Darul neprețuit al sănătății

Ce binecuvântare neprețuită este să ai un trup sănătos! Sănătatea este un dar de care unii n-au parte încă de la naștere, și pe care atât de puțini îl apreciază cu adevărat înainte să le fie luat! Eu am fost îndelung conștient de ce lucru remarcabil trebuie să fie ca oricare din noi să ne bucurăm de sănătate, când ne uităm că avem înaintea noastră 6000 de ani de ereditate păcătoasă!

Numai bunătății și îndurării lui Dumnezeu li se datorează faptul că marea majoritate a oamenilor se nasc pe această lume cu trupuri mai mult sau mai puțin sănătoase și ajung la vârsta tinereții deplin sănătoși. Însă păcatul și nebunia își iau prada și astfel starea de sănătate a milioane de oameni se ruinează înainte ca ei să ajungă la vârsta adultă. Dar aceste suferințe nu vin întotdeauna ca urmare a unei lipse vădite de stăpânire de sine sau a risipei, ci mai adesea sunt rezultatul ignoranței, prin eșecul de a ține seama de unele din cele mai elementare norme de igienă. Din nefericire, majoritatea oamenilor vor învăța despre acestea nu din vreo școală, ci din experiențele dure și amare ale vieții, în urma cărora vor descoperi în final cum să trăiască, însă pentru unii abia atunci când le-a sosit timpul să moară. Este adevărat însă că nu putem pune capetele celor mai în vârstă pe umerii tinerilor, însă dacă cei neexperimentați sunt prea mândri ca să ia aminte la sfaturile celor maturi, atunci ei sunt inevitabil destinați să culeagă consecințele acestui refuz.

Însă dacă în alte lucruri sunt egali, ar trebui oare ca acela care este creștin să se bucure de o sănătate mai bună decât cel necreștin? În general da, pentru că, dacă umblarea sa se face în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, el va fi ferit măcar de acele boli care sunt consecința anumitor păcate specifice. Cuvântul „sfințenie” are sensul de plinătate. Cu cât ne ferim mai mult de a păcătui, cu atât vom scăpa mai mult de consecințele păcatului. „Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință [atât trupește cât și sufletește – n.aut.], întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare” (1 Tim. 4:8). Una dintre legile de bază ale sănătății este odihna. „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27), spre binele lui, pentru că avea nevoie de el. A fost făcut pentru om, ca omul să fie om, superior animalelor. Trupul lui are nevoie de odihnă după cum sufletul lui are nevoie de ea. Iar acest lucru a fost demonstrat neîndoielnic în această țară. Când Franța s-a prăbușit și când insulele britanice au avut parte de cele mai disperate crize din îndelunga lor istorie, guvernele au ordonat într-un mod absurd ca aceia care lucrau în mine și fabrici să muncească 7 zile pe săptămână, însă și unii și alții au constatat că lucrătorii erau mai puțin productivi decât atunci când lucrau șase zile, pentru că pur și simplu nu rezistau muncii suplimentare care li se cerea.

Odihnindu-se în Sabat de munca de peste săptămână, omul este capabil să își recupereze puterea pentru munca din săptămâna care urmează, și totuși acest lucru nu poate fi realizat participând la întâlniri după întâlniri în acea zi, nici prin epuizarea proprie cu drumuri lungi la și de la biserică — pentru aceasta mutarea locuinței mai aproape de altar este remediul — și cu atât mai puțin profanând Ziua Domnului prin recreații lumești.

Un alt precept divin care promovează sănătatea este următorul: acela care crede „nu se va grăbi să fugă” (Isaia 28:16). Odată cu ritmul accelerat al vieții moderne, ne-am ales și cu multiple afecțiuni ale sistemului nervos, ca și cu multe accidente rutiere, multe dintre ele mortale. Vreme de mulți ani, am evitat automobilele, autobuzele sau trenurile, câtă vreme distanța nu era prea mare pentru a fi parcursă pe jos, așa că nu ne foloseam de acestea decât de două sau trei ori pe an. Însă grăbindu-ne tot timpul și umblând de colo-colo, nu doar că ne facem rău sănătății noastre, ci încălcăm și o regulă divină, care spune că acela care „aleargă neghiobește înainte, o nimerește rău” (Prov. 19:2) – regulă care înseamnă exact ceea ce citiți.¹

„Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine” (Matei 6:34) – și este inutil să insist să îi conving pe cititori că respectarea acestei reguli promovează sănătatea. Îngrijorarea și frământarea tulbură mintea, afectează circulația sângelui, face rău digestiei și provoacă insomnii. Când creștinul aruncă toate îngrijorările lui asupra Domnului (1 Petru 5:7) – o, ce eliberare de anxietate ar avea! „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10) – atât fizic, cât și spiritual. Ce atingere este pentru un trup îngreunat și o minte obosită să își găsească delectarea în Domnul: „o inimă veselă e un leac bun” (Prov. 4:22). Credem cu adevărat acest lucru? „Teme-te de Domnul, și abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău,² și răcorire oaselor tale” (Prov. 3:7-8).

