Boala este universală
Boala este peste tot. O găsești în Europa, în Asia, în Africa și în America; în țările calde și în țări din zonele reci; în țări civilizate și printre triburile barbare; bărbații, femeile și copiii se îmbolnăvesc și mor. Boala este răspândită în toate clasele sociale. Harul nu îl ridică pe cel credincios deasupra ei. Bogățiile nu pot cumpăra o scutire de la boală. Rangul social nu îi poate împiedica atacurile. Regii și supușii lor, stăpânii și slujitorii, bogații și săracii, cei educați și cei analfabeți, învățătorii și elevii, doctorii și pacienții, predicatorii și cei din strană, toți se pleacă înaintea acestui mare vrăjmaș. „Averea este o cetate întărită pentru cel bogat” (Prov. 18:11). Casa englezului este numită castel, dar nu există uși și nici gratii care să țină boala sau moartea la distanță de el.
Boala îmbracă orice formă. Din creștet până în călcâiul piciorului, suntem expuși bolii. Ne este teamă și să ne gândim la puterea noastră de a face față suferinței. Cine poate socoti bolile care ne atacă trupurile? Cine a vizitat vreodată un muzeu al anatomiei morții fără să se cutremure? „Ciudată trebuie să fie acea harpă cu o mie de corzi care să facă un sunet atât de lung”. După părerea mea, nu m-ar surprinde dacă oamenii ar muri repede, pe cât mă surprinde că trăiesc atât de mult.
Boala este adeseori una dintre cele mai umilitoare și mai tulburătoare încercări care pot veni asupra omului. Ea îl poate transforma pe cel mai puternic om într-un copilaș și îl poate face să perceapă „lăcusta… o povară” (Ecles. 12:5, lit. KJV). Ea poate să îl zguduie pe cel mai puternic om și să îl facă să tremure la căderea unui ac. Noi suntem „făpturi așa de uimitoare” (Ps. 139:14, lit. KJV).
Legătura dintre trup și minte este curios de strânsă. Influența pe care unele boli o au asupra stării de spirit este foarte mare. Există boli ale minții, ale ficatului și ale nervilor care pot pune jos un Solomon, reducându-l la o stare nu foarte diferită de cea a unui prunc. Cel care vrea să știe până la ce profunzimi de umilință poate cădea bietul om nu trebuie decât să petreacă puțin timp la patul celor bolnavi.
Îmbolnăvirea nu poate fi prevenită de niciun lucru pe care omul l-ar putea face. Speranța medie de viață poate fi neîndoielnic prelungită într-o oarecare măsură. Îndemânarea doctorilor poate să descopere continuu noi și noi remedii și să producă vindecări surprinzătoare. Adoptarea unor reglementări sanitare înțelepte poate scădea mult rata mortalității într-o țară. Totuși, după toate acestea, fie în localități sănătoase sau nesănătoase, în zone cu o climă blândă sau rece, tratați prin homeopatie sau alopatie,1 oamenii se vor îmbolnăvi și vor muri. „Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trece iute, și noi zburăm” (Ps. 90:10). Această mărturie este adevărată. Ea era valabilă acum 3300 de ani și este valabilă și astăzi.
Ce putem înțelege din acest adevăr deosebit – răspândirea universală a bolii? Cum să ne raportăm la el? Cum să îl explicăm? Ce răspuns să le dăm copiilor care ne întreabă: „Tată, de ce se îmbolnăvesc oamenii și mor?” Acestea sunt întrebări serioase. De aceea, nu este nepotrivit să spun câteva cuvinte despre ele.
Am putea presupune pentru o clipă că Dumnezeu ar fi creat boala și suferința la început? Ne-am putea imagina că Acela care a modelat lumea noastră într-o ordine atât de desăvârșită ar fi fost Cel care creat suferința și durerea? Ne-am putea gândi că Acela care a făcut toate lucrurile „foarte bune” (Gen. 1:31) ar fi creat rasa lui Adam expusă îmbolnăvirii și morții? După părerea mea, ideea aceasta este revoltătoare. Ea introduce o imensă imperfecțiune în miezul lucrărilor desăvârșite ale lui Dumnezeu. Trebuie să găsesc o altă soluție care să îmi satisfacă mintea.
