Cum să îți iubești soția ca pe tine însuți

Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși. (Efes. 5:28)

Soțul trebuie să conștientizeze că soția lui este parte din ființa sa. El nu va simți acest lucru în mod instinctiv, ci trebuie să îl învețe, și Biblia este locul de unde el învață, în toate părțile ei. Cu alte cuvinte, soțul trebuie să înțeleagă că el și soția lui nu mai sunt doi, ci sunt unul. Apostolul repetă acest lucru: „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși… cei doi vor fi un singur trup… noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui” (Efes. 5:28, 31, 30). Acest lucru este cu totul adevărat în ce privește relația noastră cu Domnul, și este la fel de adevărat în această relație, anume în căsnicie.

De aceea, vreau să prezint acest adevăr în felul următor: nu este suficient ca noi să le considerăm pe soțiile noastre partenere de viață. Ele sunt, într-adevăr, partenerele noastre de viață, dar sunt mai mult de atât. Poți să ai într-o afacere doi bărbați care să fie parteneri, dar aceasta nu este analogia potrivită. Analogia Scripturii depășește această imagine. Aici nu se pune problema unui parteneriat, chiar dacă această idee este inclusă. Există o altă expresie folosită adesea – cel puțin în trecut era una răspândită – care prezintă mult mai bine ceea ce mi se pare a fi o afirmație a învățăturii creștine, una insuficient conștientizată. Este vorba despre expresia folosită de bărbați atunci când se referă la soțiile lor prin termenul „jumătatea mea mai bună”. Acest lucru este corect. Ea nu este un partener, ci este cealaltă jumătate a bărbatului. „Cei doi vor fi un singur trup”. „Jumătatea mea mai bună”. Chiar acest cuvânt, jumătate, surprinde ideea pe care apostolul o dezvoltă în acest pasaj. Nu avem de-a face aici cu două unități, cu două entități, ci cu două jumătăți care se completează reciproc – „Cei doi vor fi un singur trup”. Astfel, în lumina acestui adevăr, soțul nu trebuie să mai gândească individual, de unul singur. Acest lucru ar fi imposibil în căsnicie, spune apostolul, pentru că „cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși”. Într-un sens, el nu iubește pe altcineva, ci se iubește pe sine. Iată în ce fel schimbă căsnicia lucrurile.

Prin urmare, la nivel practic, întreaga manieră de a gândi a soțului trebuie să o includă și pe soție. El nu trebuie să se gândească niciodată la sine în izolare sau detașat de soția lui. În momentul în care face acest lucru, el a încălcat cel mai fundamental principiu al căsniciei. Oricine poate vedea acest lucru petrecându-se la nivel fizic, dar ruptura reală a avut loc dinainte, la nivel intelectual și spiritual. Într-un sens, în clipa când un bărbat se gândește la sine în izolare, a rupt deja legătura căsniciei. Și nu are niciun drept să facă asta! Există un sens în care el nici măcar nu poate să rupă legătura căsniciei, pentru că soția este parte din el. Totuși, când acest lucru se petrece, el poate fi sigur că îi provoacă o rană foarte gravă soției lui, o rană în care el însuși va fi implicat, pentru că ea este parte din el. De aceea, el acționează împotriva propriei ființe, chiar dacă nu conștientizează acest lucru. Gândirea lui, prin urmare, nu trebuie să fie niciodată personală, în sensul de a fi individualistă. El este doar o jumătate, și ceea ce el face implică în mod necesar cealaltă jumătate. Același lucru se aplică dorințelor lui. El nu trebuie să aibă niciodată vreo dorință doar pentru sine. El nu mai este un singur om, izolat, nu mai este liber în acest sens. Soția lui este implicată în toate dorințele sale. Așadar, este de datoria lui să se îngrijească să fie totdeauna conștient și activ față de aceste considerații. El nu trebuie să se gândească niciodată la soția lui, cu alte cuvinte, ca la o adăugare la ființa lui. Cu atât mai puțin – și îmi pare rău că trebui să folosesc o astfel de expresie – el nu trebuie să o considere o povară, deși trist este că mulți procedează în felul acesta. Un soț trebuie să își reamintească în mod deliberat și constant de lucrurile aplicabile stării sale de bărbat căsătorit, astfel încât acestea să îi guverneze și să îi controleze întreaga gândire, toate dorințele și toate năzuințele sale, ba chiar totalitatea vieții și a acțiunilor lui.

