Gândești spiritual?

Contrastul dintre omul carnal și cel spiritual, dintre gândirea carnală și cea spirituală este exprimat categoric de apostol în Romani 8:5-6: „cei ce trăiesc potrivit firii”. Aceștia sunt oameni carnali, păcătoși și corupți, oameni care sunt așa cum se nasc, neavând nimic altceva în ei decât firea pământească, păcatul și corupția. Ei sunt lipsiți de Duhul și de harul Lui, umblând potrivit firii pământești și împlinindu-i dorințele. Acești oameni se gândesc la lucrurile firii pământești, căci mințile lor sunt minți carnale. Ei nu caută nimic altceva decât împlinirea poftelor firii pământești, implicându-se în faptele acesteia, fapte denumite păcatele firii pământești, păcate al căror sfârșit este moartea. Gândirea carnală este moarte – moartea veșnică, plata dreaptă a păcatului – așa cum trebuie să fie, pentru că o astfel de carnalitate este păcat, păcat și vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, așa cum se spune în versetul următor. Prin contrast, omul spiritual și gândirea spirituală, ca și consecința acesteia, se află la polul opus, după cum vom vedea analizând următoarele aspecte:

Cine sunt cei care se gândesc la lucrurile spirituale și sunt oameni duhovnicești? Ei sunt identificați ca aceia care trăiesc „potrivit Duhului” (Rom 8:1, 4-5). Nu toți cei care cred că sunt oameni spirituali și care ar vrea să se spună despre ei acest lucru sunt așa… Dar cei ce se pretind spirituali trebuie să fie cercetați după Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a vedea dacă sunt sau nu. Înaintea altora, ei pot să pară spirituali, și totuși în realitate să nu fie. Dacă aceștia și-au reformat viețile doar la exterior, așa încât să pară neprihăniți pe dinafară, ei pot fi în cel mai fericit caz niște oameni morali, dar nu sunt spirituali.

Este adevărat, oamenii pot avea o „formă de evlavie” (2 Tim. 3:5), un spectacol de spiritualitate, și totuși să nu se afle în posesia adevărului și a puterii evlaviei… Nu toți sunt oameni cu adevărat spirituali, nici măcar cei care au daruri spirituale – așa cum le denumesc ei – separat de harul special [mântuitor]. După ce a discutat pe tema darurilor spirituale, apostolul vorbește despre „o cale nespus mai bună” și observă că oamenii pot avea daruri variate, obișnuite sau extraordinare, și totuși să fie lipsiți de harul adevărat (1 Cor. 12:1, 31; 13:1, 3). Oamenii cu adevărat spirituali nu sunt doar cei care au un grad înalt al cunoașterii duhovnicești și al harului adevărat, adică mai mult decât alții. Chiar dacă putem fi siguri că aceștia sunt oameni spirituali și dintre cei mai aleși (1 Cor. 3:1; Gal. 4:1), totuși, nu doar ei sunt spirituali. Există și alții care au mai puține cunoștințe și o măsură mai mică de har, dar care pot fi numiți oameni spirituali. Aici nu cred că pot fi incluși oameni care să nu aibă firea pământească sau păcat în ei, căci nu există astfel de oameni spirituali pe pământ. Doar sfinții din Cer – duhurile oamenilor neprihăniți făcute desăvârșite (Evrei 12:23) – vor avea trupuri spirituale perfecte la înviere.

1. Ei sunt cei regenerați, înnoiți și înviați de Duhul lui Dumnezeu. Ei sunt aceia pe care Domnul nostru îi descrie ca „născuți din apă și din Duh” – sau din Duhul lui Dumnezeu, comparat cu apa – astfel că, oricine este născut în felul acesta, este duh sau duhovnicesc ori spiritual (Ioan 3:5-6). Aceștia sunt născuți din Dumnezeu și făcuți părtași naturii divine (2 Petru 1:4); nu din sânge, prin descendență trupească, nu dintr-o sămânță coruptibilă, ci dintr-una nestricăcioasă (1 Petru 1:23); născuți din nou din Dumnezeu la o nădejde vie a unei moșteniri glorioase (1 Petru 1:3), după îndurarea Lui bogată și după voia și plăcerea Lui suverană. Ei sunt un fel de pârgă a făpturilor Lui, fiind creații noi, căci harul care a fost turnat asupra lor este dovada „spălării nașterii din nou și a înnoirii făcute de Duhul Sfânt” (Tit 3:5). Ei sunt înnoiți în duhul minților lor și lor li s-au dat inimi și duhuri noi. Duhul lui Dumnezeu este pus în ei, Duh prin care sunt înviați, ei, care erau anterior „morți în greșeli și în păcate” (Efes. 2:1). Dar acum, Duhul vieții de la Dumnezeu intră în ei și, asemenea martorilor morți și a oaselor uscate ale lui Ezechiel, ei stau în picioare și trăiesc. Ei au fost făcuți vii în felul acesta, trăind într-un fel spiritual, fiind mântuiți, căutând mântuirea, umblând pe calea mântuirii și trăind în cunoștința ei. Ei umblă după Hristos când sunt îndreptați către El, după Dumnezeu și părtășia cu El, după o descoperire și aplicare a harului și îndurării iertătoare – după toate acele lucruri spirituale către care își manifestă o dorință vehementă, din tot sufletul lor. Despre aceștia se poate spune cu adevărat că gândesc spiritual.

