeile nu se pot aștepta rațional ca soții lor să le iubească dacă ele nu îi ascultă. O soție ascultătoare este cea mai plăcută femeie din lume, ceea îi face un nume bun soțului ei.¹

Dacă Dumnezeu te-a chemat la o astfel de relație, fă din Cuvântul Lui regula ta și din sfințenia Lui preocuparea ta: „Dezmierdările sunt înșelătoare și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” (Prov. 31:30). Frumusețea interioară este cu adevărat vrednică de admirație: „va fi lăudată”. O soție plăcută este o laudă pentru sine și o cunună pentru bărbatul ei, o podoabă aleasă pentru soțul ei (Prov. 12:4). Atât sfințenia ei cât și soțul ei o vor lăuda.

1. Sfințenia ei: „faptele ei s-o laude la porțile cetății” (Prov. 31:31). Când altele nu au decât petele negre ale păcatului pe care le prezintă înaintea altora, mândria se folosește de acestea ca de un lanț, iar ateismul le acoperă ca o haină. Dar pentru o femeie credincioasă, harul este gloria ei și evlavia este frumusețea ei. Religia le zidește ca pe un monument vrednic de cinste, pe care nici vârsta și nici Iadul nu îl pot distruge. Cât de lăudate sunt multele femei din Scriptură pentru credința lor! „Multe femei de frunte au crezut” (F.A. 17:4). Când apostolii s-au dovedit lași, multe femei L-au urmat pe Hristos până la crucea Lui, iar Duhul Sfânt relatează acest lucru spre lauda lor veșnică: „Acolo erau și multe femei” (Matei 27:55). Femeile au fost mai adesea lăudate decât bărbații. Vasele mai slabe au ținut în ele cele mai fierbinți focuri. În zilele reginei Maria,² unele femei au fost martiri deosebiți. Chiar dacă filozofii ne spun că femeia este o „aberație a naturii” și mulți o tratează ca și cum n-ar avea nicio valoare, totuși Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, îi acordă demnitate, vorbind despre ea ca fiind făcută din aceleași părți esențiale și capabilă de aceleași virtuți cerești ca bărbatul. Cât de deosebit o laudă Dumnezeu când este sfântă! Orice ar spune cineva, după natura umană a lui Hristos, femeia ocupă cel mai măreț loc dintre toate făpturile de sub Cer.

2. Soțul ei o va lăuda. O soție credincioasă îi aduce împlinire unui soț bun și îl reduce la tăcere pe cel rău: „Fiii ei se scoală, și o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, și-i aduce laude” (Prov. 31:28)…

Responsabilitățile principale ale soției sunt acestea: în primul rând, cinstirea persoanei soțului ei… Alături de soț, femeia strălucește în casa ei mai mult decât toate stelele de pe cer. Dar Dumnezeu a rânduit ca ea să se supună soțului ei și să fie gata să îl respecte. Când s-a apropiat de Isaac, Rebeca „și-a luat mahrama și s-a acoperit” (Gen. 24:65) ca dovadă a supunerii față de soțul ei… Această acoperire a feței este o dovadă a respectului deosebit, lucru pe care îl vedem și la Ilie care, atunci când Dumnezeu S-a apropiat și i-a vorbit pe muntele Horeb, și-a acoperit fața (1 Împ. 19:13)…

