O dragoste cristică

Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea. (Efeseni 5:25)

Un soț nu are dreptul să pretindă că este capul soției sale decât dacă o iubește. El nu împlinește porunca Scripturii decât cu această condiție. Cele două lucruri merg împreună. Cu alte cuvinte, căsnicia este împlinită ca o manifestare a Duhului, iar Duhul Sfânt nu doar că dă putere, ci El și iubește și disciplinează.

Astfel, atunci când soțul își exercită privilegiul de a fi capul soției și al familiei, el face acest lucru prin dragoste. El trebuie să fie întotdeauna controlat de dragoste și de disciplină. El trebuie să se disciplineze pe sine.

În el poate exista tendința de a dicta, dar el nu trebuie să apeleze la aceasta. „Putere, dragoste, chibzuință”¹ (2 Tim. 1:7) – toate acestea sunt prezente implicit aici, în acest cuvânt deosebit – dragoste. Astfel, domnia soțului trebuie să fie o domnie a dragostei, trebuie să fie o conducere prin dragoste. Aici nu este implicată nicidecum ideea unui papă sau a unui dictator, nici nu este cazul unei persoane de genul ipse dixit²; soțul nu vorbește ex cathedra³. Nu, ci ceea ce păzește puterea, autoritatea și demnitatea ce îi sunt datele soțului sunt forța dragostei și disciplina Duhului. Aceasta este ideea clară și fundamentală care controlează tot acest subiect: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele”.

Dar vom trece acum la a analiza în general caracterul sau natura acelei iubiri. Din nou, pot spune că ea este foarte necesară în vremurile de astăzi. În lumea de azi putem vedea două lucruri foarte clare în acest aspect: abuzul ideii de putere și un abuz mai mare al ideii de dragoste. Lumea nu a vorbit niciodată atât de mult despre dragoste pe cât o face astăzi, însă nu cred că a existat vreodată o vreme când să se vadă mai puțină dragoste. Acești termeni deosebiți au ajuns atât de goliți de sensul lor, încât mulți oameni nici măcar nu mai au vreo idee despre sensul termenului dragoste.

„Bărbaților, iubiți-vă nevestele”. Ce este această iubire? Din fericire pentru noi, apostolul ne spune… El zice: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele, cum…” – „cum a iubit și Hristos Biserica”. Din nou, el ne arată cât de nerăbdător este să ne ajute. Însăși menționarea Numelui lui Hristos îl determină dintr-o dată să își dezvolte afirmația. El nu poate spune doar, „cum a iubit și Hristos Biserica”, ci se simte nevoit să meargă mai departe și să spună: „și S-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană”. El spune toate acestea ca să îl ajute pe soț să își iubească soția așa cum ar trebui.

De ce dezvoltă apostolul subiectul în felul acesta? Cred că există trei motive principale. În primul rând, el vrea ca noi toți să cunoaștem care este dragostea cea mare a lui Hristos față de noi. El vrea să conștientizăm adevărul despre Hristos și despre noi înșine, și să cunoaștem care este relația noastră cu El. De ce este apostolul atât de preocupat de aspectul acesta? Argumentul lui clar este următorul: doar în măsura în care conștientizăm adevărul despre relația dintre Hristos și Biserică, doar atunci putem să fim în realitate așa cum ar trebui să fie soții creștini. Pentru ca acest lucru să fie clar, el sfârșește prin a spune: „Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos și despre Biserică)”. Dar de ce vorbește Pavel despre Hristos și despre Biserică? De ce ne-a condus în această taină? Pentru ca soții să poată ști cum să își iubească soțiile. Și tocmai acesta este aspectul în care își arată nebunia și ignoranța acei oameni superficiali și înguști la minte, care batjocoresc această doctrină. „Dar”, poate spune cineva, „unii sunt interesați doar de doctrine, pe când noi suntem niște oameni practici”. Totuși, nu poți fi practic fără doctrină, nu poți să îți iubești soția cu adevărat decât dacă înțelegi ceva despre această doctrină, despre această taină deosebită. „Păi”, spun alții, „este prea dificilă, nu o putem înțelege deloc”. Dar dacă vrei să trăiești o viață de creștin autentic, trebuie să urmărești doctrina, trebuie să o aplici în mintea ta, trebuie să te gândești la ea, să o studiezi, trebuie să încerci să o înțelegi și să te lupți cu ea până o pricepi. Ea se găsește aici, disponibilă înaintea ta, dar dacă tu îi întorci spatele, respingi un lucru pe care Dumnezeu ți-l dă, și te plasezi în poziția unui păcătos grosolan. Respingerea doctrinei este un păcat groaznic. Nu trebuie să așezi niciodată practica împotriva doctrinei, pentru că nu poți practica nimic fără doctrină. De aceea, apostolul face efortul de a dezvolta această doctrină minunată despre relația dintre Hristos și Biserică, nu doar de dragul de a o afirma, oricât de importantă ar fi ea, ci pentru ca eu și tu să ne iubim soțiile așa cum ar trebui – „cum a iubit și Hristos Biserica”.

