Îndemnuri la bucurie spirituală

Deoarece credincioșii, în general, aspiră atât de puțin la această bucurie, considerând-o o chestiune prea înaltă pentru ei și petrecând mult timp în apăsare și întristare, voi căuta aici să-i ridic și să încerc să-i conving să caute această bucurie spirituală.

Așadar, veniți, dragi credincioși: „Slujiți-I Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui” (Ps. 100:2). Oare n-ai tolerat această apăsare și întristare suficient de mult timp și nu ți-ai petrecut timpul fiind melancolic? Recunoaște harul care este în tine, oricât de mic ar fi. Gândește-te la dispoziția celorlalți copii de Dumnezeu, nu foarte diferită de a ta, și la felul în care Dumnezeu îi tratează. Fii supus măsurii harului pe care Domnul ți-l dăruiește. Nu continua în păcat. Tu și Domnul știți că păcatele tale sunt o povară grea pentru tine, așa că mergi cu ele la Garantul tău.^[1] Nici necredința, nici neștiința [neintenționată] cu privire la harul care este în tine, nici dorința după un har mai mare dincolo de supunere, să nu te facă să rămâi trist prea mult timp. Vino și îngăduie-mi să te iau de mână și să te învăț în această chestiune. Lasă-te convins, supune-te și nu te împotrivi.

În primul rând, această durere și această gândire duală sunt contradictorii cu starea ta și dăunătoare în toate privințele, deoarece:

(1) O astfel de atitudine este o ocară la adresa lui Dumnezeu, Tatăl tău.Pe lângă faptul că provine dintr-o necredință și, astfel, întărește neîncrederea, Îl împiedică pe Dumnezeu să fie preamărit sau să primească mulțumirile. De asemenea, acest lucru este în stare să-i facă pe alții să aibă prejudecăți față de Dumnezeu, ca și cum El n-ar fi decât ca o pustietate stearpă pentru copiii Lui, că i-ar trata prea aspru și că nu le oferă niciun motiv să se învioreze câtuși de puțin, în timp ce El este, totuși, foarte bun și extraordinar de binevoitor.

(2) O astfel de atitudine îi poate abate pe oamenii firești de la evlavie.Natura omului nu găsește bucurie în durere și nu își poate imagina că evlavia și mântuirea ar putea consta în suferință, și realitatea nu este așa. Acest lucru îi împiedică pe oameni atunci când ei încep să se gândească la convertire. Ai grijă să nu fii nici cauza pentru care evlavia este vorbită de rău și nici să împiedici pe cineva să fie mântuit.

(3) A plânge pentru păcat la momentul potrivit, într-o măsură și într-un fel potrivit, este ceva necesar, dar asta nu împiedică pe nimeni să trăiască cu bucurie.Totuși, cei care se obișnuiesc să fie triști mistuie puterea trupului și adesea se aleg cu o boală de care suferă toată viața. Această boală este, la rândul ei, cauza durerii și a deprimării, iar această durere agravează boala: „Un duh mâhnit usucă oasele” (Prov. 17:22). „Duhul este zdrobit prin durerea inimii” (Prov. 15:13).

(4) O astfel de atitudine este foarte dăunătoare vieții spirituale, rănind-o.Nu doar că ea îi împiedică creșterea, dar o și epuizează; iar dacă Dumnezeu nu ar ocroti-o cu atotputernicia Sa, această durere ar stinge viața spirituală. Dacă un om cedează în fața unei astfel de dureri, el poate merge până acolo încât să nu găsească nicio plăcere în altceva decât în jelire de sine și în a-și mistui propria inimă. Astfel, el nu este potrivit pentru nimic – nici pentru rugăciune, nici pentru credință, nici pentru lupta cu păcatul și pentru omorârea acestuia, nici pentru practicarea virtuților, nici pentru a fi benefic altora – și se face nepotrivit pentru a fi restaurat prin mijloace comune, deoarece refuză să fie mângâiat (Ps. 77:2). „Duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?” (Prov. 18:14). Prin urmare, poartă-te cu vitejie, căci este la fel de ușor să cedezi în fața unei stări triste precum este prăbușirea unuia care leșină. Totuși, consecințele dăunătoare sunt prea periculoase. Prin urmare, ridică-ți privirea și încearcă să ieși din această situație.