Singura explicație care mă mulțumește este cea pe care Biblia ne-o dă. Ceva anume a venit în lume și a detronat omul din starea originală și l-a dezbrăcat de privilegiile inițiale. Ceva a venit, ceva care, ca o mână de pietre aruncate în mijlocul unui motor, a pătat ordinea perfectă a creației lui Dumnezeu. Ce este acel ceva? Pot răspunde folosind un singur cuvânt – păcatul. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea” (Rom. 5:12). Păcatul este cauza tuturor bolilor, a durerilor și a suferințelor răspândite pe fața pământului. Ele sunt toate parte din acel blestem care a venit în lume când Adam și Eva au mâncat din fructul oprit și au căzut în păcat. Dacă n-ar fi existat Căderea, n-ar fi existat nicio boală. Dacă n-ar fi fost săvârșit niciun păcat, n-ar fi existat nicio boală.
Mă opresc pentru o clipă în această discuție, și totuși nu mă îndepărtez de la subiect. Mă opresc ca să le reamintesc cititorilor mei că nu există nicio gândire atât de irațională ca aceea a ateilor, a deiștilor2 sau a celor care nu cred în Biblie. Îl sfătuiesc pe orice tânăr cititor al acestor rânduri, care este încurcat în mintea lui de argumentele îndrăznețe și amăgitoare ale celui necredincios, să studieze bine acel subiect foarte important – dificultățile necredinței.3 Îți spun curajos că ai nevoie de mai multă credulitate să fii păgân decât să fii creștin. O spun cu toată îndrăzneala că există adevăruri mult mai răspândite și vizibile în starea omenirii, pe care numai Biblia le poate explica, și unul dintre cele mai izbitoare dintre aceste adevăruri este răspândirea universală a durerii, bolii și suferinței trupești. Pe scurt, una dintre cele mai strașnice dificultăți în calea ateilor și a deiștilor este trupul omului.
Nu încape îndoială că ai auzit de atei. Un ateu este cineva care pretinde că el crede că nu există niciun Dumnezeu, niciun Creator, nici cauză primară, și că toate lucrurile au ajuns în lume prin simpla întâmplare. Ar trebui să ne aplecăm urechea față de idei ca aceasta?
Vizitează împreună cu un ateu una dintre cele mai bune școli de chirurgie din țară și cere-i să studieze structura uimitoare a trupului omenesc. Arată-i îndemânarea fără egal cu care a fost formată fiecare articulație, fiecare venă, valvă, mușchi, tendon, nerv, os sau organ. Arată-i adaptarea perfectă a fiecărei părți a trupului omului pentru scopul în care este folosit. Arată-i miile de combinații și relații delicate dintre acestea pentru a satisface nevoile organismului și pentru a-i asigura funcționarea zilnică. Apoi întreabă-l pe acest om, care neagă existența unui Dumnezeu și a unei cauze primare mărețe, dacă tot acest mecanism minunat este rezultatul șansei. Întreabă-l dacă acestea au apărut simultan și au funcționat împreună prin noroc sau prin accident. Întreabă-l dacă gândește la fel când privește la un ceas, la pâinea pe care o mănâncă sau la haina cu care își îmbracă trupul. O, nu! Planul creației este o dificultate insurmontabilă pentru felul ateului de a gândi. Există un Dumnezeu.
