Persoana glorioasă a lui Hristos

Lumina Evangheliei slavei lui Hristos. – 2 Corinteni 4:4

Gloria Evangheliei se regăsește foarte mult în gloria Persoanei Domnului nostru. Acela care este Mântuitorul oamenilor este Dumnezeu – „Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9:5). Nu este oare scris că, atunci „când Îl duce iarăși în lume pe Cel întâi născut, zice: Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine” (Evrei 1:6)? Alături de îngerii lui Dumnezeu, noi ne închinăm înaintea lui Isus Hristos ca Dumnezeu.

Răscumpărătorul nostru a fost de asemenea Om – om ca noi înșine, cu o singură excepție: în El n-a existat nicio pată de depravare naturală și niciun act păcătos nu a pătat vreodată caracterul Său. Privește la gloria Aceluia care este Dumnezeu și Om, misterios unit într-o singură Persoană! El este unic, fiind strălucirea slavei Tatălui și Frate născut în suferință (Evrei 1:3; Proverbe 17:17). Aceasta este Evanghelia, anume că Fiul lui Dumnezeu a lucrat mântuirea oamenilor în chip glorios, motiv pentru care S-a făcut trup și a locuit printre noi, iar noi privim la gloria Sa (Ioan 1:14). Dacă am fi avut aici un spital imens plin de oameni bolnavi, pentru ei ar fi fost cea mai bună veste faptul că un mare medic s-a dedicat vindecării lor, și cu cât l-aș lăuda mai mult pe medicul care a venit să-i viziteze și să-i îngrijească, cu atât mai atrăgătoare ar fi fost acea veste pentru bolnavi. Dacă aș fi putut să le spun că medicul care a venit în ajutorul lor se află în posesia înțelepciunii infinite și a îndemânării fără greșeală, și că în el sunt alăturate blândețea iubitoare și puterea fără margini, cum ar zâmbi bolnavii aflați pe patul suferinței lor! Numai această veste i-ar vindeca pe jumătate!

N-ar trebui oare cu atât mai mult ca sufletele aflate în pragul disperării și a depresiei să se bucure atunci când aud că Acela care a venit să îi salveze nu este nimeni altul decât Hristosul glorios al lui Dumnezeu? Persoana misterios de măreață a lui Hristos constituie esența Evangheliei. Cel ce este capabil să mântuiască nu este înger și nici om, ci El este „Emanuel… Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23). Resursele Lui sunt infinite, iar harul Său este fără granițe. Voi, cei vinovați, care stați așezați pe patul remușcărilor voastre, gata să muriți de durere, iată aici un Mântuitor potrivit cu nevoia voastră. Atunci când vă gândiți cine sunteți și vă aflați pe pragul de a cădea pradă disperării, gândiți-vă și la cine este El, și înviorați-vă.

Dacă v-aș face să vă îndoiți de dumnezeirea Mântuitorului, aș elimina temelia singurei voastre nădejdi, dar atâta vreme cât Îl vedeți că este Dumnezeu, trebuie să vă amintiți că nimic nu este prea greu pentru El. Dacă v-aș determina să vă îndoiți de umanitatea Lui, v-aș fura de asemenea mângâierea, pentru că nu ați recunoaște în El compasiunea blândă care izvorăște din asemănarea Lui cu noi. Dragilor, Domnul Isus stă înaintea voastră, trimis de Dumnezeul cel veșnic, având Duhul Domnului revărsat asupra Lui fără măsură (Ioan 3:34); și astfel, fiind în natură și Persoană primul și cel mai bun, mesajul mântuirii Sale este complet și sigur pentru voi, iar gloria Lui este Evanghelia pentru voi.

Gloria lui Hristos nu ține doar de Persoana Lui, ci și de dragostea Sa. Țineți minte acest lucru și veți vedea Evanghelia care se găsește în el. Din toată veșnicia, Fiul lui Dumnezeu Și-a iubit poporul, căci încă din vechime Își „găsea plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31).