Trăirea evlavioasă conduce la sănătatea minții și a trupului, ca și a altor lucruri, care sunt roadele unei stări mai bune de sănătate. Prin ea aș vrea să se înțeleagă lucruri precum: a nu suferi pentru păcatele părinților; a nu-și ruina sănătatea prin destrăbălarea comisă înainte de convertire; și a folosi bunul simț în practicarea regulilor elementare de igienă.

Acela care este înfrânat în toate lucrurile (1 Cor. 9:25) va scăpa de multe dintre acele boli care constituie altfel prețul pentru lipsa de auto-control. Scriptura nu ne cere să fim nici spartani și nici epicurieni,³ ci ne spune: „faceți ca moderația voastră să fie cunoscută de toți” (Filip. 4:5, lit. KJV). Dumnezeu „ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele” (1 Tim. 6:17), dar nu ca să abuzăm de ele. „Orice făptură a lui Dumnezeu este bună: și nimic nu este de lepădat” (1 Tim. 4:4), dar trebuie folosit corect. Însă atunci când facem exces, până și cele mai bune lucruri pe care El ni le dă ajung să ne facă rău. Dumnezeu a dat o mare diversitate în natură, și fiecare trebuie să învețe pentru sine ce i se potrivește cel mai bine, și să respingă personal acele lucruri care nu îi fac bine.

Fragment din Sunt vindecările „divine” biblice?, disponibilă gratuit la Asociația MAGNA GRATIA.

Note bibliografice și explicative

(1) Deși sugestiile autorului ar putea să nu mai sune realist pentru cititorii din perioada modernă, ideea esențială despre încetinirea ritmului vieților noastre este vitală.

(2) Ar trebui să concluzionăm că o trăire neprihănită va avea un efect pozitiv asupra trupului. Termenul ebraic tradus aici prin „trup” [în unele traduceri] se referă literal la cordonul ombilical. Singura altă folosire a acestui termen se găsește în Cântarea Cântărilor 7:2 și în Ezechiel 16:4. Un astfel de limbaj ni se pare ciudat. Cum se poate ca trăirea neprihănită să aducă sănătate cordonului ombilical al cuiva? Este posibil ca acest termen să fi fost ales pentru că ne duce cu gândul înapoi la sănătatea pe care o are un nou născut, când trăiește primele momente de viață independentă. Totuși, este mai probabil ca acesta să fi fost un exemplu de sinecdocă. Această figură de stil folosește o parte a ceva indicând un lucru caracteristic pentru întreg. Astfel, „trup” poate să nu fie o traducere literală, dar surprinde intenția limbajului original. (John A. Kitchen, Proverbs: A Mentor Commentary, p. 78).

(3) spartani și epicurieni – cei care erau exagerat de stricți în auto-control, respectiv dedați plăcerilor senzuale.

Hristos este un medic. Acesta este unul dintre titlurile Lui: „Eu sunt Domnul, care te vindecă” (Exod 15:26). El este un medic al trupului: El i-a uns pe orbi, i-a curățat pe leproși, i-a vindecat pe bolnavi și a înviat morți (Matei 8:16). El este Cel care pune virtute în medicină și care o face să fie vindecătoare. El este și un medic al sufletului: „El îi tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile” (Ps. 147:3). Noi toți suntem persoane atât de neputincioase și bolnave: un om are febră, altul un leșin, altul o problemă cu sângele – omul se află sub puterea unei corupții ereditare. Hristos este și medicul sufletului; El vindecă aceste boli! — Thomas Watson

Este bine să Îl lauzi pe Domnul pentru îndurarea Lui când ești sănătos, dar asigură-te că Îl lauzi și când ești bolnav; căci este mai posibil ca lauda ta să fie atunci cea mai autentică. – Charles Spurgeon