Nu încape îndoială că ai auzit și de deiști. Un deist este cineva care pretinde credința într-un Dumnezeu care a creat lumea și toate lucrurile din ea, dar el nu crede Biblia. „Un Dumnezeu, dar nu Biblia! Un Creator, dar nu creștinismul!” Acesta este crezul deistului. Dar vom apleca oare urechea la această idee? Mergi iarăși, aș spune, și du-l pe un deist la un spital și arată-i lucrarea groaznică a bolii. Du-l la patul unde zace un biet copil, cu greu capabil să deosebească binele de rău, dar lovit de un cancer incurabil. Trimite-l în salonul unde există o mamă iubitoare dintr-o familie numeroasă, și unde ea zace în stadiul final al unei boli chinuitoare. Arată-i unele dintre durerile zdrobitoare și agoniile pe care trupul omului le moștenește și cere-i să ți le explice. Întreabă-l pe acest om, care crede că există un Dumnezeu mare și înțelept, care a făcut lumea, dar care nu poate crede Biblia, întreabă-l cum explică aceste urme ale dezordinii și imperfecțiunii în creația lui Dumnezeu. Întreabă-l pe acest om, care batjocorește teologia creștină și care se crede prea înțelept ca să creadă căderea lui Adam – cere-i să explice, după teoria lui, răspândirea universală a durerii și a bolii în lume. Îl vei întreba în zadar! Nu vei primi niciun răspuns satisfăcător. Boala și suferința formează dificultăți insurmontabile pe calea deistului. Omul a păcătuit, astfel că suferă. Adam a căzut din starea sa inițială, astfel că urmașii lui se îmbolnăvesc și mor.
Răspândirea universală a bolii este una dintre dovezile indirecte că Biblia este adevărată. Biblia explică acest adevăr. Biblia răspunde la întrebările despre boală care se ridică în orice minte care cercetează subiectul. Niciun alt sistem religios nu poate face asta. Toate religiile eșuează aici. Toate sunt mute. Toate sunt năruite. Numai Biblia privește în față această temă. Ea proclamă curajos adevărul că omul este o ființă decăzută, și afirmă cu aceeași îndrăzneală un remediu vast pentru nevoia omului. Mă simt nevoit să trag concluzia că Biblia vine de la Dumnezeu. Creștinismul este o descoperire din cer: „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17).
Haideți să rămânem alipiți de temeiul nostru vechi: Biblia și doar Biblia este revelația de Sine a lui Dumnezeu față de om. Nu fi clătinat de multele atacuri noi pe care scepticismul4 modern le lansează la adresa cărții inspirate. Nu lua aminte la întrebările grele pe care vrăjmașii credinței se laudă că sunt dificultăți ale Bibliei, lucruri la care ai putea să te simți incapabil să dai un răspuns. Ancorează-ți ferm sufletul în acest principiu sigur – că toată cartea este adevărul lui Dumnezeu. Spune-le vrăjmașilor Bibliei că, în ciuda tuturor argumentelor lor, nu există nicio carte în lume care să se poată compara cu Biblia – niciuna care să satisfacă atât de profund nevoile omului – niciuna care să explice atât de bine starea omenirii. În ce privește lucrurile grele din Biblie, spune-le că tu ești mulțumit să aștepți până ce le vei înțelege. Tu găsești suficient adevăr clar în Biblie încât conștiința ta să fie satisfăcută iar sufletul tău să fie mântuit. Va veni și ziua când lucrurile grele să fie rezolvate. Ceea ce nu știi acum, vei ști cândva.
Fragment din Sickness, disponibilă în limba engleză la CHAPEL LIBRARY.
Note bibliografice și explicative
(1) homeopatie sau alopatie – tratamentul bolii bazat pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective; sau tratamentul bolii prin metode convenționale, cum ar fi medicamente care au efectul opus simptomelor.
(2) deist – cineva care crede că Dumnezeu este distant, altfel spus că El a creat universul, dar apoi l-a abandonat să își urmeze cursul după anumite „legi ale naturii”.
(3) necredința – atitudinea unuia care nu are nicio credință religioasă, în special creștină.
(4) scepticism – îndoiala față de veridicitatea revelației; în context, respingerea originii divine a creștinismului sau a ființei, perfecțiunilor sau veridicității lui Dumnezeu.
Restaurarea din boală trebuie să Îi fie întotdeauna atribuită lui Dumnezeu. Indiferent ce rol poate juca doctorul – și adesea joacă un rol foarte important – totuși, rezultatul bun trebuie atribuit lui Dumnezeu, Cel care îi dă medicului înțelepciune și îndemânare. – Charles Spurgeon