„ISUS A INTRAT PENTRU NOI CA ÎNAINTE MERGĂTOR” (Evrei 6:20).

Orice a făcut Isus a fost pentru poporul Său. El a plecat în Cer ca Înaintemergătorul nostru, așa cum pionierul merge înaintea armatei pentru a îndepărta obstacolele, pentru a elibera drumul și pentru a face marșul mai ușor. La fel a mers Isus înaintea noastră. Ca Prieten interesat și bun, El ne arată cum să mergem practic pe cale. Ca o Călăuză înțeleaptă, El ne marchează drumul. Ca Exemplu al nostru, El a plecat înaintea noastră și ne spune: „Vino după Mine”.

Avem acum un Apărător la Tatăl, un Soț care ne pregătește locuințele, un Mântuitor care așteaptă să ne primească. Avem pe Cineva în Cer căruia, în adresările noastre la tronul Său, Îi putem spune: „Doamne, Tu știi din proprie experiență ce simt eu în situația mea de față, căci Tu ai fost încercat odată în toate privințele ca și mine”. Avem pe Cineva în Cer care ne va primi acasă și care, când ne va vedea intrând, Se va bucura din toată inima. Noi Îl cunoaștem aici, jos, și Îl vom cunoaște, ne vom bucura de El și Îl vom iubi pentru totdeauna acolo, sus. El a plecat în Cer pentru noi, și până nu ajungem acolo nu vom ști cât de mult suntem îndatorați mijlocirii Sale și rugăciunilor Sale de sus. O, suflete, privește-L pe Isus ca pe Înaintemergătorul tău și mergi pe urmele pașilor Lui!

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus