Rugăciunea unui soț

Mă rog ca iubirea pentru soția mea să fie ca dragostea lui Hristos pentru Biserica Lui, egală în bunătatea și în mărimea ei; mă rog ca străduința mea dintâi să fie ca ea să fie sfințită, curățată și, în final, înfățișată Mirelui binecuvântat și frumos, fiind o mireasă plăcută și glorioasă, fără pată, fără zbârcitură sau orice alt lucru de acest fel.

O, cât de mult s-a străduit Răscumpărătorul meu să înnoiască și să sfințească Biserica Lui! Cât de afectuos o îndeamnă să fie sfântă! Cât de fierbinte L-a implorat pe Tatăl să o facă sfântă! Cât de voluntar și-a revărsat inima și sângele ca să o spele de necurăția ei! Cât de bogat toarnă El Duhul Său Sfânt ca să lucreze sfințenia ei!

Nașterea Lui s-a făcut pentru ca ea să se nască din nou și să fie sfântă; viața Lui a fost trăită ca să îi servească Bisericii drept model de sfințenie; moartea Lui s-a făcut ca să obțină sfințenia pentru ea. El S-a dat pe Sine pentru ea ca să o răscumpere de orice nelegiuire și să curețe pentru Sine un popor special, zelos pentru fapte bune. Poruncile Lui, rugăciunile Lui, lacrimile Sale, sângele Lui, nașterea, viața, moartea și învierea Lui, mijlocirea Lui sunt toate făcute pentru sfințenia și puritatea ei. Numele Lui este Isus, pentru că El Își mântuiește poporul nu în, ci din păcatele și necurățiile lor. El nu Se consideră complet decât după ce trupul Său [Biserica] va fi cu El în ceruri.

O, sufletul meu, când vei imita acest model plăcut și viu, și când vei trudi în rugăciunile tale înaintea lui Dumnezeu, vei trudi și în îndemnurile tale către soția ta ca și ea să fie pură! Oare nu te doare inima la gândul că obiectul dragostei tale fierbinți și a favorii tale ar putea ajunge obiectul celei mai mari uri și furii a lui Dumnezeu? Nu te doare inima să te gândești că tovarășa ta de viață, care s-a adăpostit la sânul tău, pe care ai îmbrățișat-o atât de des, ar putea ajunge în compania diavolilor înfricoșători și să zacă în iazul de foc și pucioasă în veci de veci? Poți să o vezi stând pe calea pierzării, alergând către Iad, și să nu o avertizezi de pericolul ei sau să o întrebi de ce face asta? Așa este blândețea ta față de tovarășa ta de viață? Ah, unde îți este inima?

Doamne, pentru că Tu m-ai chemat să îi fiu cap, ajută-mă să o călăuzesc și să o ghidez, să văd și să vorbesc, atât înaintea măreției Tale, în rugăciuni smerite, cât și înaintea ei, prin expresii hotărâte, serioase, din inimă, astfel încât să o pot îndrepta către meritele Fiului Tău, Mântuitorul trupului meu. Am găsit un ospăț bogat în familia Tatălui, dar casa nu este încă plină, așa că mai este loc. Nu lipsește nimic altceva decât cei care să vină și să se alăture, așa că aș putea suporta ca aceea ce îmi este atât de apropiată să moară de foame din lipsa cunoștinței, când aceasta este la îndemână? O, fie ca bunătatea Ta să mă determine să insist pe lângă ea și să mă facă în stare să o conving să guste și să vadă că Tu ești plin de bunătate!

Îmi doresc să îi dau în mod natural mierea blândeții și a dragostei, dar, când sunt stârnit de păcat împotriva lui Dumnezeu, ghimpele mustrării să mă facă să îmi tolerez soția în toate slăbiciunile ei, cu excepția nelegiuirii. Dacă i-aș hrăni bolile trupești, i-aș ucide trupul. Dacă i-aș hrăni bolile spirituale, i-aș condamna sufletul. Aș putea, oare, să o flatez până ce va ajunge în focul care nu se stinge, prin indiferența mea blestemată? Doamne, fă-mă nu doar să îi trec cu vederea slăbiciunile, ascunzându-le de ochii lumii, ci și să observ orice nelegiuire de care s-ar face vinovată și să o prezint înaintea ochilor ei așa încât Tu să o poți arunca înapoia Ta.

Da, Doamne, ajută-mă să iau aminte la toate sfaturile ei sfinte și să Te aud vorbindu-mi prin ea, și să doresc ca ea să ia aminte la mine, dar nu mă lăsa să mă supun vreunui îndemn rău, ca să nu fiu judecat mai pe urmă, așa cum l-ai judecat pe Adam cândva, pentru că a luat aminte la glasul nevestei lui. Vreau să nu fiu ca unii bărbați, care locuiesc ca niște brute cu soțiile lor, neînțelegând din căsniciile lor nimic altceva decât mijlocul de satisfacere a dorințelor lor carnale și limbajul poftei, și totuși își tratează soțiile mai rău decât pe animalele lor și le refuză lucrurile necesare bunăstării lor exterioare; eu vreau ca persoana mea și tot ce am să îi slujească soției mele drept mângâiere în vreme de sănătate, drept balsam în vremuri de boală, și să fiu folosit în toate ocaziile nu spre cocoloșirea mândriei ei sau spre hrănirea vreunui păcat din ea, să îi slujesc în cumpătare.

Când Dumnezeul Meu S-a dat pe Sine pentru sufletul meu, El mi-a dat tot ce avea și n-a crezut că vreun lucru ar fi prea mult pentru mine. Oare eu, care nu m-am jertfit încă cu totul pentru ea, să cred că, dacă i-aș oferi totul, nu ar sluji binelui ei? Dacă ea a adus o jumătate în căsnicie, ce a făcut ea cu ființa ei? Oare să ajungă să își cumpere sărăcia și mizeria? Dacă ea nu s-a folosit astfel de sine, ci este soția mea, deopotrivă natura și Scriptura îmi poruncesc să folosesc tot ce sunt și am spre binele meu și al ei. Oh, dacă aș fi cum era Elcana pentru Ana, mai bun cu ea decât cu zece fii, mai bun decât cu toate celelalte rude. Doamne, câtă vreme trăiesc, fă-mă mai iubitor și mai truditor pentru soția mea decât pentru mine.

Fragment din The Works of George Swinnock, Vol. 1 (Edinburgh; London; Dublin: James Nichol, James Nisbet and Co.; G. Herbert, 1868), 497-502.