Este Domnul neprihănirea ta?

„Iată Numele pe care I-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!’” (Ier. 23:6).

Timpul este scurt. Mai este puțină vreme și Domnul Isus va veni în gloria Lui. Judecata va începe și cărțile vor fi deschise. „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui… pentru ca fiecare să își primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (Matei 25:32; 2 Cor. 5:10). Cele mai ascunse secrete ale tuturor inimilor vor fi date pe față atunci, și „împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștirilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și oamenii slobozi” vor sta alături, unul lângă altul, față către față, înaintea tronului de judecată și, unul câte unul, vor trebui să dea socoteală pentru ei înșiși înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregii lumi (Apoc. 6:15). Așa este scris și, de aceea, acesta este adevărul și așa se vor petrece lucrurile.

Ce veți spune voi, fiecare dintre voi, în ceasul acela? Care este cuvântul de apărare pe care vi l-ați pregătit? Care este răspunsul pe care îți propui să îl dai tu? Care este motivul pe care îl vei invoca pentru ca sentința să nu fie pronunțată împotriva ta?

Este adevărat, dragilor, mă tem că unii dintre voi nu știu ce vor spune atunci. Poate că nu v-ați gândit încă la acest lucru sau poate că v-ați hotărât să vă gândiți la aceasta în curând; ori poate că nu vă este clar cum stau lucrurile în prezent; ori vă imaginați vreo schemă plauzibilă, ingenioasă, dar care nu va putea sta înaintea Bibliei. O, în ce situație îngrozitoare trebuie să vă aflați! Viața, fără îndoială, este nesigură; poate că următorul care va muri va fi cel mai puternic sau cel mai bun dintre noi – nu puteți face o înțelegere cu moartea – și totuși nu puteți să-mi spuneți că sunteți mângâiați în această privință. În ziua aceea mare, nu va lipsi de la proces niciun martor: gândurile, cuvintele și acțiunile tale vor apărea scrise în carte unele după altele. Judecătorul tău este Cel ce cercetează inimile. Și totuși, în ciuda acestor realități, prea mulți dintre voi dorm, ca și cum Biblia n-ar fi adevărată; prea mulți dintre voi nu știu cum și de ce să scape de mânia și condamnarea lui Dumnezeu.

1. În primul rând, îți voi arăta că trebuie să ai o anumită neprihănire. Biblia afirmă clar că „mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor” (Rom. 1:18, NTR). „Cei nedrepți nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:9). „Aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică” (Matei 25:46). „Stați… îmbrăcați cu platoșa neprihănirii”, spune apostolul Pavel către Efeseni (Efes. 6:14). Și cum oare poate presupune cineva că va ajunge în Cer fără neprihănire?

Dar aș vrea aici să dau pe față nebunia tuturor acelora care vorbesc în chip ușuratic sau într-un fel general despre îndurarea lui Dumnezeu. Oamenii spun adesea, atunci când sunt îndemnați să se gândească la mântuirea lor, că „evident, nu sunt ceea ce ar trebui să fiu; am încălcat Legea lui Dumnezeu foarte des, dar El este foarte milostiv și trag nădejde că mă va ierta”. Acum, dragilor, vă spun cu toată îndrăzneala că aceasta este o amăgire imensă, un refugiu al minciunilor, care nu va rezista la testul Scripturii; mai mult decât atât, nu va rezista nici măcar o clipă focului încercării și suferinței.

Ați auzit vreodată că Dumnezeu este un Dumnezeu al sfințeniei perfecte – sfânt în caracterul Lui, sfânt în legile Lui, sfânt în locașul Lui? „Vorbește întregii adunări a copiilor lui Israel”, afirmă cartea Levitic, „și spune-le: fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru” (Lev. 19:2). Iosua spune, „El este un Dumnezeu sfânt” (Ios. 24:19). „Fără sfințenie nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14). Iar cartea Apocalipsa, vorbind despre Cer, spune „nimic întinat nu va intra în ea” (Apoc. 21:27). Dar voi îndrăzniți să ne spuneți, în fața tuturor acestor pasaje, că omul corupt, necurat și pângărit – așa cum până și cei mai buni dintre noi sunt – va trece de judecata învăpăiată a Dumnezeului nostru și va avea acces în Ierusalimul ceresc prin simpla încredere în mila Creatorului lui, fără a avea măcar o zdreanță cu care să își acopere nelegiuirea și să își ascundă necurăția naturii? Imposibil, căci îndurarea și sfințenia lui Dumnezeu trebuie să fie împăcate, iar voi n-ați rezolvat acest lucru deocamdată.