Acest respect trebuie să fie interior, în dorințele ei. Ea trebuie să îl iubească asemenea unui egal și să îl respecte profund ca pe un cap. Respectul ei nu trebuie să fie ca acela al unui servitor față de stăpânul lui, nici ca al unui copil față de tatăl său. Respectul soției față de soț diferă de cel servil tocmai prin faptul că slujitorul se teme de nuia, nu de persoană, pe când soția respectă persoana, fără să se teamă de nuia. Față de a doua situație, respectul soției față de soț diferă în grad, având în vedere nivelul de autoritate. Întrucât diferența dintre copil și tată este mult mai mare, respectul lui trebuie să fie proporțional. Dar respectul soției trebuie să fie ca respectul Bisericii față de Hristos, constând din recunoașterea superiorității Lui asupra ei, din înfrânare de la orice lucru care L-ar putea mâhni, și dintr-o groază față de orice L-ar putea jigni. Când rațiunea acceptă autoritatea soțului, voința se hotărăște să o aplice în toate acțiunile ei, iar inima se ferește cu groază să renunțe la acest principiu de viață. Apoi se spune că ea îl respectă fără să i se spună mai înainte să facă acest lucru. Scriindu-le soțiilor, apostolul Petru le transmite dorința de a le vedea trăind așa încât soții lor necredincioși să poată fi câștigați: „când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere” (1 Petru 3:2). O soție respectuoasă poate să îl conducă la credință pe soțul ei. Capul poate să beneficieze mult de pe urma dispoziției trupului.³ Respectul din soție poate fi instrumentul prin care Dumnezeu să lucreze credința în soțul ei. A existat o femeie faimoasă – sau mai degrabă infamă – în lume pentru absența acestui respect, dar cititorul poate observa rodul trist al atitudinii ei. Mical, soția lui David, l-a disprețuit în inima ei. Aici a fost greșeala ei: în loc să îl respecte ca pe capul ei, ea l-a disprețuit în inimă, și asta pentru sfințenia lui (1 Cron. 15:29). Dar observați și rezultatul: „Și Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei” (2 Sam. 6:23). Dumnezeu are pântece sterpe pentru astfel de femei sfidătoare și lipsite de respect. Dacă ea își înalță capul, Dumnezeu îi va lovi trupul. În acele vremuri, femeile infertile erau considerate vrednice de batjocură. Când Elisabeta a avut un copil, ea a triumfat: „Iată ce mi-a făcut Domnul, când Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni” (Luca 1:25). Întrucât David a fost disprețuit în ochii lui Mical, Dumnezeu a făcut-o să fie disprețuită în ochii tuturor. Apoi este remarcabil că, întrucât n-a avut copii pe cale naturală, Mical a fost nevoită să adopte dintre copiii lui Merab, sora ei, dar Dumnezeu a pedepsit-o și în ei, căci au ajuns spânzurați. Stearpa Mical are multe ucenice care își disprețuiesc soții, dar astfel de femei trebuie să se știe că va veni o zi când vor avea de înfruntat mânia lui Dumnezeu. Chiar dacă nu se tem și nu își respectă soții muritori, vor descoperi că „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu” (2 Sam. 6:23; 21:8-9; Evrei 10:31).

Acest respect trebuie manifestat și în exterior, prin vorbire și acțiuni. Sara îl numea domn pe Avraam(1 Petru 3:6), și asta nu ca să-l flateze, ci recunoscându-i autoritatea. Ea nu era cinică, nici batjocoritoare, ci gata să-și recunoască locul. Izabela și Sefora sunt ambele criticate în Sfânta Scriptură pentru atitudinea lor sfidătoare și pentru limbajul păcătos față de soții lor (1 Împ. 21:7; Exod 4:25). Dacă o femeie îi replică ceva soțului ei, ea trebuie să facă acest lucru cu smerenie. Dacă îl sfătuiește, trebuie să îl sfătuiască cu blândețe. Dacă îl mustră, trebuie să îl mustre cu umilință. Dacă vorbește despre el, trebuie să vorbească respectuos. Dacă îi vorbește, trebuie să îi vorbească respectuos. Până și poziția corpului ei ar trebui să vorbească în toate ocaziile de atitudinea ei respectuoasă față de soț. Greșeala unor soții este că, lipsindu-le respectul, refuză să le vorbească pe nume soților lor, folosind modalități indirecte și degradante de a-i descrie, cum ar fi „omul ăsta”, „individul ăsta” sau chiar „nebunul ăsta”, ca Saul, care l-a batjocorit pe David numindu-l „fiul lui Isai” (1 Sam. 22:9, 13), și la fel cum evreii L-au numit în dispreț pe Hristos, „fiul tâmplarului” (Matei 13:55).