În al doilea rând, credincioșii (chiar și cei mai slabi) au dreptul să se bucure și au motive pentru asta, căci bucuria este una dintre făgăduințele legământului harului. Cei din lume să fie tulburați și temători, și să tremure în legătură cu starea lor prezentă și cu cea viitoare. Voi, însă, care ați fost eliberați din mâinile diavolului, de la Iad și de mânie, pentru care Dumnezeu este împăcat și El este partea voastră de moștenire; pentru voi, care ați fost înfiați ca fii ai lui Dumnezeu și ați devenit părtași la îndreptățire,^[2] sfințire^[3] și glorificarea veșnică,^[4] ce motiv mai aveți să fiți îndurerați? Dacă spui: „Mai îmi lipsește aceasta, anume bucuria reală și eficace în toate acele beneficii spirituale făgăduite; nu doar în mângâieri, ci și în eliberarea de păcat”, eu îți pot răspunde astfel: „Este oare făgăduința lui Dumnezeu nulă și neavenită pentru tine? Beneficiile viitoare au oare o valoare mai mică doar pentru că sunt rezervate pentru viitor, unde vor fi o realitate eternă și neschimbătoare, ca să te porți de parcă ai putea să te descurci fără ele? Nu este oare Dumnezeu un Dumnezeu al adevărului pentru tine? Vor putea oare făgăduințele Lui să eșueze? Sau consideri făgăduințele binecuvântărilor viitoare ca scuze pentru El să nu împlinească în prezent făgăduințele că cei care I se roagă vor fi auziți, că cei flămânzi vor fi săturați, și așa mai departe? Fii rușinat că ai astfel de gânduri despre singurul Dumnezeu înțelept care face toate lucrurile bune la vremea rânduită de El. Dacă o moștenire importantă i-a fost lăsată cuiva, iar cel ce o lasă încă nu a murit, oare ea ar fi considerată lipsită de valoare doar pentru că moștenitorul încă nu vede și nu are acea moștenire în mâinile sale, deși știe cu certitudine că o va primi în timp scurt? Iată, până și un om firesc te va convinge de asta. Prin urmare, prețuiește perfecțiunea beneficiilor făgăduite, infailibilitatea testamentului confirmat de moartea Celui ce l-a făcut. Bucură-te, așadar, de dreptul tău asupra moștenirii și de certitudinea avuției tale viitoare, chiar dacă nu o ai încă în mâini”. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, și bucuria pentru cei cu inima curată. Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul, și măriți prin laudele voastre sfințenia Lui!” (Ps. 97:11-12). Moștenirea ta este semănată, și a fost semănată pentru tine, astfel că o vei culege la momentul potrivit. Bucură-te de această nădejde: „Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău” (Ps. 65:4).

În al treilea rând, Dumnezeu găsește plăcere în bucuria copiilor Săi.Este voia Lui ca ei să se bucure, să prețuiască binecuvântările Sale, să aibă încredere deplină în Cuvântul Său și în făgăduința Sa, să jubileze, să sară de bucurie și să-I cânte laudele cu buze vesele și pline de cântare. Veselia și bucuria sunt o desfătare pentru El. „Tu ești Cel Sfânt, și Tu locuiești în mijlocul laudelor lui Israel” (Ps. 22:3). „Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, și își aduc aminte de Tine” (Isaia 64:5a). Este dorința ta să faci ceva care să Îi fie plăcut lui Dumnezeu? Sunt apropierea de Dumnezeu, prezența Lui și părtășia ta strânsă cu El dorința și bucuria ta? Obișnuiește-te atunci să trăiești bucuros prin credință.