Ați auzit vreodată că Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptății perfecte, ale cărui legi nu pot fi încălcate fără pedeapsă și ale cărui porunci trebuie împlinite chiar și cu prețul morții? Cartea Deuteronom spune: „El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat” (Deut. 32:4). „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea și credincioșia sunt înaintea Feței Tale” (Ps. 89:14), spune David. Isus a spus: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:17-18). Îmi este imposibil să găsesc vreun pasaj care să spună că Legea ar fi dată la o parte și nu ar mai trebui împlinită; cum aș putea, atunci, să vă predic că este suficient să priviți la îndurarea lui Dumnezeu? Tot ce pot citi în Biblie sunt cele două căi: prima este să împlinești tu însuți întreaga Lege, iar cea de-a doua este să împlinească un altul Legea în locul tău. Așadar, trebuie să vă spun că îndurarea și dreptatea lui Dumnezeu trebuie împăcate, iar voi n-ați rezolvat acest lucru până acum.

Voi ne spuneți foarte simplu că nu sunteți ceea ce ar trebui să fiți, dar că Dumnezeu este milostiv. Răspunsul meu este că această abordare nu va rezista testului Scripturii: plata păcatului este moartea; cel care a încălcat Legea într-o singură poruncă, este vinovat de toate. Dumnezeu va cere ca pedeapsa să fie plătită pe deplin: datoria ta trebuie plătită fie de tine, fie de un altul. Alege oricare variantă, dar un lucru este sigur – plata trebuie făcută. Este adevărat că Dumnezeu este dragoste: El nu dorește moartea păcătosului. Dar, oricât de mărunte ar fi nelegiuirile tale, ele nu vor dispărea până când toate pretențiile Legii Lui vor fi satisfăcute până la ultima. Așadar, fie într-un fel, fie în altul, trebuie să ai neprihănire, altfel devine clar că nu poți fi mântuit.

2. În al doilea rând, vreau să-ți arăt că noi, oamenii, nu avem o neprihănire a noastră și, de aceea, nu putem fi mântuiți prin noi înșine. Privește Legea lui Dumnezeu și măsoară-i cerințele. Nu este adevărat că ea cere de la fiecare om o ascultare perfectă, fără păcat, de la început până la sfârșit, în gând, vorbă și faptă, fără cea mai mică greșeală, ba chiar în cele mai neînsemnate dintre porunci? Sau unde îl putem găsi pe acel fiu sau pe acea fiică a lui Adam care poate spune, „eu am împlinit toate acestea”? Aș putea chiar să iau cazul celui mai bun creștin dintre noi și să îl întreb dacă poate să-mi spună o singură zi în care să nu fi păcătuit în multe lucruri. O, cât de mult ar avea el să ne povestească despre rătăcirile din rugăciunea lui, despre spurcăciunile din gândurile lui, despre inima lui rece față de Dumnezeu, despre lipsa dragostei, despre mândrie, porniri rele, deșertăciuni și umblarea după lume!

Unii vor spune că pocăința și corectarea vieții ne vor face să stăm în picioare în acea măreață zi. Dar Biblia nu susține o astfel de idee. Fără îndoială, nimeni nu va intra în Împărăția Cerurilor fără aceste lucruri; dar ele nu pot îndepărta păcatele tale și nici nu vor putea îndura severitatea judecății lui Dumnezeu.

