Hristos, Mijlocitorul

Rugăciunea de mijlocire este cel de-al doilea element al slujirii preoțești a lui Hristos, despre care citim că „mijlocește pentru noi” (Romani 8:34); El „trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25); El „Se înfățișează acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24); „avem la Tatăl un Mijlocitor1” (1 Ioan 2:1).
În privința lucrării de mijlocire a lui Hristos, trebuie să analizăm necesitatea, natura și eficacitatea ei.2
A) Necesitatea lucrării de mijlocire. Mijlocirea este o responsabilitate care ține de slujirea de Mare Preot a lui Hristos: „avem un Mare Preot, care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri” (Evrei 8:1).
Ca Mare Preot, El este în ceruri. Ca Mare Preot, El stă la dreapta lui Dumnezeu. Lucrarea pe care El o face ca Mare Preot constă din a Se înfățișa înaintea Tatălui în numele aleșilor Lui, mijlocind pentru ei. De aceea, ea este o lucrare care ține de slujirea de Mare Preot al lui Hristos, anume mijlocirea. Lucrurile pentru care El mijlocește sunt următoarele:
(1) Hristos mijlocește pentru toate lucrurile de care aleșii Lui au nevoie în această viață, pentru a fi astfel capabili să umble pe calea către cer – anume de Duhul Sfânt, care îi luminează, îi mângâie și îi sfințește. Putem observa acest lucru în I0an 14:16-17: „Eu Îl voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume, Duhul adevărului”.
(2) Hristos mijlocește pentru aleșii Lui, așa încât aceștia să intre perfect în posesia mântuirii, după această viață. „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Acest lucru este confirmat și în Evrei 7:25: El „poate să îi mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei”.
Pentru ca oamenii să fie mântuiți, nu a fost suficient ca, prin suferințele, moartea și sfințenia Lui, El să câștige mântuirea prin meritele Sale, ci este de asemenea necesar ca, prin intermediul mijlocirii Lui, El să aplice acea mântuire și să îi facă pe aleșii Lui părtași ei în mod real. Acest adevăr a fost simbolizat în Vechiul Testament prin marele preot, care nu își termina lucrarea după aducerea jertfei, ci trebuia să intre în locul preasfânt cu sângele acela, pentru a-l stropi peste capacul îndurării și peste arderea de tot. Domnul Isus, fiind antetipul3, a trebuit de asemenea să intre cu sângele Său în locul preasfânt (Levitic 16; Evrei 9:12). Această cerință preliminară a fost atât de necesară, încât fără împlinirea ei, El nu putea fi Mare Preot. „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot” (Evrei 8:4).
Dacă Hristos n-ar fi fost Preot, n-ar fi existat nicio mântuire pentru aleși, căci ei trebuiau să vină la Dumnezeu și să fie mântuiți printr-un preot.
Din acest motiv, jertfa și rugăciunea sunt puse alături: „Hristos a murit! Ba mai mult, El… și mijlocește pentru noi!” (Romani 8:34); „avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:1-2). Necesitatea acestui lucru este evidentă din următoarele motive:
În primul rând, este un lucru normal ca Dumnezeu să fie conștient continuu de faptul că a fost disprețuit de om, de faptul că neprihănirea Lui nu-i permite niciodată omului să se apropie de El sau El de om, cu excepția situației când există un Garant care ispășește și care înfățișează mereu ispășirea înaintea Lui. De aceea, El „trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25).
În al doilea rând, întrucât măreția lui Dumnezeu fusese disprețuită, nu era posibil ca El să se apropie de om sau chiar de Garant, ci trebuia ca Garantul să vină la El, și ca, dacă este să vorbim în acești termeni, Garantul să aducă răscumpărarea și să o așeze înaintea feței lui Dumnezeu.
În al treilea rând, în ce privește omul și darul Garantului, Dumnezeu dorește de asemenea ca harul Său fără plată, manifestat în mântuirea păcătosului, să fie arătat și recunoscut pe veci: ei „sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus” (Romani 3:24). De aceea, chiar dacă jertfa lui Hristos este perfectă și are o eficacitate ispășitoare veșnică, ea trebuie totuși aplicată prin intermediul mijlocirii: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat… să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie” (Evrei 4:14, 16).
În al patrulea rând, mijlocirea a fost de asemenea necesară în ce-L privește pe Domnul nostru Isus Hristos, întrucât El a fost Garantul și nu putea fi eliberat din această slujire atâta vreme cât aleșii Lui nu deveneau părtași mântuirii în mod real. Mijlocirea trebuia să aibă loc pentru a pregăti un loc pentru aleși, și pentru a-i duce la mântuire (cf. Ioan 17:24; Evrei 7:25). Astfel, Domnul Isus trebuie să continue mijlocirea până când toți aleșii Lui vor fi adunați în ceruri.