Dar putem merge mai departe și să afirmăm acest lucru și mai categoric. Versetul 28 se încheie cu următoarele cuvinte: „Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși”, dar ne putem aminti că, atunci când descrie relația dintre Domnul și Biserica Lui, apostolul a folosit analogia trupului. El spune mai departe în același verset: „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor”. Apoi detaliază în versetul 29: „Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica”. Iată, așadar, care este învățătura: potrivit acestei analogii a trupului, noi trebuie să conștientizăm nu doar că bărbatul și soția sunt una, ci soțul trebuie să fie conștient că soția este, în realitate, o parte din el însuși. Atitudinea unui bărbat față de soția lui, spune apostolul, ar trebui să fie atitudinea față de propriul trup, ca să mă exprim așa. Aceasta este analogia, și ea depășește chiar acest statut… Femeia a fost creată inițial din bărbat (Gen. 2:21-22). Aici avem dovada faptului că ea este parte din bărbat, iar aceasta descrie trăsătura unității. Astfel, bărbatului i se spune că „așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor”. Acel neînsemnat cuvânt ca este unul de cea mai mare importanță, întrucât adeseori ne este ușor să îl înțelegem greșit. Pavel nu spune că „bărbații trebuie să-și iubească nevestele, la fel cum își iubesc trupurile”. Nu acesta este sensul frazei, ci, „așa trebuie să-și iubească bărbații nevestele, pentru că ele sunt trupurile lor”. Un bărbat își iubește soția ca pe trupul lui – spune Pavel. Nu „așa cum își iubește trupul, așa trebuie să-și iubească și nevasta”. Nu! Un bărbat trebuie să-și iubească soția ca trup al lui – considerând-o parte din el însuși. Așa cum Eva fusese parte din Adam, fiind luată din coapsa lui, tot așa soția trebuie să fie pentru bărbat, întrucât ea este parte din el.

Subliniez acest lucru pentru că apostolul îl arată clar, pentru a demonstra că în căsnicie există acest element al indisolubilității¹, element pe care, așa cum înțelegem învățătura biblică, nu poate fi frânt decât prin adulter. Dar ceea ce ne preocupă să afirmăm acum este că apostolul prezintă aceasta pentru ca bărbatul să poată vedea că el nu se poate detașa de soția lui. Așa cum nu te poți detașa de trupul tău, nu te poți detașa nici de soția ta. Ea este parte din tine, și trebuie să ții minte asta. Nu poți trăi în izolare, nu poți trăi în detașare. Dacă ești conștient de acest lucru, nu va exista niciun pericol al detașării în gândirea ta, nici în dorințele și nici aspirațiile tale. Nu poate exista ură sau antagonism.

Observați felul în care apostolul se exprimă: „Nimeni”, spune el, pentru a ridiculiza ideea, „nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica”. Așadar, orice element de ură dintre soț și soție este o curată nebunie. Aceasta ar arăta că bărbatul nu înțelege deloc ce este căsnicia. „Nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui” – dar soția lui este propriul său trup. Ea este trupul lui. Astfel, el trebuie să își iubească soția ca pe propriul trup.

La ce conduce aceasta în practică? Aici ajungem la o învățătură foarte detaliată de care toți au nevoie – deopotrivă creștinii și necreștinii. Dumnezeu știe că noi toți am eșuat. Noi toți am păcătuit prin a nu înțelege această învățătură și prin faptul că nu o aplicăm în detaliu. Principiul este că soția este trupul bărbatului. Așadar, ceea ce trupul lui este pentru personalitatea sa, aceea trebuie să fie soția lui pentru el. De aici rezultă învățătura detaliată a apostolului. Cum trebuie să își trateze un bărbat soția? Dați-mi voie să vă ofer mai întâi câteva elemente negative.