Unii spun că ei își pun încrederea în vieți trăite frumos: ei n-au făcut niciun rău nimănui. Ei au făcut întotdeauna bine, așa că speră că vor fi socotiți neprihăniți. Dragilor, acesta este o amăgire grosolană. Să ne spună astfel de oameni dacă a existat măcar o zi în care ei să nu fi încălcat acea lege spirituală lăsată nouă în Predica de pe Munte. Ce! N-ați avut niciodată nici măcar un gând rău? N-ați privit niciodată cu poftă? N-ați spus niciodată o vorbă nepotrivită? N-ați invidiat niciodată? Sau să ne spuneți despre un singur ceas în care n-ați lăsat nimic nefăcut din lucrurile care vă stăteau în putere să le faceți… Nu este clar, deci, că nu ați citit Scriptura și că neglijați poruncile ei și astfel nu faceți, de fapt, tot ceea ce vă stă în putință?

Unii spun că ei cred că sinceritatea lor va trece cu bine prin această încercare. Poate că ei nu au vederi foarte clare, dar susțin că au fost mereu bine intenționați, așa că speră că vor fi primiți. Eu nu pot să văd cum ar putea să existe vreun loc în Cer pentru astfel de oameni.

În fine, unii spun că ei împlinesc toate formele și ritualurile religioase, și își construiesc nădejdea pe acestea. „Nu ne-a poruncit Dumnezeu”, zic ei, „să cinstim Cuvântul Lui, casa Lui, preoții Lui și sacramentele Lui? Noi facem toate aceste lucruri și sigur că El ne va primi”. Nu se găsește așa ceva în Scriptură. Acum aș vrea să vă arăt clar că nu avem nimic prețios în noi. Doctrina aceasta poate să vi se pară grea și dezagreabilă, și totuși puțini sunt aceia care îndrăznesc să spună că n-au avut măcar o perioadă din viața lor când au conștientizat că este adevărată. Și mă refer aici specific la clipa morții. Uitați-vă la cât de neliniștiți devin aproape toți oamenii atunci când Dumnezeu pune stăpânire peste simțurile lor. Atunci, ziua judecății apare în lumina ei adevărată. Omul se simte gol și neputincios. El știe că urmează să-i fie pusă întrebarea aceea înfricoșătoare: „Ce ai de spus în apărarea ta, care este motivul pentru care ar trebui să nu pieri din cauza acestei liste lungi de păcate?” Și dacă el nu și-a pregătit singurul răspuns care poate fi dat, înaintea ochilor lui imaginea nu poate fi decât groaznică, întunecată și deznădăjduită. Pe scurt, atât Scriptura cât și experiența noastră de viață dovedesc cât se poate de bine că nimic din ceea ce facem nu poate trece cu bine de judecata lui Dumnezeu. „Dar ce trebuie să facem?”, poate că te întrebi. „Pare că vrei să ne lași fără speranță. Ne-ai spus la început că trebuie să avem o anumită neprihănire, iar acum ne spui că noi nu avem niciun fel de neprihănire în noi înșine. Ce trebuie să facem? Pe ce cale să o luăm? Ce ar trebui să spunem? Către cine să privim?”

3. Am promis că, în al treilea rând, vă voi vorbi despre cum Dumnezeu poate fi drept și totuși să arate îndurare și să îl îndreptățească chiar și pe cel mai mare păcătos. Domnul Isus Hristos a făcut ceea ce noi trebuia să facem și a suferit ceea ce noi trebuia să suferim. El a luat locul nostru și a devenit Substitutul nostru atât în viață cât și în moarte, și aceasta din dragoste față de ființe mizerabile, corupe și nemulțumite ca noi. Nu este deci pe drept Numele Lui „Domnul, Neprihănirea noastră”? Hristos a fost socotit ca păcătos și astfel pedepsit pentru noi; noi suntem socotiți neprihăniți și astfel glorificați în El. El a fost socotit ca păcătos și, de aceea, a fost condamnat; noi suntem socotiți și neprihăniți în El, și, de aceea, îndreptățiți. Legea lui Dumnezeu a fost satisfăcută și acum putem fi mântuiți. Păcatul a fost pedepsit, iar acum păcătoșii pot pleca liberi. Dumnezeu S-a arătat un Dumnezeu drept, și totuși El poate fi în același timp Mântuitorul oamenilor vinovați.

