Hristos înălțat și proslăvit

Prima etapă în proslăvirea lui Hristos a constat în învierea Lui, cea de-a doua în înălțarea Lui la cer și cea de-a treia în așezarea Lui la dreapta lui Dumnezeu. Deoarece ne-am uitat deja pe scurt la prima, ne vom îndrepta atenția acum către celelalte două.

I. Înălțarea lui Hristos:

1. După ce a fost înviat din morți, Domnul nostru nu S-a înălțat imediat la cer, ci a rămas pe pământ timp de 40 de zile (Faptele Apostolilor 1:3). Prin această întârziere (1) El avea să aducă înaintea ucenicilor Săi toate dovezile rezonabile ale umanității Sale: „Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu. Și, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale” (Luca 24:39-40). La multă vreme după înălțarea Sa la cer, ultimul dintre apostoli a mărturisit aceasta: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții… aceea vă vestim și vouă” (1 Ioan 1:1-3). (2) Hristos avea să aducă toate dovezile rezonabile privitoare la realitatea învierii Sale. El a făcut aceasta în multe modalități, și chiar l-a chemat pe unul dintre cei ce se îndoiau să se atingă de mâinile Sale și de coapsa Sa (Ioan 20:27). Fără îndoială, El S-a arătat viu după patima Sa prin multe semne indubitabile (Faptele Apostolilor 1:3). (3) Hristos a rămas pe pământ pentru o vreme ca să îi poată ajuta pe ucenicii Lui să se recupereze din șocul teribil pe care îl experimentaseră în credința lor la răstignire, și ca să îi poată confirma și învăța în ce privește natura și lucrurile Împărăției Sale. „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile” (Luca 24:44-45).

2. Profețiile care vorbeau despre înălțarea Domnului nostru și Scriptura nu pot fi încălcate, așa că trebuiau să fie împlinite. De aceea, citim că „Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruință, Domnul înaintează în sunetul trâmbiței” (Psalmii 47:5). „Te-ai suit pe înălțime, ai luat prinși de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiți vor locui și ei lângă Domnul Dumnezeu” (Psalmii 68:18). Despre această profeție avem o interpretare inspirată și infailibilă care ne este dată prin Pavel în Efeseni 4:8-13. Daniel a prevestit același lucru: „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile, și oamenii de toate limbile” (Daniel 7:13-14). Însuși Domnul nostru a vestit mai dinainte înălțarea Lui: „Mă duc la Tatăl” (Ioan 14:28); „Mă duc la Cel ce M-a trimis” (Ioan 16:5; v. Ioan 1:51). Și a spus multe alte lucruri despre același subiect. De aceea, dincolo de orice îndoială, existau multiple profeții spuse de-a lungul a cel puțin 1000 de ani care cereau ca Hristos să Se înalțe la Dumnezeu.

3. Relatările istorice demonstrează și agreează în totalitate cu profețiile. Chiar dacă nici Matei și nici Ioan nu relatează înălțarea lui Hristos, totuși ea este prezentată în patru cărți ale Noului Testament. Mărturia lui Marcu pe acest subiect este următoarea: „Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer, și a șezut la dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16:19). În Evanghelia lui, Luca spune: „El i-a dus afară până spre Betania. Și-a ridicat mâinile, și i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei, și a fost înălțat la cer” (Luca 24:50-51). În Faptele Apostolilor 1:9-11, citim că, „După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns de ochii lor”. Apostolii priveau în mod clar către ceruri pe când El Se înălța, când, dintr-o dată, doi bărbați îmbrăcați în alb au stat alături de ei și le-au spus: „Bărbați Galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”. În 1 Timotei 3:16, Pavel spune că El a fost „înălțat în slavă”. Iată, istoria se află în linie cu profeția și o explică…

4. Hristos S-a înălțat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. Despre înălțarea Lui la Cer se spune în mod expres că era necesară: „cerul trebuie să-L primească, până la vremile așezării din nou a tuturor lucrurilor” (Faptele Apostolilor 3:21). Planul lui Dumnezeu, adevărul profeției și necesitatea lucrurilor cereau să aibă loc înălțarea lui Hristos la ceruri. Marcu spune: „S-a înălțat la cer”. Luca afirmă, „a fost înălțat la cer”. Hristos însuși a spus: „nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer” (Ioan 3:13). În Faptele Apostolilor 1:11 avem, de data aceasta, cuvintele îngerilor: „Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”. Ștefan a văzut „cerurile deschise, și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7:56). Pavel îi avertizează pe stăpâni să fie blânzi și buni cu supușii lor, dându-le drept motiv următoarea afirmație: „știți că Stăpânul lor și al vostru este în cer” (Efeseni 6:9). Tot astfel, „cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Filipeni 3:20). „Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24). La rândul lui, Petru spune despre Hristos că este „în ceruri”. Pavel afirmă chiar că El este „înălțat mai presus de ceruri” (Evrei 7:26). Această modalitate de exprimare poate să facă referire la ideea iudaică a celor trei ceruri – primul, atmosfera, apoi bolta cerească pe care stau stelele. Hristos este înălțat mai presus de aceste ceruri, intrând în al treilea cer, denumit adesea „cerul cerurilor”.