Soțul nu trebuie să își abuzeze soția. Este posibil ca un bărbat să își abuzeze trupul, și mulți bărbați asta fac – prin a mânca prea mult, prin a bea prea mult, și în multe alte feluri. Așa își abuzează ei trupurile, le maltratează, le tratează rău. Apostolul spune că bărbatul care face așa ceva este un nebun, pentru că, dacă își maltratează trupul și îl abuzează, el însuși va avea de suferit. Nu poți să te detașezi de trupul tău sau, dacă crezi că poți face asta și să îl abuzezi, tu vei fi cel care va suferi. Mintea ta va suferi, inima ta va suferi, întreaga ta viață va suferi. Ai putea spune: „Nu-mi pasă de trupul meu, trăiesc o viață intelectuală”, dar dacă continui să faci asta, în curând vei descoperi că nu mai ai acuitatea intelectuală pe care o aveai cândva, și nu vei mai putea gândi cum gândeai odinioară. Dacă îți abuzezi trupul, tu vei fi acela care va suferi. Nu va suferi doar trupul tău, ci toată ființa ta. Același lucru are loc în relația maritală. Dacă un bărbat își abuzează soția, vor suferi amândoi. Astfel, cu excepția situației când greșelile sunt inevitabile și neintenționate, acel bărbat este un nebun. Dacă un bărbat își abuzează soția, va avea loc o zdrobire atât în soție cât și în bărbat, ca și în relația dintre ei. Și este evident că astfel de lucruri sunt foarte răspândite în lumea de azi. Ar fi de neimaginat ca un bărbat creștin să își abuzeze soția.

Soțul nu trebuie să își neglijeze soția. Să ne întoarcem la analogia trupului. Un bărbat poate să își neglijeze trupul. Acest lucru se poate întâmpla adesea și, din nou, conduce întotdeauna la necazuri. A neglija trupul este un lucru rău, nebunesc și greșit. Bărbatul a fost creat așa încât el să funcționeze cu trup, minte și suflet, și cele trei se află într-o relație apropiată între ele. Noi toți suntem convinși de acest adevăr. Dacă luăm un exemplu în acest sens, putem vedea cât de fragile sunt trupurile noastre. Dacă sufăr de laringită, nu pot predica, chiar dacă mi-aș dori să fac lucrul acesta. Pot fi plin de idei și de dorința de a predica, dar dacă am gâtul inflamat, nu pot vorbi. Același lucru este aplicabil întregului trup. Dacă îți neglijezi trupul, tu însuți vei suferi. Mulți bărbați au procedat astfel, mulți teologi au făcut asta, și, ca urmare a neglijării trupului, lucrarea lor a avut de suferit. Asta se petrece pentru că există o unitate indisolubilă între aceste părți ale personalităților noastre.

Același lucru se aplică și în relația dintre soți, spune apostolul. Cu cât mai multă suferință este cauzată în domeniul căsniciei ca urmare a neglijării soției! De curând am văzut publicate dovezi în jurnalele medicale, care arată că tot mai multe soții au ajuns să fumeze în zilele noastre. De ce? Pur și simplu pentru că au fost neglijate de soții lor. Soții își petrec nopțile la sport, la crâșmă, ori jucând tot felul de jocuri cu prietenii lor, pe când sărmanele soții sunt lăsate acasă cu copiii și cu munca. Soțul se întoarce noaptea târziu, doar pentru a merge la culcare și a dormi, iar apoi se scoală și o ia de la capăt a doua zi dimineață. Neglijarea soției conduce la o stare de tensiune în sufletul ei, lucru care se poate vedea prin fumatul excesiv și prin alte manifestări nervoase. Este un lucru lamentabil când un bărbat se căsătorește, apoi își ignoră soția. Cu alte cuvinte, el este unul care s-a căsătorit, dar, în lucrurile esențiale, continuă să trăiască de parcă ar fi necăsătorit. El încă își trăiește viața detașat, petrecând timpul cu prietenii lui.