Cu multă vreme înainte ca El să vină pe pământ, Isus a iubit atât de mult oamenii pe care Tatăl i-a dat, încât a fost hotărât să Se facă una cu ei și, pentru răscumpărarea lor, să plătească prețul îngrozitor al vieții Sale. El a văzut toată mulțimea aleșilor Lui în oglinda preștiinței Sale și i-a iubit cu o dragoste veșnică. O, ce dragoste a strălucit în inima Răscumpărătorului nostru „la început” (Ioan 1:1)! Exact această dragoste nu va avea vreodată vreun sfârșit. Aici vedem gloria Lui manifestată față de noi. El ne-a iubit așa încât cerul nu Îl putea ține captiv, ne-a iubit atât de mult încât S-a coborât pentru a ne răscumpăra și, venind printre noi, în ciuda păcatului și a rușinii noastre, El a continuat să ne iubească. „Fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Dragostea și-a atins gloria maximă în inima Mântuitorului divin! Gloria acestei iubiri, care este fără început, fără graniță, fără schimbare și fără încheiere, constituie însuși sângele dătător de viață al Evangheliei. Dragostea lui Isus este vestea bună care aduce o mare bucurie! Marele nostru Medic îi iubește pe bolnavi și găsește plăcere să îi vindece. El Se coboară în văile unde se găsesc cei paralizați și loviți de plăgi, având asupra Lui o dorință intensă de a-i binecuvânta. Isus este Prietenul păcătosului… O Evanghelie plină de har poate fi văzută în gloria dragostei lui Hristos!

Dragilor, pentru că așa stau lucrurile, vedem mai departe gloria întrupării Sale. Pentru noi, ea este gloria Hristosului care a fost născut la Betleem și a locuit la Nazaret. Pare un lucru dezonorant ca El să fi fost Fiul unui tâmplar, însă, de-a lungul veacurilor, aceasta avea să fie gloria Mijlocitorului, anume că El S-a smerit pentru a fi părtaș cărnii și sângelui nostru. Există glorie în sărăcia și smerenia Sa, gloria faptului că nu a avut unde să Își plece capul, glorie în oboseala și simțământul foamei pe care le-a experimentat. Gloria de necuprins izvorăște din Ghetsimani și din picăturile de sânge care I-au curs de pe frunte, de la Calvar și din moartea pe cruce. Cerul întreg n-ar putea să Îi aducă acea reputație care a venit din faptul că a fost scuipat și lovit, țintuit pe cruce și zdrobit. O glorie a harului și a blândeții Îl înconjoară pe Dumnezeul întrupat, iar pentru cei convinși de păcatele lor, aceasta este Evanghelia. Atunci când Îl vedem pe Dumnezeu în trup omenesc, ne așteptăm la pace. Când Îl vedem luând neputințele noastre asupra Lui și purtând bolile noastre, putem nădăjdui la iertare și vindecare. Născut din fecioară, Domnul nostru a venit printre noi și a locuit pe pământ trăind o viață de slujire și de suferință, motiv pentru care trebuie să avem nădejde. El nu a venit în lume pentru a condamna lumea, ci pentru ca lumea să poată fi mântuită prin El (Ioan 3:17). Te îndemn să vezi aici gloria vieții Sale în care a făcut bine, gloria minunilor care au fost expresia îndurării Sale și gloria grijii blânde față de cei căzuți, și să te întrebi dacă viața Lui printre oameni este sau nu o veste bună pentru toate inimile triste. Și-a acoperit Dumnezeu gloria cu un văl al lutului nostru pământesc? Înseamnă că El a avut în vedere binele oamenilor.

De aceea, fiind onorată de unirea cu dumnezeirea, umanitatea Lui este un lucru atractiv, nu unul dezgustător. Noi vedem gloria lui Dumnezeu în Cuvântul făcut trup și, când observăm cum dragostea predomină în viața Lui, cum mila și compasiunea domnesc în viața Sa, vedem în acestea o Evanghelie a harului pentru toți oamenii care cred.

