Tematici: Creșterea copiilor Familia creștină Categorie: Familia creștină

Creșterea copiilor spre slava lui Dumnezeu 

Edward Payson

„Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, și îți voi plăti” (Exod 2:9).

Aceste cuvinte i-au fost adresate mamei lui Moise de către fiica lui Faraon. Nu este necesar să vă informez care au fost circumstanțele în care au fost spuse aceste cuvinte. Nu trebuie să vi se spună că, la scurt timp după nașterea acestui viitor lider al Israelului, părinții lui au fost constrânși de cruzimea împăratului egiptean să îl ascundă într-o arcă din papură pe malul Nilului. Astfel a fost el găsit de fiica lui Faraon. Plânsul acestui prunc a fost atât de puternic încât i-a stârnit compasiunea fiicei lui Faraon, astfel că ea a fost hotărâtă nu doar să îl salveze de la înec, ci și să îl înfieze și să îl educe ca și cum ar fi fost copilul ei. Maria, sora lui, care se uita de la distanță să vadă ce soartă avea să aibă pruncul, a venit înaintea fiicei lui Faraon ca și cum ar fi fost cu totul neștiutoare de circumstanțele în care pruncul se găsea și, auzind de hotărârea prințesei, s-a oferit să îi găsească o femeie dintre evreice, care să aibă grijă de prunc până la vârsta la care el putea să se înfățișeze la curtea tatălui ei. Odată acceptată această ofertă, Maria s-a dus imediat și a chemat-o pe mama copilului, căreia prințesa i l-a încredințat prin cuvintele din textul nostru: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, și îți voi plăti”.

Dragi prieteni, Dumnezeu se adresează părinților într-un limbaj asemănător. Prin glasul providenței Sale, în Cuvântul Lui, Dumnezeu îi spune oricăruia îi dă binecuvântarea de a avea copii: „Ia copilul acesta și crește-l pentru mine și îți voi plăti”. De aceea, având în vedere acest pasaj biblic, putem să folosim această ocazie ca să arătăm în ce constă creșterea copiilor pentru Dumnezeu.

Primul lucru legat de creșterea copiilor pentru Dumnezeu[1] constă dintr-o convingere profundă, din inimă, că ei sunt ai lui Dumnezeu, sunt copiii Lui, înainte de a fi copiii noștri. El îi încredințează în grija noastră pentru o vreme, pentru scopul educării lor, la fel cum noi punem copiii în grija învățătorilor cu același scop. Oricât de grijulii am fi în educarea copiilor, nu putem spune că îi creștem pentru Dumnezeu dacă nu credem că ei sunt ai Lui; căci dacă ne închipuim că sunt doar ai noștri, îi vom crește pentru noi, nu pentru El. A ști că ei sunt ai Lui înseamnă să nutrim o convingere profundă și practică a faptului că El are dreptul suveran de a dispune de ei după cum consideră El de cuviință și să îi ia de la noi oricând El crede că este momentul potrivit. Adevărul că ei sunt ai Lui și că El are acest drept suveran reiese clar din nenumărate pasaje ale Cuvântului inspirat. Ni se spune în Scriptură că Dumnezeu este Cel care a creat trupurile noastre și că El este Tatăl sufletelor noastre, că noi toți suntem creația Lui și că, în consecință, nu suntem stăpâni peste propriile vieți, ci suntem ai Lui. De asemenea, suntem asigurați că sufletele părinților și ale copiilor deopotrivă sunt ale Lui. Dumnezeu i-a mustrat în repetate rânduri și i-a amenințat cu severitate pe evrei pentru că jertfeau copiii Lui înaintea lui Moloh, în foc (Ezec. 16:20-21). Chiar dacă aceste pasaje sunt clare și explicite, foarte puțini părinți par să simtă forța lor. Cât de puțini par să simtă și să acționeze ca și cum ar fi conștienți că ei și copiii lor sunt proprietatea absolută a lui Dumnezeu, că ei sunt doar ca niște părinți cărora li s-au dat copiii în plasament, și că, în tot ceea ce fac pentru ei, părinții trebuie să acționeze în Numele lui Dumnezeu. Dar este clar că ei trebuie să fie conștienți de acest adevăr înainte de a putea crește copiii pentru El, căci cum își pot crește copiii de a căror existență nu sunt conștienți, față de care nu recunosc că au vreo responsabilitate și al căror caracter nu îl iubesc?