2. Ei sunt cei care își folosesc simțurile spirituale ca să deosebească deopotrivă binele și răul, să aleagă și să se gândească la bine și să refuze răul. Ei au o vedere spirituală, un discernământ al lucrurilor, adică al celor spirituale, care pot fi deosebite doar duhovnicește, lucru pe care oamenii naturali nu îl au. Dar omul spiritual are acest discernământ și poate judeca lucrurile. El poate testa diferitele lucruri, acceptându-le și preferându-le pe cele superioare moral. Oamenii spirituali primesc vedere spirituală, un ochi al minții care le este iluminat de Duhul înțelepciunii și descoperirii în cunoașterea propriei stări spirituale și în cunoașterea lui Hristos (Efes. 1:18). Ei pot spune acest lucru: cândva erau orbi, dar acum văd (Ioan 9:25). Ei se văd pe ei înșiși pierduți și pe Isus ca singurul lor Mântuitor. Ei văd gloria, plinătatea, superioritatea și potrivirea Lui ca Mântuitor. Ei aud acum Evanghelia și o ascultă cu plăcere, căci le este ca un cântec de bucurie – o veste bună, o veste bucuroasă a păcii, iertării, neprihănirii, vieții veșnice și mântuirii prin Hristos! Ei aud glasul lui Hristos și sunt înveseliți de el, dorințele lor fiind îndreptate către El. Ei aud acest glas, îl înțeleg și sunt încântați de el, deosebindu-l de glasul unui străin (Ioan 10:5). De aceea, ei Îl urmează pe Hristos, astfel că nu se duc după un străin. Ei au un gust pentru lucrurile spirituale, gustând că Domnul este bun și invitându-i și pe alții să vină și să guste pentru a vedea cât de bun este El. Cuvintele lui Hristos, doctrinele Evangheliei, sunt mai dulci pentru ei decât mierea și fagurele de miere. Fructele care vin de la Hristos în timp ce ei stau la umbra Lui și binecuvântările harului care se coboară de la El sunt de asemenea dulci și plăcute pentru cerul gurii lor. Ei savurează lucrurile lui Dumnezeu și ale lui Hristos, pentru că au o natură spirituală. Ca urmare a ungerii cu untdelemnul mântuirii Lui, cu harurile Lui bogate, dragostea lor se îndreptă către El. Ei miros o savoare și o aromă dulce în Persoana, neprihănirea și jertfa Lui. Toate hainele Lui – haina mântuirii și roba neprihănirii Lui – miros a smirnă, aloe și casia. Ei mânuiesc Cuvântul vieții, se alipesc de Hristos, Pomul vieții, luând și mâncând din roadele care cresc în el. Când Îl pierd din vedere pe Hristos, Preaiubitul lor, și Îl regăsesc, ei Îl îmbrățișează la pieptul lor, alipindu-se strâns de El ca și cum n-ar mai vrea să-L piardă vreodată! Evanghelia lui Hristos este pentru ei puterea lui Dumnezeu. Ei o primesc și o iubesc din inimă, simțind cu putere lucrarea ei în ființele lor și descoperindu-se puternic influențați de ea ca să-L iubească și să-L slujească pe Hristos.

3. Ei sunt capabili de acțiuni spirituale și le împlinesc. Doar oamenii spirituali sunt capabili să se închine lui Dumnezeu în Duhul, într-o manieră spirituală, cu sufletele lor și sub influența Duhului Lui. Doar o astfel de închinare este acceptabilă pentru Dumnezeu, potrivindu-se naturii lor. În timp ce închinarea oamenilor carnali și a celor care doar se pretind religioși este foarte dezgustătoare înaintea Lui, oamenii spirituali pot să vorbească și să discute între ei despre lucruri spirituale. Domnul Își îndreaptă privirile către aceștia din urmă și revarsă asupra lor o vorbire curată – limba Canaanului – limbă în care își vorbesc unul altuia, pentru a se înțelege și a fi înțeleși reciproc. Întrucât ei au parte de favoarea abundenței unei experiențe creștine bogate din interior, buzele lor vorbesc din abundența inimilor lor în dialoguri creștine între ei. Vorbirea lor în conversațiile obișnuite scoate la iveală și dovedește cine sunt ei. Aceasta arată că ei nu sunt carnali, ci spirituali. Ei sunt capabili să umble și umblă, dar „nu potrivit firii, ci potrivit Duhului” (Rom. 8:1, 4), lucru care îi deosebește de oamenii carnali și le dă dreptul să fie văzuți ca oameni cu un caracter duhovnicesc. Da, ei trăiesc în Duhul, umblă în Duhul și sunt călăuziți de Duhul, fiind îndreptați către Hristos și către plinătatea harului în El, fiind călăuziți în același timp în tot adevărul care se găsește în Isus. Cei care se află sub călăuzirea și învățăturile Lui, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu, astfel că ei trebuie să fie oameni spirituali, cu gândire spirituală.