Gloria lui Hristos poate fi văzută mai departe în jertfa Lui ispășitoare. Ai putea să mă oprești aici și să spui că aceea a fost smerirea și rușinea Lui. Da, este adevărat, dar tocmai din acest motiv este gloria Lui. Nu este oare Hristos cel mai glorios în moartea pe cruce pentru fiecare inimă care Îl iubește? Ce haină se potrivește cel mai bine Preaiubitului nostru, dacă nu cea îmbibată în sângele Său (Apocalipsa 19:13)? El este de o frumusețe infinită în esența Lui, așa că trebuie să Îl lăsăm să Se îmbrace așa cum dorește, însă, când inimile noastre credincioase privesc la El acoperit cu stropi mari de sânge, Îl vedem cu o uimire plină de adorare și cu o dragoste și bucurie copleșitoare. Sângele purpuriu care curge din El Îl îmbracă cu o robă mult mai glorioasă decât purpura imperială. Noi cădem la picioarele Sale cu o reverență de șapte ori mai mare când vedem semnele patimii Lui. Nu este oare El cel mai atrăgător în calitatea Sa de Substitut care a murit pentru noi? Dragilor, aici este miezul Evangheliei: Hristos Isus a suferit în locul nostru. El „a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24). Acea glorie a crucii Sale, despre care noi susținem iarăși că este o glorie mai mare decât oricare alta, este Evanghelie pentru noi. Pe crucea Lui, Isus a purtat întreaga povară a dreptății divine în locul nostru, a suferit nuiaua de fier a lui Iehova, care ar fi trebuit să ne zdrobească în bucăți asemenea vaselor olarului, dar care a căzut asupra Lui. El S-a „făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8); în acel act, El a zdrobit moartea și l-a biruit pe acela care avea puterea morții, adică pe diavolul. Gloria morții Sale jertfitoare, prin care El a șters păcatele noastre și a împlinit Legea, este Evanghelia mântuirii noastre.

Vom merge acum un pic mai departe către învierea Lui, unde vedem gloria Sa și mai palpabil pentru noi. El nu putea fi ținut în legăturile morții (Faptele Apostolilor 2:24). El era mort, căci trupul Său cel sfânt putea să moară, dar nu putea să vadă putrezirea. De aceea, după ce a adormit pentru puțină vreme în camera mormântului, El a înviat și a ieșit la lumină și libertate – Hristosul cel viu glorificat prin învierea Sa. Cine poate descrie gloria Domnului înviat?

Prin învierea Lui, El a pecetluit justificarea noastră. Prin învierea Lui, El a zdrobit lanțurile și i-a eliberat pe cei ce erau captivi morții. El a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților” (Romani 1:4). Haideți să ne bucurăm de faptul că El nu este mort, ci „trăiește pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7:25). Iată, aceasta este Evanghelie pentru noi, întrucât, deoarece El trăiește, și noi vom trăi (Ioan 14:19)! El „poate să îi mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). O, gloria Domnului înviat! Gândește-te adânc, meditează cu tot zelul la aceasta, și așa vei auzi sunetul clar al veștii bune care aduce o mare bucurie! Spre cea mai mare mângâiere a noastră, noi nu privim la o poruncă sau o promisiune oarecare, pe cât privim la Isus însuși, Acela care, prin învierea din morți, ne-a dat cea mai sigură pecete și garanție a eliberării noastre din închisoarea vinovăției, din groapa disperării și din mormântul morții.

Din nou, ridică-ți ochii un pic mai sus și observă gloria înscăunării Domnului nostru și a celei de-a doua veniri a Lui. El este acum așezat la dreapta lui Dumnezeu. Acela care era cândva atârnat pe lemnul rușinii stă astăzi așezat pe scaunul de domnie asupra universului. În loc să poarte în mâinile Sale cuiele răstignirii, acum are în mâna Sa binecuvântată un sceptru prin care stăpânește peste toate lumile. Toate lucrurile sunt puse sub picioarele Lui. Isus, „care a fost făcut pentru puțină vreme mai pe jos decât îngerii”, este acum „încununat cu slavă și cu cinste” (Evrei 2:9), iar pentru noi, aceasta este Evanghelia. Pentru noi, este un lucru clar că El a cucerit toți vrăjmașii noștri și are toată puterea în cer și pe pământ, spre binele nostru. Acceptarea Lui de către Dumnezeu constituie acceptarea tuturor celor pe care El îi iubește, iar El îi iubește pe toți cei ce își pun credința în El. Așezarea Lui în glorie la dreapta Tatălui este o pecete care ne spune că toți cei răscumpărați prin sângele Lui vor fi aduși acolo la vremea potrivită.