Femeia este numită „slava bărbatului” (1 Cor. 11:7) pentru că este o cinste înaltă pentru el ca o ființă atât de deosebită precum femeia să i se supună. De aceea, cu siguranță că soțiile care refuză să manifeste acest respect sunt rușinea și dezgustul soților lor. Când o soție hrănește gânduri disprețuitoare față de soțul ei, această buruiană rea îi va împânzi cuvintele și faptele așa încât niciun lucru bun nu va crește de acolo. Este un lucru trist când soția, în loc să își respecte soțul, răcnește întotdeauna la el și se răzvrătește față de el. Există soții mai rele decât câinii lor, căci chiar dacă acei câini latră la străini, ei nu latră la stăpânul lor; dar aceste femei nu își scutesc soții – pe stăpânii casei, de patimile lor murdare și blestemate. Până și diavolii respectă o oarecare ordine între ei, căci vor recunoaște întotdeauna că au un prinț, un superior între ei, însă aceste neveste nu vor recunoaște pe nimeni în autoritate asupra lor, ci vor să stăpânească peste întreaga casă și fac ca întreaga atmosferă să fie fierbinte pentru soții lor. Un șarpe ar fi un tovarăș atât de bun pentru o astfel de soție, dar șarpele, dacă ucide, el ucide dintr-o dată, pe când o nevastă de felul acesta îl face pe soțul ei să moară puțin câte puțin, întreaga lui viață nefiind altceva decât o moarte lentă. Îi mulțumesc Dumnezeului meu că n-am gustat niciodată din astfel de ierburi amare, dar îmi este milă din străfundul inimii de anumiți bărbați, ale căror trupuri au fost zdrobite atât de ticălos de astfel de neveste, încât cu greu îți vine să crezi că este posibil așa ceva altundeva decât în Iad. Te gândești întotdeauna dacă nu cumva limbile unor astfel de femei sunt ca dinții ascuțiți ai viperei. Situația soților lor nu este niciodată mai bună ca a animalelor din gospodărie, și ar fi fost mai bine dacă astfel de rele din casa lor, astfel de monștri ai naturii și astfel de plăgi pentru familie ar fi fost izolate undeva până ce ar fi învățat să vorbească mai civilizat…

Numele date soțului în Scriptură vorbesc deopotrivă despre superioritatea lui și despre supunerea soției. El este numit domnul ei(1 Petru 3:6), stăpânul ei (Est. 1:17), bărbatul tinereții ei(Prov. 2:17), capul ei(1 Cor. 11:3). Care sunt motivele care susțin acest respect?

1. Pentru că femeia a fost făcută după bărbat. De aceea, ea nu trebuie să o ia înaintea bărbatului. Cel care a fost primul în acest sens nu trebuie să fie ultimul, nici cel care a fost ultimul să fie primul. „Căci întâi a fost întocmit Adam, și apoi Eva” (1 Tim. 2:13).

2. Pentru că femeia a fost făcută din bărbat. „În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat” (1 Cor. 11:8). Ea este o mlădiță crescută din el ca rădăcină a ei și, sub rânduiala lui Dumnezeu, și-a primit originea și ființa din el. Efectul este întotdeauna mai inferior cauzei.

3. Pentru că femeia a fost făcută pentru bărbat. „Nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat” (1 Cor. 11:9). Este rațional ca acela care slujește vreunui scop să fie inferior scopului căruia îi slujește.

4. Pentru că femeia a fost prima care a păcătuit (Gen. 3:16; 1 Tim. 2:14). Păcatul aduce rușine; de aceea, ea a fost prima care a păcătuit, astfel că nu trebuie să se aștepte să fie prima în cinste. Întrucât Adam a păcătuit fiind condus de ea, este potrivit ca ea să fie sub autoritatea lui.