4. Ei au mult din Duhul lui Dumnezeu în ei, ca și manifestarea diverselor haruri ale Duhului, precum credința, nădejdea, dragostea și toate celelalte roade ale Duhului. Lucrarea bună a harului, al cărei autor este El, lucrarea credinței, truda dragostei și răbdarea nădejdii (1 Tes. 1:3), începe în ei prin El. Acea lucrare va merge înainte, va fi împlinită și desăvârșită. El lucrează în ei deopotrivă voința și înfăptuirea bunei Sale plăceri (Fil. 2:13) și a orice este plăcut înaintea lui Dumnezeu (Evrei 13:21). El îi întărește ca să poată face voia și lucrarea lui Dumnezeu și, sub influența Lui, ei pun la lucru orice har. Harul este principiul stăpânitor în sufletele lor; ei nu sunt sub Lege, ci sub har, astfel că păcatul nu mai stăpânește în ei (Rom. 6:14); harul domnește prin neprihănire spre viața veșnică prin Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 5:21). Da, legea Duhului de viață în Hristos îi eliberează de legea păcatului și a morții, de puterea ei tiranică (Rom. 8:2), astfel că ei se înfățișează ca oameni spirituali, ca oameni vii spiritual. Duhul lui Dumnezeu însuși locuiește în ei. El este criteriul care îi face deosebiți de oamenii carnali: „Voi nu mai sunteți pământești”, altfel spus, voi nu sunteți oameni carnali, „ci duhovnicești”, oameni spirituali, „dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi” (Rom. 8:9). De aceea, ei sunt denumiți templul lui Dumnezeu și al Duhului Sfânt (1 Cor. 3:16; 6:19). Lumea, oamenii carnali, nu Îl pot primi și nici nu Îl cunosc. Dar ucenicii adevărați ai lui Hristos Îl cunosc, căci El locuiește cu ei și va fi în ei (Rom. 8:9; Ioan 14:17), chiar dacă în acești oameni spirituali mai există încă multe gânduri carnale și multe dorințe și pofte carnale: „firea pământească poftește împotriva Duhului”, iar ei sunt gata să spună ca apostolul… „cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului” (Rom. 7:14, 24-25)…

Ne putem întreba cum se poate ca fiii oamenilor să ajungă oameni spirituali și cu o gândire duhovnicească. Oamenii nu sunt astfel natural sau prin prima lor naștere. Ei se nasc după trup și sunt carne; ei sunt carnali, păcătoși și corupți. Mințile lor sunt firești, adică au gânduri carnale. Mințile și conștiințele lor sunt pângărite de păcat, iar din ele nu rezultă nimic altceva decât lucruri păcătoase. Mințile lor sunt deșarte și goale, și ei umblă în deșertăciunea minților lor (Efes. 4:17). Ei sunt fără Dumnezeu și fără vreo cunoaștere adevărată a Lui, fără dragoste pentru El și fără frică de El. Ei nu au învățat nimic de la Hristos și nu cunosc nimic despre El. Ei sunt senzuali, neavând Duhul, nici vreunul dintre harurile Lui (Iuda 19). Ei își îndreaptă mințile către pământ și lucrurile pământești (Fil. 3:19) – aceste lucruri le cuprind gândurile, tânjirile și dorințele. Tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții – iată principalele lucruri care le atrag mințile și cele la care se pricep (1 Ioan 2:16). Înclinația lor naturală este către rău, iar imaginația inimilor lor este neîncetat de rea. Da, inimile lor sunt cu totul îndreptate către rău (Ecl. 8:11); aceasta este înclinația minților lor, așa că ei nu se pot gândi decât la ei înșiși, în niciun caz la lucrurile care sunt bune spiritual. Așadar, acesta fiind cazul minților naturale ale oamenilor, trebuie să aibă loc o înnoire a minții sau o modelare a ei într-o matriță diferită. Înainte ca omul să poată avea o gândire spirituală, el trebuie să capete o inimă nouă și în el să fie pus un duh nou (Ezec. 36:26). Duhul lui Dumnezeu trebuie să lucreze voința în acest om, trebuie să îi dea înclinația și dispoziția către binele spiritual. Duhul trebuie să îi ilumineze mintea și să i-o umple de cunoștința lucrurilor spirituale și să pună legea lui Dumnezeu în mintea lui, să o scrie în inima lui. El trebuie să îi influențeze și să îi atragă dorințele către lucrurile spirituale, să îi îndrăgostească de ele și să îi convingă profund de răutatea gândirii carnale și de efectul ei trist, [care este] moartea.

Efectele, consecințele și, astfel, dovada gândirii spirituale: a avea o gândire spirituală este viață. Cei care gândesc spiritual trebuie să fie vii spiritual. Gândirea lor spirituală este o dovadă a vieții lor spirituale și arată clar că ei sunt vii în acest sens. Acest lucru se dovedește,

1. Prin exersarea simțurilor lor, lucru observat anterior. Ei au abilitățile spirituale ale vederii, auzirii, mirosului, gustului și simțirii, astfel că trebuie să fie vii, iar fără această viață nu pot exista simțuri și nici exersarea lor. La fel cum cel ce are simțuri naturale trebuie să fie viu trupește, tot așa cel ce are simțuri spirituale trebuie să fie viu spiritual.

2. Prin acțiunile vieții spirituale. Ei tânjesc după lucruri spirituale. Rugăciunea este respirația oricărui om spiritual: „iată, el se roagă!” (F.A. 9:11), iar aceasta dovedește viața. El vorbește despre lucruri spirituale, care descoperă temperamentul și dispoziția minții lui. Umblarea și purtarea lui sunt spirituale, căci el umblă și trăiește prin credința în Hristos, umblând cu El așa cum L-a primit.

3. Prin exersarea vie a harului în el și prin achitarea cu zel de îndatoririle lui. Credința lui este vie, nu o credință moartă (Iacov 2:17). Nădejdea lui este vie (1 Petru 1:3), iar dragostea lui este puternică (Cânt. 8:6) și nu poate fi distrusă nici măcar de moarte, iar toate acestea dovedesc viața lui spirituală. Exersarea acestor haruri dovedește gândirea lui spirituală și produce în el o intensitate mare în slujirea Domnului, o alergare neobosită pe căile Lui și o umblare fără leșin (Isaia 40:31).

4. Prin faptul că cei cu gândire spirituală nu doar că sunt vii, ci sunt și mijloace spre învierea altora – prin vorbirea lor spirituală, prin sfaturile lor duhovnicești, prin mângâierea dată altora și prin îndemnurile lor spirituale, care îndeamnă la dragoste și fapte bune.

5. Prin aceea că gândirea spirituală sfârșește în viața veșnică, viață care este harul lui Dumnezeu și care decurge din harul Lui. Toți cei cu gândire spirituală sunt părtași acesteia și o vor avea. Acest lucru este garantat de făgăduința că oricine Îl vede pe Fiul și crede în El nu va pieri, ci are viața veșnică (Ioan 6:40; 3:16); de harul lui Dumnezeu din ei, care este un izvor de apă vie ce duce la viața veșnică (Ioan 4:14); și de Duhul lui Dumnezeu din ei, care îi face potriviți pentru viața veșnică și îi introduce în ea datorită neprihănirii lui Hristos.

Un alt efect și consecință a gândirii spirituale este pacea. A gândi spiritual este pace – pacea interioară a sufletului, care este un rod al Duhului și care se capătă prin credința în Hristos. Ea decurge din neprihănirea lui Hristos primită prin credință și din sângele Lui care vorbește despre pace în conștiință. Lucrurile spirituale către care se îndreaptă mințile lor produc această pace interioară și slujesc la menținerea și creșterea ei. Oamenii ce gândesc spiritual au înclinații împăciuitoare; ei doresc să ducă o viață liniștită și împăciuitoare indiferent de guvernul sub care trăiesc. Atât cât ține de ei, acești oameni se străduiesc să trăiască în pace cu toți oamenii (Rom. 12:18); să promoveze pacea în familiile lor și cu prietenii lor. Ei se străduiesc să păstreze unirea Duhului în legătura păcii în bisericile lor… Gândirea spirituală duce la pacea veșnică; sfârșitul acestor oameni este pace, astfel că ei pleacă în pace de pe pământ și intră în veșnicie în pace; aceasta este partea lor veșnică de moștenire și fericirea lor.

Fragment din John Gill, A Complete Body of Doctrinal and Practical Divinity: Or A System of Evangelical Truths, Deduced from the Sacred Scriptures, New Edition, Vol. 2 (Tegg & Company, 1839), p. 539-545.