5. Atunci când vorbim despre înălțarea lui Hristos, ne referim la înălțarea Sa în trup și suflet omenesc. Natura Sa divină umple și întotdeauna a umplut cerurile și pământul. În esență, ea umple tot spațiul, căci nu este limitată la un loc anume, ci pătrunde în imensitatea spațiului. Atunci când Hristos a umblat aici pe pământ, El a vorbit despre Fiul Omului ca și cum s-ar fi aflat chiar și atunci în ceruri (Ioan 3:13). Acest lucru a fost adevărat în toate timpurile în ce privește natura Sa divină, și doar în privința acestei naturi. Efectul acestei înălțări asupra naturii omenești a lui Hristos nu a constat în anihilarea acesteia din urmă, nici în alterarea ei așa încât să înceteze să fie o natură omenească, ci în glorificarea ei, în încununarea ei cu slavă și cinste. Când Saul din Tars L-a întâlnit și L-a văzut, la scurt timp după înălțare, Hristos a strălucit mai puternic decât lumina soarelui. Vedenia aceasta a produs o orbire care a trebuit să fie vindecată miraculos. După 60 de ani, Ioan L-a văzut și a căzut la picioarele Sale ca mort. Modalitatea obișnuită de a explica această schimbare minunată în chipul lui Hristos este că, în timp ce El a fost aici, pe pământ, gloria Lui a fost acoperită. La schimbarea Lui la față, acest văl a fost îndepărtat, iar hainele Lui au devenit albe și strălucitoare. În ceruri nu există niciun văl și niciun acoperământ. Gloria Lui strălucește acolo cu putere, și nimic nu o mai acoperă sau împiedică.

6. Modalitatea înălțării lui Hristos este vrednică de atenția noastră. Hristos nu S-a înălțat metaforic sau figurativ; El nu S-a înălțat spiritual, ci trupește; nu pe neștiute, ci vizibil. Ucenicii L-au văzut înălțându-Se la cer la fel de clar cum L-au văzut pe cruce, în barcă sau pe malul mării. El S-a înălțat fiind acoperit de un nor. Nimeni nu ne-a lăsat scris cât de strălucitor era acel nor sau cum arăta el, dar trebuie să fi fost asemenea norului pe care El va reveni, spre judecată (Faptele Apostolilor 1:11). El nici nu S-a înălțat dintr-o dată. Nu, ci Hristos a fost văzut părăsind pământul, și văzut câtva timp după ce S-a ridicat de la sol. Ucenicii L-au privit pe când Se înălța. De aceea, înălțarea Lui a fost una triumfătoare! Cu 43 de zile mai devreme, El intra în Ierusalim călare pe mânzul unei măgărițe. Acum, El Se înălța triumfător în Ierusalimul ceresc. El a părăsit lumea aceasta lăsând în urmă cuvinte de încurajare și binecuvântare pentru cei smeriți. Primele cinci propoziții ale Predicii Lui de pe Munte au început cu acest cuvânt – ferice. Ultimul lucru pe care l-a făcut pe pământ a fost să pronunțe o binecuvântare asupra poporului Său. Înălțarea Lui la ceruri a fost glorioasă în orice fel. Înfățișarea Lui era fără îndoială glorioasă… Înălțarea Domnului nostru a fost în orice fel un eveniment fericit și așa a fost văzută de ucenicii Lui, după cum ne informează Luca în mod specific. Ea a constituit rodul binecuvântat al suferințelor și ascultării Sale. Înălțarea Lui a fost mărturisită de un număr suficient de oameni competenți și credibili, formând cel puțin 500 de martori (1 Corinteni 15:6)…

II. Hristos este așezat la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta constituie a treia măsură a răsplătirii Domnului nostru – al treilea pas în proslăvirea Lui. Și acest lucru fusese cerut prin profeție. David spusese: „Domnul I-a zis Domnului meu: ‚Șezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale’” (Psalmii 110:1; cf. Luca 20:42, Evrei 1:13). Atât Petru cât și Pavel dovedesc că acest lucru se aplică lui Hristos. Hristos însuși a vorbit mai dinainte despre același lucru când se afla în mâinile ucigașilor Lui: „De acum încolo, Fiul omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu” (Luca 22:69).

Scriptura vorbește mult despre această așezare a Lui la dreapta lui Dumnezeu… Pavel spune că Dumnezeu „L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești” (Efeseni 1:20). Petru afirmă că El „stă la dreapta lui Dumnezeu” (1 Petru 3:22)… Hristos nu ar fi putut să fie înălțat într-un loc mai înalt al odihnei, stăpânirii, fericirii, favorii, puterii și măreției. În această stare glorioasă, Isus Hristos împlinește toate slujirile Sale mijlocitoare.

