Gândire carnală și gândire spirituală

Căci gândirea firii este moarte, însă gândirea Duhului este viață și pace (Rom. 8:6, NTR).

În general, lumea greșește mult în ce privește mijloacele prin care poate ajunge la o fericire de durată. Ea umblă după deșertăciunile momentului și crede că în acestea își va găsi împlinirea. Ea respinge religia¹ pe premisa că ar face ca viața să fie tristă, „dar calea celor necredincioși este anevoioasă” (Prov. 13:15). Dimpotrivă, căile religiei aduc deopotrivă pace și bucurie (Prov. 3:17). Mărturia apostolului Pavel în această privință este clară și hotărâtă. Cuvintele lui ne determină în mod natural să ne gândim la diferența dintre gândirea carnală² și cea spirituală³ în următoarele aspecte:

I. În felul în care ele operează: Prin expresia „gândire carnală”, noi înțelegem acel principiu de viață din natura noastră decăzută, care iubește și idolatrizează lucrurile carnale. „Gândirea spirituală” are de-a face cu principiul de viață care conduce sufletul către obiectele spirituale și care este implantat de Duhul Sfânt în inimile celor regenerați. Diferența dintre aceste două principii se poate vedea în gândurile noastre.

Gândurile se vor îndrepta în mod natural către obiectele cele mai potrivite principiului care domnește în minte.⁴ Gândurile și mintea se vor îndrepta în mod repetat către aceste obiecte, cu frecvență, înfierbântare și plăcere. Dacă ne aflăm sub dominația unui principiu de viață carnal, ne vom gândi la anumite plăceri, avantaje, onoruri sau alte deșertăciuni lumești. Dacă suntem călăuziți de un principiu de viață spiritual, duhovnicesc, atunci Dumnezeu, Hristos și lucrurile legate de suflet vor ocupa mintea și gândurile noastre.

Aceste principi vor opera și asupra dorințelor.⁵ Oricare ar fi lucrurile pe care le prețuim cel mai mult, le vom dori atunci când ele ne lipsesc, vom spera că le vom obține, vom îndrăgi mijloacele care ne ajută să le obținem și ne vom bucura de ele atunci când le vom avea. Dacă ne aflăm în pericolul de a le pierde, ne temem. Noi urâm mijloacele care ne-au despărțit de ele și, dacă le pierdem, ne întristăm. Mintea carnală este, astfel, preocupată de obiecte carnale. Mintea spirituală este preocupată de obiecte spirituale. De aici și avertismentul care ni se dă în ce privește dorințele noastre: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Col 3:2).

Principiile vor influența ulterior felurile și scopurile acțiunilor noastre: un om carnal nu poate acționa decât mânat de motivații carnale. El va avea obiective carnale chiar și în ocupațiile spirituale (Zah. 7:5-6). Prin contrast, un om spiritual va acționa mânat de motivații spirituale. El va acționa având perspective spirituale chiar și în preocupările sale trecătoare. Unul va căuta propriul interes sau onoare, pe când celălalt gloria lui Dumnezeu (1 Cor. 10:31). Această diferență în modalitatea de operare a celor două principii provoacă o diferență corespunzătoare,

II. În efectele lor: Efectul principiului de viață carnal este îngrozitor dincolo de orice ne putem imagina. Când domnește în noi, acest principiu ne dovedește complet lipsiți de viață, astfel că, am putea spune, domnia lui este în sine o stare de „moarte” spirituală. De aceea, sfârșitul lui trebuie să fie obligatoriu moartea veșnică. Dumnezeu a decretat ireversibil acest lucru (Gal. 6:7) și așa trebuie să stea lucrurile chiar și în natura lor.

Efectul principiului spiritual de viață este indescriptibil de glorios. Oriunde stăpânește el, aduce dovada vieții spirituale. De asemenea, el este invariabil mijlocul umplerii sufletului cu „pace”. El nu poate conduce la nimic altceva decât la viață veșnică și la pace. Și acest efect este potrivit stării exprese lăsată de Dumnezeu, și așa trebuie să fie chiar și în natura lucrurilor.

În ce privește starea celor care gândesc carnal, situația lor este lamentabilă, căci conștiințele lor mărturisesc că gândurile, dorințele și țelurile lor sunt cu totul carnale! Trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu este Cel care afirmă acest lucru. Cine ar îndrăzni să continue o singură zi într-o astfel de stare? Cei care își simt ticăloșia ar trebui să pledeze înaintea lui Dumnezeu cu acea promisiune de eliberare. Pentru ei este disponibil același har care a fost făcut eficace în cazul altora.