În strânsă legătură cu adevărul menționat este o dedicare solemnă, din inimă, a copiilor înaintea Lui, ca să fie ai Lui pe veci. Am arătat deja că ei sunt proprietatea Lui, nu a noastră. Prin a-i dedica pe copii lui Dumnezeu nu vreau să mă refer la mai mult decât o recunoaștere explicită a acestui adevăr sau o recunoaștere a faptului că îi considerăm în totalitate ai Lui, și că îi dedicăm Lui fără rezerve, acum și pentru vecie… Dacă refuzăm să îi dedicăm lui Dumnezeu, cum am putea spune că îi creștem pentru El?

Dacă vrem să ne creștem copiii pentru Dumnezeu, tot ce facem pentru ei trebuie să fie bazat pe motivații corecte. Aproape că singura motivație pe care Scriptura o acceptă ca fiind corectă este prețuirea gloriei lui Dumnezeu și o dorință dezinteresată[2] de a o promova. Scriptura consideră că nimic nu este făcut cu adevărat pentru Dumnezeu, dacă nu vine din această sursă. Fără această motivație, oricât de exemplari am fi, vom aduce roade doar pentru noi înșine, și nu suntem cu nimic mai buni decât niște tulpini sterpe. De aceea, trebuie să fim mânați de această motivație în creșterea copiilor noștri, dacă vrem să îi creștem pentru Dumnezeu, nu pentru noi înșine. În toată grija, truda și suferințele noastre pentru ei, prețuirea pentru gloria lui Dumnezeu trebuie să fie izvorul principal care ne motivează. Dacă acționăm doar din dragoste părintească, nu acționăm din niciun principiu mai înalt decât o fac animalele lipsite de rațiune din jurul nostru; multe dintre ele par să își iubească puii la fel de mult și să fie la fel de dispuse să înfrunte pericole, să trudească și să sufere spre binele puilor lor, pe cât suntem noi dispuși să facem spre binele copiilor noștri. Dar dacă afecțiunea părintească poate fi sfințită prin harul lui Dumnezeu și responsabilitățile parentale pot fi sfințite printr-o dorință de a promova gloria Lui, ne ridicăm deasupra lumii celorlalte viețuitoare și ne ocupăm locul rânduit de Dumnezeu, doar atunci putându-se spune că ne creștem copiii pentru Dumnezeu. Aici, dragi prieteni, putem observa că, atunci când stăpânește în inimă, religia adevărată sfințește totul. Ea face astfel încât chiar și cele mai obișnuite acțiuni din viață să fie acceptabile înaintea lui Dumnezeu și le conferă o demnitate și o importanță pe care, prin sine, nu le-ar merita nicidecum… Astfel, oricât ar putea să li se pară unora că este ceva banal, grija și creșterea copiilor trebuie însoțite de o prețuire pentru gloria lui Dumnezeu. Când facem acest lucru, el devine o parte importantă din religia autentică.

În al patrulea rând, dacă ne creștem copiii pentru Dumnezeu, trebuie să îi creștem pentru a-L sluji. Cele trei aspecte particulare pe care le-am menționat mai devreme se referă în principal la noi, părinții, și la motivațiile noastre. Dar acest aspect are o legătură mai directă cu copiii noștri… Dacă vreți să fiți în stare să vă creșteți și să vă pregătiți copiii pentru slujirea lui Dumnezeu, trebuie să studiați cu sârguință Cuvântul Lui pentru a descoperi ce anume cere El de la ei, și să vă rugați frecvent cerându-I ajutorul Duhului Său, atât pentru ei, cât și pentru voi… Trebuie să vă păziți cu atenție ca nu cumva să spuneți sau să faceți vreun lucru care, fie direct, fie indirect, să îi facă pe copii să privească religia ca pe un lucru de o importanță secundară. Dimpotrivă, va trebui să vă străduiți constant să imprimați în mințile lor convingerea că voi considerați religia ca fiind cel mai important lucru din viață, că favoarea lui Dumnezeu este singurul obiect adecvat ce merită căutat în viață, și că bucuria veșnică în Dumnezeu este singura fericire adevărată, în timp ce orice altceva este lipsit de valoare, comparativ vorbind, oricât de important poate fi din alte puncte de vedere.

* * *

Fragment din „Children to Be Educated for God”, din The Complete Works of Edward Payson, Vol. III, rep. de Sprinkle Publications.


[1] creșterea copiilor pentru Dumnezeu – autorul se referă la creșterea copiilor în cunoașterea lui Dumnezeu, în special prin practica închinării zilnice în familie.

[2] dezinteresat – fără a urmări foloase personale.

Sus