În al cincilea rând, Tatăl dorește ca Domnul Isus să fie recunoscut ca încă implicat în lucrare față de aleșii Lui, așa încât aceștia să se înfățișeze înaintea scaunului Său de har prin El și, venind astfel, să Îl descopere pe Fiul ca acel Apărător care aduce rugăciunile lor înaintea Tatălui (Apocalipsa 8:3-4)… Este necesar ca Garantul să înfățișeze continuu ispășirea înaintea scaunului de domnie. Pavel a subliniat acest lucru în Romani 5:10: „dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui”. Și de ce suntem noi mântuiți prin viața Lui? Pentru că El „trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25).
B) Natura sau felul în care Hristos împlinește lucrarea de mijlocire prin rugăciunile Sale. În primul rând, la fel cum Hristos a împlinit primul element al lucrării Sale de Mare Preot, ca Garant, adică prin jertfirea trupului Său, tot astfel El administrează cel de-al doilea element al slujirii Sale, adică mijlocirea, acționând ca Garant. El face acest lucru fiind înfățișat înaintea scaunului de domnie ca un Prieten care vorbește de bine despre poporul Său, însă El stă acolo ca un Garant care s-a angajat să ducă până la capăt mântuirea celor ai Lui. Acest adevăr este demonstrat în pasaje precum Evrei 7:22-25. În versetul 22, apostolul vorbește despre El folosind termenul specific de „chezaș”. De asemenea, el continuă să vorbească despre Hristos în același sens în versetele care urmează: „Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul” și „trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:24-25). Mai mult, întrucât El a împlinit primul aspect al slujirii Sale preoțești ca Dumnezeu și om, eficacitatea jertfei Sale derivând din natura Sa divină – din Persoana Sa divină – este necesar ca Hristos să fie văzut de asemenea ca Dumnezeu și om și în cel de-al doilea element al lucrării Sale preoțești. Faptul că eficacitatea mijlocirii Sale derivă de asemenea din Persoana Sa, adică din natura Sa divină, este demonstrat de apostol în Evrei 4:14, „astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu”. El este măreț întrucât, fiind Fiul lui Dumnezeu, este egal cu Tatăl. Acesta este elementul critic al pasajului, și ceea ce ne aduce nouă mângâiere și curaj…
În al doilea rând, nimeni n-ar trebui să își imagineze că Hristos cade pe genunchi acolo și se roagă cu lacrimi și strigăte mari (Evrei 5:7). Nu, aceea a fost modalitatea Sa de acțiune câtă vreme a fost aici pe pământ, în starea Sa umilă. Mijlocirea Sa cerească constă totuși în înfățișarea Sa în sanctuar înaintea feței Tatălui Său cu sângele Lui, „care vorbește mai bine decât sângele lui Abel” (Evrei 12:24). Ea constă în demonstrarea eficacității suferințelor și a morții Lui.
În al treilea rând, slujirea Lui de mijlocire constă în voia Lui eficace prin care, pe baza legământului, cere împlinirea tuturor promisiunilor făcute aleșilor Lui, atât în această viață (Ioan 17:15–17) cât și în viața viitoare. „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Tatăl Îi dă permisiunea să facă astfel de cereri prin a spune: „Cere-Mi, și-Ți voi da Neamurile de moștenire, și marginile pământului în stăpânire!” (Psalmii 2:8). Tatăl I-a promis aceasta: „după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui” (Isaia 53:10). Și iată ceea ce Fiul cere.
În al patrulea rând, mijlocirea Lui constă în susținerea și pledarea cauzei aleșilor Lui împotriva tuturor acuzațiilor care se ridică față de ei. De aceea, apostolul Ioan Îl denumește Apărător (1 Ioan 2:1). Acest lucru este confirmat de apostolul Pavel care spune: „Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Hristos… mijlocește pentru noi” (Romani 8:33-34). Întrucât El este capabil să demonstreze că a plătit pe deplin pentru fiecare păcat și că a împlinit Legea pentru cei aleși, plasându-Se sub autoritatea ei și fiind ascultător de ea, El concluzionează că nu există nicio condamnare pentru aleșii Lui, ci aceștia primesc dreptul la fericirea veșnică.
În al cincilea rând, lucrarea Lui de mijlocire constă în aducerea rugăciunilor copiilor Săi înaintea Tatălui, rugăciuni care, prin Duhul harului și al rugăciunii, au fost făcute în Numele Său. Întrucât acestea au fost înălțate în Numele Lui, meritele Sale trebuie să aibă o astfel de eficacitate încât aceste rugăciuni sunt ascultate…
C) Eficacitatea lucrării de mijlocire a lui Hristos. Aceasta este evidentă din următoarele trei motive: în primul rând, cauza este dreaptă. Aici nu intră în joc favoritisme și nici chestiuni alternative, căci Hristos nu vine pur și simplu să aducă o cerere. Dimpotrivă, lucrul pentru care Hristos pledează ca Apărător este în întregime drept și confirmat în mod absolut. El Se înfățișează în numele aleșilor Săi cu prețul răscumpărării lor plătit, preț care este atât de perfect încât nu îi lipsește nici măcar cel mai mic bănuț: El „a făcut curățirea păcatelor” (Evrei 1:3); El „a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică” (Evrei 9:12). El a împlinit Legea în mod perfect în contul aleșilor Lui, așa încât ei au devenit „neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).4 Neprihănirea cerută de Lege este astfel împlinită în noi (Romani 8:4). El demonstrează acest lucru înaintea Tatălui, așa că acest lucru nu poate decât să fie urmat de justificarea faptică5 și de aplicarea dreptului de a intra în posesia fericirii veșnice.
În al doilea rând, eficacitatea lucrării Sale de mijlocire este dovedită din relația existentă între Dumnezeu și cei aleși, care este asemenea relației dintre un tată și copiii lui.
Domnul Isus se roagă pentru cei pe care Tatăl i-a iubit cu o dragoste veșnică, i-a acceptat ca fiind copiii Lui, destinați să fie obiectele harului și ale bunăvoinței Lui, și față de care inima Lui este înclinată întotdeauna să manifeste dragoste. De aceea, Tatăl este plin de dorință atunci când cineva Îi vorbește în Numele Lui. Cum ar putea acest Apărător să fie respins?
În al treilea rând, această eficacitate este evidentă ca urmare a faptului că Persoana care acționează ca Apărător este Marele Preot (cf. Evrei 4:14; 10:21). El este măreț în Persoana Sa, fiind de aceeași esență sau natură cu Tatăl, și măreață este și prietenia dintre El și Tatăl: „Tatăl Îl iubește pe Fiul” (Ioan 5:20). El a devenit Garantul nostru cu toată încântarea și cu toată supunerea. Prin jurământ, El a fost consacrat slujirii de Mare Preot și a fost ascultător de Tatăl Său în toate lucrurile, chiar până la moarte de cruce. Tatăl însuși spune despre El: „Cere-Mi, și-Ți voi da” (Psalmii 2:8). Cum ar putea fi respins un astfel de Mijlocitor? Acum gândiți-vă la toate aceste lucruri. Fiind un astfel de Mare Preot – însuși Fiul lui Dumnezeu, care este părtaș legământului răscumpărării și care S-a supus din toată inima și cu obediență tuturor lucrurilor care I-au fost cerute – El aduce înaintea Tatălui cea mai neprihănită cauză, pe care o confirmă pe calea patimilor și a morții Sale, și pe care o poate dovedi prin ascultarea Sa completă față de Lege. Având toate aceste lucruri în mâini, El vine și pledează cauza aleșilor Săi, făcând toate acestea în fața unui Tată plin de har și de bunăvoință, în numele copiilor și moștenitorilor Săi preaiubiți. Din aceste motive, lucrarea Sa de mijlocire este eficace în mod absolut. De aceea, este un lucru de o certitudine maximă că mijlocirea Lui este convingătoare și că lucrurile pe care El le cere vor ajunge fără greș la copiii Lui. Dacă Hristos a fost ascultat întotdeauna atâta vreme cât a fost aici pe pământ, (Ioan 11:41-42), cu cât mai mult va fi El ascultat acum, când se află în ceruri, primind tot ceea ce El cere.
Fragment din cartea The Christian’s Reasonable Service, Vol. 1, Reformation Heritage Books, www.heritagebooks.org
Note bibliografice și explicative
(1) mijlocitor – cel care se înfățișează în numele altuia; mediator; ajutor.
(2) eficacitatea – puterea sau abilitatea de a produce efectul dorit.
(3) antetip – realitatea sau împlinirea unui simbol.
(4) A se vedea revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 5, Neprihănirea atribuită, disponibilă gratuit în format electronic de la Editura Magna Gratia.
(5) A se vedea revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 1, Justificarea, disponibilă gratuit în format electronic de la Editura Magna Gratia.
Mulți ar recunoaște că Hristos este Apărătorul care pledează pentru ei, dar nu L-ar accepta ca Rege care să stăpânească peste ei. – Thomas Watson