De aceea, putem acum să privim la problemă în felul următor: principiul care trebuie să ghideze practica noastră este că relația dintre soț și soție este aceeași, în esența și în natura ei, cu relația dintre Hristos și Biserică. De aceea, cum ar trebui abordată această relație? Trebuie să începem prin a studia relația dintre Hristos și Biserică, apoi – doar atunci – putem să privim la relația dintre soț și soție. Asta face și apostolul: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica”. Acestea fiind spuse, el ne arată precis felul în care Hristos a iubit Biserica, și pare să ne îndemne astfel: „mergeți și faceți același lucru. Iată care este regula voastră. Aceasta este prima mare doctrină”.

Astfel, noi putem începe prin a analiza relația dintre Hristos și Biserică. Aici se găsește un lucru care ne privește pe toți – nu doar pe cei ce sunt bărbați și soți, ci pe toți oamenii. Ceea ce ni se spune despre relația dintre Hristos și Biserică este aplicabil fiecăruia dintre noi. Hristos este Soțul Bisericii. Hristos este Soțul fiecărui credincios. Ai putea să întrebi: „Unde găsești această învățătură?” De exemplu, o găsesc în Epistola către Romani 7:4, unde apostolul spune: „Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu”. Hristos este Soțul Bisericii, iar Biserica este Mireasa lui Hristos. Oricare dintre noi poate, în acel sens, să privească la Domnul Isus Hristos ca Soțul nostru și, la nivel colectiv, noi facem aceasta ca membri ai Bisericii creștine.

Ce anume ne spune apostolul aici? Primul lucru pe care ni-l spune are de-a face cu atitudinea Domnului Isus Hristos față de Biserică, sau felul în care El o privește. Aici avem învățătură pentru soți. Care este atitudinea ta? În ce fel privești la soția ta? Aici, exact în acest text, apostolul ne spune niște lucruri minunate. Dragi creștini, ați conștientizat că aceste lucruri sunt adevărate și aplicabile vouă, ca membri ai Bisericii creștine? Priviți care sunt trăsăturile atitudinii Domnului nostru față de Mireasa Lui, Biserica. Iată, El o iubește: „cum a iubit și Hristos Biserica”. Ce expresie convingătoare! El a iubit-o în ciuda nevredniciei ei! El a iubit-o în ciuda deficiențelor ei. Observați ce face El pentru ea. Ea are nevoie să fie spălată, să fie curățată. El a văzut-o în zdrențele ei, în nebunia ei, dar a iubit-o. Aceasta este culmea doctrinei mântuirii. El ne-a iubit – nu datorită vreunui lucru din noi. El ne iubește în ciuda a ceea ce se găsea în noi, „pe când eram noi încă păcătoși”. El i-a iubit pe păcătoși „atunci când eram vrăjmași” (Rom. 5:10, 8). El ne-a iubit în ciuda întregii noastre ticăloșii și nevrednicii. El nu a iubit Biserica pentru că ea ar fi fost glorioasă și frumoasă, nu, ci pentru ca El să o facă astfel. Observați această învățătură și vedeți ceea ce ea are să le spună soților. Un soț acționează dincolo de deficiențele, dificultățile și lucrurile pe care crede că le poate critica la soția lui, pentru că el este chemat să o iubească „cum a iubit și Hristos Biserica”. Iată ce fel de dragoste trebuie să îi arate el. Acesta este primul principiu.

Al doilea principiu este următorul: „S-a dat pe Sine pentru ea”. El nu a fost doar gata să Se jertfească pentru ea, ci și în realitate S-a jertfit pentru Biserică. Iată cum este dragostea lui Hristos pentru Biserică! Mântuirea ei era posibilă doar prin a-Și da viața pentru ea, și asta a făcut El. Iată cum este dragostea Lui.