Aș putea foarte ușor să detaliez în această privință, însă realitățile sunt atât de cunoscute, încât nu este necesar să elaborez. Am însă un sentiment că observ o tendință în cercurile creștine, chiar în cele evanghelice, de a uita de acest aspect particular. Un bărbat căsătorit nu mai acționează ca și cum ar fi singur pe lume, ci soția lui trebuie implicată în totul… Evident, în afacerea lui, bărbatul poate să acționeze de unul singur, și există și alte ocazii când trebuie și poate fi singur, însă dacă circumstanța este una socială, dacă activitatea este una la care soția poate participa, ea ar trebui să fie implicată, și este rolul soțului să se îngrijească de acest lucru. Există însă un alt aspect al acestui subiect care mă îngrijorează foarte mult în anumite momente. Aud constant vorbindu-se despre ceea ce a fost denumit „văduve evanghelice”. Expresia are sensul că soțul unui fel anume de femei este unul care merge în fiecare seară la o întâlnire sau alta. Explicația lui și argumentul de care se folosește este că el ar fi implicat în anumite lucrări creștine bune, dar el pare să fi uitat că este căsătorit… Comportamentul unui astfel de soț este trist și păcătos. Chiar dacă ceea ce face este legat de o lucrare activă creștină, bărbatul nu poate și nu trebuie să se distanțeze de relația sa de căsnicie în felul acela, pentru că soția este parte din el – ea este „jumătatea lui mai bună”, nu sclava lui.

De aceea, bărbații creștini trebuie să se cerceteze în această privință. Familia nu este un dormitor unde bărbatul se întoarce ca să se odihnească. Nu! Trebuie să existe o relație activă, reală, pozitivă, și nu trebuie să o îndepărtăm niciodată din poziția ei prioritară în mintea noastră. Astfel, bărbatul trebuie să ceară înțelepciune de la Dumnezeu pentru a ști cum să își împartă timpul în această privință. Nu contează ce rol joacă acel bărbat, căci dacă este căsătorit, nu se poate comporta ca un necăsătorit, nici măcar când este implicată lucrarea creștină, pentru că, dacă s-ar scuza în felul acesta, ar nega însăși învățătura Evangheliei pe care pretinde că o predică. Omul acela ar dovedi egoism tocmai în timp ce propovăduiește contrariul… Voi trece acum la al treilea rezultat practic al acestei învățături.

Soțul nu trebuie să își abuzeze soția, nici să o neglijeze, și, în al treilea rând, nu trebuie să considere că i-a căzut la împărțeală. Elementul pozitiv trebuie să existe întotdeauna. Soția nu este o simplă gospodină, și aici este elementul pozitiv. Aș vrea să clarific acest lucru folosind termenii apostolului. El vorbește despre acest aspect în felul următor: „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci…” – Ce? „îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica”… Încă odată, acest lucru poate fi prezentat în termenii analogiei care ne arată că un om nu își urăște propriul trup, ci îl hrănește și îl îngrijește cu drag. Cum face el acest lucru? Putem împărți simplu această îndatorire în felul următor:

Mai înainte de toate, vedeți că se face referire la chestiunea dietei. Un om trebuie să se gândească la hrana lui, la dieta lui. El trebuie să își procure suficientă hrană, trebuie să o mănânce regulat și așa mai departe. Toate acestea trebuie practicate și între soț și soție. Bărbatul trebui să se gândească la felul de ajutor pe care îl poate da soției, așa încât ea să fie hrănită și încurajată. Noi luăm hrana și nu gândim doar în termeni de calorii, proteine, grăsimi și carbohidrați, căci nu ne gândim la acest aspect doar științific, nu-i așa? Un alt aspect care intră în calcul este hrana. Noi suntem influențați de asemenea de ceea ce ne atrage gusturile, de ceea ce ne oferă plăcere și bucurie. Tot așa, soțul trebuie să își trateze soția gândindu-se la lucrurile care îi plac, la ceea ce îi aduce plăcere și bucurie. Evident, înainte să se căsătorească, putea face orice dorea în ce privește hrana lui, dar după ce se căsătorește, el nu mai acționează de unul singur… Gândiți-vă la întreaga personalitate și la sufletul ei. Trebuie să existe acest gând în bărbat în legătură cu dezvoltarea soției și cu această relație uimitoare pe care Dumnezeu însuși a stabilit-o.