5. Pentru că bărbatul este capul femeii (Efes 5:23). Membrele se supun capului, fără să se răzvrătească sau să negocieze. Această responsabilitate este deopotrivă naturală și necesară.

6. Pentru că bărbatul este chipul și slava lui Dumnezeu (1 Cor. 11:7). În bărbat există o asemănare în ce privește domnia și autoritatea lui Dumnezeu, ca Stăpân al lumii. Femeia este și ea chipul și slava lui Dumnezeu, potrivit creației ei originale, căci ea a fost făcută sfântă și fericită la fel ca bărbatul. Dar acest lucru nu este potrivit relației ei personale cu soțul ei; în ce privește autoritatea, privilegiul bărbatului, el este slava și prerogativul lui Dumnezeu, nu supunerea, care este îndatorirea femeii.

7. Pentru că Dumnezeu i-a dat bărbatului rolul de lider asupra soției lui. „Dorințele tale se vor ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine” (Gen 3:15). Dacă ai vreo frică de Dumnezeu, știu că te vei teme de soțul tău; felul în care îi vei vorbi și vei vorbi despre el va fi caracterizat de respect. Atitudinea ta nu va fi acră și tristă, nici încruntată și înfumurată, ci va arăta că ești îmbrăcată în haina blândeții. În ascultarea de cerințele lui legitime, lucrarea ta nu este să te plângi, ci să te supui; ascultarea va izvorî natural din respect și va fi cea mai bună mărturie a lui. Multe femei se fac observate prin chestionarea și nesupunerea față de autoritatea soților lor, dar puține vor fi cunoscute pentru ascultarea de dorințele legitime ale soților lor… Dar femeile sfinte, precum Dorca, vor fi pline de fapte bune și își vor cunoaște rolul pe care Dumnezeul li l-a dat. Cât de infamă este acea familie unde soția stăpânește peste casă, ca Izabela, în timp ce soțul, asemenea lui Ahab, o lasă să facă tot ce vrea! Dacă luna își primește lumina de la soare și soția cinstea de la soț, este de așteptat ca, într-o casă în care femeia stăpânește, să vedem o eclipsă a cinstei… „Nevestelor”, spune apostolul, „fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile” (Efes. 5:22-24). În aceste cuvinte, Duhul lui Dumnezeu le dă femeilor,

În primul rând, o poruncă ce le cheamă la supunere: „Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri”. Cuvântul supuneți-vă are sensul unei… supuneri ordonate a soției față de autoritatea soțului ei. O soție poruncitoare răstoarnă ordinea naturii și rânduiala Creatorului. O soție este creată ca ajutor pentru bărbat, nu ca să fie capul bărbatului. Legea lui Ahașveroș era scrisă pe tablele acelor inimi păgâne astfel ca fiecare bărbat să aibă autoritate în casa lui (Est. 1:22).

În al doilea rând, un izvor al acestei supuneri: „ca Domnului”. Ascultarea de soțul ei trebuie să provină dintr-o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu. Nu va fi o scuză suficientă ca ea să spună, „el nu mă iubește, astfel că nu voi asculta de el!” – căci nu dragostea soțului față de ea, ci dragostea ei față de Dumnezeu trebuie să fie motivația esențială a supunerii ei. „Dacă soțul meu nu își împlinește datoria, eu sufăr; dar dacă eu nu mi-o împlinesc, păcătuiesc”. Prima este o cruce, cealaltă un blestem. Dacă soțul nu se achită de îndatoririle lui, ci este rău, soția trebuie cu atât mai mult să se achite de îndatoririle ei ca să îl poată câștiga (1 Petru 3:1-2). În plus, Dumnezeu este Cel care poruncește această ascultare, așa că tot El o va răsplăti.

În al treilea rând, temeiul sau motivul acestei supuneri: „căci bărbatul este capul nevestei” (Efes. 5:23). Autoritatea Lui a poruncit supunerea femeii. Este natural ca trupul să se supună capului. Ce imagine nepotrivită este să vezi mijlocul deasupra capului și soția stăpânind peste soțul ei!