Apoi observați preocuparea Lui deosebită pentru ea și pentru bunăstarea ei. El o cercetează. El este preocupat de ea. El vede posibilități în ea, ca să mă exprim așa. El dorește ca ea să fie perfectă. Acesta este motivul pentru care Pavel continuă spunând: „ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta”. Puteți vedea aici interesul Lui pentru ea, dragostea Lui pentru ea, felul în care El Se mândrește cu ea. Acestea sunt trăsăturile iubirii lui Hristos pentru Biserică – manifestate prin dorința Lui deosebită ca ea să fie perfectă. El nu va putea să fie satisfăcut decât atunci când o va aduce la perfecțiune. El vrea să fie în măsură să o înfățișeze o Biserică glorioasă, „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta”. El dorește desăvârșirea ei, ajungerea ei într-o stare fără reproș. El vrea ca întreaga lume să ajungă să o admire. Astfel, în al treilea capitol al acestei Epistole, în versetul 10, ni se spune că El a făcut toate acestea „pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”. Mirele vrea să Se mândrească cu Mireasa Lui. El este mândru de frumusețea ei, mândru de înfățișarea ei, mândru de tot ceea ce Îi aparține, și vrea să o arate familiei, tuturor făpturilor create de El. Acesta este felul de relație care există între Domnul Isus Hristos și Biserica Lui. Eu extrag acest principiu din detaliile acestor versete în primul rând pentru că ele ne oferă o înțelegere a acestei relații minunat de tainică. Astfel, imaginea este aceea a Domnului nostru care se bucură de relația Lui cu Biserica – este fericit în această relație, triumfător în ea și Se laudă cu ea. Nu există vreun lucru pe care El să nu îl facă pentru Mireasa Lui, Biserica.

Iată care este primul aspect deosebit care rezultă din felul în care apostolul tratează această temă vastă și deosebită. Trebuie să începem cu această imagine a lui Hristos și a Bisericii. Trebuie să privești la felul în care El vede Biserica, la ceea ce El face pentru ea. Trebuie să identifici ce are El în vedere pentru ea, care este obiectivul Său final. Ca urmare a tuturor acestor lucruri, rezultă conceptul extraordinar de relație tainică, de unitate, ideea că ei sunt un singur trup și că ea este trupul Lui. „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica”.

Acesta este, așadar, primul principiu deosebit – Hristos iubește Biserica. Relația dintre Hristos și Biserică este relația care ar trebui să existe între soț și soție. De aceea, începeți de la această realitate. Aruncați-vă privirile către doctrina deosebită a Bisericii. Apropiați-vă voi toți, căsătoriți sau necăsătoriți. Aceste lucruri vă sunt aplicabile tuturor, pentru că toți sunteți membri ai Bisericii. Cât de minunat este să știm că ne aflăm în această relație cu Hristos! Acesta este felul în care El vă privește și aceasta este atitudinea Lui față de voi.

Principiul este următorul: această dragoste, această iubire dumnezeiască este cu totul superioară iubirii erotice și filantropice⁴ ce constituie tot ceea ce lumea aceasta poate să cunoască. Trăsăturile deosebite ale acestei iubiri – și, în aceasta, ea este esențialmente diferită de altele – este că dragostea lui Dumnezeu nu este atât de mult guvernată de dorința de a avea, pe cât de dorința de a dărui. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”. Cum? „că L-a dat”. Nu există nimic greșit în celelalte feluri de iubiri – am mai spus acest lucru – dar chiar și atunci când le ai în forma lor cea mai bună, ele sunt întotdeauna centrate pe sine, gândindu-se întotdeauna la sine. Prin contrast, trăsătura acestei iubiri a lui Dumnezeu este că ea nu se gândește la sine. El S-a dat pe Sine, El a murit pentru ea – a mers „până la moarte”. Jertfa este trăsătura dominantă a acestei iubiri. Ea este o dragoste care dăruiește, neluând în considerare întotdeauna ceea ce urmează să primească, ci ceea ce poate dărui spre beneficiul altuia. Dragi soți, iubiți-vă soțiile în felul acesta, așa cum Hristos a iubit Biserica!

Fragment din Life in the Spirit in Marriage, Home, and Work: An Exposition of Ephesians 5:18-6:9 (Edinburgh; Carlisle, PA: Banner of Truth Trust, 1974), 132-141, folosit cu permisiune; banneroftruth.org.

Note bibliografice și explicative

(1) minte sănătoasă – disciplină; stăpânire de sine.

(2) ipse dixit (lat.) = „el însuși a spus asta”; un lucru susținut dogmatic, fără dovezi.

(3) ex cathedra (lat.) = „din fotoliu”; când un papă vorbește ex cathedra, adică din poziția sa de episcop, romano-catolicismul spune că doctrina lui este infailibil adevărată. Evident, această înțelegere este eronată.

(4) filantropică – dragostea generală pentru oameni.

Toate lucrurile legate de soția ta trebuie să fie făcute în dragoste. Gândurile tale trebuie să fie gânduri de dragoste. Privirile tale trebuie să fie priviri ale iubirii. Asemenea fagurelui de miere, buzele tale trebuie să picure numai dulceață și dragoste. Învățăturile tale trebuie să fie șlefuite cu dragoste, mustrările trebuie îndulcite cu iubire, atitudinea și întreaga ta purtare față de ea trebuie să fie rodul și demonstrarea iubirii tale pentru ea. O, cât Și-a iubit Hristos Mireasa, Cel ce este modelul tău! Nașterea, viața și moartea Lui au fost, ca să zicem așa, o scenă a celei mai fierbinți iubiri ce poate fi imaginată, de la primul până la ultimul act al vieții Lui. – George Swinnock