Mai apoi există chestiunea exercițiului. Analogia trupului sugerează automat acest lucru. Exercițiul trupului este esențial. Tot astfel, la fel de esențial este exercițiul în relația dintre soț și soție. Acest lucru poate să fie împlinit prin lucruri simple, precum discuțiile dintre ei. Am constatat că multe căsnicii trec prin probleme pur și simplu din lipsa conversației. Noi toți știm cât de multe lucruri pot fi spuse ca să ne scuzăm în această privință. Bărbatul este obosit, a fost toată ziua la muncă sau la birou, și vine acasă trudit, dorindu-și un singur lucru: odihnă. Da, dar același lucru este valabil în cazul soției, cu diferența că, probabil, ea a fost singură acasă, și singurele persoane pe care le-a avut în jurul ei au fost copiii. Indiferent dacă avem chef sau nu de discuții, trebuie să vorbim. Soția are nevoie de exercițiu în această privință. Vorbește-i despre serviciul tău, despre îngrijorările tale, despre preocupările tale, adu toate aceste lucruri înaintea ei. Ea este trupul tău, este parte din tine, așa că permite-i să îți vorbească despre lucrurile care o preocupă. Consult-o, las-o să participe cu priceperea ei. Este parte din viața ta, așa că trebuie să o faci părtașă întregii tale vieți. Vorbiți despre viața ta, despre viața ei și despre viața voastră… Repet, știu toate scuzele ce pot fi inventate și cât de dificil poate fi adesea să trecem peste ele, și cred că pot exista unele argumente bune. Bărbatul este la fel de obosit și muncește la fel de mult ca înainte de a se căsători, însă, în vremea de dinaintea căsătoriei, indiferent cu ce se ocupa, el era foarte nerăbdător să îi vorbească logodnicei lui și să îi facă cunoscută toată viața lui. De ce să se oprească acest lucru în momentul în care ei se căsătoresc? Nu trebuie să se oprească, spune apostolul. Soțul și soția sunt una. Privește la ea și consider-o trupul tău, amintindu-ți de acest element al exercițiului. Adu-ți soția în absolut orice aspect din viața ta, și fă asta intenționat. Va fi un lucru minunat pentru ea, pentru dezvoltarea ei, și va fi un lucru bun și pentru tine, întrucât toată căsnicia voastră va crește și se va dezvolta în felul acesta.

Am ajuns la al patrulea punct, cel referitor la protejarea soției. Iată acest trup – el are nevoie de hrană, are nevoie de exercițiu, dar, în plus, orice om trebuie să învețe să își înțeleagă propriul trup. Apostolul folosește acest argument. Vă amintiți că apostolul Petru prezintă lucrurile în acest fel. El îi spune soțului să își amintească de faptul că soția lui este „vasul mai slab”. Asta înseamnă că trupurile noastre se expun anumitor lucruri. Noi toți suntem diferiți chiar și în sens fizic. Probabil că unii dintre noi percepem răceala într-un fel care nu îi îngrijorează pe alții. Unii suntem construiți așa încât avem aceste probleme minore, și suntem afectați imediat de infecții și de alte lucruri mărunte care vin să ne încerce. Ce face un om înțelept? Se îngrijește în legătură cu aceste sensibilități, pune o haină mai groasă în timpul iernii, își acoperă gâtul cu un fular și se înfrânează de la anumite lucruri. El se protejează pe sine și trupul său slab în fața anumitor pericole cu care se confruntă în viață. „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele”. Ai observat că soția ta are o anumită slăbiciune temperamentală? Ai observat că are anumite trăsături speciale? Nu contează în ce constau ele în mod specific, ci doar că are anumite trăsături care sunt, într-un sens, slăbiciuni. Care este reacția ta față de ele? Ești iritat sau deranjat? Ai tendința de a le condamna și de a le respinge? Acționează așa cum ai acționa cu trupul tău, spune apostolul. Protejeaz-o împotriva lor, păzește-o de ele! Dacă se întâmplă ca soția ta să se fi născut cu o înclinație de a se îngrijora, salveaz-o de aceasta, protejeaz-o. Fă orice îți stă în putință pentru a o ocroti de slăbiciuni, de neputințe și de fragilități, și fă aceasta ca și cum ar fi trupul tău, protejându-ți soția… Ea este „vasul mai slab”…

Vom încheia aici… am privit la acest principiu deosebit, unul de cea mai mare importanță. Bărbatul trebuie să își iubească soția „ca pe” – pentru că ea este – trupul lui. „Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica”.

Fragment din Life in the Spirit in Marriage, Home, and Work: An Exposition of Ephesians 5:18-6:9 (Edinburgh; Carlisle, PA: Banner of Truth Trust, 1974), 213-221, folosit cu permisiune; banneroftruth.org.

Note bibliografice și explicative

(1) indisolubil – imposibil de a fi frânt sau rupt; ceva permanent.