Cea de-a doua venire a Lui, după care noi tânjim zi după zi, este cea mai duhovnicească dintre nădejdile noastre. Probabil că înainte ca noi să ne plecăm capetele în somnul morții, Domnul „Se va pogorî din cer cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 4:16) și „atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor” (Matei 13:43). Atunci se vor sfârși zilele slăbiciunilor noastre, certurile de vorbe, lupta împotriva păcatului, planurile viclene ale ereziilor – toate se vor sfârși și, din acea clipă, adevărul și sfințenia vor stăpâni cu supremație. O, frații mei, dacă aș putea să mă eliberez de toate piedicile limbii mele și să dau glas inimii fără aceste neputințe omenești, m-aș bucura în gloria Stăpânului meu divin văzându-L astăzi pe scaunul Său de domnie și la apariția Lui glorioasă în ceasul rânduit de El. Dacă aș putea să Îl văd așa cum L-a văzut Ioan pe insula Patmos, m-aș pleca la picioarele Lui imediat, și L-aș vedea cu o speranță copleșitoare, nu cu răceala disperării.

Ține minte aceasta: cu cât mai puțin prețios Îl vei vedea pe Hristos, cu atât mai puțină Evanghelie vei avea în care să îți pui credința. Dacă Îl scoți pe Hristos din crezul tău, ai distrus cu acest gest toată vestea Lui bună. Cu cât predicăm mai mult Evanghelia, cu atât mai mult trebuie să-L propovăduim pe Hristos. Dacă Îl înalți pe Hristos, înalți Evanghelia. Dacă visezi la predicarea Evangheliei fără să Îl înalți pe Hristos prin predicile tale, ceea ce le vei da oamenilor vor fi niște coji uscate, în loc de pâine adevărată. În măsura în care Domnul Isus este propovăduit ca Acela ce stă pe un scaun de domnie înalt și glorios, El devine mântuire pentru fiii oamenilor. Un Hristos mic înseamnă o Evanghelie mică, însă adevărata Evanghelie este Evanghelia slavei lui Hristos.

Fragment dintr-o predică rostită în dimineața Zilei Domnului din 31 martie 1889, la Metropolitan Tabernacle, Newington.

Note bibliografice și explicative

(1) Mijlocitor – literal: „cineva care intermediază”; „A fost plăcut lui Dumnezeu, în planul Lui veșnic, să Îl aleagă și să Îl trimită pe Domnul Isus Hristos, singurul Său Fiu, în acord cu legământul dintre Ei doi, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu și om; să fie Profet, Preot, și Împărat; să fie Capul și Mântuitorul Bisericii Sale, Moștenitorul tuturor lucrurilor și Judecătorul lumii. Din veșnicie, El I-a dat Domnului Isus Hristos un popor care să fie sămânța Lui. La timpul cuvenit, acești oameni au fost răscumpărați, sunt chemați, justificați, sfințiți și glorificați prin El”. (Mărturisirea de Credință Baptistă de la Londra, 1689, Cap. 8.1).

(2) justificare – un act al harului fără plată al lui Dumnezeu, prin care El iartă toate păcatele noastre și ne acceptă ca neprihăniți înaintea Lui doar ca urmare a faptului că neprihănirea lui Hristos ne-a fost atribuită și este primită doar prin credință. (Spurgeon’s Catechism, Q. 32). Pentru mai multe detalii pe acest subiect, citiți numărul 1 al revistei Vestitorul Evangheliei Harului, disponibilă la Editura Magna Gratia.

De ce anume ține acea măreață părtășie a gloriei cerești? Ea ține de a vedea gloria lui Hristos, care este chipul Dumnezeului nevăzut, căruia Îi aducem închinare. Pentru că Dumnezeu era invizibil, El a dezvăluit gloria Sa revărsând-o asupra Fiului Său. – Thomas Goodwin