Tematici: Părtășia Viață creștină Categorie: Viață creștină

Părtășia cu Hristos

John Owen

Părtășia pe care sfinții o au cu Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Domnul nostru, este părtășia cu El ca Mijlocitor.[1] În slujirea aceasta de Mijlocitor, Hristos S-a supus de dragul nostru, fiind „născut din femeie, născut sub Lege, ca să îi răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea” (Gal. 4:4-5).

Scriptura ne arată că noi, creștinii, avem o astfel de părtășie cu Isus Hristos (1 Cor. 1:9). Aceasta este părtășia la care sunt chemați toți sfinții și în care, prin credincioșia lui Dumnezeu, toți vom fi păstrați. Noi suntem chemați de Dumnezeu Tatăl, care ne iubește, la această părtășie cu Fiul Său, Domnul nostru.

Isus spune: „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine” (Apoc. 3:20). Dacă aceasta nu este părtășie, atunci nu știu ce poate fi. Hristos va cina cu cei credincioși. Hristos Se împrospătează cu harurile Sale în poporul Lui, prin Duhul Lui pe care li L-a dat. Domnul Isus Hristos găsește o mare desfătare în roadele suave ale Duhului din sfinții Lui.

Un exemplu de acest fel ne este dat în Cântarea lui Solomon, unde Sunamita[2] se roagă să aibă ceva cu care să îl bucure pe preaiubitul ei când el va veni la ea (Cânt. 4:16). Sufletele sfinților sunt grădina lui Isus Hristos, ogorul bun care este binecuvântat de Dumnezeu (Evrei 6:7). Hristos se bucură în sufletele sfinților Lui (Prov. 8:31). El se bucură de ei (Țef. 3:17). Sufletele copiilor lui Hristos sunt o grădină de fructe plăcute (Cânt. 4:12-14). Orice este dulce și delicios, orice este plăcut și suav prin aroma lui, orice este util și bun pentru medicina sufletului, se găsește în această grădină. În sufletele sfinților există tot felul de lucruri spirituale făcute pentru Domnul Isus. Din acest motiv, Sunamita este atât de insistentă în rugăciunea ei ca aceste lucruri să crească în ea, pentru ca preaiubitul ei să poată cina cu ea așa cum el a promis: „O, dacă tânjirile și Duhul oricărui har ar stârni în mine toate darurile și harurile Lui, astfel ca Domnul Isus, preaiubitul sufletului meu, să poată fi bine primit și să găsească plăcere când vine să aibă părtășie cu mine”.

Dumnezeu deplânge lipsa roadelor în via Sa (Isaia 5:2; Osea 10:1). Lipsa roadelor bune pentru plăcerea preaiubitului ei este lucrul de care Sunamita s-a temut și pe care a dorit să îl prevină. O inimă stearpă nu este potrivită să-L primească pe Hristos. Cum putem să le permitem inimilor noastre să fie sterpe și nepregătite pentru El, când știm ce desfătare negrăită găsește El în roadele Duhului? Mai mult, întrucât Hristos ia masa cu sfinții Lui, El a făgăduit că și ei vor lua masa cu El. Și Hristos aduce în viețile lor lucruri minunate în care ei să își găsească desfătarea (Prov. 9:2). Hristos cheamă lucrurile bune pe care El le pregătește pentru ei, vorbind despre ele ca despre un ospăț, o nuntă, un „ospăț de lucruri grase”, cu vin bun. Vițelul îngrășat este tăiat spre bucuria lor. Aceasta este părtășia, și așa este bucuria reciprocă pe care Hristos și sfinții Lui o au în acea părtășie.

Preaiubitul spune: „Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi” (Cânt. 2:1). Domnul Isus Hristos este comparat cu tot ceea ce este mai glorios și mai frumos din creația Lui. El este în ceruri la fel de glorios ca soarele și la fel de strălucitor ca luceafărul de dimineață. El este ca leul, leul seminției lui Iuda. Printre flori, Hristos este la fel de frumos și de glorios precum trandafirul și crinul. El este ca trandafirul în ce privește dulceața parfumului lui și asemenea crinului în ce privește frumusețea lui. „Nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul dintre ei” (Luca 12:27). Dar Hristos este mai mult decât un trandafir obișnuit. El este „trandafirul din Saron”. Saron era o câmpie roditoare unde se hrăneau cele mai bune turme (1 Cron. 27:29). Câmpia Saronului era atât de frumoasă și de roditoare, încât bisericii îi este făgăduit că i se va da strălucirea Saronului (Isaia 35:2). Această câmpie roditoare era, fără îndoială, locul unde creșteau cei mai prețioși trandafiri. În frumusețea dragostei Sale și în neprihănirea Lui, Hristos este ca acest trandafir special, atrăgând la El inimile sfinților Lui. Așa cum Dumnezeu a mirosit aroma aducătoare de pace din sângele ispășirii lui Hristos,[3] tot așa, din harurile cu care El este uns de Dumnezeu pentru poporul Lui, sfinții Săi primesc un parfum plăcut și înviorător al unei arome liniștitoare. Parfumul acesta simbolizează tot ceea ce este acceptabil și încântător (Gen. 8:21).

Hristos este de asemenea „crinul din văi” (Cânt. 2:1). Aceasta este cea mai frumoasă dintre toate florile (Matei 6:29). Astfel, Hristos este cel mai de dorit pentru frumusețea și perfecțiunea Persoanei Sale. El este incomparabil mai frumos decât copiii oamenilor. El, care este pentru poporul Lui Acela care împlinește din abundență toate simțurile lor spirituale, care este prospețimea lor, frumusețea lor, desfătarea lor, slava lor, le spune copiilor Lui că ei sunt ai Săi. „Ca un crin în mijlocul spinilor, așa este iubita mea între fete” (Cânt. 2:2). Hristos și biserica Lui sunt descriși de același obiect, crinul, arătând că unirea lor este făcută prin același Duh care locuiește în ei, și că sfinții Lui sunt conformați chipului și asemănării Lui, la care ei au fost predestinați (Rom. 8:29). Asemenea unui crin, biserica este foarte frumoasă pentru Hristos. Biserica este asemenea „crinului în mijlocul spinilor”, pentru că cei ce sunt ai lui Hristos îi întrec pe toți ceilalți. La fel cum crinul întrece spinii, tot așa, în ochii lui Hristos, cei ce cred în El îi întrec pe toți necredincioșii. Biserica este asemenea „crinului în mijlocul spinilor” pentru că biserica este credincioasă și își păstrează frumusețea chiar și când trece prin cele mai grele încercări. Lumea este descrisă ca un spin care înțeapă, ca un mărăcine aducător de dureri pentru casa lui Israel (Ezec. 28:24). „Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiș de spini” (Mica 7:4). Așadar, vedem ce este Hristos pentru poporul Lui și ce este El pentru biserică. Iar acum vedem ce este Hristos în ochii bisericii. „Ca un măr între copacii pădurii, așa este preaiubitul meu între tineri. Cu așa drag stau la umbra lui, și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele” (Cânt. 2:3).

Sunamita începe să vorbească despre gândurile ei. Ea își arată desfătarea în preaiubitul ei. Tot așa, biserica își găsește încântarea în Preaiubitul ei – Hristos. Așa cum Hristos compară biserica Lui cu un crin printre spini, tot așa ea Îl compară pe Hristos cu un măr printre copacii pădurii, pentru că mărul are două lucruri pe care alți copaci nu le au. Mărul are fruct care hrănește și umbră aducătoare de mângâiere. Ea mănâncă rodul lui și se odihnește la umbra lui, și face ambele lucruri cu mare încântare. Tot așa, biserica se hrănește din Hristos și se odihnește la umbra dragostei Lui.