Dragilor, nu sunt aceste lucruri minunate? Nu sunt acestea vești bune pentru cei trudiți și împovărați? Însuși Domnul este neprihănirea noastră… acesta trebuie să fie cuvântul nostru de apărare, atunci când Pământul și lucrurile de pe el vor arde, când trâmbița va suna, când morții vor învia cu trupuri veșnice, și când Marele Păstor va apărea ca să-i judece pe fiii oamenilor. Cine va putea atunci să îi acuze cu ceva pe cei care s-au alipit de Hristos? Ar putea cineva să vină și să pretindă că ei nu au făcut tot ceea ce li se cerea? Răspunsul lor va fi: „Domnul este neprihănirea noastră”.

Mă gândesc că am predicat cu foarte puțin folos, dragilor, dacă astăzi nu vă întrebați pe voi înșivă, „Este Domnul neprihănirea mea, sau nu?” Nu cred că aș putea să pun în mintea voastră o întrebare mai importantă ca aceasta. Și totuși, mă tem, prea mulți dintre voi nu se gândesc la aceasta, iar alții vor crede că întrebarea ar fi mai utilă pentru vecinii lor, dar nu pentru ei înșiși. Vă spun aceasta ca un fel de avertisment, și îl repet pentru fiecare bărbat, femeie și copil: „Este Domnul neprihănirea ta, sau nu?” Știu că aici sunt două categorii de oameni. Unii vor răspunde, dacă sunt sinceri, „mă tem că nu”; alții vor spune „cred că El este”. Îmi propun să închei adresând câteva cuvinte fiecăreia dintre cele două categorii.

În primul rând, deci, le voi oferi câteva sfaturi acelora dintre voi care sunt pregătiți să spună „noi credem că Domnul Isus este neprihănirea noastră”. Ceea ce am să vă spun – și cred că este sănătos să o fac – este că voi ați dat o bună mărturie, dar vă recomand să vă cercetați zilnic și să vedeți dacă nu cumva vă înșelați singuri. Să vedeți dacă nu cumva buzele voastre pretind mai mult decât a primit și cunoaște inima voastră. Asigurați-vă că viața și afirmațiile voastre se potrivesc mult. Arătați-i întregii lumi că Acela în care v-ați pus încrederea este Exemplul vostru în aceeași măsură în care este neprihănirea voastră și, în timp ce așteptați revenirea Lui, străduiți-vă zilnic să deveniți mai asemănători cu El. Străduiți-vă să fiți sfinți, așa cum este Acela care v-a chemat și v-a spălat în sângele Lui. Aveți grijă ca să nu le dați vrăjmașilor Domnului nicio ocazie de a blasfemia. Ei au ochii ațintiți mereu asupra voastră; nu puteți sta ascunși. Spuneți-vă mereu vouă înșivă, „Ce trebuie să fac și cum trebuie să mă comport ca să arăt recunoștința mea față de Acela care mi-a purtat păcatele și care mi-a dat neprihănirea Lui?” Dar să știți sigur că, dacă lumea spune – „Ce fac aceștia mai mult decât alții?”, dacă cei care trăiesc cu voi nu își dau seama că sunteți cu Isus; dacă nu aveți nicio roadă pe care să o arătați; dacă nu sunteți în mod obișnuit și zilnic niște oameni serioși, drepți, sfinți, cu stăpânire de sine, smeriți, iubitori, veghetori, zeloși în duh, slujitori Domnului, flămânzi și însetați după neprihănire; dacă nu aveți niciunul dintre aceste lucruri, atunci nu sunteți cu nimic mai mult decât niște arame sunătoare și niște chimvale zăngănitoare, vă ruinați propriile suflete, iar în ziua judecății veți chema degeaba Numele lui Isus. Domnul vă va spune „nu te cunosc, niciodată n-ai venit cu adevărat la Mine”.