În al patrulea rând, a fi bucuros în Dumnezeu este Cerul.În Cer nu există nici plâns, nici durere, nimic altceva decât bucurie veșnică, una nespus de mare, indescriptibilă. Dacă ai putea doar să vezi și să auzi cât de fericiți sunt locuitorii Cerului, cum se bucură și cântă, inima ta ar fi mișcată cu adevărat. Dacă dorești Cerul, trebuie să găsești desfătare în bucurie, căci ce altceva ai face în Cer, unde nu sunt decât cei veseli și unde nu există decât bucurie? Prin urmare, fericirea veșnică este denumită bucurie: „Intră în bucuria Stăpânului tău” (Matei 25:21). Dacă există bucurie în nădejde, ce bucurie va produce posesia acelei nădejdi! Prin urmare, să fie viața ta îndreptată spre Cer și începe-ți această lucrare cerească, adică să fii bucuros. Sau a fi bucuros este o chestiune atât de grea și dezgustătoare, încât să ai nevoie de multe argumente convingătoare pentru a fi stârnit la bucurie? Natura noastră este înclinată în mod natural spre bucurie, și fiecare om și-o dorește. Însă întrucât ai destule motive ca să fii bucuros, oare ai putea fi totuși trist?

În al cincilea rând, ai mare nevoie de această bucurie, căci în această bucurie există putere împotriva vrăjmașilor tăi și putere pentru lucrarea ta. „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neem. 8:10). Drag credincios, încă ai multe de făcut. Există o lume care încă trebuie cucerită, un diavol care încă trebuie înfrânt și firea pământească pe care încă trebuie să o învingi. Încă ai nevoie de podoaba sfințeniei. Credința, nădejdea și dragostea încă trebuie să fie întărite și sporite. Încă mai sunt oameni care trebuie convertiți, și nici măcar tu însuți nu ai devenit încă strălucirea și slava bisericii. Trebuie totuși să lași ceva în urmă pe acest Pământ, pentru ca alții să știe că ai fost pe aici. Cum vei face toate acestea fără să fii vesel și plin de bucurie? O persoană tristă este un prilej fertil pentru tot felul de păcate. Firea pământească, lumea și diavolul au o mare putere și un mare avantaj față de o astfel de persoană. Astfel de oameni vor neglija foarte ușor harul primit. Fiind neglijenți, ei acționează ca și cum harul prezent nu ar exista, iar astfel o persoană tristă nu este potrivită să manifeste rezistență în fața tuturor acestor vrăjmași.

Totuși, în bucurie există putere, iar un om fericit poate evita multe atacuri care altfel nu ar avea nicio ocazie să apară. Iar dacă există astfel de pericole și atacuri, un om plin de bucurie le va putea respinge cu ușurință. Un om bucuros va disprețui foarte ușor lucrurile acestei lumi, iar circumstanțele nefavorabile nu îl vor apăsa. Practica virtuții îi va fi o desfătare, iar bucuria lui o va face atât de atrăgătoare, ba chiar îl va face pe el însuși să fie atrăgător. El va fi în starea potrivită ca să-i curteze pe alții cu Evanghelia, să-i mângâie pe cei care plâng și să-i tulbure pe cei nepăsători. Totul i se va potrivi și el va fi dornic să facă orice va fi chemat. Prin urmare, „neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă! Scoateți strigăte de bucurie, toți cei cu inima fără prihană!” (Ps. 32:11).

Voi prezenta acum câteva îndemnuri la folosirea mijloacelor pentru a căpăta această bucurie.Astfel, ca să pui continuu la lucru credința în Hristos,

Mai întâi, reflectă asupra adevărurilor referitoare la ispășire și la calea lui Dumnezeu prin care El conduce omul spre mântuire. Pune-ți încrederea în Isus, sprijinindu-te pe El. A te încredința astfel în mâinile Lui, chiar dacă nu-L vezi sau să-L simți într-un fel palpabil, este calea care duce la bucurie (1 Petru 1:8).