În ce privește starea celor care gândesc spiritual, ferice de cei cuprinși în această descriere! Aceștia să adore harul care i-a făcut să fie diferiți. Să se străduiască să crească în caracterul spiritual al gândirii. Să se păzească de cădere, ca să nu-și piardă pacea. Ochii lor să fie ațintiți asupra stării veșnice, unde fericirea lor prezentă va fi desăvârșită în glorie.

Fragment din Horae Homileticae: Romans, Vol. 15 London: Holdsworth and Ball, 1833), p. 200-202.

Note bibliografice și explicative

(1) religie – autorul se referă la creștinismul biblic, nu la religie în general.

(2) carnală – lumească, senzuală, nespirituală, opusă gândirii duhovnicești, spirituale.

(3) spirituală– sau duhovnicească, provenind de la cuvântul folosit cu referire la a treia Persoană din Sfânta Treime, folosit aici ca adjectiv. Astfel, creștinii sunt denumiți persoane spirituale sau duhovnicești pentru că ei sunt născuți din Duhul și ca urmare a influențelor interioare și sfinte ale Duhului lui Dumnezeu din ei… Lucrurile sunt denumite spirituale sau duhovnicești pentru că au legătură cu Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 2:13-14). (Jonathan Edwards, Religious Affections, Works, Vol. 1, p. 264).

(4) Ocupațiile din viața noastră vor da o direcție gândirii noastre: mintea carnală poate să cunoască uneori lucruri spirituale și mintea spirituală poate să cunoască uneori lucruri carnale. Ocaziile specifice pot de asemenea să îi atragă atenția fie asupra obiectelor spirituale, fie asupra celor carnale. Dar noi vorbim aici doar despre acele perioade când mintea este liberă de obligațiile presante și se poate aținti către lucrurile pe care le iubește cel mai mult.

(5) dorințe– „Dorințele nu sunt altceva decât manifestările mai viguroase și sensibile ale înclinației și voinței sufletului” (Edwards, Religious Affections, Works, Vol. 1, p. 237), aici autorul referindu-se la înclinații puternice ale sufletului, manifestate în gândire, simțăminte și acțiuni. Diferența dintre dorințe și emoții este că dorințele sunt (1) de durată, (2) adânci, (3) potrivite crezurilor personale, (4) legate de acțiuni, determinându-le, și (5) implică gândirea, voința și simțămintele. Pe de altă parte, emoțiile sunt (1) trecătoare, (2) superficiale, (3) uneori copleșitoare, (4) adeseori incapabile să producă acțiuni și (5) adesea deconectate de minte și voință. (Gerald McDermott, Seeing God, p. 40).

Oriunde locuiește Duhul harului, acolo există o gândire cerească, spirituală, care însoțește și dovedește locuirea Duhului. Când vorbim despre gândire, înțelegem că este vorba despre gânduri, raționamente, ba chiar griji, temeri, plăceri și încântări ale sufletului, lucruri care rezultă din lucrările și meditațiile minții. Așa cum sunt acestea, așa suntem noi. Dacă ele se îndreaptă în mod obișnuit și repetat către lucrurile pământești, avem de-a face cu gândirea și starea omului carnal și lumesc. Din acest motiv, faptele oricărei ființe omenești sunt urmarea ființei și a naturii ei. Dacă Dumnezeu, Hristos, Cerul și lumea viitoare ocupă gândurile și dorințele sufletului; dacă înclinația unui astfel de suflet este duhovnicească și Duhul lui Dumnezeu locuiește acolo, aceea este viața celui regenerat: „Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Fil. 3:20). O astfel de atitudine a inimii este viață și pace (Rom. 8:6), o viață serenă, liniștită și mângâiată. Nicio plăcere de pe pământ, nicio satisfacere a simțurilor nu dă atâta savoare și desfătare cum dau lucrurile spirituale. De aceea, cercetează bine către ce se îndreaptă în mod obișnuit inima ta, în special în momentele și ceasurile tale retrase, în singurătate. Aceste lucruri vor fi o dovadă deosebită fie în favoarea, fie împotriva sufletului tău. – John Flavel

Este absolut esențial să avem o gândire spirituală, o atitudine duhovnicească. Noi eram morți în greșelile și păcatele noastre și, chiar dacă am devenit creștini, starea morții tinde să rămână asupra noastră și să ne lovească. Oare nu ne este dificil uneori să ne ridicăm?… Duhul Sfânt ne împrospătează, ne înviază, ne tulbură, ne mișcă, ne stimulează și pune în mișcare mințile noastre carnale, făcându-le să gândească spiritual. – David Martin Lloyd-Jones