„Așa este preaiubitul meu între tineri”. Toți ceilalți fii, fie îngeri, fie fiii lui Dumnezeu prin creație, fie fiii lui Avraam, cei mai buni dintre urmașii Lui, sau fiii creației vechi, oricât de deosebiți ar fi ei în aprecierea lumii, pentru un suflet flămând și obosit – căci doar astfel de suflete caută umbră și hrană – sunt niște pomi fără rod, fără frunze, ca acei pomi ai pădurii care nu dau nici fructe și nici umbră. „În Hristos”, spune biserica, „există rod, fruct dulce la gust. Trupul Lui este cu adevărat o hrană și sângele Lui este cu adevărat o băutură” (cf. Ioan 6:55). Mai mult, Hristos a adus neprihănirea veșnică ce va satisface din abundență orice suflet înfometat, după ce acel suflet s-a dus după mulți copaci sterpi, căutând la ei roade și negăsind nimic. Hristos abundă în haruri prețioase și plăcute, din care pot lua și pot mânca. În fapt, El mă cheamă să mănânc și să continui să mănânc până voi fi îndestulat. Acestea sunt roadele pe care Hristos le poartă. El este pomul care produce tot ce este necesar pentru viață. Hristos este pomul vieții care a produs tot ce avem nevoie pentru viața veșnică. În Hristos există acea neprihănire după care noi suntem înfometați. În Hristos se găsește acea apă a vieții din care oricine bea nu va mai fi însetat din nou. O, cât de dulci sunt roadele mijlocirii lui Hristos pentru credința sfinților Lui! Cel ce nu poate găsi la Dumnezeu îndurare, iertare, har, acceptare, sfințenie, sfințire și toate celelalte lucruri necesare pentru mântuire este un străin de aceste lucruri ce sunt pregătite doar pentru cei ce cred.

De asemenea, Hristos este o umbră care oferă mângâiere și adăpost. El adăpostește de mânia din afară și dă mângâiere pentru tulburările din interior. Prima utilitate a umbrei este să ne protejeze de arșița soarelui, așa cum a făcut curcubetele lui Iona (Iona 4:6-10). Când arșița mâniei lui Dumnezeu este gata să ardă sufletul, Hristos îl umbrește, ocrotindu-l de căldura ei. La umbra aripilor Lui, noi putem sta liniștiți, în siguranță, pentru că ne punem încrederea în El. Și facem toate acestea cu o mare încântare. Cine poate descrie bucuria unui suflet adăpostit de mânie prin haina acoperitoare a neprihănirii Domnului Isus? De asemenea, aici se găsește mângâiere în fața tulburărilor interioare. Hristos este „ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete” (Isaia 32:2). În Hristos există liniște, odihnă și pace în fața puterii corupției, a tulburărilor aduse de ispite, și a necazului persecuției (Matei 11:27-28).

După ce s-au descris unul pe altul și au arătat clar că nu pot să nu găsească desfătare în acea părtășie și comuniune pe care o au împreună, Sunamita continuă descrierea părtășiei, astfel că, din descrierea ei, putem învăța care sunt desfătările părtășiei dintre Hristos și poporul Lui. „El m-a dus în casa de ospăț, și dragostea era steagul fluturat peste mine. Întăriți-mă cu turte de struguri, înviorați-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui. Să-și pună mâna stângă sub capul meu, și să mă îmbrățișeze cu dreapta lui!” (Cânt. 2:4-6).