Ceea ce mai rămâne acum de spus se adresează tuturor acelora dintre voi care nu pot afirma că Domnul este neprihănirea voastră. Este adevărat, dragilor, că sunt îngrijorat cu privire la starea voastră. Nu pot înțelege, și de altfel n-am înțeles niciodată, ce argumente folosiți voi pentru a anula străduința Duhului lui Dumnezeu în voi, și pentru a respinge mustrările propriilor conștiințe. Este adevărat că eu, de fapt, suspectez că voi niciodată nu vă gândiți la aceste lucruri. Voi vă închideți ochii ca să uitați de sufletele voastre pieritoare. Dar cum puteți uita că există acel verset din Biblie care declară, „Cei răi se întorc în locuința morților: toate neamurile care Îl uită pe Dumnezeu” (Ps. 9:17)? Aceștia nu-L ridiculizează sau insultă pe Dumnezeu, ci doar uită de El. Nu știți și de acel verset care spune, „Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare” (Evrei 2:3)? Aici nu spune de abuz sau necredință, ci vorbește simplu despre nepăsare. Mă tem că aceasta este o acuzație pe care n-o puteți respinge.

O, gândiți-vă la moarte – poate fi aproape de voi. Indiferența și nepăsarea voastră se vor schimba atunci, dar fără Hristos veți descoperi țepușul morții pe care nicio putere din voi înșivă nu îl va putea înlătura. Gândiți-vă la veșnicia în Iad: nu veți avea acolo niciun fel de tovarăși veseli, nu vă veți permite acolo să bârfiți într-un mod plăcut, nu veți auzi cântece de petrecere la lăsarea serii, nu veți avea parte de nimic altceva decât de pierzare fără sfârșit, un chin care nu va înceta și un vaiet insuportabil. Gândiți-vă la judecata voastră: numele vi se va striga, și veți sta înaintea ochilor a milioane de oameni – păstori, tați, mame, soții, copii, rude, și toți vă vor vedea – va trebui atunci să dați socoteală pentru faptele voastre și știți că veți fi condamnați. Dar cine va pronunța atunci sentința? Nu un înger, nici chiar Dumnezeu Tatăl, ci Domnul însuși! O, ce gând zdrobitor! Domnul Isus, ale cărui sânge și neprihănire acum le refuzați, va pronunța atunci condamnarea voastră.

Nu știu să existe ceva care ar putea să vă oprească de la a fi mântuiți, dacă voi vreți… dar atenție, nu vă pot promite nimic pentru mâine, ci doar pentru astăzi: „iată că acum este vremea potrivită” (2 Cor. 6:2). Atât am avut de spus, și nu pot merge un pas înainte. Dacă respingeți sfatul lui Dumnezeu acum, nu pot promite nici măcar celui mai tânăr dintre voi când va avea o altă oportunitate… mâine moartea poate interveni sau Isus poate să Se întoarcă pentru judecată, și atunci va fi prea târziu. Du-te acasă acum și, dacă îți prețuiești sufletul, transformă cuvintele acestui pasaj într-o rugăciune și imploră-L pe Domnul să te primească și ca El să devină neprihănirea ta… Doamne Isuse, vino repede în fiecare inimă. Amin și amin.

---

Fragment din „The Lord Our Righteousness”, The Christian Race, Charles Nolan Publishers.

„Neprihănirea lor este de la Mine, spune Domnul” (Isaia 54:17, cf. KJV); căci El, prin Dumnezeu, este făcut „pentru noi neprihănire” (1 Cor. 1:30). Transferul este complet și veșnic. Din momentul în care primim mărturia divină cu privire la neprihănirea Fiului lui Dumnezeu, toată vina care ne aparținea trece asupra Lui, și toată neprihănirea Lui trece asupra noastră. Dumnezeu ne privește ca și cum am avea acea neprihănire, și ne tratează conform cu valoarea ei înaintea Lui. Oamenii pot să vorbească despre aceasta ca fiind o „ficțiune” sau un „termen vag”, dar tocmai acest lucru ne asigură de favoarea deplină a Dumnezeului neprihănit. —Horatius Bonar