În al patrulea rând, modelul supunerii: „Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor”. Ascultarea Bisericii este frumoasă; sinceritatea este gloria ei – ea face voia lui Dumnezeu din inimă. Ascultarea Bisericii este constantă; ea merge pas la pas cu viața ei. „Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna și până la sfârșit” (Ps. 119:112), și așa trebuie să asculte soțiile de soții lor. Inimile lor trebuie să le însoțească mâinile, și ascultarea lor trebuie să țină cât sunt în viață. La fel cum o oglindă murdară este de puțină valoare dacă nu reprezintă chipul aceluia care privește în ea, o soție frumoasă și bogată este de puțină valoare dacă nu oglindește dispoziția soțului ei în atitudinea și faptele ei, adică să asculte de el dintr-o conștiință curată.

În al cincilea rând, aria supunerii: „nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile”, adică în toate lucrurile legitime. Dacă soțul cere un lucru nepotrivit, ea poate să îi ceară cu blândețe să renunțe la acel lucru, ca să fie scutită de obligația ascultării, aducând motivele ei cu smerenie; dar dacă el insistă, ea trebuie să îl asculte chiar dacă i se pare greu. Dacă poate asculta, trebuie să asculte. Chiar dacă soțul tău este capricios, străduiește-te să îi fii plăcută, căci chiar dacă nu îți înțelege acțiunile, Dumnezeul tău le va primi. Procedând astfel, te asiguri că ești plăcută înaintea lui Dumnezeu, care, cu cât este mai dificilă ascultarea de soțul tău, când este încăpățânat, cu atât va fi obligat să recunoască bunătatea ta. Dacă însă el cere un lucru păcătos, ea nu doar că poate, ci trebuie să refuze să îl asculte, căci cererea lui este dincolo de autoritatea lui. De aceea, Scriptura spune: „nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri, cum se cuvine în Domnul” (Col. 3:19); observați că se spune în Domnul, nu împotriva Domnului.

Întrucât trebuie să Îl iubești pe Dumnezeu mai mult decât pe soț, trebuie să Îi fii plăcută lui Dumnezeu mai mult decât soțului. Trebuie să îți iubești soțul după iubirea față de Dumnezeu, așa că trebuie să îi fii plăcută după ce Îi ești plăcută lui Dumnezeu, nu înaintea Lui. Dacă vreun om vine să îi poruncească aproapelui să ridice armele împotriva regelui, el nu trebuie ascultat. Dacă aproapele ascultă de el, amândoi vor fi trădători. Dar dacă un judecător îi poruncește unui ofițer să vină în apărarea prințului lui sau în ascultare de el, acea poruncă trebuie ascultată.

Cu adevărat triste sunt consecințele când soțiile sunt nestăpânite. Când ordinea naturii este distrusă, apar mari neajunsuri, cum ar fi cutremure, furtuni și inundații; tot așa, când ordinea supunerii soției față de soțul ei este lepădată, vor apărea neajunsuri triste. Inimile lor se cutremură cu gelozie reciprocă; casa lor va fi plină de gălăgie, certuri și insulte, și toată viață lor va fi un potop de lacrimi și amărăciune.

Fragment din The Works of George Swinnock, Vol. 1 (Edinburgh; London; Dublin: James Nichol; James Nisbet and Co.; G. Herbert, 1868), 503-512.

Note bibliografice și explicative

(1) John Davenant (1572-1641), An Exposition of the Epistle of St. Paul to the Colossians, Vol II (London: Hamilton, Adams, & Co., 1832), 151-152.

(2) zilele reginei Maria – Maria a Angliei (1553-58), cunoscută ca „Maria Sângeroasa” pentru că a ordonat arderea pe rug a peste 280 protestanți în cei cinci ani de domnie.

(3) Sensul este că soțul (capul) va beneficia de pe urma exprimării respectului evlavios din partea soției (trupul).