Ce este gândirea spirituală?

După cum natura solului este judecată după iarba care crește pe el, tot așa inima poate fi judecată după gândurile ei. Dacă acele gânduri sunt spirituale, omul este spiritual. Dacă sunt lumești, omul este lumesc.

Inima fiecărui om este vistieria lui, iar ea conține fie lucruri bune, fie rele, așa cum ne spune Isus (Matei 12:35). În inimă se găsesc lucruri bune și lucruri rele. Așadar, orice are un om în inima lui, aceea este comoara lui. Această vistierie nu se epuizează niciodată. Cu cât se revarsă mai mult din ea, cu atât ea crește. Cu cât revarsă cineva din comoara inimii lui, cu atât acea inimă va primi mai mult din aceleași lucruri. Dacă inima este plină de comori rele, gândurile pe care ea le va naște vor fi rele. Dacă inima a fost înnoită prin har și se află sub puterea și stăpânirea harului, atunci ea este plină de bine, fiind o comoară spirituală, iar gândurile pe care le va produce vor fi și ele bune și spirituale (Matei 12:35).

Așadar, gândurile scot la iveală adevărul despre omul în cauză. Gândurile voluntare, neforțate, care se nasc natural – pentru că ele aduc satisfacție și desfătare în mintea lui – acestea sunt gândurile care arată adevărul despre el.

Noi toți avem multe gânduri legate de munca noastră, familia noastră și de diferitele noastre îndatoriri. Dar aceste gânduri nu ne spun adevărul despre noi înșine. Astfel, cei a căror chemare este să studieze Scriptura și să o predice altora vor avea mai multe gânduri spirituale. Cu toate acestea, se întâmplă – și nu rar – ca predicatorii creștini să fie cei mai nespirituali oameni în gândirea lor. Ar fi un lucru bun pentru biserică dacă toți predicatorii s-ar cerceta cu sârguință pe ei înșiși în această chestiune.

Același lucru este aplicabil tuturor celor care citesc în fiecare zi o parte a Scripturii. Ei pot fi foarte credincioși în împlinirea acestui ritual religios, și totuși să nu aibă deloc o gândire spirituală (Ezec. 33:31).

Dar când un om este relaxat și eliberat de toate grijile și preocupările necesare zilei, iar mintea lui este liberă să se gândească la orice îi face plăcere, atunci putem vedea care sunt gândurile naturale care i se ivesc în minte. Dacă acestea sunt inutile, zadarnice, nebunești, mândre, ambițioase, îndreptate către pofte degradante, atunci așa este natura adevărată a inimii și a persoanei respective. Dacă ele sunt sfinte, spirituale, cerești, așa sunt și inima și persoana.

În cel neregenerat, „toate întocmirile gândurilor din inima lui sunt îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6:5). Acesta este produsul natural și adevărat al inimii celui necredincios. De aceea, Scriptura spune despre cei răi că sunt „ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl” (Isaia 57:20). Inimile lor sunt pline de răutate. Acest noroi al gândurilor rele este agitat continuu de marea mereu mișcătoare a poftelor și dorințelor lor imposibil de controlat.

Așadar, ca să ai o gândire spirituală, în primul rând trebuie să ai gânduri sfinte, cerești, duhovnicești. Asemenea unui izvor care aduce prospețime, inima regenerată, spirituală, produce un izvor de astfel de gânduri curate precum cristalul.

Întrucât toți oamenii se gândesc ocazional la lucruri spirituale, dar nu au o gândire spirituală, trebuie să descoperim care sunt gândurile care dovedesc că avem o minte spirituală.

Înainte de asta, trebuie să facem o deosebire clară între gândurile care se ridică natural din inimă și cele care sunt forțate asupra noastră printr-o influență exterioară.

Oamenii se gândesc în mod natural la casele și pământurile lor, și chiar le dau nume acestora după numele lor (Ps. 49:11). Mințile altora sunt pline de planuri rele (Ps. 64:6). Dar psalmistul face deosebire între gândurile care izvorăsc dintr-o înclinație naturală a inimii și cele stârnite de influențe exterioare.

Gândurile oamenilor răi sunt stârnite de pofte interioare (Iacov 1:14). Aceste pofte agită gândurile, conducând și încurajând omul respectiv să împlinească dorințele firii pământești.

Tot așa, gândurile spirituale sunt gânduri naturale, care apar în mintea regenerată și îndeamnă acea persoană să hrănească sănătatea și creșterea sa spirituală. De exemplu, există două feluri de gânduri care alimentează lăcomia. Lăcomia poate fi stârnită de vederea unor obiecte de dorit. Dorințele lacome ale lui Acan s-au născut atunci când el a văzut o „manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli” (Iosua 7:21). Când le-a văzut, el le-a poftit. Omul lacom este în mod natural pofticios, astfel că dorințele lacome izvorăsc natural în el (Isaia 32:6). El se află la polul opus omului cu inima generoasă (Isaia 32:8).

Omul necurat este la fel. Pofta lui este produsă de obiecte exterioare. Pentru a evita să fie stârnit de gânduri necurate, Iov a făcut un legământ cu ochii lui (Iov 31:1). La rândul Lui, Hristos ne-a avertizat de gândurile adultere care sunt trezite în interiorul nostru de privirea cu poftă (Matei 5:28). Este mai bine să îți smulgi ochiul pofticios decât să îi permiți minții să se umple cu astfel de gânduri necurate (v. 29).

Dar un om necurat este de asemenea pofticios în mod natural și are aceste dorințe în sine, care dau naștere gândurilor lacome. Astfel, Petru descrie acest fel de persoane ca aceia cărora „le scapără ochii de preacurvie și nu se satură de păcătuit” (2 Petru 2:14). Dar dacă gândurile și dorințele noastre naturale sunt îndreptate către lucruri spirituale, putem să ne considerăm ca având o gândire spirituală.

