28 aprilie / Roua dimineții

„MĂCAR CĂ NU SUNT NIMIC” (2 Cor. 12:11).

Aceasta a fost evaluarea lui Pavel despre sine: mai neînsemnat decât cel mai mic dintre toți sfinții și cel mai mare dintre păcătoși. Cu cât știm mai mult despre noi înșine și despre Isus, cu atât mai mult vom fi smeriți în țărână înaintea lui Dumnezeu. Și cu cât stăm mai plecați înaintea lui Dumnezeu, cu atât vom fi mai fericiți și mai sfinți. Ideea că omul este și trebuie să fie ceva este mândria și ticăloșia lui. Creștinul este dispus să nu fie nimic, pentru ca Hristos să fie totul în tot. Dacă am simți zilnic că nu suntem nimic, de câte umilințe am fi cruțați! Ce priveliști pline de admirație ale harului lui Dumnezeu ne-ar umple și sfinți sufletele!

Fără Hristos suntem mai puțin decât nimic, dar în Hristos suntem ceva. Suntem seci, dar El ne umple; goi, dar El ne îmbracă; neajutorați, dar El ne întărește; pierduți, dar El ne găsește; ruinați, dar El ne mântuiește; săraci, dar El ne hrănește. Tot ceea ce suntem este prin Hristos; tot ceea ce avem este de la Hristos; tot ceea ce vom fi este prin Hristos. Drag credincios, tu nu ești nimic.

De aceea, păzește-te să nu ai gânduri prea înalte despre tine însuți sau să-ți închipui că meriți mai mult decât primești, fie de la Dumnezeu, fie de la oameni. Sufletele smerite sunt de îndată săturate.