Această părtășie este ca un ospăț delicios. „El m-a dus în casa de ospăț” sau „în casa vinului”. Această părtășie este descrisă prin imaginile celei mai mari dulceți și ale celei mai delicioase împrospătări. „El mă îmbie”, spune Sunamita, „de parcă aș fi o persoană importantă”. Persoanele importante sunt aduse în casa de ospăț, casa vinurilor și a mâncărurilor alese. Acestea sunt proviziile harului și îndurării, ale dragostei și bunătății, și a tot ceea ce este făgăduit în Evanghelie, a tot ceea ce este propovăduit în adunările sfinților și a tot ceea ce este revelat de Duhul. Această dragoste este „mai bună decât vinul” (Cânt. 1:2). Ea „nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14:17). Făgăduințele Evangheliei sunt mâncăruri delicioase. Nu contează dacă aceste case simbolizează Scriptura, Evanghelia, rânduielile sau orice descoperire minunată a dragostei speciale, pentru că ospețele nu se fac în fiecare zi și nici nu sunt folosite pentru bucuriile obișnuite. Vinul care înveselește inima omului, care îl face să uite de starea lui mizeră, care îi înveselește fața, este promis aici (Prov. 31:6-7; Gal. 4:9, 12). Harul arătat de Hristos în rânduielile Lui este înviorător, aducător de putere și plin de mângâieri pentru sufletele sfinților. Vai de acele suflete care pângăresc acești faguri de miere! În felul acesta, Hristos face din toate adunările Lui case de ospăț. Acolo le dă El sfinților Lui bucurii bogate.

Această părtășie este încântătoare. „Întăriți-mă cu turte de struguri, înviorați-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui”. Sunamita este copleșită de bogăția desfătării. Astfel, poporul lui Hristos vede cum dragostea, grija și bunătatea se revarsă din Hristos în adunările sfinților. Când sufletul descoperă puritatea și dulceața lui Hristos în casa ospățului, el este copleșit și exclamă dorind să fie făcut părtaș plinătății Lui. Sufletul este bolnav de dragoste – cotropit de puterea uriașă a dragostei lui Dumnezeu. Odată ce a gustat dulceața lui Hristos în casa ospățului și nu este încă satisfăcut pe deplin, acest lucru îi îmbolnăvește inima. De aceea, sufletul strigă: „Susțineți-mă. Am văzut un crâmpei din chipul Împăratului în frumusețea Lui! Am gustat roadele neprihănirii Sale. Sufletul meu tânjește după El. O, întăriți-mă și susțineți-mi sufletul cu prezența Lui în rânduielile Sale, căci altfel mă voi prăbuși și voi leșina. O, ce ai făcut, iubite Isuse? Te-am văzut și sufletul meu este copleșit de dragostea Ta. Dă-mi ceva de la Tine care să mă întărească, altfel voi muri”. Când o persoană este pe punctul de a leșina, este nevoie de două lucruri care să îi vină în ajutor. Tăria trebuie folosită ca să îl împiedicăm să cadă la pământ, și mângâierea interioară este necesară ca să îi înviorăm și să îi împrospătăm sufletul leșinat. Pentru aceste două lucruri se roagă sufletul – să depășească starea de moleșeală prin puterea dragostei și să fie ridicat prin conștientizarea dragostei lui Hristos. Sufletul leșinat dorește harul care îl întărește, ca să fie susținut și să își poată împlini îndatoririle. De asemenea, sufletul dorește mângâierile Duhului Sfânt, care să îl învioreze și să îl satisfacă până ce ajunge la bucuria deplină a lui Hristos.


Fragment din Communion with God, abr. R. J. K. Law (Edinburgh; Carlisle, PA: The Banner of Truth Trust, 1991), 38-44; www.banneroftruth.org, folosit cu permisiune.


Părtășia este un dialog reciproc între Hristos și un suflet părtaș harului. – Thomas Brooks


[1] Mijlocitor – cineva care intervine între două părți ostile cu scopul restaurării relației de unitate între ele (v. revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 19, Hristos, Mijlocitorul, Editura MAGNA GRATIA).

[2] Sunamita – titlu dat tinerei femei care este eroina Cântării lui Solomon; Sunamita este forma feminină a cuvântului Solomon și are sensul de „perfect” sau „pace”.

[3] ispășire – împăcarea cu Dumnezeu prin îndepărtarea sau acoperirea vinovăției păcatului.

Sus