Într-o zi, psalmistul medita la lucrurile spirituale, anume la Persoana și Împărăția lui Mesia (Ps. 45:1). Inima lui „clocotește” de un lucru bun. Aceasta este o imagine a unui izvor de apă care bulbucă. Gândurile lui spirituale clocotesc dintr-un izvor spiritual viu care se găsește în el. Aceasta este gândirea cu adevărat spirituală. În inima regenerată există un izvor plin de lucruri spirituale care dă naștere gândurilor sfinte. Acesta este felul în care Hristos descrie viața duhovnicească (Ioan 4:10, 12). Prin harurile Lui din inima credinciosului, Duhul Sfânt este un izvor de apă vie.

Fântâna din care femeia din Samaria scotea apă era un lucru pământesc, fără viață, inutil atâta timp cât funia și găleata nu erau folosite pentru a aduce apa la suprafață. Dar „apa vie” pe care Hristos o dă izvorăște și clocotește permanent, continuu, în interiorul nostru, spre împrospătarea noastră spirituală. Iată secretul omului care este o făptură nouă în Hristos și care are o natură nouă, duhovnicească. Prin harurile Lui, Duhul este izvorul vieții spirituale adevărate în cei credincioși. Acest izvor spiritual clocotește de la sine fără a fi nevoie de vreo influență exterioară care să îl atragă către gânduri sfinte, cerești și spirituale. Omul spiritual are în interiorul lui un izvor care clocotește „natural” gânduri și dorințe duhovnicești.

Hristos face de asemenea o paralelă între viața spirituală și un pom care produce roade. În mod natural, pomul bun produce roade bune, iar pomul rău produce roade rele (Matei 12:33). Pomul bun este semnul unei vieți înnoite prin harul regenerării și care produce acum în mod natural rodul bun al gândurilor sfinte și spirituale.

Oamenii pot avea multe gânduri despre lucruri spirituale, care să nu provină dintr-un izvor spiritual interior, ci sunt extrase din alte influențe. Când Duhul Sfânt Își face lucrarea de convingere de păcat, neprihănire și judecată (Ioan 16:8), El stârnește mintea să se gândească la lucrurile spirituale într-un fel contrar înclinației ei naturale.

Este natural ca apa să curgă în jos, dar când i se aplică presiune, ca atunci când curge printr-o conductă, ea va curge în sus ca și cum ar fi natural ca ea să facă acest lucru. Dar imediat ce presiunea încetează, apa se întoarce la tendința ei naturală. Așa este și cu gândurile noastre. Ele curg în mod natural către pământ și lucrurile pământești. Dar când asupra sufletului vine presiunea convingerii spirituale, gândurile sunt forțate către Cer ca și cum ar fi natural ca ele să se îndrepte în acea direcție. Totuși, când presiunea convingerii spirituale este îndepărtată, gândurile se întorc la lucrurile pământești.

Necazurile exterioare forțează gândurile omului să se îndrepte către Dumnezeu (Ps. 78:34-37). Dar aceste gânduri nu sunt autentice și oneste. Necazurile, pericolele, boala și frica de moarte vor forța oamenii să se gândească pentru o vreme la Dumnezeu și la lucrurile spirituale. Dar când presiunea este îndepărtată, mintea se întoarce la interesele ei naturale și nespirituale. Ieremia ne dă un motiv pentru care se petrece acest lucru (Ier. 13:23).

Așadar, omul care depinde de presiuni și influențe exterioare ca să își păstreze gândurile spirituale nu este unul cu o minte spirituală naturală. Apa care clocotește dintr-un izvor curge constant și statornic dacă nu este împiedicată sau redirecționată. Dar apa care curge după o furtună aleargă furios pentru o vreme, după care seacă repede. De aceea, gândurile cu adevărat spirituale, care provin dintr-un izvor spiritual interior, sunt statornice și prezente constant în minte dacă nu sunt abătute de munca seculară sau împiedicate pentru o vreme de ispite puternice. Dar gândurile spirituale stârnite de furtunile convingerii seacă foarte repede…

Prin urmare, toate mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat pentru producerea gândurilor sfinte și cerești acționează așa doar atunci când sunt stârnite și produse de principiul spiritual interior din inima regenerată. Prin contrast, în cei ale căror inimi sunt sterpe, aceleași mijloace divine slujesc doar la producerea unor gânduri ocazionale ici și colo, dacă ar fi să mă exprim astfel.

Fragment din Spiritual Mindedness, ediția prescurtată de R. J. K. Law (Edinburgh; Carlisle: The Banner of Truth Trust, 2009), p. 7-14; www.banneroftruth.org; folosit cu permisiune.

Orice plăcere religioasă poate avea cineva care pretinde că a crezut în Evanghelie sau oricât de încrezător ar fi în siguranța stării sale sufletești, dacă nu dorește în mod obișnuit să crească în har, în gândire spirituală și în asemănare cu exemplul lui Hristos, poate fi considerat pe bună dreptate un amăgit de sine. – John Newton

Trebuie să gândim ceresc și să avem gusturi cerești în viața de acum, altfel nu vom ajunge niciodată în Cer, în viața viitoare. – J. C. Ryle

Gândirea spirituală este acea stare a minții care se manifestă în a face din lucrurile Duhului obiectul măreț al gândurilor, dorințelor și căutărilor noastre. Lucrurile Duhului sunt Dumnezeu, Hristos, adevărul, sfințenia, interesele Împărăției lui Hristos și ale Cerului. – Charles Hodge