Legea, blestemul și neprihănirea lui Hristos

Făcând omul o ființă rațională, capabilă de a trăi moral, Dumnezeu i-a dat o Lege potrivită cu natura lui, prin care să trăiască în ce privește îndatoririle față de Dumnezeu, Marele lui Creator. Această Lege i-a fost dată omului sub forma unui legământ care avea făgăduința vieții sub condiția ascultării perfecte, și amenințarea cu moartea în cazul neascultării (Gen. 2:27). Astfel au stat lucrurile între Dumnezeu și om în starea de inocență a omului.

Odată încălcat acest legământ, Adam și, în el, toți urmașii lui, au devenit obiectul blestemului și pedepsei lui, astfel încât mântuirea noastră a devenit absolut imposibilă fără ca dreptatea să fie îndeplinită și onoarea Legii încălcate să fie reparată. Legea și dreptatea lui Dumnezeu nu permit niciun refuz și cer împlinire deplină și o compensare deplină, altfel porțile Raiului vor fi închise și pe vecie vor sta așa, împotrivindu-se omului și tuturor urmașilor lui. Sabia învăpăiată a dreptății este îndreptată în orice parte pentru a le împiedica accesul în Paradis.

În timp ce omul, aflat în aceste circumstanțe, nu așteaptă nimic altceva decât pedeapsa, o jertfă veșnică s-a făcut spre împlinirea dreptății divine, Fiul veșnic al lui Dumnezeu pășind înainte, în dragostea Lui infinită și în milă față de păcătoșii care pier. El a venit ca Mediator și Garant, oferindu-Se nu doar să ia asupra Lui natura noastră, ci să ia și locul nostru înaintea Legii, să Se așeze în locul nostru, astfel încât toată obligația noastră față de Lege, atât în ce privește ascultarea cât și pedeapsa, să cadă asupra Lui. Astfel, El a devenit răspunzător și S-a obligat să împlinească poruncile Legii și să îndure blestemul legământului faptelor, pe care noi l-am încălcat. Și aici, pentru că veni vorba, este nimerit să spunem că avem de-a face cu un act uimitor al harului ca Domnul Iehova să admită un Garant în locul nostru. Căci dacă ar fi rămas la rigoarea și severitatea Legii, El ar fi cerut o satisfacere personală a cerințelor și pedepsei acesteia, fără a accepta satisfacerea lor printr-un altul. Într-o astfel de situație, Adam și toți urmașii lui ar fi fost pe vecie obiectul loviturii răzbunătoare a dreptății Lui. Dar, slavă lui Dumnezeu, care nu doar că a acceptat un Garant în locul nostru, dar ne-a și dat unul, „ajutorul unui viteaz” (Ps. 89:19)!

Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, a venit „la împlinirea vremii… născut din femeie, născut sub Lege” (Gal. 4:4), și El a împlinit în locul nostru toate cerințele legământului faptelor. Altfel spus, El a ascultat de toate poruncile Legii și a îndurat blestemul ei, în acest fel aducând o neprihănire completă, prin care păcătoșii sunt îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu. Această neprihănire a Garantului nostru ne este dată prin atribuire. Acest lucru este extrem de clar prezentat în multe locuri din Scriptură, în mod particular în Romani 4:6,11-12, 23-24. Acum, această atribuire a neprihănirii Garantului nostru se referă în principal la următoarele trei lucruri: (1) la tranzacția veșnică dintre Tatăl și Fiul, prin care Fiul lui Dumnezeu a fost ales și trimis ca Garant al unei lumi alese. Astfel, El S-a dus înaintea Tatălui pentru a plăti datoria cu aurul roșu al sângelui Lui, spunând: „Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare… iată-Mă că vin… vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Ps. 40:6, 8). (2). Este întemeiată pe atribuirea păcatelor noastre asupra Lui: „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6). Astfel a avut loc un binecuvântat schimb de locuri între Hristos și copiii Lui: El a luat asupra Lui păcatele și nelegiuirile noastre, astfel ca noi să fim îmbrăcați cu haina albă a neprihănirii Lui: „pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21). (3).

Această atribuire se bazează pe unirea tainică dintre Hristos și cel credincios. Când sufletul sărman este făcut, în ziua puterii lui Dumnezeu, să-L îmbrățișeze pe Domnul Isus cu brațele credinței, în acel moment Hristos și el devin una. Omul devine o mlădiță a Viței nobile, un mădular al acelui trup pentru care Hristos este Capul, Conducătorul și Călăuzitorul. Fiind astfel unit cu Hristos, haina neprihănirii Mijlocitorului este întinsă asupra lui și, prin ea, el este nu doar eliberat de condamnare, ci și păstrat pe vecie ca neprihănit înaintea lui Dumnezeu: „și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Cor. 1:30).

Această neprihănire este atât de perfectă încât ochiul pătrunzător al Justiției infinite nu poate găsi nici cea mai mică imperfecțiune în ea; da, dreptatea este atât de complet împlinită prin ea, încât Dumnezeu vorbește despre sufletul care este îmbrăcat cu ea ca și cum ar fi în starea de inocență sau perfect eliberat de păcat.

Fragment din „The Believer Exalted in Imputed Righteousness”, The Whole Works of the Late Ebenezer Erskine, Vol. I, Free Presbyterian Publications.