El este Marele Profet al Bisericii. În El se găsește plinătatea Duhului căci, prin Duhul Său, El convinge lumea de păcat, de neprihănire și de judecată (Ioan 16:8)… El nu are pe nimeni de călăuză sau sfătuitor. El este egal cu Tatăl și cu Fiul. El este suveran în toate acțiunile Sale (1 Corinteni 12:11). El nu poate fi cumpărat cu bani, lacrimi sau sânge. Cu toate acestea, există o armonie glorioasă în sfaturile Trinității. Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul. Nu există nicio diferență de părere în sfatul sau în voia Dumnezeirii. În ziua Cincizecimii, Petru a spus: „odată ce [Isus] S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți” (Faptele Apostolilor 2:33). Așadar, Duhul Sfânt este Duhul lui Hristos. El iluminează mințile noastre, lucrează credința în noi și ne mântuiește. De asemenea, Hristos îi ridică, îi echipează și îi trimite pe toți lucrătorii adevărați ai Evangheliei. El este Cap peste toate lucrurile Bisericii.

În starea Sa înălțată, Hristos continuă să fie Preotul nostru. Este adevărat, El nu mai aduce jertfe, dar mijlocește glorios pentru noi. Slava lucrării Sale de mijlocire poate fi deosebită prin următoarele lucruri: (1) Persoana Mijlocitorului este peste măsură de glorioasă. (2) El este bucuria Tatălui. (3) Lucrarea Sa de mijlocire este plină de autoritate. (4) Mijlocirea Lui are întotdeauna succes. (5) Lucrarea de mijlocire este făcută doar de El, nefiind însoțit de altcineva. (6) Această lucrare continuă până în veșnicie.

În starea Lui de înălțare, Hristos este și Rege. În acest sens, gloria Lui măreață constă în faptul că (1) Împărăția Lui este spirituală și este întemeiată în inimile poporului Său. (2) Împărăția Lui este fondată pe adevăr, echitate și neprihănire. (3) Împărăția lui Hristos este stabilă după cum este scaunul de domnie al lui Dumnezeu. (4) Împărăția lui Hristos este veșnică.

1. De aceea, avem dreptul să ne așteptăm să vedem convertirea tuturor aleșilor lui Dumnezeu. Depravarea naturii omului și obiceiurile continue ale acestuia de a păcătui ar putea să pară că fac ca inima omului să se umple de deznădejde în ce privește posibilitatea schimbării lui. Dar, întrucât Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu, poporul Său va fi gata să se întoarcă la El în ziua puterii Lui (Psalmii 110:1-3).

2. Nu va exista niciun eșec în împlinirea până la capăt tuturor planurilor lui Dumnezeu. „Domnul, de la dreapta Ta, îi zdrobește pe împărați în ziua mâniei Lui. El face dreptate printre Neamuri” (Psalmii 110:5-6).

3. Biserica este pe mâini sigure. Capul ei este proslăvit, iar El o iubește și a răscumpărat-o cu sângele Său. El a gravat-o pe mâinile Sale. Succesul ei depinde de un braț plin de putere, de harul infinit, de mijlocirea care are succesul garantat și continuu. Încrederea smerită și exclusivă în această Căpetenie a mântuirii noastre nu se va întâlni niciodată cu dezamăgirea.

4. Cei care cred în Hristos se îndreaptă rapid către o stare glorioasă. Cerul, cerul cerurilor, al treilea cer, Paradisul, noul Ierusalim și cetatea lui Dumnezeu sunt câteva dintre numele prin care slava oamenilor glorificați ne este prezentată, chiar dacă asemenea unor umbre. Gloria acelei lumi binecuvântate stă în faptul că Mielul este lumina ei. Noi vom fi asemenea Lui, căci Îl vom vedea așa cum este El (1 Ioan 3:2). Trupurile noastre pieritoare se vor transforma și vor fi asemenea trupului Său glorios (Filipeni 3:21). Vom fi pe veci în prezența Domnului (1 Tesaloniceni 4:17).

5. Supunerea și ascultarea voluntară, din inimă și universală, față de Hristos sunt deopotrivă rezonabile și obligatorii. Da, trebuie să ne supunem, și ne vom supune fie cu bucurie, spre mântuire, fie forțați, dar spre distrugere… Niciun strigăt după îndurare nu va fi mai puternic, niciun urlet de durere nu va fi mai pătrunzător și niciun suspin al disperării nu va fi mai zdrobitor pentru inimi decât acelea care vor fi exprimate în ziua de apoi de către oamenii care, de-a lungul vieților lor pământești, au luat în batjocură lucrurile veșnice. Dacă ești încă în păcatele tale, unul dintre următoarele două lucruri este aplicabil vieții tale: fie conștiința ta se află într-un contrast continuu și înfricoșător cu felul în care trăiești, fie ți-ai însușit vreo erezie care îți fură demnitatea în viață și nădejdea în moarte.

Fragment din cartea Rock of Our Salvation, Sprinkle Publications, www.sprinklepublications.net