În al doilea rând, continuă să citești și să primești Cuvântul ca fiind ceea ce este el cu adevărat: Cuvântul lui Dumnezeu.Recunoaște că el ți adresează chiar ție atunci când îl citești. Caută făgăduințele, consideră-le de nezdruncinat, iar când le aplici sufletului tău ca atare, vei simți bucurie. „Făgăduința Ta îmi dă iarăși viață” (Ps. 119:50).

În al treilea rând, roagă-te mult și familiarizează-te cu Domnul rugându-te, comunicând cu El, făcând cereri către El și punând înaintea Lui tot ce îți lipsește și îți dorești, mai ales dorința după bucurie. „Fă-mă să aud veselie și bucurie” (Ps. 51:8); „satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli” (Ps. 90:14). Caută făgăduința și înălță-ți inima spre adevărul că orice te vei ruga în Numele lui Hristos, El îți va da cu adevărat. În timp ce se roagă astfel, sufletul se va regăsi mai des într-o stare plină de bucurie.

În al patrulea rând, implică-te mult în gândire sfântă și meditare.Reflectă la cine și ce ești, la modalitățile în care Domnul te-a adus [până aici] și la plânsul, căutarea și lacrimile tale din trecut. Gândește-te la mângâierile și eliberările pe care Domnul ți le-a dat frecvent, la beneficiile legământului harului (la fiecare în parte) și la slava viitoare și toate lucrurile de care sufletul tău se va bucura neîncetat în Cer. Acest lucru este potrivit pentru a face sufletul să se bucure în liniște. „Meditarea mea asupra Lui va fi dulce. Mă voi bucura în Domnul” (Ps. 104:34, lit. KJV).

În al cincilea rând, fii foarte atent să nu cedezi în fața unei rutine păcătoase în viața ta.Chiar dacă nu ai parte de căderi mari, această cedare, această neglijență somnolentă și această îndepărtare de Dumnezeu îți vor fura cu ușurință această bucurie. Mai degrabă trebuie să te abții de la orice nelegiuire și, când totuși cazi, să te ridici de fiecare dată și să alergi din nou și de îndată la izvorul apei vii. Acest lucru va crește bucuria ta iar și iar. Fie ca Dumnezeul bucuriei noastre deosebite să te înveselească! Amin.

Fragment din The Christian’s Reasonable Service, ed. Joel R. Beeke, trad. Bartel Elshout, Vol. 2 (Grand Rapids, MI: Reformation Heritage Books, 1992), p. 455-469. Folosit cu permisiune.

[1] Garant – cel care își asumă datoria altuia; ca Garant al nostru, Hristos a asigurat o satisfacere deplină a dreptății Legii lui Dumnezeu pentru păcatul nostru și eliberarea noastră prin plata datoriei noastre pe crucea de pe Calvar.

[2] Îndreptățirea este un act al harului liber al lui Dumnezeu, prin care El ne iartă toate păcatele (Rom. 3:24; Efes. 1:7) și ne acceptă ca neprihăniți înaintea Sa (2 Cor. 5:21) doar datorită neprihănirii lui Hristos care ne-a fost pusă în cont (Rom. 5:19) și care a fost primită doar prin credință (Gal. 2:16; Fil. 3:9) – Spurgeon’s Catechism, Q. 32; v. și Revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 1/2016, Îndreptățirea.

[3] Sfințirea este lucrarea Duhului lui Dumnezeu, prin care suntem înnoiți în întreaga ființă după chipul lui Dumnezeu și prin care suntem făcuți tot mai mult în stare să murim față de păcat și să trăim în neprihănire – Spurgeon’s Catechism, Q. 34.

[4] Glorificarea este ultima etapă a mântuirii, care constă în învierea trupului la a doua venire a lui Isus Hristos și în intrarea credinciosului în Împărăția finală a lui Dumnezeu. La glorificare, credincioșii ating conformarea deplină cu chipul și asemănarea Hristosului glorificat și sunt eliberați atât de defectele fizice, cât și de cele spirituale.